Da-te batut frate!
						
						
						Trăim, pe de o parte, într-o lume aflată în continuă mişcare, în schimbări majore, dar şi în găsirea de noi provocări, noi sensuri, noi soluţii, pe de altă parte, într-o lume sclipitor de inteligentă, de o bogăţie materială şi...
								
								
							
							Poezia - ca dor al Cerului
						
						
						Scriitorul Tudor Arghezi l-a căutat toată viaţa pe Dumnezeu, iar sculptorul Constantin Brâncuşi a cercetat şi a căutat toată viaţa să înţeleagă esenţa zborului. S-a luptat mult timp cu ideea zborului, iar în cele din urmă a început...
								
								
							
							Cuvinte fara desertaciune
						
						
						A vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu într-o lume globalizată, securalistă şi ecumenistă este destul de complicat; poate că ar trebui să vorbim, mai degrabă de Dumnezeu, pur şi simplu, şi abia apoi să vestim Împărăţia Cerurilor...
								
								
							
							Fericirile deschid Imparatia Cerurilor
						
						
						Nu se poate vorbi despre Împărăţia Cerurilor fără a se face referire la Fericirile propăvăduite de Hristos la prima predică, deoarece acestea constituie, practic, cheia cu care se poate deschide uşa Împărăţiei lui Dumnezeu. Iisus...
								
								
							
							Chemarea lui Hristos
						
						
						Cea mai elocventă lucrare sfinţitoare de “chemare a lui Hristos”, nu poate fi alta, decât aceea de convertire a lui Pavel, pe drumul Damascului. Ea este mai mult decât o chemare, mai mult decât o convertire, este o minune a lui Dumnezeu...
								
								
							
							Ce sunt cuvintele?
						
						
						Există o mulţime de definiţii posibile pentru cuvânt, depinde din ce punct de vedere se analizează. De pildă, în teologie, se pun întrebări şi se dau răspunsuri nu numai prin intermediul raţiunii, ci prin folosirea elementelor revela...
								
								
							
							De dragul Sfintei Parascheva
						
						
						Sfinţii şi Profeţii sunt o dovada faptului că Dumnezeu nu a abandonat Creaţia Sa, ci este în permanentă lucrare raportându-se la lume şi la oameni, numai şi numai prin iubire. Unei lumi decăzute moral şi nu numai, incapabilă s...
								
								
							
							Eu, dimineata, vorbesc cu Dumnezeu
						
						
						Orice om din această lume, ar dori ca la prima oră a dimineţii să poarte un dialog al sincerităţii cu cea mai iubită persoană din univers. Cine ar putea fi această persoană? Dumnezeu. Şi cum s-ar putea realiza această minune? Prin rug...
								
								
							
							Cinci trepte ale urcusului duhovnicesc
						
						
						Din ce în ce mai mult, în spaţiul predicării, liturghisirii şi al misiunii de credinţă se vorbeşte despre un aşa-zis urcuş duhovnicesc, dar puţini dintre noi înţeleg ce înseamnă sau ce presupune acest demers. De la început, trebuie...
								
								
							
							Intoarcerea acasa
						
						
						După Gândurile unui suflet, volum de versuri publicat în anul 2017, poeta Emilia Ataba, care este de origine română, dar care trăieşte de 26 de ani în Israel, reuşeşte să ne uimească cu un nou volum de poezii intitulat Dorul străinăt...