Sfanta Mare Mucenita Chiriachi

In zilele imparatului Diocletian, la anul 282, era un crestin, anume Dorotei, impreuna cu sotia sa, care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca sa le dea rod, fagaduind sa-I daruiasca Lui pe copilul ce se va naste. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut un prunc de parte femeiasca in ziua de duminica, lucru pentru care au si numit-o pe prunca Chiriachi, ce inseamna duminica. Deci botezand-o, au crescut-o cu invatatura si cuvantul Domnului, dupa Apostolul Pavel, pazind-o pe fecioara curata, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar intr-o zi, un pagan bogat, care vietuia in cetate, auzind laudandu-se frumusetea si bunatatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotarat s-o insoteasca cu fiul sau.

Si spunand el lui Chiriachi de aceasta, ea a marturisit ca este mireasa lui Hristos si ca doreste sa moara in feciorie. In vremea aceea, Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, iar paganul maniindu-se, s-a dus si a parat la imparat pe Chiriachi si pe parintii ei, cum ca sunt crestini. Deci tiranul i-a chemat si i-a intrebat de ce defaima zeii. Dorotei a raspuns cu indrazneala ca a invatat de la parintii sai sa nu cinsteasca decat pe Unul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul si Care s-a intrupat pentru a noastra mantuire. Atunci imparatul a poruncit sa fie biciuit, dar pentru ca Dorotei nici sub lovituri nu inceta sa batjocoreasca pe idoli, l-a trimis impreuna cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla in partile Militinei, in Armenia cea mica. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit sa le taie capetele.

Iar pe Chiriachi, Diocletian a trimis-o la ginerele sau, cezarul Maximian, care se afla in Nicomidia. Acela uimindu-se de frumusetea fecioarei, i-a fagaduit ca o va insoti cu o rudenie a imparatului, daca se va inchina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicand ca nimic nu poate sa o desparta de Hristos. Atunci Maximian a poruncit sa o intinda la pamant si sa o bata cu vine de bou, pana va muri. Deci ostasii au batut-o pana au ostenit si s-au schimbat intre ei de trei ori, dar mucenita a ramas nesimtitoare la lovituri si inca mai mult stralucea de har. Pentru aceasta tiranul se mania asupra ostasilor ce o chinuiau pe mucenita, crezand ca acestia nu o lovesc cu toata puterea, din mila fata de ea. Atunci sfanta a zis catre Maximian: "Nu te insela, Maximiane! Niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu imi este in ajutor!"

Atunci Maximian a trimis pe sfanta la Ilarion, stapanitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa fata de crestini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a amenintat-o pe mucenita cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a raspuns ca i-ar fi mai usor sa inmoaie fierul, decat sa o supuna pe ea. Deci chinuitorul a poruncit sa o spanzure de par si sa o arda cu torte, dar ea a ramas nepasatoare, ca si cum ar fi fost fara de trup. Iar noaptea urmatoare, Hristos i s-a aratat in temnita si i-a vindecat ranile, fagaduindu-i sa o treaca toate incercarile cu harul Sau.

Deci chinuitorul s-a spaimantat vazand-o vindecata dimineata, dar a crezut ca zeii au tamaduit-o si a dus-o in capistea idolilor. Acolo rugandu-se sfanta lui Hristos, s-a facut cutremur mare, incat s-au zdrobit idolii si s-au facut praf. Dupa aceasta, a urmat si o furtuna de vant, care a imprastiat praful idolilor, facandu-i pe pagani sa fuga. Doar Ilarion a ramas in capiste blestemand, dar un fulger venit din cer a ars fata lui, incat a cazut din scaun si a murit. Atunci a venit un alt stapanitor, cu numele Apolonie, si fiind instiintat de cele intamplate, a poruncit sa se aprinda un foc mare, ca sa fie aruncata sfanta in flacari. Deci ostasii incingand un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi inauntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri in rugaciune, cu mainile intinse spre cer, fara sa fie arsa deloc. Si desi era vara si senin, a aparut un nor si s-a facut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncata apoi la doi lei salbatici, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca miei. Si multi pagani, minunandu-se de un lucru ca acesta, au marturisit pe Hristos si au fost ucisi. Iar a doua zi, stapanitorul vazand ca nu poate sa o induplece in nici un chip, a statut la judecata si a dat asupra sfintei hotararea sa fie ucisa afara din cetate, prin taierea capului.

Auzind Chiriachi aceasta hotarare, a cerut vreme sa se roage. Deci s-a rugat indelung, multumind lui Hristos care a invrednicit-o sa marturiseasca numele Sau inaintea imparatilor si a ighemonilor, si Care i-a pazit fecioria neintinata. Atunci s-au aratat niste ingeri luminosi veniti ca sa-i primeasca sufletul pentru a-l duce la Mirele sau cel ceresc, iar ea s-a culcat incet la pamant, incredintandu-se in mainile lui Dumnezeu. Deci cand ostasii au mers aproape de dansa, vrand sa-i taie capul, au vazut-o moarta si s-au spaimantat. Si s-a facut glas dumnezeiesc catre dansii: "Mergeti, fratilor, si propovaduiti la toti maririle lui Dumnezeu!" Si in vreme ce ostasii s-au intors sa spuna ighemonului cele vazute, crestinii care se ascundeau de frica paganilor au luat trupul sfintei si l-au ingropat intr-un loc potrivit, laudand pe Dumnezeu, cel slavit intru sfintii sai.

Cuviosul Toma din Maleon

Cuviosul Toma, din inceputul vietii sale in lume, a fost ostas mare cu slava; pe de o parte pentru bogatia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul si viteaz in razboaie, si de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. Dupa aceea, iubind pe Hristos, a lasat lumea cu toata galceava ei si a luat jugul cel usor al lui Hristos. Deci s-a imbracat in chipul monahicesc, asemanandu-se saraciei si smereniei Domnului sau. Apoi, inconjurand salasurile monahicesti, era povatuit spre savarsirea faptelor bune de nevoitorii cei placuti ai lui Dumnezeu intru pustnicie. Iar cand a voit sa mearga in pustie pentru mai desavarsita pustnicie si liniste, un stalp de foc mergea noaptea inaintea lui si Sfantul Prooroc Ilie i se arata, povatuindu-l in adancurile pustiei. De niste calauzitori ca acestia a fost indreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde vietuia pentru Dumnezeu si se invrednicea de dumnezeiesti descoperiri si vedenii.

Astfel, precum mai inainte in lume biruia cu vitejie pe vrajmasii cei vazuti, tot asa si dupa lepadarea de lume, in viata cea pustniceasca, surpa si izgonea taberele cele nevazute ale duhurilor celor rele, cu rugaciunea cea neincetata, ca si cu o sabie ascutita. Dar de vreme ce nu este cu putinta a se ascunde cetatea deasupra muntelui si faclia stralucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tainuit in muntele cel pustiu, in care a rasarit ca o stea luminoasa si a stralucit cele pamantesti, prin sfintenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a facut lumina celor intunecati si liman celor ce alergau la dansul; pentru ca, luand de la Dumnezeu puterea facerii de minuni si darul cel tamaduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dadea vederea, schiopilor, buna umblare si chiar scotea izvor de apa cu rugaciunea. Dar nu numai in viata sa a facut multe minuni, ci si dupa mutarea sa catre Dumnezeu se savarseau minuni la cinstitele lui moaste; pentru ca de toate neputintele si bolile cele netamaduite se dadeau grabnice vindecari mai presus de fire celor ce veneau si se inchinau cu credinta, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin

.