Sfantul Chiril al Alexandriei

 

Sfantul Chiril, marele intre dascalii Bisericii, era din Alexandria, nascut din parinti dreptcredinciosi si de neam bun, nepot de sora al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Si fiind crescut cu ingrijire, s-a facut foarte iscusit in filosofie si in fapte bune. El era desavarsit invatat si deprins cu cartile elinesti si latinesti, atat in intelepciunea cea dinafara, cat si in cea dinauntru si duhovniceasca. El se indeletnicea totdeauna cu citirea si cugetarea dumnezeiestilor Scripturi.

Pentru aceea si Teofil, unchiul lui, vazand in el atata intelepciune si fapte bune, l-a numarat in randul clericilor Bisericii, hirotonindu-l arhidiacon.

De atunci Sfantul Chirii era sadit in gradina Bisericii lui Hristos intocmai ca un crin binemirositor si frumos, care inflorea cu curatia si cu faptele bune, si care umplea pe credinciosi cu mirosul dumnezeiestii lui intelepciuni.

Iar dupa ce a murit Teofil, toti clericii de obste si mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chiril, care, indata ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici si pe dezbinatii cei care se numeau novatieni. Iar novatienii acestia asemanandu-se cu fariseii, se numeau pe sine curati si drepti; si purtau haine albe, poate ca sa se arate prin aceasta curatia petrecerii lor. Ei ziceau ca cel ce dupa botez va cadea in pacat de moarte, acela nu se cade sa se primeasca in biserica; caci pacatul cel de moarte nu se spala, de nu se va boteza omul a doua oara. Ei nu ingaduiau a doua nunta, numind-o pe ea preadesfranare, si botezau a doua oara pe cei ce erau bine botezati, dupa dreapta credinta. Mai aveau inca si alte socoteli ereticesti unii ca acestia.

Si s-au numit ei novatieni de la un oarecare Novat, incepator al acestei erezii, care era preot in Roma pe vremea imparatului Decie si care dorea sa se faca papa al Romei. Dar, fiindca dupa moartea lui Favin, papa care a marturisit pentru Hristos, nu Novat a fost facut papa, dupa cum poftea si nadajduia, ci s-a facut fericitul Cornelie, pentru aceasta pricina s-a despartit de la soborniceasca Biserica si s-a facut intru toate vrajmas al dumnezeiescului Cornelie si al intregii Biserici sobornicesti. Caci episcopul Cornelie primea iarasi in Biserica pe crestinii care, de frica muncilor, se lepadasera de Hristos pe vremea tiranului Decie, iar pe urma, pocaindu-se cu lacrimi, s-au intors iarasi la credinta in Hristos; asa precum si Hristos a primit pe Apostolul Petru, care s-a lepadat de Dansul mai inainte, dar pe urma s-a pocait cu lacrimi.

Iar dezbinatul si trufasul Novat, nu numai ca nu primea intru pocainta pe cei ce se lepadau de Hristos, dar si pe Cornelie il prihanea, numindu-l pe el partas si tovaras al inchinatorilor de idoli. Astfel despartindu-se de dansul, a castigat si pe altii de un cuget cu el, facandu-se ca un alt papa in Roma. De acolo s-a intins eresul si dezbinarea aceasta pana la Alexandria. Deci - dupa cum am zis - pe niste eretici ca acestia si pe episcopul lor, Teopempt, i-a gonit Sfantul Chirii, indata ce s-a facut patriarh.

Dupa aceea s-a inarmat sa goneasca si pe draci din locasul lor de acolo, caci aproape de Alexandria, ca la douasprezece stadii, se afla un loc ce se numeste Canovos si aproape de acela este un alt loc ce se numeste Manutin, in care era o capiste veche locuita de draci. Deci tot locul acela era foarte infricosator din pricina multimii duhurilor necurate ce locuiau acolo. Iar pe cand traia patriarhul Teofil, de multe ori a voit el sa curateasca acel loc de draci si sa-l faca locas sfant, spre a se preamari Dumnezeu; dar n-a putut, pe de o parte pentru ca a avut multe impiedicari, iar pe de alta, pentru ca i-a urmatului aproape moartea.

Insa urmatorul lui Teofil, de trei ori fericitul Chirii, s-a ingrijit de aceasta si s-a rugat cu osardie lui Dumnezeu, ca sa-i dea ajutor si putere sa izgoneasca din acel loc duhurile cele necurate. Deci i s-a aratat lui in vis ingerul Domnului si i-a zis sa aduca in locul acela cinstitele moaste ale sfintilor doctori fara de arginti Chir si Ioan, si astfel va fugi de acolo puterea diavolilor. Iar Sfantul Chirii a indeplinit porunca ingerului fara de intarziere si a adus in acel loc moastele sfintilor doctori fara de arginti, zidind acolo o biserica in numele lor, dupa care, o, minune! indata au fugit de acolo duhurile cele necurate si s-a facut locul acela izvor de tamaduiri, prin darul sfintilor fara de arginti.

Iar dupa ce sfantul a gonit din locul Alexandriei pe necuratii si ganditii diavoli, a luat purtare de grija sa goneasca si pe vazutii si smintitii diavoli, care erau uratorii de Hristos evrei. Aceia locuiau de demult in Alexandria, din vremea in care s-a zidit cetatea aceasta de marele Alexandru, si cu vremea s-au inmultit foarte mult si nu incetau - dupa obiceiul ce-l are acest neam iubitor de tulburare - de a bantui intr-ascuns si la aratare pe crestini, pentru ura cea neimpacata ce o au asupra lui Hristos si a crestinilor. Si pricinuiau multe amestecari, si tulburari, inca si varsari de sange si ucideri. Deci, chemand sfantul pe cei mai de capetenie ai adunarii lor, i-a sfatuit sa opreasca pe neamul lor de la aceste fapte pangarite si sa-i intelepteasca, dar blestematii aceia nu numai ca nu s-au inteleptit, dar s-au facut si mai rai.

In Alexandria era o biserica foarte mare si foarte frumoasa, care se numea "biserica lui Alexandru", fiind zidita de episcopul Alexandru. Deci pierzatorii evreii, voind sa faca rau crestinilor, s-au inarmat toti si, intr-o noapte, au facut un zgomot mare, alergand pe drumuri si strigand printre casele crestinilor: "Arde biserica lui Alexandru". Iar crestinii, auzind, au alergat indata cu sarguinta sa stinga focul. Deci evreii, vazand aceasta, au sarit asupra crestinilor, incepand a-i taia pe unul cu sabia, pe altul cu cutitul, pe altul il ucideau cu sulita, iar pe altul il omorau cu orice apucau in mana; incat au ucis mare multime de crestini in acea noapte.

Iar Sfantul Chirii, afland dimineata de intamplarea aceea, s-a mahnit foarte tare si cauta judecata asupra evreilor de la eparhul cetatii, care se numea Orest. Dar eparhul, desi era crestin, insa, fiindca avea oarecare vrajba asupra sfantului, era de partea evreilor ucigasi si ii ajuta. Atunci dumnezeiescul Chirii, umplandu-se de ravna dumnezeiasca, a luat cu el multime de crestini si au gonit pe evrei din Alexandria, iar locuintele lor le-au surpat si le-au ars impreuna cu sinagoga lor. Si afland eparhul de aceasta, s-a umplut de manie asupra patriarhului si a inceput a face rau rudeniilor si prietenilor sfantului; incat si pe gramaticul Ierax, barbat renumit si cinstit, l-a batut fara de mila si l-a dezbracat in priveliste. De atunci se afla intre sfant si intre eparh mare neintelegere si neunire, pentru ca sfantul partinea pe crestini, iar eparhul pe evrei. De aceea au scris fiecare imparatului Teodosie cel tanar, despre pricina aceasta, pana a venit porunca de acolo, ca sa nu mai locuiasca evreii in cetate.

Dupa aceasta, a urmat in Alexandria si o alta intamplare rea, care s-a facut pricina de ucideri si de mare tulburare. Iata care este:

In cetatea Alexandria era o fecioara filosoafa care se numea Ipatia, binecredincioasa si imbunatatita, fiica lui Teona filosoful. Ea invatase filosofia din tanara varsta de la tatal sau, sporind atat de mult incat intrecea cu intelepciunea pe toti filosofii vremii de atunci, dupa cum scrie despre dansa si inteleptul Sinesie, episcopul Chirinei, laudand-o cu cuvinte alese. Ea isi pazea fecioria curata si n-a voit sa se insoteasca cu barbat; mai intai si mai ales pentru dragostea lui Iisus Hristos, iar apoi si ca sa poata fara de tulburare sa se indeletniceasca cu cartile filosof iei.

Pentru aceea, barbatii cei ravnitori de intelepciune alergau in Alexandria din toate partile, ca sa auda intelepciunea filosoafei Ipatia. Si toti clericii si boierii si intreg poporul o cinsteau si ascultau cu dragoste sfaturile si dojenile ei cele folositoare de suflet. Deci aceasta filosoafa, voind sa faca pace intre patriarh si eparh, se ducea cu multa blandete si smerenie, uneori la unul, alteori la celalalt si, cu cuvintele ei cele intelepte si pricepute, i-a induplecat pe amandoi sa se impace, desi preasfintitul patriarh cauta si mai inainte de aceasta sa se impace cu eparhul; dar acela, fiind rau la narav si pomenitor de rau, nici nu voia sa auda de pace.

Acestea fiind asa, intr-una din zile, pe cand Ipatia filosoafa se intorcea cu careta la casa sa, niste zurbagii, care urau pacea eparhului si a patriarhului, au navalit asupra ei fara de veste si, tragand-o cu sila afara din careta, i-au sfasiat hainele si au batut-o fara de mila, pana ce au omorat-o. Si nu s-au saturat numai cu acea rautate a lor, ci, cu neomenia si cu nemilostivirea lor de fiara, au navalit asupra trupului celui mort al fecioarei, l-au taiat bucati si l-au ars in locul ce se numea Chinar.

Instiintandu-se toti alexandrinii de aceasta jalnica ucidere si rea intamplare, s-au mahnit foarte mult, mai ales cei iubitori de invatatura si intelepti. S-au mai instiintat inca de tulburarea aceasta si monahii care locuiau in muntele Nitriei si, umplandu-se de ravna, s-au adunat ca la cinci sute. Deci, pogorandu-se in Alexandria, in ajutorul si apararea patriarhului, au gasit pe drum din intamplare pe eparhul in careta si indata au inceput a striga, ocarandu-l si numindu-l pagan si slujitor de idoli, de vreme ce fiind mai inainte pagan, luase de putina vreme botezul in cetatea lui Constantin.

Iar unul din monahii aceia, cel mai manios, a aruncat o piatra asupra eparhului si 1-a lovit in cap. Dupa aceea, adunandu-se multime de popor, au alungat pe acel monah si au scapat pe eparh, iar slujitorii eparhului au prins pe un monah cu numele Amonie si l-au dus la eparh, care, socotind ca sfantul a pornit pe acei monahi asupra lui, s-a aprins de manie si atat de mult a muncit pe Amonie in mijlocul cetatii, incat l-a omorat. Iar sfantul, instiintandu-se de acest lucru, s-a mahnit si a trimis de a luat trupul monahului si l-a ingropat cu cinste.

Toate acestea au dat indrazneala evreilor, pe care ii izgonise sfantul din Alexandria, dupa cum am zis. Ei si-au facut mai intai o noua sinagoga acolo unde se aflau, apoi ucigasii de Hristos si ucigasii de Dumnezeu au indraznit de au facut si acest lucru prea fara de lege, spre ocara si rusinea lui Hristos si a crestinilor. Ei au facut o cruce lunga, au prins un copil al unui crestin oarecare, pe care, dezbracandu-l, l-au rastignit pe cruce, nu cu piroane, ci cu franghii subtiri. Apoi, dupa ce au ras mult de dansul, au scuipat in fata lui si l-au batjocorit intocmai cum parintii lor au batjocorit pe Domnul; iar mai pe urma de toate l-au batut atat de mult pana ce l-au omorat. Astfel acest copil binecuvantat s-a facut partas si urmator al patimilor Domnului.

De toate acestea instiintandu-se dumnezeiescul Chirii, s-a plans imparatului; care, desi cu intarziere, insa a judecat cu dreptate si a poruncit ca pe cei mai mari ai evreilor sa-i munceasca foarte tare, iar pe eparhul Orest l-a scos din dregatoria sa. Deci scapandu-se sfantul de tulburarile cele mai de sus si de smintelile acestea, isi pastorea turma lui cea cuvantatoare cu sarguinta si cu placere de Dumnezeu, ca un pastor adevarat, avand pace catava vreme.

Insa diavolul, vrajmasul pacii si al adevarului si izvorul tuturor rautatilor, n-a lasat pe Sfantul Chirii si pe ceilalti crestini sa se bucure multa vreme de aceasta pace, ci a pornit razboi mare si tulburare in toata Sfanta Biserica a lui Hristos, cu hulitorul eres al raucredinciosului Nestorie, asupra caruia se cuvenea sa se nevoiasca dumnezeiescul Chirii, aparatorul dreptei credinte. Acest raucredincios Nestorie, dupa ce a fost adus din Antiohia la Constantinopol si ales patriarh dupa Sisinie, la inceputul patriarhiei lui se arata pe dinafara dreptcredincios in credinta si nimic nu zicea impotriva acesteia; insa ticalosul era eretic in inima sa, numind pe Stapanul Hristos "numai om, nu si Dumnezeu", iar pe Nascatoarea de Dumnezeu numind-o nu Nascatoare de Dumnezeu, ci "Nascatoare de Hristos".

Iar cei de un cuget cu Nestorie, adica episcopul Dorotei, cel care locuia impreuna cu el, si preotul Anastasie, acestia au inceput mai intai sa semene eresul acesta ca niste neghina printre grau. Episcopul Dorotei, invatand pe popor la un praznic in biserica soborniceasca a cetatii lui Constantin, a strigat si a zis acest cuvant hulitor: "Care va numi pe Maria, Nascatoare de Dumnezeu, sa fie anatema". Iar Anastasie iarasi, propovaduind in popor, a zis: "Sa nu numeasca cineva pe Maria Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca Maria era om de parte femeiasca. Si cum este cu putinta sa se nasca Dumnezeu din trupul omului?" Aceste cuvinte hulitoare daca le-a auzit poporul, a inceput sa se tulbure; si, pentru ca sa se incredinteze mai bine, au intrebat si pe patriarhul Nestorie despre acestea. Atunci spurcatul acela si cel de un cuget cu iudeii n-a mai putut sa ascunda in inima sa otrava eresului si a inceput a aduce la aratare hulele acestea impotriva lui Hristos si a Nascatoarei de Dumnezeu, zicand: "Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zamislit in pantece de femeie si a asteptat un numar de zile si de luni, pana sa se nasca; nici nu voi numi Nascatoare de Dumnezeu pe femeia care a nascut om cu trup din firea sa".

De atunci inainte au inceput sa se nasca prigoniri si certuri pentru aceasta in popor, caci unii se impotriveau eresului lui Nestorie si-l urau, iar altii se impartaseau cu el si primeau paganatatea lui. Aceste certuri se faceau nu numai in cetatea lui Constantin, ci mai in toata lumea si la fiecare adunare a dreptcredinciosilor, fiindca acel eretic, Nestorie, impreuna cu urmatorii lui, au scris carti si le-au trimis pretutindeni, chiar si pana in pustiuri, pe unde locuiau monahii. Deci acel blestemat a atras la ratacirea lui atat de multi clerici, monahi si mireni, incat dupa cum mai inainte Arie a sfasiat haina lui Hristos cea tesuta de sus, tot asa si Nestorie a sfasiat toata plinirea Bisericii in multe parti.

Instiintandu-se de toate acestea, Sfantul Chiril al Alexandriei s-a mahnit foarte tare, si ca un rob credincios al lui Hristos si al Nascatoarei de Dumnezeu ce era, s-a inarmat ca sa dea razboi pentru cinstea lor si s-a pregatit, ca un pastor adevarat, sa izgoneasca lupul cel gandit din staulul oilor celor cuvantatoare. Iar mai intai Sfantul Chiril a scris scrisori sfatuitoare catre Nestorie, in care il sfatuia, cu dragoste frateasca, sa lepede niste socoteli ereticesti ca acestea si, cu schimbarea lui in dreapta credinta, sa indrepteze pe aceia pe care i-a atras mai inainte la reaua credinta. Iar raucredinciosul Nestorie, luand scrisorile Sfantului Chiril, nu numai ca nu s-a indreptat, ci mai rau s-a facut, sarguindu-se sa intinda si mai mult eresul sau. Deci pe cei ce se impotriveau ratacirii lui, clerici si monahi, ii muncea cu felurite munci. Iar asupra dumnezeiescului Chiril se mania cu multa mandrie, numindu-l eretic, si graia asupra lui multe clevetiri mincinoase si nedrepte, pe care le semana in popor.

Deci Sfantul Chiril, vazand pe Nestorie neindreptat, i-a scris cu asprime, vadind eresul lui. El a mai scris inca si clerului din Constantinopol si imparatului; apoi a mai scris si lui Celestin, papa Romei, si celorlalti patriarhi; de asemenea, a scris si la felurite cetati si laturi, catre episcopi, la dregatori si la boieri. Chiar si la multi pustnici si monahi nu s-a lenevit de trei ori fericitul a scrie, aratandu-le din dumnezeiestile Scripturi cat este de pierzatoare si vatamatoare de suflete ratacirea lui Nestorie si indemnandu-i pe toti sa se pazeasca de eresul acela ca de niste otravuri aducatoare de moarte. Mai pe urma de tot, fiindca eresul lui Nestorie crestea din zi in zi tot mai mult si sporea din ce in ce mai rau, iar dezbinarea Bisericii se facea mai mare si multi din episcopi se vatamau de eres; pentru aceasta, Teodosie cel Tanar, dreptcredinciosul imparat, vrand sa indrepteze aceste sminteli si sa curete Biserica lui Hristos si graul credintei de maracinii si neghinele ratacirii lui Nestorie, a poruncit sa se adune la Efes al treilea Sinod a toata lumea, in anul 431.

Deci s-au adunat doua sute si mai bine de episcopi din toata lumea; iar cati nu puteau sa mearga singuri pentru vreo impiedicare de nevoie, acestia si-au trimis inlocuitorii lor. De aceea si Celestin, papa de atunci al Romei, fiindca nu putea sa mearga la Efes de batranete si slabiciune, a scris Sfantului Chiril sa tina locul lui in sinod. Deci cei mai mari ai acestui Sfant Sinod erau: intai, Sfantul Chiril, ca un pazitor de loc al papei si ca un patriarh al Alexandriei; al doilea, Iuvenalie al Ierusalimului, si al treilea, Memnon al Efesului. Deci fericitul Chiril, aflandu-se cel dintai sezator pe scaun in sinodul acesta a toata lumea, a propovaduit impreuna cu ceilalti parinti si a dogmatisit ca Domnul nostru Iisus Hristos este unul dupa ipostas, Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit, iar Preacurata Fecioara Maria, care L-a nascut pe El cu trup, este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu. Pentru aceea s-a facut mare bucurie la toti dreptcredinciosii si tot poporul cetatii batea din palme de bucurie si zicea intr-un glas: "Nu este mare Artemida efesenilor, dupa cum s-a zis de demult, ci este mare Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu". Iar pe spurcatul Nestorie, Sfintii Parintii ai acestui sinod l-au anatemizat si l-au caterisit ca pe un eretic si hulitor. Dar fiindca el nici asa nu se linistea, ci propovaduia eresul mai departe, pentru aceea l-au surghiunit intai in Tason - dupa cum zice Sfantul Teofan -, apoi in Oasinul Arabiei, caruia pe turceste ii zice Iprim.

Si acolo aflandu-se pierzatorul Nestorie, si-a luat dumnezeiestile pedepse, pentru ca limba lui cea hulitoare a putrezit si a fost mancata de viermi, tot asemenea a putrezit tot trupul lui - dupa cum scriu Chedrinos, Nichifor si Evagrie. Iar in Tebaida cea de sus, ticalosul Nestorie a suferit moarte infricosata si prea dureroasa, asemenea cu a lui Arie; fiindca, mergand la umblatoare, a inceput a huli impotriva lui Hristos si impotriva Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru aceasta, ingerul Domnului l-a lovit si s-au varsat toate maruntaiele lui tocmai in vasul necurateniei lui; si acolo si-a dat sufletul acel om rau, dupa cum povesteste Sfantul Gherman al cetatii lui Constantin.

O necinste si o pedeapsa ca aceasta a luat ereticul Nestorie, cel de un gand cu iudeii; iar Sfantul Chiril a luat mare cinste de la Sfantul al treilea Sinod a toata lumea, pentru ca, dupa cum povesteste Ioan Zonara in cuvantul de lauda pe care il impleteste Sfantului Chiril si care se gaseste in cartile cele scrise cu mana, parintii celui de-al treilea Sinod au daruit dumnezeiescului Chiril aceste privilegii: sa se numeasca judecator al lumii si sa poarte pe cap, cand va sluji Sfanta Liturghie, un giulgiu subtire ca o basma. Iar numele de judecator al lumii arata judecata cea minunata a toata lumea pe care a facut-o sfantul, unind prin dreapta credinta toata lumea, care era in acel timp impartita de eresul lui Nestorie. Giulgiul cel subtire arata subtiratatea mintii si a socotelilor sfantului cu care a intarit si a dogmatisit unirea cea dupa ipostas; fiindca prin hotarul acesta, se arata impreuna si o fata a lui Hristos si doua firi ale Lui. Dumnezeiescul Chiril s-a numit inca si papa, poate pentru ca avea locul lui Celestin papa la cel de-al treilea sinod, macar ca altii talcuiesc intr-alt fel privilegiile de mai sus. Pentru care si toti patriarhii Alexandriei, urmasii Sfantului Chiril, au apucat si ei sa se numeasca papi si judecatori ai lumii, si sa poarte, cand slujesc Sfanta Liturghie, doua coroane si doua epitrahile, poate pentru aratarea acelui giulgiu subtire, pe care sinodul l-a daruit Sfantului Chiril.

Acestea le-am povestit pe scurt si cu putine cuvinte, dar n-a fost numai asa; pentru ca, pana sa adune sinodul cel mai sus zis, ca prin el sa intareasca si sa intemeieze adevarata credinta, Sfantul Chiril a patimit multa necinste si osteneala. Caci a luat multe clevetiri nedrepte si prigoniri de la ereticii cei de un gand cu Nestorie, pentru ca ei, fiind ajutati de dregatorii cei lumesti, au facut adunarea lor si au propovaduit cu minciuna ca dumnezeiescul Chiril este eretic si de un gand cu Apolinarie, cel care se lepadase de adevarata inomenire a lui Hristos si zicea ca Hristos nu are minte, ci dumnezeirea a implinit locul mintii. Deci ei au osandit pe Chiril ca pe un eretic, clevetindu-l la imparat cu scrisorile lor. Si atat de mult au putut parele si prihanirile lor, incat au intaratat si pe imparat cu urgie asupra sfantului, din care pricina a fost aruncat in temnita din Efes si a purtat fiare, nevoindu-se pentru adevar impreuna cu Memnon al Efesului.

Dupa aceea imparatul, cercetand cu de-amanuntul si gasind ca toate acele pari au fost mincinoase si afland nevinovatia Sfantului, i-a smerit pe eretici si i-a izgonit, iar pe Sfantul Chiril impreuna cu cei de un gand cu dansul i-a pus iarasi in scaunele lor si a fericit cu laude rabdarea si blandetea lor.

Si pentru ca sa inteleaga fiecare cat de urat a fost Maicii lui Dumnezeu eresul lui Nestorie, impotriva caruia s-a luptat atat de mult dumnezeiescul Chiril, este bine sa spunem aici si istoria pe care o povestesc parintii Limonariului, Sofronie si Ioan, care scriu astfel: ?Am mers la avva Chiriac, preotul lavrei Calamonului, care este langa Iordan, si ne-a spus noua acestea: Tintr-una din zile am vazut in somn pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu fata luminata si stralucita, imbracata cu haina rosie, si impreuna cu dansa doi barbati cu sfintita cuviinta, care stateau afara de chilia mea. Iar eu am cunoscut ca este Stapana Nascatoare de Dumnezeu si ca cei doi barbati care erau cu dansa erau Sfantul Ioan Botezatorul si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu. De aceea, am iesit din chilia mea si, inchinandu-ma Nascatoarei de Dumnezeu, am rugat-o pe ea sa intre inauntru, ca sa-mi binecuvanteze chilia. Iar Nascatoarea de Dumnezeu n-a voit nicidecum si, fiindca eu am rugat-o cu staruinta, zicand: "Sa nu se intoarca robul tau rusinat si defaimat de la tine", si alte asemenea; ea, cautand spre mine, mi-a spus: "Cum ma rogi sa intru in chilia ta, cand tu ai pe vrajmasul meu intr-insa?-"

Acestea zicand, s-a facut nevazuta; iar eu, desteptandu-ma, am inceput a plange si a ma mahni pentru cuvantul acesta al Nascatoarei de Dumnezeu. Deci, nefiind altcineva in chilia mea, afara de mine singur, ma gandeam ca nu cumva sa fi gresit cu vreun lucru oarecare sau cu gandul catre Nascatoarea de Dumnezeu si de aceea s-a intors de la mine; insa nu gaseam nimic cu care sa-i fi gresit intru ceva. Deci, aflandu-ma intru nedumerire si mahnire, am luat o carte ca sa citesc si sa ma mai mangai in supararea aceea. Iar acea carte era a lui Isihie, preotul Bisericii Ierusalimului, pe care o cerusem odata de la dansul. Si citind in ea, am aflat la sfarsitul cartii doua cuvinte hulitoare ale raucredinciosului Nestorie, de unde am cunoscut ca el este vrajmasul Nascatoarei de Dumnezeu, pe care il aveam in chilia mea.

Si indata am dat cartea inapoi la acela care mi-o daduse, zicandu-i: "Ia-ti cartea ta, frate, ca din ea mai mult m-am pagubit decat m-am folosit". Iar acela, intrebandu-ma si afland pricina acelei pagube - fiindca i-am povestit eu vedenia -, s-a umplut de ravna dumnezeiasca si indata a taiat din carte acele doua cuvinte hulitoare si le-a ars in foc, ca sa nu se mai afle in chilia lui vrajmasul Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeut".

Nu se cuvine sa tacem si aceasta: Sfantul Chirii, cel atat de desavarsit prieten al lui Hristos si atat de mare intru sfintenie, avea inca si o oarecare prihana intr-insul, nu din rautate si cunostinta, ci din oarecare prindere in minte si din necunostinta adevarului. Ca numai unul Dumnezeu este fara de pacat si singur este cu totul neprins de orice patima, precum zice Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu. Iar sfintii, oricat de sfinti ar fi ei, cu toate acestea sunt supusi, ca niste oameni, sub neputinta omeneasca, si cad sub oarecare patimi omenesti. Caci se apuca prihana nu numai de cei multi, ci si de cei prea buni, incat numai Dumnezeu este cu totul fara de greseala si neprins de patimi. De aceea si Sfantul Chiril, ca un om ce era, avea oarecare patima omeneasca, insa a indreptat-o pe aceasta intr-un chip minunat.

Si care era patima si care a fost indreptarea ei? Ascultati: Marele Chiril, avand rudenie si unchi pe patriarhul Teofil, vrajmasul Sfantului Ioan Hrisostom, credea de adevarate mincinoasele prihaniri pe care le graia Teofil impotriva lui Hrisostom, vrajmasul sau, nu din rautate, precum s-a zis mai sus, ci din nestiinta si din nerautate, precum este scris: Barbatul cel fara de rautate crede tot cuvantul. Deci din aceste doua pricini a luat dumnezeiescul Chiril prepus rau asupra preasfintitului si dumnezeiescului parintelui nostru Ioan Hrisostom, de unde se mania asupra lui, nu numai cand traia acesta, ci si dupa ce s-a savarsit. Pentru aceasta, nici numele lui nu voia sa-l pomeneasca in pomelnice impreuna cu ale celorlalti binecredinciosi patriarhi, precum era obiceiul.

Deci Apotic, cel ce a fost dupa Arsachie patriarh al Constantinopolului, a scris catre dumnezeiescul Chiril aratand ca si el a fost unul din vrajmasii lui Hrisostom; dar mai pe urma, socotind nevinovatia si curatia acestui sfant barbat, s-a pocait de greseala sa de mai inainte si a numarat si a pomenit numele Sfantului Ioan Hrisostom, impreuna cu ale celorlalti sfinti; deci, sfatuindu-l pe Sfantul Chiril frateste, l-a rugat sa faca si el asemenea, sa scrie numele lui Hrisostom in pomelnice si sa-l pomeneasca. insa dumnezeiescul Chirii nu l-a ascultat, poate nevoind sa prihaneasca sinodul ce s-a tinut impotriva lui Hrisostom pe vremea lui Teofil.

A mai scris dupa aceasta catre dumnezeiescul Chiril si Sfantul Isidor Pelusiotul, ca unul ce era ruda cu el si mai batran cu varsta. Acela il sfatuia cu indrazneala si cu multa cutezare, cum ca nedrept si fara de socoteala se manie impotriva Sfantului Ioan Hrisostom si cum ca nu se cuvine sa judece pe cineva din oameni, mai inainte de a nu fi cercetat pricina si greseala omului cu de-amanuntul. Caci si Dumnezeu, cu toate ca stie toate mai inainte de a se face si vede mai inainte cele ce au sa fie ca si cum ar fi de fata, insa Sfanta Scriptura zice ca S-a pogorat din cer El insusi la cetatile dimprejurul Sodomei, ca sa vada daca sodomitenii cu adevarat au pacatuit asa dupa cum strigarea Sodomei se suie inaintea Lui; iar de nu, sa stie: Strigarea Sodomei si a Gomorei s-a inmultit catre Mine si pacatele lor sunt foarte mari. Deci, pogorandu-Ma, voi vedea de se savarsesc dupa strigarea lor care vine catre Mine; iar de nu, sa stiu. Aceasta a facut-o Domnul Cel a toate vazator ca sa ne dea pilda sa nu credem indata cuvintele prihanitorilor, ci noi insine sa cercetam mai inainte pana ce ne vom incredinta desavarsit de este adevarat, asa dupa cum auzim.

"Deci si tie - zicea catre dumnezeiescul Chiril -, ti se cuvine sa socotesti mai intai si apoi sa te manii, dupa ce vei afla pricina binecuvantata de manie, ca multi din cei ce au fost impreuna cu tine la sinodul din Efes te spun pe fata cum ca te manii cu nedreptate asupra nevinovatului Ioan si, fiindca esti nepot al lui Teofil, urmezi in toate asezarii aceluia. Deci precum acela si-a aratat nebunia pe fata, izgonind din scaunul sau pe Ioan cel fara de greseala, sfant si iubit al lui Dumnezeu, asa faci si tu, prihanind si gonind slava celui gonit, cu toate ca acum el este mort".

Si iarasi acelasi Sfant Isidor a scris alta epistola, catre acelasi dumnezeiesc Chiril, in care zicea acestea: "Ma infricoseaza pildele care se afla in dumnezeiasca Scriptura si ma silesc sa-ti scriu cele ce iti sunt de trebuinta. Daca eu iti sunt parintele tau - precum ma numesti -, ma tem de osanda pe care a luat-o preotul Eli, cel din Legea Veche, ca nu a pedepsit precum se cadea pe fiii sai care au pacatuit. Iar daca eu sunt fiul tau, precum o stiu eu insumi, ma infricosez sa nu ma ajunga pedeapsa aceea pe care a luat-o Ionatan, fiul lui Saul; caci, putand sa opreasca pe tatal sau sa nu caute vraji, nu l-a impiedicat de la pacat; pentru aceasta, el a fost ucis cel dintai in razboi. Deci, ca sa nu fiu eu osandit, iti zic tie acelea care iti sunt spre folosul tau. Asculta-ma pe mine, ca sa nu te osandesti si tu de la Dreptul Judecator si Cel necautator in fata. Leapada-ti mania care o ai asupra celui mort si sa nu tulburi Biserica celor vii, pricinuindu-i neliniste".

Apoi iarasi, in alt loc al epistolei sale zice: "Ma intrebi pentru ce si cum s-a izgonit Ioan? insa eu nu voiesc sa-ti raspund cu de-amanuntul, ca sa nu ma arat ca osandesc si prihanesc pe ceilalti. Aceasta numai iti zic tie, cum ca multi din cei fara de lege si-au savarsit rautatea lor cu nedreptate asupra dreptului acela. Deci, in putine cuvinte, iti arat starea Egiptului cu care te invecinezi. Egiptul s-a lepadat de Moise si a slujit lui Faraon. Pe cei smeriti i-a batut cu bice; pe israilitenii care se osteneau i-a muncit. Ei zideau cetati Egiptului si el n-a platit plata lucratorilor. in niste lucruri ca acestea Egiptul indeletnicindu-se, a odraslit pe Teofil, care cinstea aurul ca pe Dumnezeu. impreuna cu cei de un gand cu dansul, el a urat si a mahnit pe Ioan, omul cel iubit al lui Dumnezeu si propovaduitorul Domnului. Dar casa lui David creste si se intareste mai mult; iar casa lui Saul se micsoreaza si se imputineaza precum vezi".

Dumnezeiescul Chiril, citind scrisorile acestea ale Sfantului Isidor, a inceput a-si cunoaste greseala si a se indrepta, insa atunci a cunoscut adevarul si atunci s-a indreptat desavarsit, cand a vazut vedenia care urmeaza: Sfantului Chiril i s-a aratat odata intr-un vis, ca se afla intr-un loc foarte frumos, plin de bucurie negraita. Acolo vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov si pe alti minunati si slaviti barbati ai Vechiului Testament. Asemenea vedea intr-insul si pe multi sfinti ai darului celui nou al Sfintei Evanghelii. in locul acela vedea si o biserica minunata, a carei frumusete era neintrecuta; iar inauntrul bisericii se auzea o multime multa de popor, care canta o cantare cu viersuire prea dulce. Si intrand si sfantul in biserica, cu totul s-a inspaimantat cu mintea de vederea celor de acolo si s-a umplut cu totul de bucurie si de dulceata in inima sa. Caci vedea acolo si pe Doamna noastra Nascatoare de Dumnezeu inconjurata de multime de sfinti ingeri si stralucita cu slava negraita de jur imprejur. Mai vedea si pe Sfantul Ioan Hrisostom stand aproape de Nascatoarea de Dumnezeu cu mare cinste si stralucind cu lumina minunata, ca un inger al lui Dumnezeu, tinand in maini cartea invataturilor sale. impreuna cu Sfantul Ioan Hrisostom mai erau si multi alti barbati slaviti, care stateau langa dansul ca niste slujitori, toti inarmati si ca si cum ar fi fost pregatiti sa faca o izbanda oarecare.

Acestea vazand Dumnezeiescul Chiril, dorea a merge sa se inchine Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu. Chiar a si alergat la ea ca sa i se inchine, dar indata Sfantul Ioan, impreuna cu purtatorii sai de sulite, au alergat impotriva lui cu manie si nu numai ca l-au oprit de a se apropia de Nascatoarea de Dumnezeu, dar si din biserica aceea l-au izgonit. Iar Sfantul Chiril, in vremea cand statea cutremurat si se socotea in sine cum se mania Sfantul Ioan Hrisostom impotriva lui si cum l-a izgonit din biserica, iata a auzit pe Stapana noastra, Nascatoarea de Dumnezeu, mijlocind si zicand catre Sfantul Ioan sa-l ierte si sa nu-l goneasca din biserica aceea; caci nu din rautate, ci din nestiinta a luat prepus rau impotriva lui: "Iarta pe Chiril - a zis Nascatoarea de Dumnezeu catre Sfantul loan -, caci din necunostinta a luat prepusul cel rau pentru tine si va arata ca din nestiinta a castigat acest prepus rau, dupa ce il va cunoaste". Dar Ioan se arata ca nu primea sa-l ierte.

Atunci Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a zis catre Sfantul Ioan: "Iarta-l pentru dragostea mea, caci mult s-a nevoit pentru cinstea mea, rusinand si infruntand pe Nestorie, ocaratorul meu; iar pe mine, Nascatoarea de Dumnezeu, propovaduindu-ma oamenilor! Iarta-l pentru mine, caci mult s-a ostenit pentru mine, pe ocaratorul Nestorie rusinandu-i si pe mine, Nascatoarea de Dumnezeu, propovaduindu-ma!" Acestea auzindu-le Hrisostom de la Nascatoarea de Dumnezeu, indata s-a imblanzit si, chemandu-1 inauntru pe Sfantul Chirii, l-a imbratisat ca un prieten pe prietenul sau, si de dragoste il saruta cu iubire frateasca si cu mare bucurie. Astfel s-au impacat si s-au imprietenit amandoi sfintii intre ei, in vedenia aceea, prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu.

Deci desteptandu-se Sfantul Chirii si socotind cu de-amanuntul aceasta vedenie, s-a pocait foarte mult si singur se prihanea pe sine; caci atata vreme a avut patima desarta si nesocotita impotriva unui barbat preasfant si bineplacut lui Dumnezeu. Pentru aceea, adunand indata pe toti episcopii Egiptului, a facut praznic si sarbatoare mare Sfantului loan Hrisostom, a scris numele lui in diptice si-l pomenea impreuna cu sfintii cei mari, iar in fiecare an il fericea pe el cu cuvinte de lauda. Apoi i-a scris viata lui, din care Gheorghe, patriarhul Alexandriei, a scris si a alcatuit mai pe urma Viata Sfantului loan de Aur, care se afla in tomurile Hrisostomului. Astfel s-a ridicat prihana aceasta de pe sfintenia dumnezeiescului Chiril.

De atunci, fericitul Chirii si-a petrecut cealalta vreme a vietii sale cu petrecere minunata, pastorind turma sa cea cuvantatoare la pasunea cea aducatoare de viata, povatuindu-i pe toti la calea mantuirii cu mare intelepciune si cu stiinta duhovniceasca, intorcand din ratacirea diavolului pe cei rataciti. Dovada invederata a intelepciunii si a stiintei sale este povestirea care urmeaza, pe care voim sa o adaugim aici ca pe o indulcire a ascultatorilor si astfel vom da sfarsit povestirii.

Avva Daniil ne spune in Pateric, cum ca in partile cele mai de jos ale Egiptului era un batran cuvios, adica cu petrecerea sfant, dar simplu si greoi la minte. Pentru aceea, din simplitatea lui, socotea si zicea ca Melchisedec este fiul lui Dumnezeu. Aceasta au vestit-o unii Sfantului Chiril, care, chemand la sine pe barbatul acela si instiintandu-se ca face semne si minuni si orice va cere de la Dumnezeu ii arata lui, a uneltit o intelepciune ca aceasta. El a zis cu blandete catre batran: "Parinte, un gand imi zice mie ca Melchisedec este fiul lui Dumnezeu si alt gand iarasi imi zice ca nu este fiul lui Dumnezeu, ci este om si arhiereu al lui Dumnezeu; deci am indoiala pentru aceasta. Pentru aceea te-am chemat, ca sa-ti spun ca sa te rogi lui Dumnezeu, sa-ti descopere adevarul, ca sa mi-l arati si mie". Iar batranul, auzind aceasta si bizuindu-se pe nevointa sa, a raspuns cu cutezare si cu indrazneala: "Lasa-ma, stapane, sa ma rog lui Dumnezeu trei zile pentru aceasta, si orice-mi va descoperi, voi arata-o si marii tale sfintenii".

Deci, ducandu-se batranul in chilia lui, s-a inchis trei zile si a rugat cu caldura pe Dumnezeu ca sa-i arate cele pentru Melchisedec. Si descoperindu-i-se adevarul de la Dumnezeu, s-a intors la Sfantul Chiril si i-a zis: "Stapane, Melchisedec este om, iar nu fiul lui Dumnezeu". Iar sfantul i-a zis: "Si de unde stii, parinte?" Batranul i-a raspuns: "Dumnezeu mi-a aratat pe toti patriarhii, unul dupa altul, de la Adam pana la Melchisedec. Pe toti aceia i-am vazut trecand pe dinaintea mea si cand a venit sa treaca Melchisedec, mi-a zis ingerul Domnului: Iata, acesta este Melchisedec! Deci m-am incredintat cu adevarat, stapane, ca desavarsit este asa". Atunci Sfantul Chirii, multumind lui Dumnezeu, s-a bucurat foarte tare ca a izbavit pe acel batran din ratacire si l-a eliberat cu pace. Deci batranul, ducandu-se, a marturisit tuturor ca Melchisedec este om, iar nu Fiul lui Dumnezeu. Cu o intelepciune ca aceasta si cu astfel de mestesug duhovnicesc al sfantului, a fost povatuit batranul cel simplu la cunostinta adevarului.

Sfantul Chiril a trait pe scaunul Alexandriei 32 de ani, scriind multe carti folositoare de suflet si dreptcredincioase, dintre care cele mai alese sunt: Comorile si Glafira la Sfanta Scriptura cea Veche. Si curatind in zilele sale Biserica lui Hristos de eresuri, si-a dat sfantul lui suflet in mainile lui Dumnezeu, in a noua zi a lunii iunie, zi in care se praznuieste adevarata lui pomenire, caci in 18 zile ale lunii lui ianuarie nu este pomenirea sfarsitului sau, ci pomenirea fugii lui, adica a suirii lui din Alexandria la Efes. Aceasta fuga a lui a fost socotita vrednica de praznic; caci a fost pricina de multe bunatati pentru Biserica lui Hristos, fiindca prin ea s-a adunat Sfantul Sinod al treilea a toata lumea, a fost izgonit eresul cel hulitor al lui Nestorie si dreapta credinta a fost propovaduita lumii. Astfel, Sfantul Chirii nevoindu-se cu buna nevointa, credinta cea prea dreapta intarind-o la sinod, impacand lumea si linistind-o de tulburari, curatind turma sa de eresuri si viata sa impodobind-o cu mari fapte bune, s-a dus sa-si ia cununa pregatita lui de puitorul de nevointe Hristos si plata pentru osteneli.

Iar la moartea Sfantului Chiril, a stat langa el insasi Doamna si Stapana Nascatoare de Dumnezeu si a cercetat pe robul sau cu sarguinta; caci si el, in viata sa, a slujit ei cu credinta si mult s-a nevoit de trei ori fericitul pentru cinstea ei. Si acum se afla in ceruri si se bucura impreuna cu toate cetele ingerilor, cu patriarhii, cu proorocii si cu apostolii, cu ierarhii si cu toti sfintii cei din veac, iar mai ales cu cel desavarsit si iubit prieten al sau, cu dumnezeiescul Ioan Gura de Aur; si sta fara mijlocire inaintea scaunului lui Hristos Dumnezeul nostru si inaintea Preacuratei Maicii Sale, pentru care s-a luptat si a patimit rau. Si neincetat roaga pe Preasfanta si cea de o fiinta Treime pentru toti crestinii, ca sa dobandeasca si ei imparatia cerurilor. Pe care, dea Dumnezeu ca sa o dobandim si noi toti, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.