Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Avxentie

(14 februarie)

In vremea imparatiei lui Teodosie cel tanar era in Constantinopol un barbat cinstit, vestit in randuiala ostaseasca si in palaturile imparatesti, cu numele Avxentie, fiu al lui Ada Persul, iscusit in dumnezeiasca Scriptura si in intelepciunea cea din afara si impodobit cu fapte bune. Acela, cunoscandu-se cu Cuviosul Marchian, care mai pe urma a fost iconom al Bisericii celei mari, si cu Ioan monahul cel imbunatatit, care vietuia langa biserica Sfantului Ioan Mergatorul inainte, fiind inaintea cetatii ce se numea Evdom, impreuna cu alti barbati tematori de Dumnezeu, a ravnit vietii lor. Deci, lasand desertaciunea lumii acesteia, slava si gilceava, s-a facut ostas al cerescului imparat Hristos si, luand chipul monahicesc, s-a facut slujitor al Domnului mai intai in randuiala diaconiei, apoi in a preotiei si a luat putere asupra diavolului ca sa-l izgoneasca din oameni. Pentru aceasta era slavit in cetatea imparateasca; fugind de slava omeneasca si dorind slava si viata mai linistita, a lasat cetatea cea cu mult popor si s-a dus la Bitinia. De acolo s-a dus intr-un munte pustiu care se numea Oxia si care era departe de Calcedon, ca la 10 stadii.

Iubind acel loc, s-a suit pe un deal si, stand pe piatra, si-a ridicat sfintele maini, laudand pe Dumnezeu si zicand: "Tu, Doamne, m-ai salasluit deosebi in nadejde". Si a locuit in muntele acela, care mai pe urma se chema dupa numele lui Avxentie, precum se scrie in viata Cuviosului Stefan, care dupa aceea a sihastrit in acelasi munte si a patimit pentru sfintele icoane.

Vietuind Cuviosul Avxentie in muntele cel pomenit, a fost aflat de niste pastori care cautau o turma de oi ratacita si pe care au aflat-o cu rugaciunile lui. Din acea vreme s-a facut cunoscut cuviosul si incepura a veni la dansul multi, unii pentru tamaduirea trupeasca - caci toate bolile le vindeca prin rugaciunile lui -, iar altii veneau pentru folosul sufletesc.

Apoi, adunandu-se oameni cucernici din satele dimprejur, i-au zidit o chilie in varful muntelui, in care, inchizandu-se cuviosul, vorbea printr-o ferastruie mica cu cei ce veneau la dansul, povatuindu-i la fapte bune si tamaduind pe cei neputinciosi, pentru ca era izvor de tamaduiri, fiind plin de dumnezeiescul dar si alergau la dansul din multe cetati, ca la un doctor fara de plata. Asa o femeie a unui comite din Nicomidia, orbind, a venit strigand: "Miluieste-ma, robul lui Dumnezeu cel preainalt". Iar el a zis catre cei ce erau acolo: "Sunt om pacatos si patimas ca si voi, dar daca credeti ca Cel ce a tamaduit pe orbul din nastere o va vindeca si pe aceasta, apoi toti sa ne rugam lui Dumnezeu cu osardie pentru dansa". Si rugandu-se toti, sfantul s-a atins de ochii ei si a zis: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos, Lumina cea adevarata". Si indata a vazut femeia, si toti au multumit lui Dumnezeu. Apoi, comitesa aceea a dat multa milostenie la saracii care veneau langa muntele acela spre a cere milostenie de la cei ce mergeau la sfant. De aceasta chiar sfantul se ingrijea, avand ucenici care imparteau piinea ce se aducea.

Pe langa darul tamaduirii, cuviosul mai avea si pe cel al vederii inainte, pentru ca odata au venit la dansul doi oameni, unul credincios, iar altul cu cuget eretic. Pe cel drept-credincios sfantul l-a primit cu dragoste si a vorbit cu dansul despre folosul sufletesc; iar catre cel rau credincios n-a zis nici un cuvant, vazand intr-insul necredinta. Ducandu-se de la sfant, cel rau credincios a inceput a-l huli pe sfant si a-l vorbi de rau, numindu-l fatarnic; dar, nesosind ei inca la casa lor, a intampinat pe cel rau credincios un copil, spunandu-i ca asupra fiicei lui a navalit diavolul si o munceste cumplit. Deci acela s-a mahnit foarte si, cunoscandu-si pacatul, a dus pe fiica cea indracita la cuviosul, cu smerita rugaminte. Si s-a tamaduit atat fecioara de muncirea diavoleasca, cat si tatal ei de credinta cea rea.

Doi leprosi au venit, cerand tamaduire. Si i-a intrebat sfantul: "Care sunt greselile voastre de a venit asupra voastra aceasta pedeapsa de la Dumnezeu?" Ei, inchinandu-se lui, au zis: "Miluieste-ne robul lui Hristos si te roaga pentru noi sa ne tamaduim". Sfantul le-a raspuns: "Aceasta vi s-a intamplat, o! fratilor pentru juramantul vostru, caci v-ati obisnuit adeseori a va jura si a va blestema si ati pornit pe Dumnezeu spre manie". Ei, auzind aceea, s-au spaimantat, cum de stie greselile lor si cazand inaintea lui s-au pocait. Milostivindu-se spre dansii, Cuviosul i-a uns cu untdelemn sfant de la cap pana la picioare, zicand: "Pe voi va tamaduieste Iisus Hristos, iar eu sunt om pacatos". Si indata leprosii s-au curatit de neputinta lor.

Un slabanog zacea pe pat, fiind adus cu caruta, iar parintii lui, cazand la sfant, ziceau cu plangere: "Pentru multimea pacatelor noastre, s-a intamplat fiului nostru slabanogirea". Sfantul le-a raspuns: "Credeti oare ca el se poate tamadui prin mine, smeritul si lepadatul? Numai Dumnezeu este puternic pentru aceasta". Ei zisera: "Cu adevarat, ingere al lui Dumnezeu, esti trimis pentru mantuirea noastra si credem ca toate sunt cu putinta la Dumnezeu". El le-a raspuns: "Sa fie dupa credinta voastra". Si, luand untdelemn sfant, a uns tot trupul slabanogului si indata s-a sculat sanatos, incat cu totii Il slaveau pe Dumnezeu.

Cat pentru cei indraciti nu ne ajunge cuvantul, caci pe multi a liberat Cuviosul Avxentie din muncirea diavoleasca, care veneau la el in toate vremurile din diferite cetati si tari indepartate. Pe altii ii aduceau cu sila, munciti de viclenele duhuri si toti se tamaduiau prin sfintele lui rugaciuni, caci avea de la Dumnezeu mare stapanire si putere asupra diavolilor. Apoi a fost chemat in Calcedon, la sinodul Sfintilor Parinti, cel de-al patrulea a toata lumea si s-a ostenit mult, nevoindu-se contra eresului lui Evtihie si a relei credinte a lui Nestorie. De aceea a rabdat si multe ocari de la eretici. Insa drept-credinciosul imparat Marcian il cinstea foarte mult si era iubit de toti Sfintii Parinti, incat s-a aratat vestit intre toti, ca un dreptcredincios si facator de minuni, intelept si nebiruit in cuvant, ca cel ce stia bine tainele dumnezeiestii Scripturi, dupa cum este scris: Era barbat puternic in fapta si cuvant, inaintea lui Dumnezeu si a tot poporul.

Intarind cu Sfintii Parinti dreapta credinta, s-a intors iarasi la chilia sa din muntele pustiu si a facut in cale multe si mari minuni, pe cand se ducea la Calcedon si se intorcea de acolo, izgonind diavolii din oameni si tamaduind toate bolile si neputintele. Sezand in chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vietii sale imbunatatite si prin invataturile graitoare de Dumnezeu, cu care se indulceau toti care veneau la dansul de pretutindeni, pentru facerile de minuni. Iar cu ochii cei mai inainte vazatori, vedea cele ce erau departe ca pe cele ce erau aproape si privea duhurile cele fara de trup si sufletele dreptilor.

Intr-o noapte, inchizandu-se, inalta catre Dumnezeu obisnuitele sale rugaciuni, iar ucenicii si ceilalti care venisera la sfantul, fiind afara si cuviosul deschizand ferestruia fara de veste, a strigat cu glas mare de trei ori: "Binecuvantat este Domnul Dumnezeu!". Apoi, suspinand cu greu si-a plecat capul spre pamant si toti stand de fata nu indrazneau a-l intreba. Dar el le-a zis: "Luminatorul care era la rasarit, o! fiilor, Simeon, parintele nostru, a adormit!". Zicand acestea, plangea foarte. Si a zis iarasi: "Sfantul parintele nostru, stalpul si intarirea adevarului, Simeon Stalpnicul, a raposat, iar nevinovatul si curatul lui suflet nu s-a ingretosat a se inchina mie, netrebnicului si pacatosului!" Si s-au spaimantat cei ce auzeau despre o vedere ca aceea. Atunci au insemnat ceasul in care cuviosul a spus aceasta si dupa o vreme oarecare a venit instiintare de la dreptcredinciosul imparat Leon, care a luat imparatia lui Marcian, despre moartea Cuviosului Simeon Stalpnicul si indata a strabatut vestea pretutindeni. Apoi ucenicii cuviosului Avxentie cercetand vremea, au aflat adevarul, ca in acea vreme a murit Cuviosul Simeon, cand Avxentie a spus despre adormirea lui.

Nu dupa multa vreme de la sfarsitul Cuviosului Simeon, s-a apropiat si fericitul sfarsit al Cuviosului Avxentie, care venise la adanci batranete. Caci vietuind cu cuviosie si cu dreapta credinta, intemeind multe manastiri prin diferite locuri si fiind egumen in toate partile Bitiniei si pe multi povatuind spre mantuire, a trecut catre Domnul.

.