După „Gândurile unui suflet”, volum de versuri publicat în anul 2017, poeta Emilia Ataba, care este de origine română, dar care trăieşte de 26 de ani în Israel, reuşeşte să ne uimească cu un nou volum de poezii intitulat „Dorul străinătăţii”, apărut anul acesta la prestigioasa editură clujeană Ecou Transilvan, atât prin originalitate, cât şi prin frumuseţea versurilor. Cartea este însoţită de o prefaţă a poetului clujean Ion Cristofor.
Versul este simplu, dar încărcat de emoţii, sentimente şi trăiri intense şi sincere. Evocarea cu patos a sentimentului înstrăinării, lirismul poemelor şi parfumul spiritual fac ca acestea să pătrundă, în mod direct, înlăuntrul sufletului omenesc.
Poeta Emilia Ataba îşi priveşte propria viaţă prin ochii Cerului. Ea foloseşte un titlu îndrăzneţ „Dorul străinătăţii”. Spun aceasta deoarece cuvântul dor se găseşte numai în limba română, fiind unic în scrierea mondială. Cuvântul dor nu există într-o altă limbă. Chiar şi aşa cuvântul dor nu poate fi exprimat în cuvinte, el se trăieşte în tăcere de către fiecare dintre noi. Totuşi, poezia deschide o poartă către cer, făcând posibilă o exprimare poetică a dorului. În acest sens, dorul este o stare lăuntrică fiinţială a setei de cunoaştere, de frumuseţi şi bucurii adevărate, pe care le ştim din experienţa vieţii, dar care, din păcate, nu pot fi atinse.
În poezia Emiliei Ataba întâlnim mai multe doruri: dorul de părinţi, de fraţi, de rude, dorul de locurile natale, dorul de ţară, dorul copilăriei. Dar, mai întâlnim un dor special, care ar fi caracteristic călugărilor, poeţilor şi scriitorilor, dar, nu numai şi anume dorul după Cer. Dorul după Cer al poetei Emilia Ataba este o tainică, liniştită şi plină de iubire cufundare în divinitate, a cărei lumină şi căldură pătrunde sufletul. De aceea, îndrăznesc să spun că poezia doamnei Emilia Atabei este profund spirituală, abordând tematici religioase precum: iubirea, jertfa, crucea, credinţa, virtutea, lumina, viaţa, moartea, dar mai ales sufletul şi trupul.
Asemenea poetului Tudor Arhgezi, doamna Emilia Ataba în poeziile sale îl caută pe Dumnezeu, caută să umple un gol spiritual, caută un „acolo”, caută un „acasă”, caută printre stele, caută să redescopere copilul din ea, care între timp a crescut. Şi, într-adevăr există un spaţiu al fiinţei noastre, anii copilăriei, există un loc al sacrului, există un topos al copilului din noi. Există un „acolo” al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund, care cuprinde toate simţurile, emoţiile şi trăirile intense, care copleşeşte sufletul şi care face ca timpul să stea pe loc.
În acest sens, există sentimente profunde ale bucuriei adevărate pe care divinitatea le încorporează în sufletul copilului, spre încântarea şi înâlţarea fiinţei umane. Iată de ce anii copilăriei sunt cei mai frumoşi ani din viaţa omului, iar cel mai frumos loc din lume este locul naşterii. Se spune chiar că există un „cordon ombilical” invizibil între om şi locul naşterii şi o tradiţie cum că omul ar trebui să meargă cel puţin o dată la şapte ani la locul naşterii pentru a se reîncărca cu energie.
Dorul de ţară, în poezia Emiliei Ataba, înseamnă dor de tot ceea ce este frumos, de valorile sufletului românesc, de cultură, de obiceiurile şi tradiţiile spiritului românesc. Dorul de patrie, în poezia Emiliei Ataba, este dorul de pragul casei în care s-a născut, dorul de vatra focului, de umbra stejarului din curte, de florile grădiniţei, dorul de foşnetul pădurii, de murmurul izvorului, de mirosul florilor de cireşi, dorul de biserica satului, de glasul mamei şi de poveştile bunicilor.
Şi-a spus poezia Emiliei Ataba ultimul cuvânt? Nicidecum. Dar, întorcându-mă la problematica spirituală, cu greu am putea să nu recunoaştem că, aici, ea şi-a atins ultima măsură: Cum n-oi mai cere soarelui lumină / crescând din propria-mi tulpină, / voi strânge-n piept sămânţa norocoasă, / care să mă întoarcă în dulcele „acasă”.
Mulţumim pentru minunatele poeme!
Bine ai venit acasă, poeta Emilia Ataba!
Ştefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.