În zadar privesc la stele Și jelesc dorurile mele Tot suspin gândind la zbor, La zboruri line și ceruri senine
Am nevoie de Tine Să pot să-mi duc povara, Zilelor de toamnă târzie, Cât încă mai pot visa.
Nu știm nimic, mai puțină știință, N-avem nimic, suntem mai săraci, N-avem trup, dar nici conștiință. N-avem credință, dar ne credem sfinți.
Cu sufletu-ncărcat, Cu inima-mpietrită, La Tine vin, cu capul aplecat, Făcându-mi sfânta cruce.
Te chem pe tine, moarte, la ceas de seară Ca pe-un prieten drag la sfat prietenesc Să vorbim despre tainele ascunse în povață Mi-e sufletul copt, așteaptă la rând o sentin
Ascult inima existenței mele, Ce bate la poarta vieții, Întind mâna către picuri de rouă Ce-atârnă de-un firicel de praf Mă încălzesc la focul iubirii, Cu lumina harică din cer.
Totul trebuie cumpănit bine, Nimic să nu ne scape din atenție, De la gândurile care zboară Până la adâncul inimii tăcute Totul făcut cu grijă și înțelepciune
Doamne, pune-ți mâinile peste trupul meu de lut, sufletu-mi împietrit și rece să-l încălzești întru-nceput, când munți de gheață se topiră peste o inimă tăcută.
De câte ori trebuie să se nască Pruncul Iisus, pentru a înțelege, odată pentru totdeauna, taina Betleemului.
Te port în mine, prieten drag, Ca pe o comoară de mărgăritar, Cum poartă o mamă copilul drag, La sânul dătător de har ocrotitor.