Patimirea Sfintului Mucenic Caliopie

 O femeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasa si tematoare de Dumnezeu cu toata casa sa, facea milostenii multe si avea viata cinstita. Apoi, fiind insotita cu un barbat cinstit si cu rangul de senator si patriciu, nu a nascut fii multi ani, caci era stearpa. Dupa aceea a zamislit, cerind de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugaciuni. Cind purta in pintece pe cel zamislit, barbatul ei a murit lasindu-i bogatie mare. Iar ea, dupa ce a nascut fiu, i-a pus numele Caliopie si l-a crescut in invatatura cartii, sirguindu-se sa-l invete bine frica de Dumnezeu si toata intelepciunea dumnezeiestilor Scripturi.

Dar in vremurile acelea cei mai multi oameni se inchinau si aduceau jerfe necuratilor idoli. Iar Sfintul Caliopie se indeletnicea totdeauna cu rugaciuni si cu postiri.

 

Dupa ce s-a adus stire judecatorului despre sfintul tinar, ca este crestin, fericita Teoclia, maica sa, dind fiului sau aur mult, haine si slugi, l-a trimis cu corabia in alta tara ca sa scape de judecata pagineasca. Si a plutit fericitul Caliopie in Pembropoli, cetatea Ciliciei, unde paginul ighemon Maxim facea jertfe, hore si jocuri in cinstea necuratilor sai idoli. Vazind aceasta sfintul tinar, se mira si a intrebat pe unii: "Care este pricina unei dantuiri ca aceasta?" Iar ei au raspuns: "Acum este praznicul zeilor nostri; deci vino si tu de te impartaseste cu noi la ospatul nostru". Iar el le-a raspuns: "Sint crestin si praznuiesc cele ce sint ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putinta ca omul care slaveste pe Hristos, sa intre in necuratele jertfe ale zeilor paginesti".

 

Deci, a ajuns aceasta la auzul lui Maxim ighemonul, care, umplindu-se de minie, a poruncit sa prinda pe sfintul tinar si sa-l puna inaintea judecatii sale. Si l-a intrebat: "Cum te numesti?" Sfintul a raspuns: "Sint crestin si ma numesc Caliopie". Ighemonul a zis: "Ospatul cel mare facindu-se acum pentru praznicul zeilor, cum numai tu singur stai in amagire, nevrind sa praznuiesti cu noi?" Grait-a Sfintul Caliopie: "Voi sinteti cei ce umblati in amagire si in intuneric, ca ati lasat pe Dumnezeul Cel viu, pe Ziditorul cerului si al pamintului, Care a facut toate cu cuvintul si va inchinati lemnului celui nesimtitor, pietrei celei scobite si lucrului celui facut de miini paginesti". Ighemonul zise: "Tineretile tale te fac indraznet, dar iti pregatesc nu putine munci. Din ce tara si din ce neam esti?", l-a intrebat ighemonul. Sfintul raspunse: "Sint din Perga Pamfilei, din neam de senator si de patriciu; dar mai de cinste decit toate imi este aceasta, caci sint crestin". Ighemonul zise: "Ai parinti?" Sfintul raspunse: "Am maica, iar tatal meu a murit inca de mult". Ighemonul zise: "Ma jur pe marele zeu, adica soarele, si pe toti zeii, ca de te vei inchina zeilor, am o fiica una nascuta, pe aceasta ti-o voi da de sotie". Sfintul raspunse: "De as fi voit sa ma insor, as fi putut s-o iau de sotie pe fiica ta si s-o duc in averea maicei mele. Dar sa stii ca am fagaduit lui Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a zidit dupa chipul Sau, ca sa-mi pazesc trupul acesta de tarina in feciorie curata si fara de prihana sa-l pun inaintea dreptei Lui judecati. Deci fa ceea ce voiesti, dar eu sint si ramin crestin!"

 

Ighemonul zise: "Necuratule si prearaule, nu ti se pare ca prin niste cuvinte ca acestea ma vei porni spre minie, ca sa te ucid mai degraba? Sa stii ca te voi munci mult sfarmindu-ti trupul bucati, iar ramasita o voi da focului spre ardere". Sfintul raspunse: "Cu cit imi vei lungi muncile mai mult, cu atit mai luminoasa cununa mi se va impleti de Hristosul meu, pentru patimirea mea; pentru ca zice Scriptura: "Nimeni nu se incununeaza, daca nu va fi muncit dupa lege"". Ighemonul zise catre slujitori: "Intindeti-l si sfarmati-i toate oasele cu toiege de plumb". Deci, fiind batut, Sfintul Caliopie a grait: "Multumesc Tie Hristoase ca m-ai invrednicit a patimi munca pentru marirea numelui Tau Cel Sfint".

 

Ighemonul zise catre dinsul: "Jertfeste zeilor, ca sa-ti vezi mosia si sa nu te lipsesti de averile tale, ca vezi cit de amar te muncesti". Sfintul raspunse: "Vad dulceata odihnei ce are sa-mi fie, care imi este fagaduita de la Hristos, iar muncile nu le simt. Si daca sint acum in tara straina, stiu ca al Domnului este pamintul si plinirea lui. Dar aici vad si pe maica mea si patria mea, pentru ca maica mea este dreptcredincioasa Biserica a lui Hristos, iar patria imi este Ierusalimul cel ceresc dupa cuvintul Apostolului care zice: "Petrecerea noastra este in cer! Iar de-mi vei pomeni de maica cea dupa trup, ma intaresc prin dumnezeiescul glas care zice: Ca cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decit pe Mine nu este vrednic de Mine". Iar indestularea bogatiei intru nimic o socotesc, caci voiesc mai bine sa patimesc cu Hristos Cel rastignit decit sa am satiul cel de putina vreme cu pacatul acestei lumi nebune".

 

Ighemonul zise catre slujitori: "Precum este intins, intoarceti-l si-l bateti pe pintece cu vine crude, zicindu-i: "Necuratule, nu raspunde una pentru alta, ci sa-mi raspunzi la cele intrebate"". Sfintul Mucenic Caliopie a zis catre ighemon: "Nebunule si mai cumplitule decit toata fiara, instrainatule de bunatatile ceresti, eu iti graiesc cuvintele dreptatii, iar tu avindu-ti ochii sufletesti orbiti si urechile astupate ca sa nu auzi cuvintele Domnului si cu nedreptate ma muncesti batindu-ma ca pe un tilhar". Atunci a zis ighemonul catre slujitori: "Asezati o roata de muncire cu fiare ascutite, sa puneti foc mare sub dinsa si, intinzind pe Caliopie pe roata, sa-l tineti pina la dezlegarea incheieturilor; apoi sa-l intoarceti ca, taindu-se de fiare si aprinzindu-se de foc, sa piara".

 

Incepindu-se acea muncire, iar pe sfintul tinar durindu-l, a strgat catre Domnul, zicind: "Vino si-mi ajuta Hristoase al meu robului Tau, ca pina in sfirsit sa se preamareasca in mine nevrednicul, numele Tau cel sfint si sa stie toti ca cei ce nadajduiesc in Tine nu se vor rusina in veci". Si indata i-a stat inainte Ingerul Domnului, care a stins focul si roata a oprit-o, apoi a facut-o nemiscata, incit nu mai puteau slujitorii sa intoarca roata, cit de putin. Si se uda tinarul trup al mucenicului cu singele de pe roata, iar oasele i se vedeau prin ranile cele adinci, pentru ca roata avea in amindoua partile cutite ascutite in chip de ferastrau.

 

Deci a poruncit ighemonul sa dezlege de pe roata pe mucenic si sa-l ia; si era jalnica priveliste tuturor celor ce priveau. Apoi poporul a strigat, zicind: "O, judecata nedreapta! O, ce tinar si cum se pierde!" Si a zis ighemonul catre Sfintul Caliopie: "Oare nu ti-am spus ca tineretile tale te fac indraznet si mai grele munci iti mijlocesc tie?" Raspuns-a Sfintul: "Ciine fara de rusine, ti se pare ca m-am infricosat de muncile tale?" Zis-a ighemonul: "Ticalosule, ma ocarasti ca sa te pierd mai degraba; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te si jertfeste zeilor ca sa scapi de cele mai multe si mai cumplite munci". Sfintul mucenic a zis: "Nadajduiesc spre Hristosul meu ca nu-mi voi pata curata marturisire a lui Dumnezeu, Care este intru mine. Trupul meu sta inaintea ta, deci munceste-l precum voiesti, avind sa-ti iei rasplata de la Dumnezeu in ziua infricosatei judecati; caci cu ce masura vei masura, cu aceea ti se va masura tie".

 

Zis-a ighemonul catre slujitori: "Ferecati-l cu lanturi de fier, apoi azvirliti-l in cea mai dinauntru temnita si sa nu aveti de dinsul nici o grija, nici sa lasati pe cineva dintre crestini sa intre la dinsul, ca nu cumva sa-l fericeasca pentru rabdarea lui". Si indata slujitorii ferecind pe patimitorul, l-au aruncat in temnita cea mai adinca.

 

Iar Teoclia, fericita lui maica, aflind despre patimirea pentru Hristos a Sfintului Caliopie, fiul ei cel unul nascut, a scris indata asezamint desavirsit pentru casa sa si pentru toate averile. Si a daruit libertate robilor si roabelor sale, in numar de doua sute si cincizeci, si cit aur si argint avea, ca si imbracaminte de mult pret, pe toate le-a impartit saracilor, iar pe celelalte mosii si averi, adica tarine si vii le-a daruit Sfintei Biserici. Apoi, lasindu-si patria sa, s-a dus in Cilicia la fiul sau cel ce patimea pentru Hristos. Si, dind strajilor temnitei aur, a intrat in cea mai dinauntru temnita si vazind pe fiul sau in lanturi, i s-a inchinat lui si ii stergea ranile. Iar Sfintul Caliopie fiind legat cu fiare si cu tot trupul istovit de multe rani, nu putea sa se scoale inaintea maicei sale si a zis: "Bine ai venit, maica mea, marturisitoarea patimilor lui Hristos". Iar ea, vazind trupul fiului zdrobit cu rani, graia catre dinsul: "Fericita sint eu si bine cuvintat este rodul pintecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfint inaintea lui Dumnezeu si ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfa bineprimita".

 

Si a petrecut maica in temnita toata noaptea aceea, sezind linga picioarele fiului, cintind cu dinsul impreuna si slavind pe Dumnezeu. Iar la miezul noptii a stralucit o lumina mare in temnita si s-a facut un glas, zicind: "Voi sinteti sfintii lui Dumnezeu, marturisitori ai lui Hristos si stricatori ai idolilor, cei ce v-ati lasat patria si averile si cu Hristos ati voit a patimi".

 

A doua zi Maxim ighemonul, sezind la judecata, a scos din temnita pe Sfintul Caliopie spre ispitire si, aducindu-l inaintea sa, a zis catre dinsul: "Oare te-ai schimbat din nebunia ta? Sau iarasi voiesti sa patimesti rau, ca si dascalul tau Hristos?" Raspuns-a Sfintul: "Ma minunez de nerusinarea ta, ca de multe ori auzind de la mine unul si acelasi raspuns, ca sint crestin si pentru Hristos voiesc sa mor si iarasi ma intrebi de acelasi lucru si nu te rusinezi a te impotrivi adevarului. Pentru ca eu doresc sa patimesc asemenea ca si Hristos al meu si ma sirguiesc in tot chipul sa mor pentru dinsul".

 

Auzind aceasta ighemonul, si din niste raspunsuri ca acestea cunoscind cugetul neschimbat al mucenicului si marimea lui de suflet cea nemiscata, a poruncit ca asemenea lui Hristos sa-l rastigneasca pe Cruce. Si era ziua aceea Joia cea mare, in care se savirseste aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Si vazind Sfinta Teoclia pe fiul sau dus la locul de rastignire, a dat ostasilor cinci galbeni, rugindu-i sa nu rastigneasca pe Sfintul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul in jos. Iar aceasta a facut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei sa fie asemenea cu Hristos, Domnul sau, prin rastignire.

 

Deci, a fost rastignit Sfintul Caliopie cu capul in jos pentru Hristos, in ziua Cinei celei mintuitoare, iar in Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, in ceasul al treilea din zi si-a dat duhul in miinile lui Dumnezeu. Atunci un glas dumnezeiesc, venind catre dinsul din cer, a zis: "Suie-te, mucenice al lui Hristos, impreuna mostenitorule cu sfintii". Iar dupa ce au luat de pe Cruce trupul lui cel mort, a cuprins grumazul fiului fericita sa maica, slavind pe Hristos, si indata si-a dat si ea duhul. Apoi venind fratii, au luat trupurile amindurora si le-au ingropat impreuna la un loc cinstit, laudind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfintul Duh, pe un Dumnezeu in Treime, Caruia I se cuvine toata slava, in vecii vecilor. Amin.

 Cuviosul Gheorghe Marturisitorul, Mitropolitul Mitiliniei

 

Acest Cuvios Parinte Gheorghe, iubind pe Hristos din tinerete, a primit viata monahiceasca, a trecut prin toata fapta buna si a cistigat smerita cugetare, ca nimeni altul. Apoi s-a facut marturisitor al lui Hristos pe vremea imparatiei lui Leon Isaurul, rabdind prigonire si chinuire de la luptatorii de icoane. Dupa aceea s-a ridicat la scaunul arhieriei si la Mitropolia insulei Lezvia, in cetatea Mitiliniei, pe vremea imparatiei drept credinciosilor Constantin si Irina. El era foarte milostiv, saturind pe cei flaminzi prin indestulata dare. Iar pentru multa infrinare s-a facut partas cu ingerii si s-a aratat facator de minuni, tamaduind bolile cele nevindecate si izgonind duhurile cele necurate.

 

Ajungind imparatia lui Leon Armeanul, cel care a innoit lupta impotriva sfintelor icoane, a suferit iarasi prigonire pentru sfintele icoane, fiind la adinci batrineti. Iar mai inainte de imparatia acelui Leon Armeanul, de innoirea luptei impotriva icoanelor si de izgonirea Sfintului Gheorghe, s-au facut oarecare semne in cetatea aceea, care aratau mai inainte primejdia si tulburarea Bisericii lui Hristos era sa fie. Caci odata in sfinta biserica a Marei Mucenite Teodora ce este aproape de liman, in vremea cintarii Vecerniei, poporul cintind "Doamne miluieste", sfinta cruce, care sta pe sfinta masa, deodata s-a ridicat cu o nevazuta putere de la locul sau, cu mare zgomot, si s-a inaltat la bolta. Apoi, plecindu-si virful in jos, a cazut la pamint. Poporul vazind aceasta, s-a cuprins de mare frica si spaima si ridicindu-si ochii si miinile in sus, a strigat cu mare glas multa vreme "Doamne miluieste" si nu voia sa iasa din biserica, pentru ca astepta sa navaleasca asupra acelei insule a Lezviei o pierzare grabnica. In vremea aceea era acolo Cuviosul Simeon cu fratele sau Gheorghe, cel mai tinar - acest Gheorghe a fost mai pe urma mostenitor al scaunului acestui Gheorghe mai batrin. Deci acel Simeon, fiind mai inainte vazator, a zis cu plingere catre popor: "Nu va fi asa, fratilor, precum asteptati, nici nu va pierde Dumnezeu latura aceasta pina in sfirsit; ci va veni in zilele acestea un imparat uritor de Dumnezeu si potrivnic Lui, care va lua podoaba Bisericii, aruncind la pamint cinstitele icoane".

 

Dupa putine zile, in aceiasi biserica, fiind din intimplare usile deschise, un porc salbatic mare si infricosat, avind urechile si coada taiate, a intrat in biserica in Sfintul Altar si s-a culcat pe scaunul de sus. Vazind aceasta slujitorii bisericii, au incercat sa-l scoata, dar nu puteau, fiind salbatic, caci repezindu-se, ii fugarea pe toti care voiau sa-l scoata din Altar. Apoi aducindu-se drugi mari, l-au batut multa vreme pina la singe si, obosindu-l cu mare greutate, l-au putut scoate. Despre acest lucru instiintindu-se acest fericit Simeon, a zis: "Sa ma credeti, fiilor, ca porcul acela prevesteste pe cel ce are sa fie episcop aici cu vointa lui Dumnezeu, care va avea obicei si viata porceasca".

 

Si s-a implinit aceasta degraba, pentru ca, venind la imparatie cel mai sus pomenit Leon Armeanul, cind a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu, chemind la Constantinopol pe multi episcopi, voia sa-i amageasca la eresul sau cel luptator de icoane. Atunci, fiind chemat si Cuviosul Parintele nostru Gheorghe Mitropolitul Mitiliniei, s-a aratat ostas viteaz al lui Hristos. Ca multi invoindu-se la credinta cea rea a imparatului, el, prin intelepciunea cea bogata, a rusinat pe imparat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea "Casiter" si pe ceilalti cu dinsii eretici, i-a facut sa-si cunoasca amagirea lor.

 

Iar imparatul si mincinosul patriarh, nesuferind mustrarile de la dinsul, l-au izgonit in Herson; iar in locul lui a pus mitropolitul pe un oarecare eretic, care, asemenea porcului care iese din padure, a muscat si a prihanit via lui Hristos, calcind sfintele icoane si tulburind ca o fiara oile cele cuvintatoare.

 

Sfintul Gheorghe, petrecind in surghiun celelalte zile ale vietii sale, a facut multe minuni, cu darul lui Hristos. Dupa aceea, sosind vremea mortii lui, a rasarit pe cer o stea foarte luminoasa, vestind mai inainte sfirsitul lui cel fericit, care s-a vazut si in insula Lezviei.

 

Dupa aceea s-a cunoscut si in Mitilinia de catre oile cele cuvintatoare, ducerea catre Domnul a Sfintului Gheorghe pastorul lor, pentru ca, pe cel ce a fost in viata lumina lumii, prin faptele cele bune, pe al acelui fericit sfirsit l-a preamarit Dumnezeu, prin stea luminoasa si, dupa sfirsit, au izvorit din moastele lui izvoare de minunate tamaduiri, spre preamarirea placutului Sau. Amin.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Rufin diaconul.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Achilina cea noua, care cu mainile inapoi legate si cu pantecele puse pe foc s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor doua sute de mucenici cei din Sinope, care s-au savarsit prin sabie.

 

.