Duminica a 18 a dupa Rusalii (Pescuirea minunata); Zamislirea Sf. Prooroc Ioan Botezatorul; Sf. Cuv Xantipa si Polixenia

Predica la Duminica a XVIII a dupa RusaliiZamislirea Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul

Zamislirea mantuirii noastre apropiindu-se, s-a zamislit Sfantul Ioan, Inainte Mergatorul, cu marire si cu minune. Multe mame zamislesc fii, dar putine sunt acelea pe a caror zamislire ar mari-o si ar praznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale caror zamisliri in pantece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfanta si dreapta Ana, Sfanta Elisabeta si Prea Sfanta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zamislit pe Nascatoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergatorul inainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mantuitorul nostru. Deci, toate aceste zamisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit si s-au savarsit de darul lui Dumnezeu, dar nu fara a vorbi bunul vestitor si cu zamislitorii, de vreme ce Insusi Dumnezeu avea trebuinta de invoirea celor ce zamisleau.

Drept aceea, bine-vestitorul, Sfantul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci in randuiala saptamanii sale inaintea lui Dumnezeu, a inceput a vorbi astfel: "Nu te teme, Zaharie, ca s-a auzit rugaciunea ta si femeia ta, Elisaveta, va naste tie un fiu, si-l vei numi Ioan si va fi tie bucurie si veselie si se vor bucura multi de nasterea lui" (Luca 1,13).

Raspuns-a Zaharia: "Straine si neasteptate lucrari imi vestesti mie, vestitorule de bucurie; ca a naste fii la batranete nu este lucru potrivnic firii? Fiindca eu sunt batran si femeia mea trecuta in zilele ei, deci, cum vom putea sa zamislim si sa nastem fiu?" Ingerul a zis: "De la inceputul cuvintelor tale te gasesc pe tine cu putina credinta, Zaharie, pentru ca nu astepti implinirea cuvintelor mele, caci, desi potrivnic firei tale ti se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Caruia nimic nu este cu neputinta; ca Dumnezeu poate si din pietre sa ridice fii lui Avraam.

Au nu stii ca era cu putinta lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pamant iar pe Eva din coasta lui si prea imbatranita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, si femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu ii da sa nasca la batranete fiu, ca s-a auzit rugaciunea ta". Raspuns-a Zaharia: "Eu acum aduc rugaciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a fagaduit, prin gurile sfintilor sai prooroci, ca sa-l trimita mai degraba pe pamant sa mantuiasca semintia lui Avraam din robia altor neamuri. Inca ma rog si pentru greselile mele si pentru nestiintele poporului. Iar de aceasta, ca sa am fiu, acum nu ma rog, ca m-am invechit cu anii si femeia mea a imbatranit". Grait-a lui Ingerul: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau inaintea lui Dumnezeu, cu a carui descoperire stiu ca acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Insa mai inainte de batranetile tale si mai inainte de starpiciunea sotiei tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osardie ca sa va dea voua Dumnezeu sa aveti un fiu. Iar intrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mica miscare de inima omeneasca nu se tainuieste, Cel ce asculta rugaciunile celor ce se roaga Lui si face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugaciunile tale cele mai dinainte, iti daruieste tie, macar, desi, nu degraba, insa bine, fiu cu numele darului numit. Pentru ca stie dupa a Sa bunavoire sa implineasca cererile sfintilor Sai. Si va fi mare inaintea Domnului cel ce va sa se nasca tie fiu". Raspunse Zaharia: "Te vad pe tine, binevestitorule, ca esti inger al lui Dumnezeu, ca vorba ta arata aceasta; vederea frumusetii tale te vadeste si puterea cuvintelor tale marturiseste. Drept aceea, de la inceputul aratarii si vestirii tale indata m-am spaimantat, precum oarecand si Daniil proorocul, vazand pe inger, s-a temut. "Am vazut, zice, o aratare mare si n-a ramas in mine tarie". Asijderea si maica lui Samson a zis: "Un om al lui Dumnezeu a venit la mine si chi-pul lui ca si chipul ingerului lui Dumnezeu era infricosat". Drept aceea m-am temut si eu si nu indraznesc a grai cuvinte potrivnice cuvintelor tale celor ingeresti. Insa te intreb: Pentru ce fiul, cel ce se va naste, va fi mare? Au doar mai mare si mai cinstit va fi decat Ieremia proorocul, catre care era cuvantul Domnului cel ce zice: "Mai inainte de a te zidi eu pe tine in pantece te-am cunoscut si mai inainte de a iesi tu din mitras te-am sfintit si prooroc in neamuri te-am pus". Raspuns-a ingerul: "Va fi mare inaintea Domnului fiul tau, cu neasemanata marime duhovniceasca, cu care va intrece pe Ieremia. Acela s-a sfintit mai inainte de nasterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfant, inca din pantecele maicei sale. Ieremia a fost insemnat numai ca sa prooroceasca pentru Mesia, iar acesta inainte a fost randuit ca si mana sa-si puna pe Dansul si sa-L boteze. Inca nu numai pe Ieremia, ci si pe ceilalti sfinti ii va intrece cu marimea darului lui Dumnezeu. Ca nu se va scula intre cei nascuti din femei altul mai mare decat Ioan Botezatorul. Precum o stea din toate celelalte stele covarseste in slava, asa si intre sfintii lui Dumnezeu, unul pe altul cu slava si cu cinste intrece. Ca si intr-ale noastre ingeresti ierarhii - zice Gavriil - care totdeauna vad dumnezeiasca fata, nu la toti intr-un fel descopera Dumnezeu tainele vointei Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arata poruncile celor mai de jos. Multe stele apun inainte de ivirea soarelui si numai singur luceafarul merge inaintea soarelui. Multi profeti au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul insa cel ce va sa se zamisleasca si sa se nasca din tine, nu numai cu cuvantul va propovedui, ci si cu degetul sau va arata popoarelor pe Mieluselul lui Dumnezeu, Cela ce ridica pacatele lumii. Si pentru aceea va fi mai mare decat toti cei ce se nasc din femei, pentru ca pe cat implinirea vestirii celei de bucurie este mai primita decat insasi vestirea, pe atata mai cinstit va fi proorocul cel ce are sa se zamisleasca si sa se nasca, decat alti prooroci.

Toti proorocii si legea au proorocit pana la acest prooroc, iar acesta va fi savarsirea tuturor proorocilor si sfarsitul legii celei vechi, si inainte mergator al darului celui nou".

Grait-a Zaharia: "Buna si de bucurie este vestirea ta, o, ingere! ca daca "tot fiul cel intelept veseleste pe tata", cu cat mai mult fiul cel mai intelept decat toti proorocii m-ar veseli pe mine, batranul. Cu toate acestea, cum oare ma voi veseli, de vreme ce ma indoiesc de cuvintele tale; iar bucuria si veselia in lucrurile cele de indoire nu se fac, ci numai in cele vrednice de credinta. Deci, rogu-ma tie, ingere al lui Dumnezeu, sa-mi spui mie: dupa ce voi cunoaste cele binevestite de tine?". Raspuns-a ingerul: "Au inca te indoiesti si nu crezi cuvintele mele o, Zaharie?! Au doar minciuni iti spun, trimis fiind de la Dumnezeu, Care este credincios in toate bunatatile Sale si drept in toate lucrurile Sale? Nu este cu neputinta la Dumnezeu tot cuvantul!!! Esti preot si invatator al lui Israel si pe acestea oare nu le stii: ca vremea venirii lui Mesia a sosit, pe care eu, prin septimea anilor, am numarat-o trimis fiind in Babilon la Daniil proorocul? Au n-ati citit proorocirile lui? Cerce-teaza si vezi ca, iata, s-a apropiat cel ce mantuieste pe Israel si inainte va merge inaintea fetei lui ingerul cel in trup trimis, care va fi fiul tau, cel ce va gati calea lui Mesia, mergand inaintea lui cu duhul si cu puterea lui Ilie. Dar de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele care se vor implini la vremea lor, sa fii tacand si neputand a grai, pana la ziua in care vor fi acestea!". Si indata limba lui Zaharia s-a legat cu amutire, legaturile nerodirii Elisabetei s-au dezlegat, iar ingerul s-a dus sa stea inaintea Atottiitorului Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

In aceasta zi mai facem si pomenirea sfintilor mucenici Andrei si Ioan si a fiilor lui Ioan: Petru si Antonin, care in Africa au patimit pentru Hristos de la Pasa Ibrahim.

Andrei a fost lovit cu sulita mai intai in piept, apoi intre spete si, patruns fiind, pe urma ii taiara capul cu cutitul. Iar Ioan s-a sfarsit deasupra fiilor sai, Petru si Antonin, cei cumplit munciti cu cutitul, in grumaji strapuns fiind s-a sfarsit.

Si a sfintei mucenite Iraida, fecioara din Alexandria, care, iesind la un izvor sa scoata apa, a vazut multime de fecioare, barbati, preoti, diaconi si calugari legati in corabie si dusi la chinuire pentru marturisirea numelui lui Iisus Hristos. Deci, aruncandu-si ea vasul cu apa, s-a amestecat intre cei legati ai lui Hristos si au legat-o si pe ea cu dansii. Apoi, sosind ei la Antinopol, cetatea Egiptului, dupa felurite munci, ii taiara capul mai intai ei, iar dupa dansa, si ceilalti toti isi pusera capetele lor pentru Hristos.

Si a cuvioaselor femei: Xantipei si Polixeniei, ucenitele apostolesti, care, fiind luminate de sfintii apostoli in Spania, multe minuni au facut cu numele lui Hristos si pe multi i-au incredintat si cu pace s-au dus la Domnul.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2179

Voteaza:

Duminica a 18 a dupa Rusalii (Pescuirea minunata); Zamislirea Sf. Prooroc Ioan Botezatorul; Sf. Cuv Xantipa si Polixenia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact