Ostasul Mina

Ostasul Mina

Tu, m-ai adus pe lume, Doamne
La cererea scumpei mele mame
Mi-ai pus chiar și un nume,
Care mai apoi a devenit renume.

Mi-ai luat părinții mei la Tine
M-ai lăsat singur pe lume,
Renunțând la averea părinților mei
Am împărțit-o săracilor Tăi.

Ostaș vrednic m-am făcut
Și mare comandant am ajuns
Dar totul în jurul meu s-a năruit,
De închinarea la idoli m-am ascuns.

Lumea cu totul am părăsit,
La chemarea Ta eu am răspuns,
În brațele Tale eu am venit
Și-n mijlocul pustiului m-ai trimis.

În pustiu Tu mi te-ai arătat,
Degrabă m-ai binecuvântat,
Lumină din cer ai lăsat
Și la mucenicie m-ai chemat.

Cu ispitele eu m-am luptat
Pe diavol l-am nimicit
Îți mulțumesc că m-ai ajutat,
Lumina adevărată mi-ai arătat.

Îți mulțumesc că ai fost lângă mine,
În lupta mea mucenicească
Durerea se transformă în bucurie cu Tine,
M-ai făcut să fug de gloria lumească.

Iisuse, trei cununi mi-ai dăruit:
Fecioria, monahismul și mucenicia
Mi-ai dat răbdare până la sfârșit,
Ca să strălucesc în lumina Ta.

Din ofițer în armata imperială
Am ajuns ostaș al lui Hristos
Locuitor în împărăția cerească
Vrednic luptător al lui Iisus.

Cuptorul ardea de trei zile
Și trupul tot întreg era
Se lumina-n mucenicie
Îngerii strigau numele tău, Mina.

Ștefan Popa,
Cluj-Napoca, 01.04.2021

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
531 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

03 Aprilie 2021

Vizualizari: 1040

Voteaza:

Ostasul Mina 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul mina

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact