Sfantul Mucenic Nichifor

(9 februarie)

In Antiohia cea mare a Siriei se afla un preot, anume Saprichie si un cetatean, anume Nichifor. Acestia aveau intre ei mare prietenie si dragoste, incat altii ii socoteau ca sunt frati de-o mama. Vietuind ei cu cinste multa vreme intr-o prietenie mare ca aceasta, i-a zavistuit vrajmasul, uratorul binelui, si a semanat intre dansii atata vrajba, incat, dupa aceea, nici nu voiau sa se mai intalneasca. Astfel se urau unul pe altul cu ura nedreapta, caci, pe cat de mare era inainte dragostea si prietenia lor, pe atat de mult a crescut, mai pe urma ura si vrajba, prin lucrare diavoleasca.

Dupa multe zile, fiind ei in vrajba si ura, Nichifor, venindu-si in sine si cunoscand ca acea rautate este de la diavol, a rugat pe niste prieteni si vecini ca, mergand la preotul Saprichie, sa-l roage ca sa-l ierte pe cel ce se pocaieste si sa-l primeasca in dragostea sa cea dintai, pentru Domnul.

Preotul n-a voit sa-l ierte. Nichifor iarasi a trimis pe alti prieteni cu rugaminte, insa preotul nici nu voia sa-i asculte. A treia oara i-a izgonit pe trimisi si, pe cei ce-l rugau, nu i-a ascultat, nici s-a induplecat spre mila, sa ierte pe fratele care cu smerenie cerea iertare. Astfel, invartosandu-si inima sa, a ramas neplecat, uitand cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Iertati si se va ierta voua. Si iarasi: Deci de vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, sa-ti lasi darul tau inaintea altarului si, mergand, mai intai te impaca cu fratele tau. Si iarasi: De nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru ceresc nu va va ierta greselile voastre.

Nichifor, vazand ca Saprichie, preotul, n-a primit pe mijlocitorii care l-au rugat pentru dansul, a mers singur la el si, cazand la picioarele lui, ii zicea: "Iarta-ma, parinte, iarta-ma pentru Domnul". Dar Saprichie nu voia nici sa se uite la dansul, fiind nemilostiv, neavand dragoste si nici frica lui Dumnezeu, desi era dator ca pe fratele lui sa-l ierte chiar mai inainte de rugaciune, ca unul ce era crestin si preot. Deci, s-a dus Nichifor de la dansul rusinat, necastigand iertare.

In acea vreme s-a facut fara de veste, in Antiohia, prigonire mare contra crestinilor, in imparatia lui Valerian si a lui Galerie. Si a fost prins Saprichie preotul si l-au dus la intrebare inaintea ighemonului, zicandu-i: " Cum iti este numele tau?" El i-a raspuns: "Saprichie ma numesc". Zis-a ighemonul: "Esti cleric?" Saprichie a raspuns: "Da, sunt preot". Zis-a ighemonul: "De ce neam esti?" Saprichie a raspuns: "Sunt crestin". Zis-a ighemonul: "Imparatii nostri, stapanii acestor tari si ai hotarelor Romei, Valerian si Galerie, au poruncit ca cei ce se numesc crestini sa aduca jertfe zeilor celor fara de moarte, iar daca cineva va defaima si va lepada porunca imparateasca, sa stie ca unul ca acela, dupa multe munci, va fi osandit la cea mai grea moarte".

Saprichie, stand inaintea ighemonului, a zis: "Noi crestinii, o! ighemonule, avem Imparat pe Hristos Dumnezeu, caci Acela Unul ne este adevaratul Dumnezeu, Creatorul cerului, al pamantului, al marii si al tuturor celor ce sunt intr-insele; iar toti zeii paganilor, fiind diavoli, sa piara de pe fata pamantului, caci nu pot sa ajute nimanui, fiind lucruri de maini omenesti". Atunci, ighemonul maniindu-se, a poruncit ca sa-l intinda pe roata si sa-l chinuiasca fara mila. Fiind torturat, Saprichie a zis ighemonului: "Putere ai asupra trupului meu, dar asupra sufletului meu nu ai, fara numai Domnul meu, Iisus Hristos, Care l-a creat".

Fiind chinuit mult, Saprichie a rabdat toate torturile cu barbatie. Apoi, vazandu-l neinduplecat, necuratul judecator a dat asupra lui hotarire de moarte, zicand: "Lui Saprichie, preotul, care a defaimat imparatestile porunci si n-a voit sa aduca jertfe zeilor celor fara de moarte si nici nu s-a lepadat de crestineasca nadejde, poruncim sa i se taie capul cu sabia". Fiind dus Saprichie la taiere, sarguindu-se spre cereasca cununa, a auzit despre aceasta fericitul Nichifor. Deci, i-a iesit in cale si s-a aruncat la picioarele lui, zicandu-i: "Mucenice al lui Hristos, iarta-ma ca ti-am gresit!" Iar el nu i-a raspuns, caci inima lui era cuprinsa de rautate diavoleasca. Sfantul Nichifor, alergand pe alta cale, l-a intampinat si iarasi, cazandu-i inainte, il ruga, zicand: "Mucenice al lui Hristos, iarta-ma ca ti-am gresit ca un om, caci, iata, ti se da din cer cununa de la Hristos, pentru ca nu te-ai lepadat de El, ci ai marturisit numele Lui cel sfant, inaintea a multe marturii". Dar Saprichie, orbindu-se de ura si fiind aspru la inima, statea neinduplecat, nevrand nicidecum sa-l ierte. Ba, nici un cuvant n-a zis catre fratele care se ruga lui, incat si prigonitorii se mirau de impietrirea lui Saprichie si ziceau lui Nichifor: "Om nebun ca tine niciodata n-am vazut. Iata acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Oare dupa moarte va putea sa te vatame cu ceva? Ce trebuinta iti este sa te impaci cu cel ce va muri indata?" Sfantul Nichifor le-a raspuns: "Voi nu stiti ceea ce cer eu de la marturisitorul lui Hristos, ci numai Dumnezeu stie".

Sosind Saprichie la locul in care avea sa fie taiat, Sfantul Nichifor iarasi a zis catre dansul: "Te rog, mucenice al lui Hristos, iarta-ma de ceea ce ti-am gresit ca om, caci este scris: "Cereti si se va da voua; da-mi, deci, iertare". Acestea si altele asemenea spunand Nichifor, nu l-a ascultat impietritul la inima, prietenul sau, Saprichie, nici nu s-a induplecat, fiind rugat de atatea ori, neaducandu-si aminte de ceea ce s-a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Ci si-a inchis urechile inimii si ale trupului ca o aspida surda care nu aude glasul vanatorilor. De aceea, Dumnezeu, judecatorul cel drept, care nu cauta in fata - de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cele zise in Evanghelie: "Iertati si se va ierta voua" si "cu ce masura veti masura, cu aceeasi vi se va masura" - a luat darul Sau de la Saprichie, cu dreapta Sa judecata si indata a cazut de la Dumnezeu si s-a lipsit de cununa cea impletita.

Deci, cand i-au zis prigonitorii: "Pleaca-ti genunchii, ca sa ti se taie capul", Saprichie a zis catre dansii: "Pentru ce voiti sa ma taiati?" Aceia au raspuns: "Pentru ca n-ai voit sa aduci jertfe zeilor si ai defaimat porunca imparateasca, pentru un om numit Hristos". Auzind aceasta, ticalosul Saprichie a zis catre dansii: "Sa nu ma ucideti, ca voi face ceea ce poruncesc imparatii, ma voi inchina zeilor si le voi aduce jertfe". Asa l-a orbit ura si de darul lui Dumnezeu s-a departat, incat el, care mai inainte era in cumplitele chinuri si nu se lepadase de Hristos Domnul, fiind acum la sfarsit si asteptand sa ia cununa muceniciei si a slavei, s-a lepadat de viata cea vesnica si s-a departat de Domnul.

Auzind Sfantul Nichifor acele ticaloase cuvinte spuse de Saprichie, l-a rugat cu lacrimi, zicand: "Sa nu faci asta, o frate iubite, sa nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, sa nu-ti pierzi cununa cea cereasca, pe care prin patimirea multor chinuri ti-ai impletit-o! Iata, sta langa usa Stapanul Hristos, Care indata ti se va arata si Iti va da rasplatire viata vesnica, pentru aceasta vremelnica moarte, caci pentru El ai venit la locul acesta ca sa o iei". Saprichie nicidecum nu voia sa-l asculte, ci se sarguia spre pierzarea cea vesnica, pierzand viata nesfarsita pe care era sa o castige prin lovirea de sabie ce avea sa o primeasca peste grumaji.

Vazand Sfantul Nichifor ca Saprichie a cazut cu totul din sfanta credinta si s-a lepadat de Hristos, adevaratul Dumnezeu, a inceput a striga cu glas tare catre calai: "Eu sunt crestin si cred in Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepadat! Deci, taiati-ma pe mine in locul lui". Calaii n-au indraznit sa-l ucida fara voia ighemonului si toti se mirau ca de buna voie se ofera mortii, strigand: "Sunt crestin si zeilor vostri nu ma inchin si nu voi jertfi".

Atunci unul din calai, alergand la ighemon, i-a spus ca Saprichie fagaduieste sa aduca zeilor jertfa, dar este altul care voieste sa moara pentru Hristos si care striga cu glas tare: "Sunt crestin si zeilor vostri nu voi jertfi, iar imparatestile porunci nu le ascult". Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit ca pe Saprichie sa-l slobozeasca, iar pe acel crestin sa-l taie cu sabia. Deci a fost taiat pentru Hristos capul Sfantului Nichifor, in locul lui Saprichie, in noua zile ale lunii Februarie, si s-a dus, bucurandu-se, catre Hristos Domnul, ca sa ia cununa biruintei din dreapta Lui si sa stea in ceata sfintilor mucenici, care slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe cel Unul in Treime Dumnezeu, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, slava si stapanire in veci. Amin.

.