Manastirea Robaia - Istoric

Conform unei legende din creatia folclorica locala, intemeierea Asezamantului monahal de la Robaia s-ar situa in prima jumatate a veacului al XIV-lea, cu mult inaintea recunoasterii, in mai 1359, a Mitropoliei Tarii Romanesti, cu sediul la Curtea de Arges, de catre patriarhul de la Constantinopol Calist I [1355-1363] si sinodul sau.

Atestarea documentara a Manastirii Robaia este consemnata initial, spre sfarsitul secolului al XVI-lea, intr-un hrisov emis, la 4 februarie 1593, de cancelaria domneasca a lui Alexandru cel Rau [1592-1593], act prin care logofatul Parvu, ctitorul Manastirii Bucovat din apropierea Craiovei, cumpara ocina din Robaia detinuta de Carstea si Vladul cu 2200 de aspri. Considerat teoretic ca stapanul intregii tari, domnul avea privilegiul de a intari, prin hrisov, orice cumparare sau stapanire de pamant. Cartea, datata 14 august 1609, adresata Manastirii Bucovat de catre mitropolitul Luca, constituie un reper cronologic pentru relevarea existentei anterioare a Manastirii Robaia.

METOC AL MANASTIRII BUCOVAT

Documentul mentionat confirma demersul initial, pe langa mitropolit, de catre Drosul postelnicul, feciorul banului Armega, si de jupaneasa sa Rada, pentru a inchina "ale lor sate - printre care si Musatesti -, si tigani ce au avut de mosie, de a lor buna voe, sfintei manastiri ce se cheama Bucovatul".

"Asisderea - se preciza in carte - au dat si au inchinat si manastirea din Robaia, cu toata mosia ei si cu rumanii si cu tot venitul, ca sa fie metoh sfintei manastiri de la Bucovat".

Manastirea Robaia era la inceputul secolului al XVII-lea, intr-o faza avansata a formarii sale, intrucat dispunea de mosie si rumani.

Noul statut conferit prin acest act Manastirii Robaia ca metoh al Manastirii Bucovat, implica un regim special de dependenta prevazut in document:

"Si cine se vor afla calugarasi la Robaia sa caute sa asculte de egumenul de la Bucovat si de invatatura lui, si de alti frati din sfanta manastire si sa puie el ce calugari va vrea el, carii vor asculta de invatatura lui".

Dania postelnicului Drosul si a jupanitei sale, Rada, confirmata prin cartea mitropolitului Luca, a fost intarita, la 20 august 1609, prin hrisovul emis de cancelaria domneasca a voievodului Radu Serban [1602-1611], in care se mentiona cu referire la Manastirea Robaia: "De asemenea, (ei) au dat si au inchinat si sfanta manastire de la Robaia cu toata ocina ei si cu vecinii ei si cu toate deadinele ei, si cu tot venitul ei, sa fie metoh sfintei manastiri (Bucovat, n.n.) si calugarii de la Robaia sa asculte de egumenul de la Manastirea Bucovat".

Dependenta ca metoh, de Manastirea Bucovat, a fost prea putin folositoare, de vreme ce soborul acesteia "a socotit ca Musatestiul e un sat foarte departe de manastire si peste mana, ca nu-i poate sa-i tina si ca nu au nici un venit de la el", adoptand, in consecinta, solutia vinderii mosiei oferite ca danie de catre postelnicul Drosul si sotia sa, Rada.

MUSAT DIN FURDUIESTI

Cumparand mosia satului Musatesti, cu 40.000 de aspri, de la Manastirea Bucovat, clucerul Musat ot Furduiesti - sat din componenta comunei Ratesti - devenea unul dintre cei mai mari proprietari de mosii din judetul Arges, si implicit, un generos initiator de acte caritabile, pentru ca, in acest mod, influenta sa considerabila in zona sa sporeasca.

Situatia economica precara a manastirii a constituit un element determinant in decizia voievodului Matei Basarab [1632-1654] de a-i acorda, prin hrisovul emis, la 15 aprilie 1634, de catre cancelaria sa domneasca, importante scutiri de biruri, motivandu-se ca "manastirea au fost ramasa si saracita de toate, far' de nici un venit si neavand de nicaierea nici o mila".

In documentul domnesc se mentiona printre altele, ca "Manastirea Robaia sa fie in pace si sloboda de dijmaritul stupilor si de pasunea oilor si a ramatorilor si de vinariciul domnesc si de cel imparatesc, voievodul miluind-o cu parti de vite pentru pomeana si iertand-o de toate dajdiile ce s-au zis mai sus".

NOII CTITORI

In acest context, actul ctitoricesc al lui Musat ot Furduiesti, tatal Liverei - sotia lui Sava Sufarul, are semnificatia unui moment de renastere a Manastirii Robaia.

Rezidind din temelie biserica, noii ctitori au inzestrat-o, potrivit zapisului redactat la 23 aprilie 1644, cu Muntele Dara, o vie la Pitesti, paduri si vite.

Pentru savoarea modului in care a fost redactat textul, documentul din 23 aprilie 1644 este reprodus, in continuare, integral: "Eu, Sava Sofarul, impreuna cu sotia mea, Livera, si cu socrul meu, Musat ot Furduiesti, cu ajutorul lui D(u)mnezeu cu ruga Sf(a)ntului de ciudese facator, Mar(ele) M(u)ce(nic) Gheorghie, zidit-am sf(a)nta manastire de in temelie de piiatra, in apa Robaii, mosie a no(a)stra ohamnica, unde sa cinsteste si sa praznueste Sf(an)tu(I) si de ciudese facatoriu Mar(ele) M(u)ce(nic) Gheorghie.
Si daca am savarsit-o, am impodobit-o cu toate cele de treaba in sfa(n)ta biserica, am daruit si am inzestrat sfanta manastire cu satul, cu rumani, eu tot.
Mai dat-am si toate padurile de inprejur dupa cursura apelor. Mai dat-am si Muntele Dara de cumparatoare.
Mai dat-am si partea de vie ot Pitesti a socra-mieu. Iar am mai dat si alte vite cu coarne cate D(u)mnezeu ne-au ajutat ca sa hie da hrana parintilor calugari in veci.
Si am asazat la sf(a)nta manastire ce se chiama Robaia nastavnic si egumen pa sfintia sa parintele Sava ermonahul, ca sa faca sf(a)nta lavra da calugari, dupa obiceiu(l) sfintelor manastiri cu preoti irmonahi, ca sa faca sfintele slujbe neincetat dupa obicei, sa faca si doua pomeni mari pe an la zio(a) Sf(antu)lui Gheorghie, dupa obiceiu(l) sfi(n)telor manastiri si sa ingrijasca de toate bucatele si de mosii, sa nu bantuiasca sau sa se stramute de catra altcineva sau sa se instraine(ze) la alta parte, sa nu fie volnic alt egumen a sa pune sau a sa randul striin, ce numai de in mijlocul saborului de in sfanta manastire mai sus zisa, sa nu fie volnic cineva, de in neamul nostru sa bantuiasca sau sa ii strice den toate bucatele catus de putin ca va avea a da seama inaintea infricosatului judet al lui H(risto)s Mantuitorul nostru.
Ca pentru aceia, am facut aceasta sf(a)nta manastire, ca sa ne hie pomana noaoa si parintilor nostri si la tot neamul nostru in veci.
Aceasta scriem si aratam, din ravna d(u)mnezeiasca. Leat 7142 april 23. Eu, Sava Sofarul. Eu, Livera. Musat Musat(esti) ".

Acest important document constituie actul ctitoricesc al lui Sava Sufarul, pe care insa, traditia orala din satul Musatesti I-a invaluit in aura unei legende consemnate de catre ieromonahul Varlaam Lica: „Sava Sofarul din Furduiesti, ginerele lui Musat, fiind urmarit de turci, aici s-a refugiat si, cand era aproape sa cada in mainile lor, a cerut ajutor de la Sfantul marele martir Gheorghie, fagaduindu-i ca, daca-l va scapa, chiar in locul unde se gaseste, va ridica, in cinstea sa, un dumnezeesc altar, dupa care, o sfanta biserica. Sfantul Gheorghie, primindu-i rugaciunea, l-a scapat in chip cu totul minunat, adeverind si devenind invingatorul urmaritorilor, si, la cativa ani, si-a indeplinit fagaduinta Sava logofatul din Furduiesti."

Biserica anterioara a Manastirii Robaia "fusese construita din lemn, de catre mosii lor de mai inainte vreme", precum se specifica in hrisovul din anul 1648, prin care Matei Basarab confirma ctitoria lui Sava din Furduiesti si a sotiei acestuia, Livera.
Lipsa unor repere cronologice sigure este suplinita prin sintagma utilizata cu referire la ctitori, relevandu-se, astfel, existenta lacasului de cult intr-o perioada indepartata, in raport cu anul redactarii actului.
Consemnarea vizand genealogia Liverei; fiica lui Radu postelnicul contravine, insa, mentiunii din zapisul de donatie datat 23 aprilie 1644, in care Livera apare ca fiica a proprietarului Musat ot Furduiesti.

DECLINUL ECONOMIC AL MANASTIRII ROBAIA

Inzestrarea manastirii cu proprietati n-a rezolvat, totusi, ameliorarea situatiei economice precare a acestuia, intrucat voievodul Radu Leon [1664-1669], constatand ca aceasta sfanta manastire Robaia (este) lipsita si de tot risipita si neavand de nici unele, ii acorda, prin hrisovul din 21 iulie 1667, scutire de biruri: "sa fie in pace de dijma de stupi si de ostina de oi si de ramatori si de vinarici domnesc si de cai imparatesti si de toate slujbele cate sant peste an", sub amenintarea ferma ca, nerespectarea prevederilor hrisovului nu va ramane fara repercusiuni pentru cei vinovati: "Iar carele se va ispiti a face vreun val la bucatele sfintei manastiri, acel om mare certare si scarba va petrece de catre domnia mea."

Considerand ca singura solutie rationala pentru redresarea economica a Manastirii Robaia ar fi inchinarea acesteia ca metoc Manastirii Curtea de Arges, Livera, sotia lui Sava Sofarul, si fiul ei, Mihail logofat, hotarasc, prin zapisul incheiat la 1 mai 1671, ca "manastirea noastra Robaia ramasa pustie de tot [...] sa fie de acum inainte sub poslusania sfintei Manastiri Argesului, cu satul, cu mosiile, cu oameni, cu tot".

Cauza decaderii Asezamantului monahal de la Robaia s-ar afla - potrivit hrisovului domnesc din 1 mai 1671 semnat de catre Antonie Voda din Popesti [1669-1672] - in micsorarea numarului de monahi, intrucat "primenindu-sa calugarii unii si altii, au ramas manastirea pustie".

La 28 mai 1673, voievodul Tarii Romanesti Grigore Ghica [1672-1673] reconfirma dependenta Manastirii Robaia "ce iaste facuta din temelia ei de Sava logofatul Custereanul si miluita cu mosii si cu rumani fata de Manastirea de la Curtea de Arges".

MANASTIREA ROBAIA INCHINATA MANASTIRII ARGESULUI

La 6 septembrie 1673, paharnicul Manaila si sotia sa Voica, fiica vornicului Preda Balomirescu, fiind ei insisi implicati in detinerea unor proprietati cu care fusese "miluita" Manastirea Robaia, o inchina la "svanta" Manastire Argesului: "datu-o-am de pomana cu toate, sa fie inchinata si sa scrie numele nostru in svantul pomelnic ".

Istoria manastirii inregistreaza momente semnificative in evolutia sa, relevand rolul unor egumeni care au contribuit la consolidarea vietii duhovnicesti din manastire.

Ieromonahul Sava - devenit "nastavnic si egumen" al schitului dupa ridicarea bisericii de catre Sava si sotia sa, Livera, era preocupat „sa faca sf(a)nta lavra da calugari, dupa obiceiu(l) sfintelor manastiri, cu preoti irmonahi, sa faca sfintele slujbe neincetat, dupa obicei, sa faca si pomeni mari pe an la zio(a) Sf(antu)lui Gheorghie, dupa obiceiu(l) sfi(n)telor manastiri si sa ingrijasca de toate bucatele si de mosii, sa nu se bantuiasca sau sa se stramute de catra altcineva sau sa se instreine(ze) la alta parte".

Succintele informatii referitoare la activitatea unor egumeni faciliteaza stabilirea temporala a operatiunilor efectuate pentru mentinerea complexului monahal de la Robaia.
Astfel, refacerea, de catre egumenul Iosif, a chiliilor manastirii mistuite de un incendiu in anul 1704, a fost posibila datorita contributiei lui Udrea stolnicul Custereanul, care a oferit in acest scop, partea sa de mosie din Musatesti.

Intrucat, in "Catagrafia Eparhiei Arges, la 1824" publicata, de catre I. Ionascu in anul 1942, "manastirile si schiturile sunt trecute sub tacere", editorul se decide sa faca loc si acestor asezaminte religioase, urmand catagrafia din anul 1808.

Asadar, desi incluse in sursa mentionata, elementele cu caracter documentar referitoare la Schitul Robaia releva, de fapt, situatia acestui asezamant monahal din Plasa de Jos Sud Arges, in anul 1808.

In catagrafie, se consemneaza urmatoarele: "Schitul Robaia, de sihastrie al sfintei episcopii Argesului; biserica de zid fara turla, acoperita cu sindrila, fara ingradire de zid.
Ierodiaconi: Iosif schimnic, nacialnic. Monahi: Macarie schimnic, Pafnutie, Ignatie, Nectarie, Vavila, Nicon, Cozma, Gherasim, Pahomie, Visarion [si] Ioan cercator la calugarie. Cei ce sunt osebiti prin prejurul acestui schit: Ieromonahi: Pamvo schimnic, Dionisie. Monahi: Nicolae schimnic, Pahomie schimnic, Ioanichie, Agaton, Iason si Bogoslov, mari cercatori la calugarie".

In ampla actiune de innoire a lacasurilor ortodoxe, episcopul iubitor de Dumnezeu si de cultura al Argesului, Iosif I [1793-1820], se inscrie si printre ctitorii restauratori de seama ai Manastirii Robaia, intrucat - potrivit pisaniei - "au platit de au sapat tampla bisericii cu toata podoaba ei, de sus pana jos, de sfintia sa Naum monah". De asemenea, conform pomelnicului manastirii, "la leat 1812, parintele episcop chir Iosif al Argesului a facut chilii de lemn pentru mosafiri".

In Manastirea Robaia, se inregistreaza, in anul 1810, un eveniment cu consecinte evidente in evolutia sa. Deoarece schitul de la Valeni fusese pustiit in anii de restriste ai Razboiului ruso-austro-turc [1787-1792], multi calugari refugiindu-se peste munti, in Ardeal, episcopul carturar Iosif I, dorind sa redea viata acestuia, a hotarat ca monahii care nu parasisera Valenii de teama razboiului, sa se mute la Manastirea Robaia, in locul lor, fiind aduse calugaritele de la schiturile desfiintate: Prosia - daramat intr-o alunecare de teren -, Slatioara si Bocanita. La Manastirea Valeni, a ramas, dintre calugari, numai fostul egumen Miron, ca duhovnic al maicilor.

PREOCUPARI GOSPODARESTI LA MANASTIREA ROBAIA

Preocupari gospodaresti si ravna pentru Casa lui Dumnezeu dovedeste, la Robaia, ieromonahul Dionisie, prin osardia caruia, in anul 1840, se resindrileste biserica, se delimiteaza proprietatea manastirii cu gard de uluca si se construieste o poarta de acces, iar, pentru folosul obstii, "o moara facuta in apa Valsanului, care inainte era veche; 1 slon facut afara din schit pe sase furci si invalit cu sita cu cuie de fier; 1 i pac la Siliste cu zece furci, invelit cu sita; 1 sura pentru stransu(l) bucatelor la Siliste, 1 grajd pentru boi la odae, la Siliste".

"Catagrafia schitului Robaia din districtul Argesiu, metohul Sfintei episcopii a Argesului" - redactata din porunca episcopului Ilarion Argesiu la 19 septembrie 1843 – mentiona printre „lucrurile miscatoare si nemiscatoare" date sub ingrijirea Parintelui Visarion [1843-1862], succesorul sau: "o biserica de zid invalita cu sita si cu cue de fier, sindrilita la leatu(l) '840 din nou de raposatul duhovnic Dionisie; o chilie staritoaca <sic!> cu doa alaturate, invalite cu sita veche, cu cue de fier, iar odaea stariteasca are trebuinta de meremet, fiind tare veche; 3 chilii spre rasarit invalite cu cue, care s-au facut de raposatu(l) duhovnic Dionisie, 6 i pac, sub un invalis dasupra pivniti(i), invalita cu sita, dar veche tare si cu usile lor; 2 i pac sub un invalis, unde e trapeza pentru parinti, neingrijite si vechi; 1 curtea bisericii inchisa jur inprejur din nou de raposatu(l) duhovnic Dionisie, cu uluce si poarta mare de intrat in curte, pe de vale; 1 slon afara din schit, unde este teascu(l) pentru facut untul de nuca facut de raposatu(l) Dionisie, 1 grajd pentru cai afara din schit, invalit cu sita, dar fiind veche, acum are trebuinta de meremet".

Averea "nemiscatoare" includea: "o clopotnita de lemn cu doa clopote, unu mare, unu mic, invalis vechi si spart, o moara cu doa roate in apa Valsanului, invalita cu sita, iar pareti(i) de barne, prefacute toate din nou de raposatu(l) nacialnic Dionisie".

Enumerarea averii imobile a Schitului Robaia releva grija egumenului Dionisie - un autentic restaurator al manastirii - care ramane in istoria asezamantului si prin "meremeturile ce au facut raposatul la schit" consemnate anterior.

Vrednicul de amintire nacialnic este mentionat din nou, prin "Sporul ce au lasat la schit raposatul duhovnic Dionisie: «1 rand de procovite de stofa bune; o pereche de plisa moscovita, doa poale de stamba: una cu vargi si alta sadea; 1 Apostol nou, 1 Leturghie; 1 Spaltire <sic!>; 1 icoana Maica Domnului cu D. Hristos in brate imbracata in argint; 1 i pac sadea, sfinti(i) muteniei Sf Georgie, Sf. Dimitrie; 1 candela de argint sus, la respetie; 2 icoane mici sadea: Maica Domnului si alta Sf. Georgie»."

Cartile pentru slujbe erau - potrivit aceleiasi surse: „o Evanghelie rumaneasca, 1 i pac greceasca si rumaneasca; 1 Apostol; 1 Leturghie; 1 Moliftelnic; 1 Triod; 1 Penticostar; 1 idem, vechi, mare; 12 Min(e)ie de luna de Buda, insa 3 era(u) nelegate, iar 1 s-au legat de raposatu(l) egumen; 5 Min(e)ie de Ramnic; 12 Min(e)ie cu vietile sfintilor; 1 Kiriacodromion; 1 Catavasier; 2 Spaltiri <sic!> deslegate si rupte; 1 Ceaslov bogat de Brasov deslegat; 1 Testament; 1 Pavecernier; 1 Carte a Sfantului Doroftei; 1 Bogoslovie mare; 1 Scarar; 1 Efrem Sirul; 1 a Sfantului Teodor Suditu(l); 1 a Sfantului Macarie; 1 Slujba Sfantului Nifon; 1 a Sfantului Poliet; 1 i pac a Sfantului Varsanufie; 1 i pac cu cuvinte; o Panahida pentru parastas; 1 Cantarea cantarilor; 1 Talcul antifoanelor".

De remarcat ca, in fondul bibliofil al schitului, se inregistrau si manuscrise: un Kiriacodromion scris de mana; un Ceaslov bogat scris de mana; un Pomelnic al ctitorilor.
Dintre obiectele de cult din patrimoniul Schitului Robaia, Catagrafia din anul 1843 inregistra, printre altele: „1 tacam sfinte vase, potir din nou, zventa lingurita de argint poleita, 1 tacam de cositor cu toate ale lui deplin, 2 discose de cositor pentru cruce, 1 cruce pentru botez de argint cu tocul ei inbracata in piele, 1 i pac mai mica, tot de argint cu scaun, 1 pocale cu paftale de argint vechi, pentru incins, 1 tipleta de argint, 1 cadelnita de argint, 3 sfesnice de alama, insa unu(l) cu scaun de os, 2 cruci de lemn, insa una cu scoici, 4 candele de argint; una copie de fier, una tablita de fer pentru anafura, 1 pastoforion de cositor, 1 cadelnita de arama, 2 poeasuri de alama, 1 fier alb, 1 caldaruse de sfintirea apei".

Continuand actiunea de restaurare a cladirilor, ieromonahul Visarion „meremetiseste, in anul 1848, biserica si o impodobeste cu pictura prin indemnul si cu cheltuiala duhovnicului Teodosie - care a platit, pentru zugravit, 90 de galbeni -, a monahului Naum si a altor facatori de bine".

Pisania - datata 1848 - pictata anterior pe peretele estic al pridvorului, deasupra accesului in biserica, dovedea credinta si efortul ctitorilor si al restauratorilor bisericii.
„Intru slava sf(in)tei si cei de o fiinta facatoarei si nedespartitei Troita si intru cinstea si lauda sf(antului) m(a)r(elui) M(u)ce(nic) Gheorghie, purtatoriul de biruinta, s-au zidit din temelie aceasta sf(an)ta biserica de d(u)m(n)i(a)lor ctitori(i): Sava, Livera, Musat din Musatesti si s-au inzestrat cu mosiia aceasta pre car(e) este zidita biserica, si cu un munte ce-i zice Dara si cu o vie.

Iar intr-o vreme, rasipindu-sa calugari(i) si ramaind schitu(l) pustiu, s-au luat mosia, muntele, viia supt comanda Sf(intei) Episcopii Arges. Apoi, iar adunandu-sa calugari, pre vremea raposatului Iosiv episcopu(l), fiind iubitori de D(u)mn(e)zeu. Iar la leat 1843, s-au oranduit staret si ingrij(i)tor sf(in)tiia sa parintele Visarion ermonah, de priaosf(in)tiia sa chiriu chir Ilarion episcop al Argesului. Deci, avand ravna si dragoste, acest parinte staret s-au nevoit de au intemeiat acest sf(an)t schit.

Iar la leat 1848, aflandu-sa biserica cu totul intunecoasa si afumata si iaras nevoindu-sa a sa inpodobi si a aduna parinti, ca un bun parinte, s-au indemnat si sf(i)ntiia sa, zmeritul ieromonahu Theodosie duhovnicu de au harazit noaazeci galbeni spre podoaba si ajutoriul biserici(i).

Asemenea tampla s-au sapat cu toata podoaba ei d(e) sus pana jos, de sf(i)ntia sa pari(n)tele Naum monah. Inca sau mai indemnat si alti facatori de bine, care cu ce s-au indurat a ajuta, ca sa aiba pomenire vecinica".

Pisania a fost rescrisa, cu ocazia lucrarilor de restaurare a bisericii, fara ca sa se mai respecte integral elementele de grafie, consemnate prin manuscrisul 5142 din fondul Gr. G. Tocilescu, aflat in Biblioteca Academiei Romane.

In anul 1857, se construieste, pe temeliile vechii clopotnite, actuala constructie etajata, pe sub bolta careia, se intra in incinta manastirii.

Cercetator avizat si pasionat al antichitatilor din districtul Arges, Alexandru Odobescu consemna in eseul sau „Insemnari despre monumentele istorice din judetele Arges si Valcea" elaborat in urma calatoriei facute in anul 1860, din insarcinarea Ministrului Cultelor si Instructiei Publice, ca „Biserica Robaia n-are nimic interesant", desi citeste „cartea de intemeiere a schitului de familia Furduescu" si dintre cartile de ritual, inregistreaza Noul Testament tiparit sub G. Racoti.

De la Robaia, Alexandru Odobescu si pictorul H. Trenk - pe care scriitorul si l-a asociat in intentia de a executa pe loc, „schite de vederi pitoresti si arhitecturale" - trec „muntele" spre Bratasesti, unde viziteaza „schitul vechi al familiei Valsanesti" din valea Badichii.

Consolidarea lacasului efectuata in anul 1848, prin grija ieromonahului Visarion, a fost necorespunzatoare, intrucat, printr-un raport adresat autoritatilor bisericesti, egumenul solicita, in anul 1861, expertizarea de catre un arhitect a starii de conservare a turlei bisericii si a chiliilor intrutotul darapanate.

Constatarea specialistului este pe deplin lamuritoare pentru starea deplorabila de conservare a Ansamblului arhitectural, format „dintr-o chilie stariteasca, cu doua alaturate, 3 chilii spre rasarit invalite cu cuie; 6 ipac sub un invalis dasuprapivnitii, 2 i pac sub un invalis, unde este trapeza pentru parinti. Numai zidul bisericii - mentiona, in raportul sau, Carol Bilt - este bun, trebuind turla; si invalisu(l) este darapanat, iar advonu(l) sant stalpi de lemn, care sant putrezi, iar clopotnita este zidire buna pana la un loc, numai ca nu este tencuita, iar sus este slaba. Si inchisoarea curtii schitului nu sa afla daloc".

In anul 1864, in urma actului secularizarii averilor manastiresti, proprietatea Manastirii Robaia a fost considerabil diminuata prin exproprierea unor suprafete, in favoarea localitatilor invecinate. Astfel, 277 hectare reveneau satelor: Robaia, Musatesti, Valea lui Mas; 29 hectare si 400 ari - satelor: Bolovanesti si Florieni (comuna Bratesti) si 29 hectare – satului Gales. Manastirii Robaia i se rezervau numai 14,084 hectare, puterea economica a asezamantului fiind afectata, prin secularizare.

In aceste conditii materiale precare, demersul egumenului Dionisie, reluat de protosinghelul Ilarion [1862-1867], se soldeaza, exclusiv, cu executarea de catre arhitectul Carol Bilt din Musatesti a planurilor de restaurare, valoarea devizului ridicandu-se la impresionanta suma de 70.000 lei.

Zagazuirea apelor fluviale care se varsau in Paraul Schitului si care prezentau un pericol permanent pentru biserica a constituit un obiectiv partial realizat de catre protosinghelul Silvestru, in anul 1866.

In anul 1881, Robaia a fost vizitata de marele scriitor Ion Slavici impreuna cu arhitectul G. Mandrea, care vor consemna, in raportul lor, printre altele, pitorescul deosebit al locurilor: „schitul este asezat in mijlocul unei poieni mici si ascunse in fundul vaii".

Referindu-se la starea constructiilor, se mentiona ca „biserica este in stare buna, dar pictura interioara stricata; cat pentru locuintele parintilor, niste case cladite din lemn, ele sunt in stare de tot rea; aproape nereparabila e staretia".

Se propunea, in raportul adresat Ministerului Cultelor, „construirea unei case noi, tot din lemn, pentru staretie, in care o camera sa fie afectata gazduirii oaspetilor schitului". Impresionat de varietatea fondului de carte veche bisericeasca de la Manastirea Robaia, pe care l-a cercetat in cursul vizitei sale, scriitorul Ion Slavici observa ca: „La Robaia, se afla una din cele mai bogate si mai interesante colectii de carti vechi si manuscrise romanesti".

Din indelungul sir al egumenilor implicati efectiv in dainuirea manastirii, mentionez, printre altii, pe ieromonahul Nifon Popescu, sub egumenatul caruia, „s-au jugravit din nou", de catre Nita Posoiu - potrivit pisaniei - „acest advon al bisericii in anul 1901, aprilie 20 [....] ajutand si alti piosi crestini: Toma Vasilescu, Pahomie monahul, Constantin Baragan, Toma Din Vasile, Sava monahul, Nicolae".

La 13 mai 1906, istoricul Grigore Tocilescu - sosit la Robaia, pentru a se documenta asupra valorilor tezaurizate in asezamant - „ia o icoana veche pictata bizantin cu Domnul Hristos si un caiet ce contine mai multe pomelnice vechi ale ctitorilor si donatorilor schitului Robaia".

In anul 1912, o parte dintre vechile chilii si staretia au ars. O rezugravire a bisericii - efectuata de catre acelasi pictor bisericesc, Nita Posoiu, cu staruinta Parintelui Staret Maxim Vasilescu si a unor piosi crestini, printre care: Nichifor Dumitrescu, Sofronie Chinie, Gheorghe Diaconescu - a fost definitivata in 21 noiembrie 1914.
Sub egumenia ieromonahului Teodosie Oprescu [1929- 1933], obstea calugarilor schitului era formata din cinci monahi si doi frati, care vietuiau in patru casute, manastirea avand, ca avere imobila, 17 hectare pamant de faneata si prea putin de cultura.

Averea a sporit efectiv, in vremea staretului Doroftei Lica [1937-1949], prin stradania caruia, s-a inzestrat manastirea Robaia cu 50 ha padure de fag si de stejar in apropierea sa si s-a facut grajd de vite.

Ieromonahul Ioanichie Ciobanescu [1949-1954] a reacoperit biserica manastirii si Biserica schitului Bratasesti - dependent de Manastirea Robaia. In anul 1951, egumenul s-a preocupat de efectuarea lucrarilor de inchidere cu ferestre mari a amvonului, care a fost repictat de catre Theodor Petrescu, originar din Tutana-Arges, „cu ajutorul lui Dumnezeu, prin staruinta vietuitorilor sfintei manastiri si contributia binecredinciosilor: Toma, Ana, Valeriu si a altor buni crestini" – precum se mentiona in pisania fixata anterior deasupra accesului in pronaos.

Dupa transformarea schitului in manastire de maici, in anul 1954, stareta Claudia Ghinita [1954-1959] si, apoi, Iosefina Mihaila [1959-1992] au mentinut nestinsa, in pofida unor vremuri potrivnice, flacara credintei la Robaia, impreuna cu monahiile: Elpidia Toderascu si Lavrentia Badulescu retrase ulterior la Manastirea Zamfira din judetul Prahova.

De la 1 septembrie 1992, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu si cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Calinic, Episcop de Arges si Muscel, monahia Petronia Dobrescu, a fost randuita ca stareta, pentru a conduce destinele manastirii, in plan duhovnicesc si gospodaresc.

› ‹

Carte de bucate manastiresti