Cuviosul Antonie de la Iezeru-Valcea
Acest fericit parinte Antonie era de neam roman si a trait pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab si a voievodului martir Sfantul Constantin Brancoveanu. A crescut in dreapta credinta mergand de mic la Sfanta Biserica, unde isi gasea desfatarea sufleteasca. Inaintand cu varsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu si bucuria duhovniceasca a parintilor sai.
Lasand desfatarea lumii acesteia, a imbratisat viata monahiceasca in prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, in tinutul Vilcii. Aici Cuviosul Antonie s-a aratat dintru inceput foarte sarguincios la toata osteneala si asprimea vietii manastiresti.
Dorind sa sporeasca nevointele sale, cu blagoslovenia egumenului manastirii a mers la episcopul locului, Ilarion, sa-i ceara binecuvantarea sa plece in Muntele Athos. Episcopul cunoscandu-l ca este monah imbunatatit si poate fi multora de folos aici, a staruit ca el sa ramana in tara. Deci, intorcandu-se Cuviosul la Schitul Iezeru si vazand ca Biserica se ruineaza, s-a umplut de ravna si, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion si cu agoniseala lui a reinnoit sfantul locas.
Dupa multe nevointe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvantarea egumenului sau a iesit din schit si cercetand mai indeaproape pustia, a gasit o pestera mica intr-o stanca. Acolo, singur a sapat o bisericuta in care s-a rugat neincetat ziua si noaptea. Uritorul de oameni, diavolul insa, i-a adus multe ispite si suparari, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugaciunea si neincetata lucrare. Cine poate sa spuna privegherile Cuviosului de toata noaptea, postirile si plecaciunile genunchilor sai?
Cuviosul Antonie era mic de stat si garbov de batranete, barba deasa, scurta si destul de alba, vesel la cautatura, obrazul frumos, putin iute din fire si lesne iertator. Imbracamintea sa era simpla si numai cele de trebuinta purta.
Pentru infranarea trupului purta un briu din lanturi de fier imprejurul sau, iar hrana sa o lua abia la al noualea ceas si atunci numai piine uscata si apa, dar acelea cu masura. Vin si bautura ametitoare nu a gustat niciodata. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneala statea rezemat de niste pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodata la rugaciune.
Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscand ca trecerea din lumea aceasta ii este aproape, a chemat pe ucenicul sau Nicolae, cu patruzeci de zile mai inainte si i-a spus in taina: "Sarsitul mi s-a apropiat. Dupa iesirea sufletului, sa te nevoiesti sa pui trupul meu in gropnita pe care eu am sapat-o aici in piatra".
Dupa patruzeci de zile, imbolnavindu-se Cuviosul, vorbind in pace cuvinte de invatatura pentru suflet, a adormit in Domnul.
Viata Sfantului Amfilohie, Episcopul Iconiei
Sfantul Amfilohie, din copilarie iubind pe Dumnezeu, s-a facut calugar si isi petrecea viata pustniceste. El, fugind de galcevile si tulburarile lumesti, petrecea in singuratate intr-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osardie si nevoindu-se intr-o pestera patruzeci de ani. Murind pastorul Bisericii Iconiei, ingerul Domnului s-a aratat noaptea lui Amfilohie si i-a zis: "Amfilohie, sa mergi in cetate si sa pasti oile cele dumnezeiesti!" Dar el n-a vrut.
A doua noapte i s-a aratat iarasi ingerul Domnului si i-a zis: "Amfilohie, mergi in cetate si paste oile pe care ti le incredinteaza Dumnezeu!" Iar el nici atunci n-a ascultat pe inger, caci i se parea a fi inselaciune ceea ce i se arata si zicea in sine: "Stie si satana a se inchipui cateodata in ingerul luminii!" Iar a treia noapte, venind ingerul catre dansul, l-a strigat: "Amfilohie, scoala din patul tau!" Iar el, degraba sculandu-se, s-a infricosat si a zis: "Daca esti ingerul lui Dumnezeu sa stam amandoi la rugaciune!" Si plecandu-si Amfilohie capul, a inceput a canta: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot! Plin e cerul si pamantul de slava Lui! Si canta si ingerul Domnului cu dansul.
Apoi l-a luat ingerul de mana dreapta si l-a dus intr-o biserica care era acolo aproape si ale carei usi s-au deschis singure. Intrand Amfilohie inauntru, a vazut lumina mare si multime de barbati imbracati in vesminte albe, care luandu-l pe dansul l-au dus catre altar si i-au dat in mana Sfanta Evanghelie, zicand: "Domnul este cu tine!" Iar unul dintre dansii, care era mai cinstit si mai luminat a zis cu mare glas: "Sa ne rugam toti!" Apoi a inceput a zice: "Darul Sfantului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetatii Iconiei; sa ne rugam cu totii pentru dansul ca sa vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!"
Dupa rugaciune, dandu-i lui pace, s-au facut nevazuti. Iar Amfilohie statea minunandu-se de acea preaslavita vedenie si de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu incredintandu-se voii Lui celei sfinte si, incepand a se lumina de ziua, a iesit din biserica, mergand catre pestera sa. Atunci l-au intampinat pe cale sapte episcopi care se adunasera de prin cetatile dimprejurul Iconiei, ca sa faca alegerea episcopului cetatii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu sa caute pe monahul Amfilohie.
Deci iesind, cautau pe acest fericit parinte, si intampinandu-l pe cale, il intrebara: "Tu esti Amfilohie? Spune noua adevarat, pentru ca toata minciuna este de la cel viclean!" Iar el a raspuns cu smerenie: "Eu sunt Amfilohie pacatosul!" Iar ei, luandu-l cu cinste, l-au dus la biserica, vrand ca sa-l hirotoneasca. El a inceput a zice catre dansii: "De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul si pacatosul sa fiu aratat voua spre oranduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tainui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desavarsit suntem datori a le propovadui si a preamari pe Dumnezeu pentru toate".
Astfel, a inceput sfantul a le spune cum in acea noapte a fost hirotonisit de ingeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte si proslaveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunata si n-au indraznit sa mai hirotoneasca a doua oara pe Sfantul Amfilohie. Ci cu frica plecandu-se lui si cu dragoste sarutandu-l, l-au pus pe el in scaun, in vremea imparatiei lui Valentinian si Valens.
Deci, Sfantul Amfilohie a pascut turma lui Hristos ani indelungati, caci a trait pana in vremea imparatului Teodosie cel Mare si a fiilor lui. Si fiind invatator drept credinciosilor, se impotrivea eresului lui Arie. Pentru aceasta multe prigoniri si necazuri a rabdat de la cei necredinciosi, fiind impreuna nevoitor cu fericitii parinti impotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarasi mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptatorul contra Sfantului Duh si asupra celor ce tineau de eresul lui Arie.
Pentru o ravna ca aceasta dupa buna credinta si pentru viata lui plina de fapte bune, pretutindeni era vestit si iubit de Sfintii Parinti. Dar mai ales era iubit de Sfantul Vasile cel Mare si de Sfantul Grigorie cuvantatorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten si-i trimiteau scrisori.
Imparatind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dansul Sfantul Amfilohie, rugandu-l sa porunceasca si sa izgoneasca pe arieni de prin toate cetatile. Iar imparatul n-a vrut sa faca aceasta ca sa nu razvrateasca poporul si a trecut cu vederea cererea sfantului, iar el a plecat atunci trist. Dupa cateva zile iarasi a venit la palat la imparat si ca un preaintelept a facut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat imparatului care sedea pe scaun, dandu-i cinstea cea cuviincioasa, si i-a facut urari pline de cuvinte frumoase.
Iar pe fiul sau, Arcadie, care era de curand la imparatie si sedea aproape de tatal sau, l-a trecut cu vederea si nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a maniat foarte imparatul. Si, neputand sa rabde necinstea fiului sau, a poruncit sa-l scoata din palat cu ocara pe fericitul Amfilohie. Iar sfantul a zis catre imparatul: "Vezi, imparate, cum nu rabzi tu ocara fiului tau si te manii asupra mea? Asa si Dumnezeu, Parintele, nu rabda ocara Fiului Sau, ci se intoarce si uraste pe cei ce-L hulesc pe El, si se manie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!"
Atunci, cunoscand imparatul pentru ce Sfantul Amfilohie n-a dat cinste fiului sau, ca prin pilda aceea sa arate cum ca Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotriva cu Tatal, s-a minunat de lucrul lui plin de intelepciune si de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculandu-se de pe scaun, s-a plecat lui si isi cerea iertare. Si indata a trimis scrisoare prin toata imparatia ca sa fie izgoniti cu sila arienii de prin toate cetatile.
Astfel a curatit Sfantul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Si multe cuvinte alcatuind pentru dreapta credinta si scriind carti, a ajuns la adanci batraneti si s-a odihnit in Domnul cu pace.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.