Sfantul Dimitrie Cel Nou Basarabov

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Dimitrie Cel Nou Basarabov

Catedrala Patriarhala - Bucuresti (sec. XII-XIII)

Protectorul capitalei noastre si al Patriarhiei Romane este Preacuviosul Dimitrie cel Nou de la Basarabov, ale carui sfinte moaste se afla aici.

Prezenta sfintelor sale moaste in catedrala patriarhala din Bucuresti este un mare dar dumnezeiesc. Credinciosii au unde alerga in vreme de necaz, calugarii au in mijlocul lor un sfant calugar; bolnavii au un doctor minunat care vindeca atatea boli fara de plata, iar locuitorii capitalei au un mare protector duhovnicesc, care se roaga in cer pentru tara si pentru poporul roman binecuvantat. Si este un lucru cu totul dumnezeiesc sa ai un asemenea protector in cer.

Sfantul Dimitrie inca din viata s-a dovedit a fi facator de minuni. Desi a fost pe pamant om sarac, s-a invrednicit a fi povatuitor celor bogati. Desi a fost calugar, nu s-a aratat strain fata de durerile mirenilor. Desi in trup a trait pustnic in singuratate, acum petrece ca un sfant in mijlocul lumii, ca o raza de lumina celor din intuneric, ca un dascal celor neinvatati, ca un doctor minunat celor suferinzi, ca un parinte mustrator celor indaratnici, ca un mare postitor celor lacomi si ca un fierbinte rugator pentru mantuirea tuturor.

Se cuvine sa ne bucuram pentru poporul nostru iubitor de Dumnezeu si de sfinti. Daca pe sfintii nostri i-am trecut cu vederea, este bine totusi sa cinstim pe cei din alte tari, pe care ni i-a dat Dumnezeu drept rugatori si protectori. Deci, pentru a cinsti cu mai multa evlavie pe Sfantul Dimitrie cel Nou, se cuvine sa spunem in paginile urmatoare cateva date despre viata si petrecerea lui, despre felul cum a ajuns la Bucuresti si cateva din minunile facute de el in ultimii ani.

Preacuviosul Parintele nostru Dimitrie cel Nou era din satul Basarabov, la cativa kilometri peste Dunare. El a trait prin secolul al XIII-lea, pe timpul imparatilor Petru si Ioan Asan.

Fiind om sarac, multa vreme a pascut vitele satului Basarabov. Apoi, dorind sa urmeze cu totul lui Hristos, a parasit lumea si s-a facut pustnic iscusit intr-o pestera de pe marginea raului Lom, unde se afla si un schit de calugari. Deci, luand chipul monahal, se nevoia ca un inger in trup, numai in post, rugaciune si cugetare la Dumnezeu. Iar cand a simtit ca va pleca din lumea aceasta, s-a ascuns intre doua pietre mari, pe malul apei, si acolo s-a savarsit. Mai tarziu, venind apa mare, s-a rupt malul si a cazut sfantul sau trup in raul Lom, unde a stat sute de ani nevatamat.

Dupa o vreme s-a aratat in vis insusi Cuviosul Dimitrie unei copile bolnave de epilepsie si i-a spus: De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui! Si asa, copila a spus tuturor visul si s-au dus preotii cu mult popor la malul Lomului, unde, cu randuiala lui Dumnezeu, au gasit in apa aceasta pretioasa comoara, adica trupul intreg si nevatamat al Sfantului Dimitrie cel Nou. In clipa aceea copila s-a vindecat si impreuna cu ea multi alti bolnavi. Apoi sfintele lui moaste au fost duse in biserica satului Basarabov unde au stat multa vreme, facand tot felul de minuni.

Vestea minunilor sale s-a auzit si in Tara Romaneasca. Insa zadarnic au incercat voievozii de la Bucuresti sa aduca sfintele sale moaste in tara, ca nu era voia cuviosului. Atunci ei au dat bani multi si au inaltat o biserica frumoasa in satul Basarabov, unde s-au asezat sfintele moaste.

Iar intre anii 1769-1774, in urma razboiului ruso-turc, armatele rusesti, trecand peste Dunare, au ajuns si in satul Basarabov. Atunci un general rus, Petru Saltikov, a luat sfintele moaste sa le duca in Rusia. Dar un evlavios roman, anume Hagi Dimitrie, cunoscandu-se cu generalul, a intervenit sa le dea romanilor, ca mangaiere pentru multele pradaciuni facute de turci asupra Tarii Romanesti.

Asa au ajuns moastele Cuviosului Dimitrie cel Nou la Bucuresti, in anul 1774, si au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana a Ungrovlahiei, unde a stat nesteramutate pana astazi, facand minuni si vindecari de boli.

Intr-o comuna din marginea capitalei traia o familie, sot si sotie, fara copii. Sotul era foarte betiv, rau, nervos si mereu certa si injura femeia. Iar biata femeie, mult mai credincioasa, rabda cum putea acest calvar din casa.

Prin anul 1955 barbatul ei a paralizat. Statea mai mult in pat. Il ingrijea sotia. Dar acum devenise si mai nervos. Permanent o injura, o ameninta si chiar o lovea cu ce gasea in cale. Intr-o zi, dupa-amiaza, femeia a venit plangand la catedrala, sa se inchine la sfintele moaste si sa plateasca o slujba pentru sot. Dupa ce i-a spus preotului cu lacrimi durerea ei, l-a intrebat ce ar mai putea face, ca nu mai poate rabda. Preotul a sfatuit-o sa aiba rabdare ca in felul acesta se mantuiesc amandoi, unul prin rabdarea celuilalt. Apoi i-a citit o rugaciune, i-a facut un pomelnic si la urma i-a zis:

- Sora, stii carte?

- Stiu, parinte!

- Ia cartea aceasta si citeste in genunchi, langa sfintele moaste, acatistul Sfantului Dimitrie, facatorul de minuni!

Dupa un timp, femeia a adus cartea preotului si i-a zis:

- Parinte, am citit. Ma duc de acum si eu acasa si cum o vrea Dumnezeu.

A ajuns acasa seara tarziu. S-a furisat incet in casa, sa n-o simta sotul, si s-a culcat intr-o camera separata, de vara. Pe la miezul noptii bolnavul a inceput sa strige cu glas tare:

- Femeie! Marie! Unde esti? Vino repede incoace!

- Iata am venit. Ai nevoie de ceva?

- Unde ai fost? Te-ai dus in Bucuresti si ai chemat un doctor sa ma consulte?

- Nu, omule, n-am chemat nici un doctor din Bucuresti.

- Cum nu? Acum a fost doctorul la mine si mi-a spus ca tu l-ai chemat sa ma consulte! De ce n-ai venit sa-i platesti? Chemi doctorul si-l lasi sa plece asa? A plecat acum cinci minute de la mine. S-a urcat intr-o trasura cu cai albi si a plecat spre Bucuresti!

- Si te-a consultat? a intrebat sotia.

- M-a uns cu untdelemn pe mana si pe piciorul paralizat si mi-a poruncit sa nu te mai ocarasc, nici sa te mai injur, ca ma vindec. Deci, te rog, iarta-ma, Marie, ca de acum nu te mai supar. Dar nu uita. Dimineata sa te duci sa platesti doctorului la Bucuresti. Tu stii unde locuieste, ca tu l-ai chemat!

Intr-adevar, dimineata sotul s-a sculat pe picioarele sale si in doua zile s-a facut complet sanatos. Atunci femeia a alergat, plangand de bucurie, la Sfantul Dimitrie si i-a multumit cu multe lacrimi pentru vindecarea si imblanzirea sotului ei. Apoi a spus preotului care o cunostea, toata minunea aceasta.

• « Inapoi
• Inainte »