Sfantul Andrei, Arhiepiscopul Cretei
Dumnezeiescul parinte Andrei isi avea patria in vestitul Damasc, care acum se numeste de turci Siam. El s-a nascut din parinti cinstitori de Dumnezeu si imbunatatiti, care se numeau Gheorghe si Grigoria. Pana la varsta de sapte ani pruncul era fara de glas, neputand sa graiasca nicidecum, incat si parintii lui se intristau foarte mult pentru aceasta, gandind ca totdeauna va fi mut. Dar, dupa ce au trecut cei sapte ani, ducandu-se impreuna cu parintii sai sa se cuminece cu Preacuratele Taine, adica cu Trupul si Sangele Domnului, s-a facut o minune, ca, indata ce s-a cuminecat, i s-a dezlegat limba si graia fara de impiedicare.
Dupa aceea, parintii lui l-au dat la scoala sa invete Sfintele Scripturi.
Deci socotind ca nu poate in alt chip a se uni cu dumnezeiasca intelepciune decat numai daca se va departa de lucrurile cele pamantesti si materiale, a rugat pe parintii sai sa-l afieroseasca lui Dumnezeu, fiindca nu avea nici o plecare sau dragoste spre lucrurile lumii. Iar parintii lui, pornindu-se de Dumnezeu cu adevarat, l-au luat si s-au dus de l-au afierosit la Mormantul Domnului, cel facator de viata, ca pe un prinos bine primit. Pe atunci era patriarh al Ierusalimului un om foarte sfant si imbunatatit, numit Teodor, care l-a primit cu multa bucurie pe tanar si l-a facut fiul sau duhovnicesc, caci cei ce se aseamana, totdeauna se iubesc. Apoi, imbracandu-l in chipul monahicesc, l-a hirotonit diacon, avand grija cu totul de sporirea lui. Astfel se sarguia patriarhul sa-l creasca cu fapte bune, sa-l faca barbat desavarsit si sa-l suie la masura de varsta a plinirii lui Hristos.
Drept aceea, nimerind si pamant bun pe sufletul tanarului, patriarhul avea nadejdi bune ca, prin dumnezeiescul cuvant al invataturii sale si cu pilda cea buna a faptei bune, are sa secere rod insutit. Dar mai inainte de a se indulci desavarsit de dansul, patriarhul s-a dezlegat de trup. Si, murind cu bucurie pe mainile duhovnicescului sau fiu, s-a dus catre Stapanul Hristos, ca sa ia cununile luminate pentru buna iconomie ce a facut in Biserica Sa. El a lasat ocarmuitor si epitrop al lucrurilor bisericesti pe dumnezeiescul Andrei, impreuna cu iconomul bisericii, caci tineretea sfantului nu-l lasa sa-l faca mostenitor al scaunului sau. Insa desi sfantul era tanar cu varsta, dar cu fapta buna, cu purtarea de grija cea de obste si cu folosul Bisericii nu era mai prejos decat nici un alt ocrotitor al Bisericii, caci el era in Biserica Ierusalimului si parinte, si dascal, si iconom, si slujitor si pilda stralucita de toata stiinta binelui.
In vremea aceea, din porunca dreptcredinciosului imparat Constantin, nepotul lui Eraclie, s-a adunat in Constantinopol al VI-lea Sfant Sinod a toata lumea, care a surpat luminat eresul monotelitilor si a scris intr-un sfintit tom dogmele dreptei credinte. Si se trimiteau la fiecare Biserica scrisori imparatesti, care intareau si pecetluiau tomul cel sobornicesc si indemnau pe toti dreptcredinciosii sa-i urmeze lui. Scrisorile acelea au ajuns si la Biserica Ierusalimului si au umplut-o de bucurie duhovniceasca, caci vedea cum dreapta credinta, care mai inainte era hulita de eretici, se intarise iarasi luminat. De aceea, toti cei mai intai din Ierusalim socotind cu totii ca trebuie sa trimita un om la Constantinopol, care sa spuna ca si ei primesc dogmele Sfantului Sinod, au judecat, cu alegere de obste, sa trimita cu aceasta solie pe marele Andrei, impreuna cu alti doi clerici, ca unul ce era iscusit in dogmele dreptei credinte si ca unul ce era mai invatat la unele ca acestea decat oricare altul, cu puterea cuvantului si a Sfantului Duh.
Deci luand Sfantul Andrei cu sine doi clerici cuvantareti, pe care el i-a ales, s-a dus la Constantinopol; dar n-a gasit viu pe imparat, ci a aflat pe fiul sau, Iustinian, mostenitorul imparatiei si, dandu-i lui in maini marturisirea Bisericii Ierusalimului, cele ce lipseau la marturisire le-a implinit Andrei cu limba lui cea buna. Deci, toti minunandu-se de sfintenia si intelepciunea lui, si povatuind el bine solia, pe cei doi clerici ai sai i-a trimis inapoi la Ierusalim, ca sa spuna celorlalti ce sfarsit a luat solia lor. Iar el a ramas in Constantinopol, ca sa se libereze de pricinile bisericesti si sa petreaca viata linistita si monahiceasca.
Drept aceea, strangandu-se din toate partile si lipsindu-se de toata grija cea cu cale si fara de cale, s-a dat cu totul la dumnezeiasca cugetare si privire, nevoindu-se cu postiri, cu privegheri si cu lacrimi. Deci in acest chip s-a curatit cu trupul, s-a lamurit cu sufletul si s-a luminat cu mintea, si facandu-se din toate partile asemenea lui Dumnezeu, se unea tainuit cu Dansul si dobandea arvuna bunatatilor ce aveau sa fie. Si stand multa vreme la liniste, a ajuns la masurile cele desavarsite ale faptei bune si astfel pricinuia mult folos la cei ce se duceau la dansul. Dar, fiindca unul ca acesta - luminat la lucruri si la cuvinte - nu era cu putinta sa se ascunda de cei multi si sa se tainuiasca pana la sfarsit sub obrocul linistii, pentru aceasta s-a facut aratat atat imparatului, cat si Bisericii si, despartit fiind cu sila de viata cea linistita, a fost randuit, desi nu voia, la diaconia Bisericii celei mari.
Apoi i s-a incredintat si iconomia si povatuirea ospatariei de sarmani, la care, aratandu-se cu bunavointa, s-a facut parinte si hranitor al sarmanilor si scapatatilor, si purta grija cu mare cuviinta de amandoua ospatariile de scapatati ale Constantinopolului. Si nu numai a crescut chivernisirea lor in bucate, dar si stramtorarea de mai inainte, care o aveau casele lor, a prefacut-o in largime, cu zidirile mari care le-a facut. De aceea, ca un vrednic de toate, a luat si mai mare iconomie, caci s-a suit la scaunul mai inalt al arhieriei si a fost facut mitropolit in vestita insula a Cretei, sau, ca sa zic mai adevarat, printr-o insula s-a facut pastor si dascal la toata Biserica lui Hristos.
Deci, ducandu-se in eparhia sa, a inceput a face lucrul sau si a purta grija fara de pregetare de povatuirea eparhiei sale, dandu-se cu totul spre cresterea si mantuirea turmei celei cuvantatoare. Mai intai a pus cu intelepciune pe cei sfintiti in randuiala foarte incuviintata, glasuindu-le un cuvant foarte dulce despre randuiala Sfintei Liturghii, prin care arata cum se cuvine a fi preotul care s-a invrednicit nu numai a se apropia el insusi de intaia si neapropiata lumina, adica de Dumnezeu, ci sa lumineze si pe altii si sa-i imprieteneasca cu Dumnezeu; ca, adica se cade ca preotul sa fie luminat si curat, precum este oglinda, ca sa poata primi intr-insul razele dumnezeiestii lumini, si printr-insul sa dea lumina si celorlalti. Apoi a pus in buna randuiala pe fecioare, iar manastirilor de monahi si monahii le-a dat legi, cum sa vietuiasca.
Apoi a purtat grija de mireni, invatandu-i sa aiba dragoste si ravna catre Dumnezeu, iar nu catre trup si catre lume; sa defaime dezmierdarile cele lumesti, iar poruncile lui Dumnezeu sa le pazeasca si sa se nevoiasca pentru mantuirea lor. Pe cei tineri ii invata ca pe niste copii, iar pe cei batrani ii inteleptea. Pe cei pacatosi ii intorcea la pocainta si dadea nadejde de mila lui Dumnezeu celor ce se pocaiau. indemna la nevointele faptelor bune pe cei ce se nevoiau. Pe cei ce erau luptati, ii ajuta; pe cei ce se primejduiau sa cada in pacate, ii sprijinea; pe cei cazuti ii ridica; celor neputinciosi le dadea putere; celor intristati, mangaiere; celor lesinati, rasuflare; vaduvelor le era partinitor; sarmanilor, tata; scapatatilor, vistierie; flamanzilor, hrana; celor goi, imbracaminte; si ce sa spun mai mult? Tuturor s-a facut toate, ca sa mantuiasca pe toti. Si precum Domnul se va face in veacul ce va sa fie si lumina sfintilor, si viata, si slava, si hrana, si imbracaminte, si bucurie si orice alt bine al fericirii, in acest fel era eparhiotilor sai acest mare Andrei, care le facea tot binele, nu numai sufletesc, ci si trupesc, cu care poate cineva sa treaca fara intristare viata aceasta de fata.
Inca a deschis si vistieria cea buna a inimii sale si scotea dintr-insa cuvinte bune, si largind gura socotelii mintii sale, a umplut-o de darul Sfantului Duh. De aceea, cu intelepciune, cu pricepere si cu dumnezeiasca insuflare, a alcatuit carti prin care se arata ritor iscusit si sfintit cuvantator insuflat de Dumnezeu. Cu cuvintele lui, Sfantul Andrei a laudat stralucit pe Preacurata Maica a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, la deosebitele ei sarbatori. A laudat si Sfanta si de viata facatoarea Cruce a Mantuitorului, pe care Dumnezeu cel fara de patima rabdand fericitele patimi si moartea cea de voie, ne-a facut partasi ai imparatiei si slavei Sale. A laudat inca si alte stapanesti praznice si, pe langa acestea, a laudat si pe unii sfinti si, prin laudele lui a facut ca si cum marturiile lor ar fi ale sale. Dar mai cu osebire a laudat pe marele Mergator Inainte Ioan.
El a alcatuit cu mult mestesug in versuri si muzica multe canoane si tropare, cu care nu numai ca lumineaza praznicele si indeamna pe crestini la dumnezeiasca veselie si bucurie, ci le pricinuieste si umilinta si ii face pe cei ce le canta si le citesc sa verse siroaie de lacrimi. Iar pe langa celelalte, a alcatuit si Canonul cel Mare si vrednic de lauda din intaia si a cincea saptamana a marelui post al Sfintelor Pasti, care nu numai ca pricinuieste pocainta si umilinta, dar si multa invatatura, caci invata pe crestini cu ce asezare se cade a citi sfintitele istorii ale dumnezeiestii Scripturi, si cum se cade a le folosi pe dansele ca materie si pricina de mai inalte priviri. Dar sfantul nu numai cu cuvintele sale a impodobit pastoria sa si a veselit orice Biserica a crestinilor, ci si cu lucruri si cu ispravi de mare cuviinta, pentru ca el a innoit bisericile cele darapanate ale lui Dumnezeu si le-a tocmit cu ajutor bogat si cinstit. Si a zidit din temelie o biserica foarte frumoasa, in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, numind-o pe dansa Vlaherna.
Inca a zidit din temelie si casele primitoare de straini, spre odihna batranilor, spre vindecarea bolnavilor si spre acoperamantul strainilor si scapatatilor, carora le dadea tuturor cu imbelsugare nu numai toate cele de nevoie si de hrana, cheltuind banii lui Dumnezeu intelepteste si cu placere de Dumnezeu, ci si, dupa cum la celelalte urma pe Stapanul si dascalul sau, Hristos, asa si la aceasta Il urma si slujea la primirea strainilor si bolnavilor cu insasi mainile sale, incingandu-si fota la mijloc si spaland mainile lor si picioarele si capetele, si curatind ranile bolnavilor, aproape lingand si cu limba sa puroaiele cele urat mirositoare si sangerarile lor, intr-atat il invapaia dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.
Nu este deci afara de cuviinta a spune una sau doua minuni ale sfantului, ca sa aratam sfintenia si indrazneala pe care dumnezeiescul Andrei o avea catre Dumnezeu.
O flota de barbari s-a dus odata in Creta, ca sa supuna si sa pustiasca pastoria sfantului. Deci, inconjurand-o pe ea, au uneltit tot felul de mestesuguri de razboi impotriva ei; dar sfantul, cu rugaciunile sale cele bineprimite, nu numai ca si-a pazit pastoria sa mai presus de primejdie, ci si in inimile barbarilor atat de mare frica a bagat, incat i-a facut sa fuga singuri, fara a-i izgoni cineva. Iar din fuga lor cea fara randuiala si grabnica, multi au pierit, atat de valurile marii, cat si de crestinii care ii luptau.
Altadata, pe la inceputul verii, soarele ardea pamantul si ploaie nu era deloc. Asa ca semanaturile toate se vestejisera si erau in primejdie sa se usuce desavarsit. Iar oamenii, de frica mare ce aveau ca sa nu se faca foamete, pentru ca nu ploua, erau slabi si deznadajduiti de viata. Deci, intr-o primejdie ca aceea aflandu-se ei, ce a facut sufletul acela impreuna patimitor si milostiv al sfantului? Nu cumva a trecut cu vederea pastoria sa, care era in primejdie sa piara? Nu! Ci, inaltand mainile si ochii la cer, a rugat pe Dumnezeu din sufletul sau, ca sa dea ploaie pamantului. Si, o, minune! Indata s-a umplut cerul de nori si a plouat atata ploaie, incat semanaturile s-au udat si au facut rod mult, iar oamenii au luat racorire si mangaiere.
Si altadata, intamplandu-se ciuma in eparhia lui si murind multi, sfantul a oprit molima cu rugaciunile lui cele catre Dumnezeu si cu lacrimile sale.
Sfantul Andrei a facut si multe alte minuni, pe care de le voi povesti, nu-mi va ajunge toata viata; caci avand pe Dumnezeu salasluit in sufletul sau, totdeauna pricinuia eparhiotilor sai cele bune de la Dumnezeu, izbavindu-i de tot raul; iar lui Dumnezeu aducea sufletele cele mantuite ale eparhiotilor sai, ca pe un prinos bineprimit si vrednic pentru toata lumea.
Si intamplandu-se oarecare trebuinta, sfantul a fost nevoit sa se duca la Constantinopol. Deci, ajungand acolo, a fost primit cu toata cinstea si cucernicia, atat de toata sfintita adunare a Bisericii, cat si de imparatul si de toti boierii. Si petrecand acolo putina vreme, impartea flamanzilor painea cea cereasca, adica cuvantul invataturii, si adapa pe cei insetati din apa cea facatoare de viata a Sfantului Duh. Si nu numai aceasta, ci si trupeste satura pe cei flamanzi, ajuta celor nedreptatiti, apara pe vaduve, ocrotea pe sarmani si mangaia pe cei necajiti.
Apoi, mai pe urma de toate, se pregatea sa se intoarca la eparhia sa, si desi a cunoscut dinainte ca nu va mai vedea pastoria sa, insa s-a dat pe sine Sfantului Duh, care-l misca pe dansul si, intrand intr-o corabie, a plecat spre Creta. Dar corabia, venind pana la Mitilina, a stat acolo. Iar sfantul, intreband cum se numeste locul acela si instiintandu-se ca se numeste Erecos, a raspuns: "Aici trebuie sa dau chipul lui Dumnezeu, Celui ce mi l-a dat". Adica "aici am sa mor!" Asa s-a si intamplat. Deci s-a dezlegat din legatura trupului si s-a dus cu bucurie catre doritul sau Dumnezeu, unde, fiind stralucit de neapropiata lumina a dumnezeirii Lui, se indulceste de bunatatile imparatiei Sale celei negraite. Iar sfintitele lui moaste s-au asezat in biserica Sfintei, bunei si biruitoarei Mucenite Anastasia, ca o vistierie nejefuita si izvor pururea curgator de minuni, intru slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.
Cuvioasa Marta
Sfanta si dreapta Marta s-a nascut in Antiohia, din parinti binecredinciosi, de care fiind silita spre nunta si neinvoindu-se, ci dorind sa vietuiasca in feciorie, i-a poruncit ei o dumnezeiasca vedenie in biserica Mergatorului Inainte, ca sa se supuna parintilor sai si sa se insoteasca cu barbat. Si a zamislit fiu pe Sfantul Simeon (Pomenirea lui la 24 mai), dupa dumnezeiasca daruire, care i s-a vestit ei prin aratarea Sfantului Ioan Mergatorul inainte precum se scrie pe larg despre aceasta, in viata Sfantului Simeon. Insa, nepetrecand multi ani cu barbatul sau, a ramas vaduva si isi crestea pruncul cu toata luarea aminte, pazindu-l dupa porunca Sfantului Mergatorului inainte, de vreme ce acela avea sa fie vas al Sfantului Duh. Si se ruga totdeauna lui Dumnezeu pentru fiul sau, ca sa-l primeasca de la dansa spre slujba sa, ca altadata pe Samuil de la proorocita Ana.
Iar odata intrebandu-se fericita Marta despre prunc ce ar putea sa fie cand va veni in varsta, a vazut in vis o vedenie ca aceasta: I se parea ca se vede pe sine inaripata, zburand spre inaltime, si tinand pruncul pe maini, il inalta ca dar Domnului, zicand: "O, fiule, astfel de inaltare a ta am dorit sa vad. Deci sa ma slobozeasca pe mine Ziditorul meu cu pace, pentru ca am aflat dar la El, ca m-am invrednicit a-I da Lui rodul pantecelui meu". Aceasta vedenie precum si descoperirile cele ce i s-au facut ei mai inainte, fericita Marta le ascundea in inima sa si multumea lui Dumnezeu.
Ea mergea totdeauna la biserica lui Dumnezeu, nelasand niciodata pravila bisericeasca; de aceea isi castigase si petrecerea sa aproape de biserica, unde se afla mai inainte de toti la cantare si iesea in urma tuturor. Si avea osardie a merge la praznice pe la sfintele biserici unde se faceau si statea cu mare luare aminte la rugaciunile cele de noapte si la dumnezeiestile slujbe si cu sfaramarea inimii varsa lacrimi din ochi, impartasindu-se adeseori cu dumnezeiestile Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos. Iar cu cata vrednicie se impartasea, aceasta era marturia: dupa primirea dumnezeiestii impartasiri, fata ei era stralucita cu o lumina minunata, ca altadata fata lui Moise.
Si in toate noptile, in casa sa, se scula la rugaciune inainte de miezul noptii si o savarsea in caldura duhului, udandu-si fata cu lacrimi. Si toata mintea ei era adancita intru Dumnezeu, pe care Il iubea cu toata inima, cu tot sufletul si cu toata virtutea. Ea era si nespus de milostiva spre cei saraci, hranind pe cei flamanzi si imbracand pe cei goi. Inca intrand adeseori in bolnita, slujea cu mainile sale bolnavilor, iar celor morti le pregatea din ostenelile sale cele de ingropare. Asemenea si celor ce se botezau, le dadea haine albe, lucrate cu mainile sale. Era atat de blanda la obicei, smerita si fara de rautate, incat nimeni nu a vazut-o maniindu-se candva sau graind impotriva sau mahnindu-se.
Fericita Marta isi pazea gura de multa graire si nu vorbea decat numai cele de nevoie, caci iubea tacerea foarte mult, de vreme ce aceea invata mintea si gandirea de Dumnezeu. Nu se auzea din gura ei cuvant desert sau mincinos, ori altceva neplacut lui Dumnezeu, ci din comoara inimii sale scotea cele bune. Era si facatoare de pace intre prietenii care se maniau, sfatuitoare celor ce nu traiau bine, aratandu-se pilda de viata curata si cucernica tuturor, nu numai femeilor, ci si barbatilor. Si era placuta lui Dumnezeu, fiind plina de toate bunatatile, pe care este cu neputinta a le spune cu de-amanuntul. Insa ajunge ca marturie pentru viata ei sfanta, sfintenia cea mare a Cuviosului Simeon, care s-a nascut dintr-insa, caci un fiu ca acesta se cadea sa aiba o astfel de maica.
Cand Cuviosul Simeon statea deja pe stalpul cel de la Muntele Minunat, i s-a facut ei dupa rugaciunea cea din miezul noptii, intr-o usoara adormire, o vedenie ca aceasta: Sfantul Ioan Botezatorul, catre care ea, dupa Dumnezeu si dupa Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, avea mare osardie cu credinta, si in toate zilele se ruga catre dansul, acela i s-a aratat ei cu Sfantul Apostol Timotei si a zis catre dansa: "Eu in toata vremea mijlocesc catre Dumnezeu pentru tine si niciodata nu te voi lasa!" Iar ea, umplandu-se de spaima si de bucurie dintr-acea vedenie, s-a desteptat si a proslavit cu frica pe Dumnezeu, si a spus aceasta fiului sau, Cuviosului Simeon, la care se ducea uneori spre cercetare.
Si mergand la fiul sau si vazand multime din cei cuprinsi de tot felul de boli, care se adunau langa stalpul cuviosului pentru tamaduiri, caci multe minuni se faceau cu rugaciunile lui; ea nu se inalta cu mintea, ci privea spre acelea cu frica, ca nu cumva vrajmasul sa intinda cursa picioarelor fiului sau. Si se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca sa-l izbaveasca pe Cuviosul Simeon de mestesugirile potrivnicului, iar catre el zicea: "Fiul meu, ti se cade pentru toate acestea sa proslavesti pe Dumnezeu, Cel ce lucreaza intru tine, iar tu sa-ti aduci aminte de neputinta ta si sa-ti pazesti inima cu toata luarea aminte". Iar cuviosul primea cu bucurie sfaturile maicii sale si se bucura cu duhul de viata ei cea placuta lui Dumnezeu, inaltand multumire lui Dumnezeu.
Si petrecand fericita Marta multi ani in fapte bune si placand lui Dumnezeu, inainte de sfarsitul sau cu un an, pe la miezul noptii, in timpul cand isi facea fierbintile ei rugaciuni catre Dumnezeu, s-a facut in uimire si a vazut o multime de ingeri ceresti cu lumanari, dantuind si zicand catre dansa: "Dupa ce va trece acest an, fiind dezlegata din trup, te vom lua la odihna fagaduita tie de Domnul". Tot asemenea i s-a descoperit si Cuviosului Simeon. Inca si unuia dintre frati i s-a aratat o vedenie de acest fel: A vazut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioara Maria, sezand pe un scaun in slava, iar fericita Marta statea inaintea ei, ridicandu-si spre dansa mainile sale in chipul crucii si prefacandu-se intr-o cruce de aur, stralucind cu lumina asemenea razelor soarelui; si se vedea ca toata crucea aceea era luminoasa, incat nu se cunostea decat fata ei mai sus decat crucea.
Auzind despre aceasta vedenie, Cuviosul Simeon a zis ca acesta era semnul ca s-a apropiat fericitul sfarsit al maicii lui. Si sfarsindu-se anul cel de pe urma al vietii ei celei placute lui Dumnezeu, Sfanta Marta a mers spre cercetare la Cuviosul Simeon, fiul sau, iar el a zis catre dansa: "Binecuvinteza-ma, maica mea, precum Avraam a binecuvantat pe Isaac". Iar sfanta a zis: "De aceea am si venit aici, ca sa ma invrednicesc binecuvantarii si rugaciunilor tale, pentru ca de acum au mai ramas numai trei luni din viata mea. Si ma voi duce la Domnul Dumnezeul meu, care te-a zidit pe tine din pantecele meu. Acela sa-ti daruiasca tie darul si binecuvantarea Sa, ca sa-ti savarsesti cu bine a-lergarea ta cea bine inceputa si sa te invredniceasca imparatiei Sale".
Acestea graindu-le, varsa lacrimi din ochi, iar fratii care erau acolo plangeau, deoarece cu greu li se parea lor a auzi ca dupa trei luni nu vor mai vedea fata ei. Deci ziceau: "Maica, viu va fi sufletul tau si va lauda pe Domnul". Iar ea intarea cuvantul, graind: "De nu va fi asa precum v-am spus, apoi pe mine, roaba voastra, sa ma socotiti ca pe o mincinoasa". Atunci Cuviosul Simeon a zis catre dansa: "Binecuvantarea ta o cerem noi acum, iar cuvintele tale sunt dureroase pentru inima noastra". Sfanta a zis: "Binecuvantati sunteti voi Domnului si binecuvantati sunt cei ce va binecuvinteaza pe voi".
Dupa aceasta, toti i s-au inchinat fericitei Marta, asemenea si ea, inchinandu-se lor, s-a intors in Antiohia la casa sa. Iar dupa plecarea ei, Cuviosul Simeon, chemand a doua zi pe cei mai iscusiti dintre frati, a zis catre dansii: "Cu adevarat se apropie vremea ducerii maicii mele din cele pamantesti, pentru ca in noaptea trecuta am vazut in vedenie un scaun pus inaintea mea si maica mea sezand pe el, iar noi toti stateam imprejurul ei. Atunci ea, ca o invatatoare, a zis catre noi cuvantul cel dintai al psalmului: Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor. si celelalte ale psalmului acela. Si inca alte cuvinte sfatuitoare ne-a zis noua, ca o maica. Apoi s-a sculat si mergea inaintea noastra la biserica, tinand in maini o cruce luminoasa, iar noi urmam dupa dansa, cantand psalmi de umilinta".
Dupa aceasta, cu cateva zile inaintea sfarsitului sau, fericita Marta s-a dus iarasi la Cuviosul Simeon pentru sarutarea cea mai de pe urma si i-a spus lui toate dumnezeiestile descoperiri ce i s-au facut in viata sa. Asemenea si lucrurile cele bune, ostenelile si nevointele pe care le facuse in taina, i le-a spus lui pentru slava numelui lui Dumnezeu; si a ramas acolo in acea noapte. Iar in vedenia visului, se vedea ca era rapita spre inaltimea cerului, unde a vazut niste palate preaminunate si luminoase, a caror frumusete nici un cuvant nu o poate spune. Si umbland ea prin acele palate si minunandu-se de zidirea cea nefacuta de mana, a vazut pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu doi ingeri prealuminosi, graind catre dansa: "Ce te minunezi?" Iar ea cu frica si cu bucurie, inchinandu-se Preasfintei Nascatoare, a zis: "Ma minunez, Stapana, ca in tot timpul vietii mele pe pamant, n-am vazut niste palate mai minunate ca acestea". Iar Preacurata a zis: "Si pentru cine socotesti tu ca sunt pregatite ele?" Dansa a zis: "Nu stiu, Stapana!"
Atunci Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a grait catre dansa: "Oare nu stii ca pentru tine s-a pregatit aceasta odihna, zidita de fiul tau si in care de acum vei petrece in veci?" Acestea zicand, a poruncit ingerilor sa puna in mijloc un scaun minunat, apoi a zis catre dansa: "Aceasta slava ti se daruieste tie, deoarece ai vietuit cu dumnezeiasca placere in frica Domnului". Apoi iarasi i-a zis: "Dar voiesti sa vezi pe cele mai slavite?" Si i-a poruncit ei sa vina dupa dansa. Deci, suindu-se la cele mai inalte locuri ceresti, i-a aratat ei alte palate cu neasemanare mai minunate si mai luminate decat cele dintai, si care erau pline de slava cereasca, si a caror frumuseti nici mintea omeneasca nu o poate ajunge, nici gura nu o poate spune. Atunci Preacurata a zis: "Si pe aceste palate le-a zidit fiul tau si a inceput si temelia la cel de-al treilea rand de palate".
Aceasta spunand a dus-o pe dansa iarasi spre rasaritul soarelui si i-a aratat ei din inaltime locuintele Raiului si intr-insele multime de cete de parte barbateasca si femeiasca, veselindu-se. Si i-a zis Stapana: "Aceste locuri le-a daruit Fiul meu celor ce au trait in curatie si cu dreptate, intru pazirea poruncilor Domnului, au facut milostenii multe cu osardie, si de aceea ei insisi s-au invrednicit de mila de la Domnul, pentru ca fericiti sunt cei milostivi, ca aceia se vor milui". Astfel a fost vedenia Sfintei Marta, care a spus-o fiului sau.
Si fiind intr-o zi de Duminica, s-a impartasit cu Preacuratele si dumnezeiestile Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos. Si stralucea cu fata din darul lui Dumnezeu si din negraita bucurie duhovniceasca, prin care se veselea, deoarece era incredintata de sfarsitul si de mantuirea sa. Apoi a petrecut toata ziua aceea si noaptea urmatoare, o parte intru multe si iubite vorbiri insuflate de Dumnezeu cu fiul cel cuvios, iar alta, intru rugaciunile cele fierbinti si cu lacrimi catre Dumnezeu.
Iar luni, dand pace si binecuvantare, precum si sarutarea cea mai de pe urma fiului sau si tuturor ucenicilor lui, s-a despartit de dansii, toti plangand mult. Si s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era la departare de trei stadii de la Muntele cel Minunat, unde era biserica Sfantului Ioan Botezatorul. in acea biserica a varsat multe lacrimi si a inceput a slabi cu trupul. Iar locuitorii acelui sat cinstind-o foarte, au rugat-o sa se odihneasca la dansii de oboseala. Deci s-a odihnit in ziua aceea, iar noaptea urmatoare si mai mult a slabit cu trupul. Apoi marti au dus-o cu caruta in Antiohia, la casa ei, care era in cetatuia ce se numea Dafne. Iar miercuri rugandu-se lui Dumnezeu cu caldura, varsand multe lacrimi si avand nadejde neindoita de mantuirea sa, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu, in cinci zile ale lunii lui iulie. Si murind, a randuit ca sa-i ingroape trupul la locul unde se ingroapa cei straini si saraci. Dar Cuviosul Simeon, fiul ei, avand descoperire de la Dumnezeu despre mutarea maicii sale, a trimis pe unii dintre ucenicii sai si au adus trupul ei in Muntele Minunat, ca sa-l ingroape langa stalpul sau.
Despre dansa se scrie si aceasta: Pe cand sufletul ei cel sfant se ducea catre Domnul, cei care sedeau aproape de cinstitul ei trup au vazut fata ei zambind cu bucurie si au auzit din gura ei aceste cuvinte: "Am luat mare dar de la Dumnezeu si sunt in lumina si bucurie negraita". Iar aceia, spaimantandu-se, gandeau ca a castigat mila de la Domnul pentru fiul sau. Iar ea a grait aceasta: "Nu m-am preamarit atat pentru fiu, cat pentru viata cea imbunatatita, de vreme ce pentru Domnul am aratat multa rabdare si infranare in nevointele pustnicesti. Si am umblat bine pe calea poruncilor Lui, si pe aceea care L-a nascut pe El am iubit-o din toata inima".
Deci, intr-o zi de vineri, cinstitul trup al Sfintei Marta a fost dus cu mare cinste de la cetatuia Antiohiei, care se numea Dafne, la Muntele Minunat. Si mult popor al Antiohiei, si cei din randuiala cea sfintita au petrecut-o, ca pe o mare placuta a lui Dumnezeu, cu lumanari, cu cadiri si cu cantari de psalmi. Iar cei ce duceau racla cu cinstitul ei trup, spuneau ca nu simteau greutate la ducere, pentru ca nu era ca trupurile celorlalti morti, care au greutate obisnuita, ci era usor mai presus de fire, ca si cum mergea singur prin vazduh.
Atunci un om tanar din popor, anume Serghie, fiul unui cetatean cinstit cu numele Antonie, vazand acea slavita petrecere si poporul imbulzindu-se spre racla, unii plecandu-si umerii sub racla, ca s-o duca cu osardie, iar altii voind sa se atinga de cinstitul ei trup, a ras si a socotit in sine: "Ce trebuinta este sa te atingi de un trup mort?" Deci s-a intors inapoi si indata a cazut intr-o boala grea, incat a si amutit dintr-insa si s-a prelungit boala aceea pana la treizeci de zile, cand s-a tamaduit la mormantul sfintei, de care lucru se va spune mai pe urma. Si aducandu-se cinstitul trup in locasul Cuviosului Simeon, au savarsit langa trup cantare de toata noaptea, intr-acea noapte s-a aratat vie la doi din frati, ucenici ai lui Simeon, intru imbracaminte luminoasa, avand si fata luminata. Iar ei s-au spaimantat de aceasta, stiind-o ca a murit; dar ea a zis catre dansii: "Nu va temeti, ca Domnul nu m-a randuit intre cei morti, ci intre cei vii. Eu am venit la voi sa va ajut asupra diavolului, ca, biruindu-l pe acela, sa castigati viata vesnica". Zicand aceasta, s-a facut nevazuta.
Iar cand a sosit ziua sambetei, s-a adunat la ingroparea Sfintei Marta mult popor de prin cetati si de prin satele dimprejur, cu preoti si cu clerici. Si toti au vazut sfanta ei fata in mormant, neschimbata de moarte, inflorindu-i frumusetea ca la o tanara si stralucind cu darul. Si nu iesea din trupul ei nici mirosul cel obisnuit la cei morti, desi era a patra zi dupa moarte, ci se vedea dormind ca o femeie vie. Apoi, cantand cele cuviincioase, au ingropat-o cu cinste inaintea stalpului Sfantului Simeon. Aceasta au facut-o din porunca lui, pentru ca sa poata el vedea totdeauna mormantul maicii sale.
Si dupa ziua sambetei, facandu-se cantarea invierii, unul din popor, anume Ioan, cu randuiala de citet bisericesc, dormitand, a vazut pe Sfanta Marta stralucind ca o lumina si suindu-se pe trepte la stalpul Cuviosului Simeon. Iar deasupra mormantului ei a vazut o caruta de heruvimi trasa de niste ingeri cu cate sase aripi. Aceasta vedenie a spus-o el dupa aceea cuviosului cu juramant. Iar cuviosul i-a zis: "Fiule, da slava lui Dumnezeu ca te-a invrednicit a vedea caruta de heruvimi; iar maicii mele si mie, fiind zamisliti si nascuti in pacate, ne trebuie mila lui Dumnezeu".
Dupa aceasta au venit la Cuviosul Simeon tatal si maica lui Serghie, cel pomenit mai inainte, care hulise petrecerea trupului Sfintei Marta si cazuse in boala grea din aceasta pricina. Ei plangeau si se rugau, ca, precum vindeca de boli pe multi cu rugaciunile sale, sa tamaduiasca si pe fiul lor. Iar sfantul le-a zis: "Duceti-va si-l intrebati sa va spuna singur pricina bolii sale, ca acum poate sa graiasca, fiindu-i mai bine". Deci parintii lui, intorcandu-se acasa, au inceput a-l intreba, iar el le-a raspuns: "Aceasta boala a venit asupra mea, fiindca am hulit cinstita petrecere a trupului Sfintei Marta si mi-am intors fata de la dansa, nevoind sa duc racla pe umeri". Iar ei l-au pus intr-o caruta si l-au dus la cuviosul din Muntele cel Minunat. Iar cuviosul le-a spus sa-si caute tamaduire de la mormantul maicii sale. Si cand s-au rugat cu lacrimi la cinstitul ei mormant, indata bolnavul s-a facut sanatos desavarsit, ca si cum nu bolise niciodata.
Dupa ingroparea cuvioasei, fratii se obisnuisera a aprinde o candela la mormantul ei, ca sa arda ziua si noaptea, pentru cinstea sfintei. Iar dupa mai multa vreme, au uitat a mai aprinde candela. Vazand acest lucru, Cuviosul Simeon tacea, nezicand nimic de candela, ca sa nu creada ucenicii lui ca cinsteste fara de masura pe maica sa dupa moarte.
Intr-acele zile, iconomul locasului aceluia s-a imbolnavit greu si se parea ca este aproape de moarte. Deci i s-a aratat lui Sfanta Marta in miezul noptii, zicandu-i: "Pentru ce nu mai aprindeti candela mea? Sa stiti ca desi nu am trebuinta de lumina de la candela voastra, fiind invrednicita de lumina cea cereasca si vesnica de la Dumnezeu, insa atunci cand aprindeti candela la mormantul meu, pentru mantuirea voastra o faceti, deoarece ma indemnati pe mine sa mijlocesc pentru voi inaintea Domnului". Acestea graindu-le sfanta, tinea in dreapta sa, ca un margaritar prealuminos, o parte din facatorul de viata Trup al lui Hristos, cu care, atingandu-se de cel bolnav, a zis: "Intr-aceasta sa fii viu si sanatos". Aceasta spunand, s-a facut nevazuta. Iar bolnavul s-a sculat indata sanatos si a alergat la gropnita sfintei unde, cazand inaintea mormantului ei, a udat pamantul cu lacrimi, pe de o parte cerand iertare de neingrijirea sa, iar pe de alta multumind pentru tamaduire. Dupa aceasta, a randuit ca sa arda candela ei nestinsa.
Si se savarseau si alte multe minuni la mormant: orbii se luminau, diavolii din oameni se izgoneau si se dadeau tamaduiri grabnice de toate neputintele, cu rugaciunile Sfintei Cuvioasei Marta si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.