In zilele noastre, rolul naşilor este pur formal. Aceştia sunt aleşi de obicei din rândul rudelor sau al prietenilor, din raţiuni afective sau sociale (uneori pur „lumeşti"), independent de orice considerent duhovnicesc. Se întâmplă adesea ca naşii să nu fie creştini practicanţi, iar, în cel mai rău caz, chiar străini de credinţa Bisericii (să amintim că, potrivit canoanelor, naşii trebuie să fie ortodocşi, iar preotul are datoria să verifice acest lucru). Rolul lor este cel mai adesea limitat la rostirea Crezului în cazul Botezului pruncilor şi al copiilor mici, şi la a ţine lumânarea în timpul procesiunii finale, mergând în urma preotului şi a celui botezat. După Botez, în general, rămâne naş doar cu numele, având un rol cu totul secundar, de rudă prin alianţă.
In Biserica Greacă, rolul naşului este fără îndoială mult mai important: el este acela care îl unge pe,„cel ce se botează, iar la sfârşitul slujbei fiecare dintre cei care au luat parte la Botez vine şi-l felicită, urându-i: „Să fii întotdeauna vrednic (de numele de naş)!". Această urare exprimă conştiinţa că acest rol implică o anumită vrednicie şi o anumită răspundere duhovnicească, nu doar în momentul Botezului, ci şi pe mai departe.
Cuvenit ar fi ca rostul naşului să fie pus încă şi mai mult în valoare, prin stabilirea unor îndatoriri precise înainte şi după Botez.
Să amintim faptul că în primele veacuri naşul răspundea şi garanta pentru intrarea în rândul catehumenilor a finului său. Naşul era chezaşul bunăvoinţei, al bunei cuviinţe şi al evlaviei celui ce voia să se boteze, atunci când era „înscris".
Astfel, tipicul din vremea lui Teodor de Mopsuestia (+ 428) prevedea:
„Cel ce voieşte să primească darul Botezului, să vină la biserica lui Dumnezeu, unde va fi primit de slujitorul pus în această slujbă. Obiceiul este ca să fie înscris candidatul la Botez. Aceasta o face, în numele celui botezat, garantul său, şi el îl înscrie în registrul Bisericii".
Teodor tâlcuieşte acest text astfel:
„«Cel care doreşte să primească Botezul vine la Biserica lui Dumnezeu», prin care nădăjduieşte să intre în sălaşul cel ceresc. Pentru a intra în această cetate nouă şi măreaţă, pentru a se face fiu al ei, trebuie să se străduiască cu multă râvnă, să fie înscris în ea. Vine, aşadar, la Biserica lui Dumnezeu. Cel însărcinat cu această slujire îl primeşte, candidaţii la Botez trebuind să fie, potrivit obiceiului, înscrişi. Seva face cercetare cu privire la purtările lui. Dacă viaţa sa îl face vrednic de locuirea în măreaţa cetate, dacă s-a lepădat cu duhul de răutatea lumii, e vrednic de a intra şi a fi înscris în ea. Şi pentru că este încă asemenea unui oaspete, străin de obiceiurile ei, un locuitor al noii cetăţi în care vrea să se înscrie îl va însoţi, făcându-se chezaş al lui, ca să fie înscris. Acesta va da mărturie dacă este vrednic să locuiască în ea şi va sluji de călăuză celui ce este încă străin, care nu are nici priceperea, nici purtările cuvenite. Iată ce rost are chezaşul cerut pentru catehumeni. Nu garantează pentru greşalele din viitor, căci fiecare răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru sine. Dar trebuie să dea mărturie despre purtarea candidatului, despre felul în care se pregăteşte de Botez, ca să devină vrednic de cetatea cea nouă şi de legile ei. Numele de chezaş este îndreptăţit, pentru că prin cuvântul său întăreşte că cel ce vine către Botez este vrednic să-l primească".
Din acest text reiese că naşul era şi o călăuză în această cetate care este Biserica, în care cel nou-venit este „încă un străin, care nu are nici priceperea, nici purtările cuvenite".
In primele veacuri, naşul nu era propriu-zis însărcinat cu cateheza, care, după cum am văzut, era asigurată de didascali, iar ulterior va fi încredinţată episcopilor, apoi delegată preoţilor; el avea rolul de sprijinitor al catehumenului şi-i era ca un părinte duhovnicesc, după cum se vede din acest text semnificativ al Sfântului Ioan Gură de Aur, care insistă asupra responsabilităţii naşului:
„Vreţi să vorbim şi naşilor voştri, ca şi aceia să ştie de ce răsplată se învrednicesc dacă arată multă preocupare faţă de voi, dar şi ce osândă îşi agonisesc dacă vor fi delăsători? Ia gândeşte-mi-te, iubite, oare garanţii unora în treburi băneşti nu au mai mult chin decât datornicul care împrumută bani şi [pentru care ei se pun drept garanţi] ? Căci dacă cel ce este împrumutat se arată binevoitor, uşurează povara garantului său; dar dacă este răuvoitor, îi provoacă aceluia un necaz şi mai mare. De aceea îndeamnă şi zice acel înţelept: «Dacă ai dat chezăşie [pentru cineva], fii cu grijă că va trebui să plăteşti» (Ecclesiastul 8, 13). Dacă garanţii unora pentru sume de bani se pun pe ei înşişi în situaţia de a achita tot ; bănetul, cu mult mai mult garanţii în cele duhovniceşti, deoarece [garantând] că-i învaţă pe alţii virtutea, datori sunt să arate multă trezvie, îndemnând şi sfătuind, îndreptând şi având dragoste părintească.
Şi să nu socotească a fi neimportant ceea ce se petrece [aici], ci să ştie foarte clar că, dacă prin propria lor atenţionare îi vor conduce pe drumul virtuţii pe cei [încredinţaţi lor], se vor împărtăşi de un nume bun, iar dacă se moleşesc, multă osândă vor avea. Tocmai de aceea obişnuim să-i numim pe unii ca aceştia părinţi duhovniceşti, ca ei să afle din însăşi realitatea faptelor de câtă dragoste părintească trebuie să dea dovadă în învăţătura duhovnicească ce o dau fiilor duhovniceşti. Căci dacă este bine să îndrumăm spre râvnirea virtuţii pe cei care nu ne-au fost încredinţaţi, cu atât mai mult datori suntem să ne împlinim sarcina faţă de cel pe care l-am primit ca fiu duhovnicesc. Invăţaţi şi voi, naşilor, că, dacă veţi fi delăsători, nu mică va fi primejdia!".
Sfântul Dionisie Areopagitul insistă şi el asupra responsabilităţii naşului, arătând că ea priveşte însăşi mântuirea celui botezat:
„Deci, cel ce iubeşte să se împărtăşească de cele cu adevărat mai presus de lume, vine la unul dintre cei iniţiaţi (botezaţi) şi-l roagă să-l conducă pe calea spre ierarh. Acela făgăduieşte să urmeze cu totul tradiţiei şi să fie călăuzit, şi se roagă să-l primească spre a-i fi îndrumător în toată cealaltă parte a vieţii lui. Şi [cel rugat] dorind cu sfinţenie mântuirea aceluia, dar măsurând omenescul său cu înălţimea lucrului cerut, e cuprins deodată de frică şi de şovăială. In cele din urmă, mărturiseşte cu bunătate că va face ceea ce i se cere şi, luându-l, îl duce la cel ce are numele de ierarh".
Probabil că începând cu veacul al IV-lea, cel puţin în marile oraşe, rolul naşului a căpătat o mai mare importanţă, mai ales în ceea ce priveşte instruirea catehumenilor şi a celor nou botezaţi, de care preoţii nu se puteau îngriji aşa cum se cuvine, dată fiind mulţimea celor doritori să se boteze.
Ulterior, naşul a fost privit ca unul care are şi după Botez datoria de a se ocupa de finul său, supraveghind buna purtare şi creşterea armonioasă a noului membru al Bisericii.
Ar fi de dorit ea acest rol al naşului să fie restabilit în zilele noastre, mai ales acolo unde numărul celor nou botezaţi sau cel puţin al creştinilor este adesea prea mare pentru a-i îngădui preotului să-i pregătească pentru Botez şi să se îngrijească de ei şi după aceea, aşa cum se cuvine. E vorba aici nu doar de adulţi - mai ales de cei care se convertesc la Ortodoxie fără o suficientă pregătire şi de care, după aceea, sunt lăsaţi în voia lor -, dar şi de copii, care, după ce-au fost botezaţi, mult prea adesea nu mai sunt aduşi de părinţi la biserică şi nu mai păstrează legătura cu ea. Preoţii ar trebui să ceară ca naşii să fie aleşi dintre membrii familiei care participă la viaţa Bisericii, conştienţi de responsabilităţile lor şi în stare să se îngrijească de creşterea lor duhovnicească câtuşi de puţin; iar dacă în familie nu se află astfel de persoane, să fie îndemnaţi să aleagă naşi dintre enoriaşii vrednici de o asemenea însărcinare. Şi părinţii, şi preoţii trebuie să ştie că năşia nu este o simplă formalitate; ea are un mare rol în pregătirea, statornicirea în sânul Bisericii şi sporirea duhovnicească a celui botezat, şi nu este doar o responsabilitate a familiei, ci a întregii Biserici.
Jean - Claude Larchet
VIAŢA SACRAMENTALA, EDITURA BASILICA
Cumpara cartea "VIAŢA SACRAMENTALA"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.