Sfintii Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel

Sfintii Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel

Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel (jud.Tulcea) sunt praznuiti pe 4 iunie. Acesti sfinti fac parte din grupul celor 36 de mucenici care au patimit pe pamantul tarii noastre, in vechiul Noviodunum, Isaccea de astazi, in perioada 319-324, cand domnea imparatul Liciniu.

Potrivit altor cercetatori, Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel au patimit fie in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363), fie in jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric.

Trupurile acestor mucenici au fost depuse intr-o cripta din Niculitel. Peste aceasta cripta s-a zidit in timp o biserica din piatra. Din cauza razboaielor, biserica a fost distrusa, iar cripta a fost acoperita de moloz.

In vara anului 1971, cu ocazia unor surpari de teren datorate unor ploi abundente, s-a descoperit cripta martirilor. In interiorul criptei s-a gasit un sicriu cu osemintele a patru barbati. Deasupra sicriului, pe pereti, s-au descoperit doua inscriptii grecesti.

Prima a fost tradusa prin: "Martirii lui Hristos“, iar a doua "Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“.

Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunarii de Jos, Antim Nica, a dat binecuvantare ca aceste moaste sa fie duse la Manastirea Cocos, spre a fi venerate de credinciosi. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constanteanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Ramnicului, si preotul consilier Dumitru Capaciurea din Macin.

Moastele celor patru sfinti mucenici sunt prezente si astazi in biserica manastirii Cocos, din jud. Tulcea.

Troparul Sfintilor Mucenici de la Niculitel

Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru. Ca avand taria Ta, pe chinuitori au surpat; zdrobit-au si ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugaciunile lor, mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mitrofan, primul patriarh al Constantinopolului;
- Sfintei Cuvioase Sofia;
- Sfantului Mucenic Ioan, egumenul Manastirii Monagria;
- Sfantului Cuvios Alonie;
- Sfintelor Maria si Marta, surorile lui Lazar.

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

Sursa:CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

Pe aceeaşi temă

02 Noiembrie 2023

Vizualizari: 53347

Voteaza:

Sfintii Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel 5.00 / 5 din 5 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • simona turkPostat la 2015-06-04 11:37

    Multumesc Domnului Dumnezeu pentru Sfinstii Sai care neincetat mijlocesc pentru mine si pentru toti cei dragi mie.Binecuvantata fie Sfanta Treime,impreuna cu Imaparteasca noastra Fecioara Maria!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Afiseaza Calendarul Ortodox

Ziua pasarilor. O poveste in 24 de ore si 24 de pasari
Ziua pasarilor. O poveste in 24 de ore si 24 de pasari Un ocol al Pământului în numai 24 de ore, în compania unei serii uluitoare de păsări – iată ce ne propun autorul acestui volum, reputatul ornitolog american de origini maghiare Mark E. Hauber, și ilustratorul Tony Angell, artist și birdwatcher. În acest 40.00 Lei
Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Volumul I: Inceputurile Evangheliei
Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Volumul I: Inceputurile Evangheliei Volumul de față este primul dintre cele șase ale unei ample monografii despre viața și învățăturile lui Iisus Hristos. El își propune o recitire atentă a textului evanghelic, însoțită de citate din Vechiul Testament, Sfinții Părinți și alte surse 75.00 Lei
Spovedania pe intelesul copiilor. Cum sa cuceresti Imparatia inimii
Spovedania pe intelesul copiilor. Cum sa cuceresti Imparatia inimii Ce este spovedania? O pregătire pentru urcușul către Cetatea de Aur a Noului Ierusalim, unde suntem așteptați la Cină de Împăratul nostru, Hristos Domnul. Drumul nu este ușor, dimpotrivă; este plin de piedici și primejdii, de înaintări și căderi, de 19.03 Lei
6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 invaturi care ne pot schimba viata
6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 invaturi care ne pot schimba viata Volumul părintelui Nicholas G. Louh și al soției sale, Roxanne Louh (doctor în psihologie) se adresează tuturor celor care trecem prin neguri - uneori asemănătoare Vinerii Mari -, prin mo­mente în care suntem speriați, furioși, derutați, copleșiți sau 40.17 Lei
Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa
Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adică „Împărăteasa tuturor”, este, în general, un imn de laudă închinat Maicii Domnului, asemenea Acatistului Buneivestiri și altor texte imnografice. Iar în mod special, el este închinat icoanei Născătoarei 10.57 Lei
De ce ne doare sufletul
De ce ne doare sufletul Pentru orice suflet îndurerat, această carte este o îmbărbătare și o mîngîiere. Pentru păstori, cei care zilnic sînt puși să împartă suferința celor ce aleargă la ei, este o experiență în plus. Fie că avem de a face cu o persoană căzută în depresie, cu 31.71 Lei
Sfantul calator. O intalnire cu Sfantul Spiridon
Sfantul calator. O intalnire cu Sfantul Spiridon Marele făcător de minuni, Sfântul Spiridon al Trimitundei, este supranumit, în Grecia, Sfântul călător. Asta, datorită faptului că încălțămintea sa se uzează periodic, trebuind să fie schimbată cu o pereche nouă de către monahii care au în grijă racla cu 20.00 Lei
De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii?
De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii? Trăim într-o lume rănită. Cu toţii ştim asta. Suferim, purtăm în spate traume, suntem îngrijoraţi pentru ziua de mâine. Şi această lume are cea mai adâncă nevoie de bucurie. Nu de o veselie falsă, ci de acel râs care ţâşneşte din tine ca o eliberare. Care 13.74 Lei
Calauza studentului
Calauza studentului Lucrările practice sunt adevărata școală unde se poate căpăta tehnica disciplinei… Acolo unde aceste lucrări lipsesc, este de folos ca studenții să se alipească practicienilor, ca ajutoare. Aci vine studentul pentru prima oară în contact cu colegii săi 37.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact