Incheiere

Prezentul [studiu, departe de a fi complet, reda esenta istoriei, culturi si vietii monahale, traite la Manastirea Robaia unde, pe langa biserica inchinata Sf Mare Mucenic Gheorghe, al carui hram il poarta (are si hramul Izvorul Tamaduirii, tinut si respectat prin traditie), exista si ateliere pentru practicarea unor indeletniciri cu tenta de arta, specifice zidirilor manastiresti.

Avand un trecut bogat, cu multiple referiri la procesul de faurire si inchegare a Tarii Romanesti, asezamantul monastic de la Robaia starneste deopotriva interesul iubitorilor de Dumnezeu, cat si celor indragostiti de natura, liniste si frumusete austera.

Vizitand lacasul (in vara anului 2004), scriitorul Ioan T. Lazar se intreba: "La ce sa mai caut Raiul, cand el exista aici, la Robaia?".

Cu adevarat, zona ofera peisaje splendide, o varietate cromatica greu de imaginat, apoi linistea si smerenia dintre zidurile manastirii, sunt un adevarat balsam pentru suflet.

Iata de ce, ne-am dat silinta de a desavarsi aceasta lucrare, pe care am socotit sa o aducem ca pe o smerita inchinare si slava Dumnezeului Celui in Treime laudat, sub al Carui acoperamant s-au faptuit toate, multumind in acelasi timp din inima celor care ne-au ajutat si ne-au stat alaturi.

Cu speranta ca mica monografie v-a starnit interesul, va asteptam cu inimile pline de bucurie, sa impartasiti alaturi de noi, bucuria si implinirea, pe care Manastirea Robaia vi le ofera din plin.

monahia PETRONIA DOBRESCU, maica stareta

29 septembrie 2004,
Sfanta Mucenita Petronia.
 

CALDE MULTUMIRI

Pentru implinirea lucrarilor de la Sfanta Manastire Robaia datoram multumiri si recunostinta tuturor celor care ne-au sprijinit.

1. MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR - BUCURESTI SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE
2. INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII BUCURESTI
3. Dna IRINA-PAULA JIANU - BUCURESTI.
4. S.C. HIDRO-ARGES S.R.L. - PITESTI,
DIR. GEN FLOREA DRAGUSIN STOICESCU, DIR. VIRGIL PANTELICA.
5. S.C. VLASIAS.A.-PITESTI,
DIR. AUREL SINICUSAVULESCU.
6. S.C. SILVA GRUP S.R.L. - PITESTI, DIR. GEN. NICOLAEIVANESCU.
7. S.C. TIPARG S.A. - PITESTI, DIR. GEN. MARCEL PROCA.
8. S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. - PITESTI, DIR. ION si CONSTANTIN PRIOTEASA, DIR. EC. TRAIANCHITU.
9. S.C. PIC S.A.-PITESTI,
Dnii CORNEL si ILIE PENESCU.
10. CONSILIUL JUDETEAN ARGES PRESEDINTE CONSTANTIN NICOLESCU
11. INSPECTORATUL POLITIEI JUDETULUI ARGES, COMANDANT ION STOICA,
COMANDANT ADJUNCT EDMOND ARDELEAN.
12. B.CR. - BUCURESTI
13. S.C. AGROZOOTEHNICA S.A - MIHAILESTI, DIR. GENGHEORGHENITU,
Dna GEORGETA VESELU.
14. S.C. CONARG S.A. - PITESTI, DIR. GEN. VALENTIN VISOIU.
15. EXPLOATAREA MINIERA CÂMPULUNG-MUSCEL, DIR. GEN. DOREL NICOLAE TODERAS,
Dnii MIRCEA SAMOILA, A URORA ZAH si VIOREL DIACONU.
16. Dnii IOANA si GEORGE CONSTANTIN- PITESTI.
17. S.C. SUBANSAMBLE AUTO S.A. - PITESTI, DIR. GEN. GHEORGHE BADEA.
18. S.C. POSADA S.A. - CURTEA DE ARGES, DIR. DUMITRU GRECU.
19. S.C. CRISTELIMPEXS.R.L-BUCURESTI, DIR. GEN. STELIANIVAN.
20. S.C. IMSATS.A.-PITESTI, DIR. CORNELIU DODON.
21. S.C. ROMARTA - LUX S.R.L. - PITESTI, Dnii ION si TUDORA ANDREI.
22. Dnii ELENA-CORINA, IOSIF si DANIEL FODOR -PITESTI.
23. S.N.P. PETROM S.A. - Sucursala ARPECHIM- PITESTI, DIR. GEN. GHEORGHE MANOLE,
Dl MIHAI GEORGESCU.
24. S.N.P. PETROM S.A. - Sucursala PECO ARGES-PITESTI, DIR. GEN. MARINFULG A,
DIR. EC. GEORGE CONSTANTIN.
25. S.C. IMUC S.A. - PITESTI, DIR. GEN. NICOLAE BOAMBES.
26. S.C. ELECTRICA S.A. - PITESTI,
DIR. GEN. IONPOPESCU, DIR. ADRIAN CONEA Dl. GHEORGHE BUDAN.
27. S.C. MONTANA M.G. - CÂMPULUNG MUSCEL DIR. GEN. GHEORGHE BULUGEA
DIR. LIVIU TÂROIU
DL GHEORGHE VOINESCU
28. S.C. INCATO TOP 2004 - PITESTI,
Dnii DANIELA si MARIANZLOTEA, DRAGOS ESTENE.
29. Dnii EUGENIA si GRIGORE CONSTANTINESCU -PITESTI.
30. S.C. EURO TEHNO GROUP S.R.L. - PITESTI, DIR. GEN. ION si COSTIN BALANGA.
31. S.C. M.G. SELF PLAST S.R.L. - PITESTI, DIR. GEN. ANDREEA si SERGIU CHIRITA.
32. S.C. EXPERT REHA U ROMAR S.R.L - PITESTI, DIR. GEN. ION MURGESCU.
33. S.C. ARPO S.A. - CURTEA DE ARGES,
DIR. GEN. ANA BALSEANU, DIR. EC. GILICA BANUT, DIR. TEHNIC MARIN DINA.
34. S.C. ICMA S.A. - PITESTI, DIR. GEN. LILIANA BOAMBES.
35. S.C. AMONIL SA. - SLOBOZIA,
DIR. GEN. VICTOR si AURA DOBRESCU.
36. S.C. ALPROM S.A. - PITESTI, DIR. GEN. DUMITRU PETCU.
37. S.C. AGRO AMILCAR S.R.L. - BUCURESTI, DIR. GEN. MARCELA si IONEL STEFAN.
38. S.C. R.M.R. S.A. - CURTEA DE ARGES, DIR. GEN. MIHAI BADEA.
39. S.C. REMERO S.A. - BUCURESTI, DniiDAN-VALERIU, DANA-IOANA si PAULINA COSGAREA.
40. Dl GHEORGHE BECALI - BUCURESTI.
41. S.C. GINI TRANSCOM S.R.L. - CRAIOVA, DniiLILIsi VIOREL SCHUTZ, IONEL DASCALU, ROSE-MARY si ADRIAN STOCEC.
42. FOTO COLOR JUGANARU-PITESTI, Dl GHEORGHE JUGANARU.
43. S.C. DADA DESIGN S.R.L. - BUCURESTI, DIR. GEN. OANA si VLAD PAUNESCU, Dl CRISTIAN MARTIN.
44. S.C. TAV OPTICA S.R.L. - PITESTI DIR. GEN. CATIPLETOIU
45. MUZEUL JUDETEAN ARGES,
DIR. GEN. RADUSTANCUsiSPIRIDONCRISTOCEA.
46. Dnii ANTOANETA si MARIUS CARAMAN -BUCURESTI.
47. Dnii CRISTINA CHIRITA si ADRIAN MIHAI ANDRONIC -BUCURESTI.
48. S.C. COMLEMN GRUP S.R.L. - GOLESTI, DIR. GEN. LUCIAN GAVA.
49. S.C. ANGEL DOR COM EXIM S.R.L. - BUCURESTI, DniiANGELA si GHEORGHE STOICESCU.
50. (f) Dnii ELEONORA si VIRGILIUS BADEA -DÂRMANESTI.
51. PRIMARIA MUSATESTI, PRIMAR MIRCEA PAUNA, VICEPRIMARIONMURARECI.
52. DRUMURI NATIONALE-PITESTI, DIR. GEN. GHEORGHE BADESCU.
53. Dnii VASILE STEF, STEFAN BORZAS si IOANOPROIU- CURTEA DE ARGES.
54. Dna VIORICA MITREA - BUCURESTI.
55. S.C. BUZATU COM S.R.L. - PITESTI DIR. GEN. ION BUZATU.
56. BRUTARIA MUSATESTI,
Dnii CONSTANTIN si MARIA OANCEA .
57. DR. OTKER RO S.R.L. - CURTEA DE ARGES, DIR. GEM. IOANsiANCA COSMA.
58. S.C. NYKMAN SUPER S.R.L - BAICULESTI, Dnii LIVIUsi ILEANA MANOLESCU.
59. S.C. ED1T PRESS IUAGE S.R.L. - PITESTI, DIR. GEN. NICOLAE BAD1U.
60. OFICIUL JUDETEAN DE CADASTRU-PITESTI, DIR. GEN. ALEXANDRUSERBANESCU,
Dl GHEORGHE MANDU.
61. Dnii FELICIA si GHEORGHE UTII- PITESTI.
62. S.C. SINECA LUX S.R.L - PITESTI, Dnii ECATERINA si TEODOR CASAPU, MIHAELA-LUMINITA si GHEORGHENEACSA.
63. S.C. TERMOGIASS GRUP S.R.L. - MOGOSOAIA, Dnii MARIANA si COSTEL DOBRIN.
64. CREDINCIOSII de la BALENI-SÂRBI, cei de pe VALEA VÂLSANULUIsi altii...

Un prinos de recunostinta aducem si celorlalti crestini, care ne sunt alaturi si ne ajuta zi de zi.  Dumnezeu sa-i binecuvanteze cu darurile Sale!

Carti Ortodoxe
Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact