Smerenia şi ascultarea Maicii Domnului, cele două aripi ale virtuţii, sunt opusul a ceea ce vedem şi auzim la semenii noştri, pe scena vieţii de fiecare zi. Oamenii zilelor noastre, din păcate majoritatea creştini, au pierdut noţiunea virtuţii, înlocuind-o cu mare fast cu o concurenţă a patimilor de neegalat. Fie că e vorba de minciună, la ordinea zilei, fie că facem referire la bârfă şi judecarea aproapelui, ori la falsificarea cu bună ştiinţă a adevărurilor de orice natură ar fi acestea, toate acestea ne duc cu gândul la o societate modernă viciată, la o eră a haosului şi a dezinformării.
Este aproape imposibil să vorbim de Fecioara Maria ca model al smereniei, când noţiunile sunt atât de confuze, când Maica Domnului pare doar un personaj de legendă din poveştile bunicilor, când numărul credincioşilor ortodocşi cu evlavie la Maica Domnului scad pe zi ce trece. Modelele adevărate cum este, de pildă cel al Maicii Domnului, nu mai sunt bine-primite de către societatea modernă, este de domeniul trecutului, în timp ce nelegiuiţi bântuie prin toate locurile, inclusiv în conducerea societăţii şi a lumii întregi.
Modelul pe care ni-l propune Maica Domnului nu poate fi impus dictatorial, ci ţine de capacitatea fiecăruia de a alege şi de a da un sens existenţei umane. Alegerea acestui model de viaţă presupune evlavie, credinţă şi dragoste de aproapele şi de tot ce te înconjoară. Un fel de “iubeşte şi fă ce vrei”, o altfel de abordare a libertăţii religioase, în sensul că dacă ai darul dragostei dumnezeieşti, nu prea îţi permiţi orice. Fie că e vorba de o atitudine, fie că ne aflăm în faţa unei acţiuni hotărâte ori o simplă privire, toate trebuie făcute cu mare grijă, de a nu deranja pe aproapele nostru.
Aceasta tocmai pentru faptul că smereniei îi este specific să-şi vadă păcatele proprii, iar celorlalţi calităţile, în timp ce mândriei îi este caracteristic să nu vadă la sine decât binele şi la ceilalţi răul. Or, viaţa duhovnicească trăită în duh şi adevăr este născută din smerenie. Adevărata ascultare naşte smerenia, impasibilitatea şi chiar înainte-vederea. În măsura în care noi nu suntem atenţi cu propria noastră purtare, îi cercetăm mai mult pe ceilalţi decât pe noi şi cerem ca ei să se îndrepte, în vreme ce noi rămânem neschimbaţi.
Sfinţii Părinţi au spus: “Smerenia este dumnezeiască, ea a plecat din ceruri şi s-a pogorât pe pământ. E a luat trup şi Dumnezeul-Om a venit”. Cu cât omul se smereşte, cu atât mai mult înaintează în viaţa duhovnicească. În virtutea libertăţii noastre, truda e a noastră, însă reuşita depinde de har. “Smerenia dă multă îndrăzneală către Dumnezeu, ca o împărăteasă intră în absidele cereşti cărora li s-au încredinţat porţile cerurilor, dacă văd smerenia intrând cu mult respect deschid porţile pentru ea şi celorlalte virtuţi. Dacă văd pe aceasta venind fără ascultare, închid porţile”, ne spune Sfântul Ioan Hrisostom.
Smerenia împreună cu dragostea sunt foc şi lumină pentru că izvorăsc din însăşi persoana Mântuitorului, care ne îndeamnă pururea: “Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. Smerenia nu se mânie, nu osândeşte, nu bârfeşte, nu dispreţuieşte. Aceasta este smerenia. Lucru mare este acesta ca cineva să primească darul smereniei. Cu adevărat, mare este acela înaintea oamenilor. Cel care are smerenie este un om înţelept, este omul lui Dumnezeu.
Or, pentru lumea modernă de azi, smerenia constituie o piatră de poticnire, din moment ce fiecare om se crede mai bun decât ceilalţi. Eu sunt cel mai bun, ceilalţi sunt nişte nimicuri. Odată am chemat la mine la birou o persoană care făcu-se o greşeală şi am întrebat-o: “Cine eşti dumneata să faci aprecieri asupra altei persoane?” Din tăcere se născu un răspuns Socratic: “Eu sunt un nimic”. Pentru moment m-am blocat deoarece eram obişnuit cu răspunsuri pertinente de genul: “Eu nu am greşit cu nimic, eu sunt mai bun decât toţi ceilalţi”.
Numai dacă ne uităm în jurul nostru putem observa o sumedenie de tulburări din cauza lipsei de smerenie. Şi cum poate fi altfel, dacă de mici copii, psihologia şi ştiinţa îi învaţă cum să-i domine pe ceilalţi semeni ai lor. Prin îndoctrinarea cu gândul celui viclean: “Eu sunt cel mai frumos, eu sunt cel mai puternic, eu sunt cel mai inteligent. Ceilalţi nişte viermi neputincioşi…”. Şi, apoi, ne întrebăm de unde atâta răutate, de unde atâta duşmănie, de unde atâta violenţă?
De aceea, Maica Domnului îşi revarsă chipul luminos către lume prin asumarea liberă a ascultării şi a smereniei - două aspecte ale vieţii duhovniceşti pe care, de obicei, noi credincioşii le ţinem ascunse, în nelucrare. Fecioara Maria se dăruieşte deplin Cuvântului, nu numai prin cuvânt, ci prin punerea sa integrală la dispoziţia Lui: “ Fie mie, după Cuvântul Tău!”. Cine nu se dăruieşte integral lui Dumnezeu, fără condiţii de orice fel, nu-L poate primi integral pe Dumnezeul-personal pentru a primi lumina şi pacea dumnezeiască.
Aşadar, în smerenia divină plină de duh şi de dragoste, Maica Domnului, ne rabdă şi nu încetează să ne iubească, aşa cum poate iubi o mamă un copil. De fapt, Maica Domnului ne însoţeşte, ca o Maică a tuturor, clipă de clipă în viaţa noastră, intervenind discret dar întotdeauna eficient mai ales când, năpădiţi de necazuri, căutăm cu înfrigurare sprijin, mângâiere în dureri sau un pic de dragoste. Pe Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria să o rugăm cu evlavie să aprindă focul smereniei şi al ascultării şi în inimile noastre. Amin.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii! Amin!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Smerenia
Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.