Există o mulţime de definiţii posibile pentru cuvânt, depinde din ce punct de vedere se analizează. De pildă, în teologie, se pun întrebări şi se dau răspunsuri nu numai prin intermediul raţiunii, ci prin folosirea elementelor revelaţiei. Cuvântul este măsura devenirii lucrurilor create, este măsura tuturor lucrurilor. În teologie, Logosul este Hristos.
Cuvântul este magia înfăptuirii lucrurilor posibile, dar şi a celor imposibile. În istoria mântuirii omenirii, cuvintele au fost folosite întru mai multe înţelesuri, şi bune şi rele, totuşi, Cuvântul are aceeaşi forţă şi energie, asemenea întru-începuturi. În mare măsură, cuvintele capătă forţă şi energie şi datorită curăţeniei sufleteşti şi dreptăţii raţiunii persoanei care rosteşte cuvintele respective.
Omul contemporan se confruntă cu întrebările fundamentale ale vieţii, la care caută răspunsuri şi soluţii. De ce să mai credem în cuvinte, când atâta vreme am văzut că ele sunt înşelătoare? De ce să mai credem în oameni, când, de cele mai multe ori, am văzut că aceştia aduc multă vrajbă, neîncredere şi dezamăgire? De ce să mai credem în Dumnezeu, când vedem atâta necredinţă, ură, duşmănie, conflicte, crime etc.? De ce să mai credem în viaţă, dacă aşa cum spune Ecclesiastul: „deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni”.
Cuvintele, nu sunt numai nişte simple cuvinte, cum le percepem noi, ci ele sunt o energie necreată divină. Mare lucru este să stăpâneşti arta cuvintelor, să le rosteşti atunci când trebuie şi cu înţelesul lor adevărat. Cuvintele din Biblie, din Psaltire, dar şi cel din cărţile liturgice şi din cărţile de cult sunt încărcate cu energii necreate, energii divine. De aceea, aceste cuvinte au o rezonanţă puternică asupra celor care le citesc sau le ascultă şi pătrund direct la inimile lor. Cuvintele Sfintei Scripturi nu se analizează în mod literal sau în mod raţional, ca în orice scriere. Nu. Ele sunt relevate şi se primesc prin credinţă. Dincolo de faptul că Biblia este cea mai citită carte din lume, ea nu este nici veche, nici modernă, ci Biblia este veşnică, pentru că cuvintele ei sunt nemuritoare. „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu”.
Cuvintele sunt vocea inimii. Într-adevăr, una sunt cuvintele rostite de un suflet ales, cu inima curată şi alta semnifică cuvintele rostite de o inimă pângărită. De multe ori, omul vorbeşte din tumultul inimii sale, fie cuvinte aducătoare de viaţă de pace, de iubire, de bucurie, fie cuvinte aducătoare de moarte. Mai mult, cuvintele descriu foarte bine cum este persoana respectivă, pentru că fără să-şi dea seama, el vorbeşte despre păcatele săvârşite de el, în persoană, nu de alţii. Aşa că mai de preferat este să taci, decât să rosteşti cuvinte neziditoare pentru suflet. Orice om, oricât de rău ar fi, tot are şi el o slăbiciune a lui, ceva ce străluceşte asemenea unei perle. Ei, tu pe aceea să o descoperi şi să o scoţi la lumină şi lasă de-o parte amărăciunea inimii sale şi murdăria păcatelor. Iar dacă vrem să atragem atenţia unei persoane asupra defectelor pe care le are, trebuie să o facem cu o mare delicateţe, să-l dojenim frăţeşte, fără urmă de ranchiună sau răutate. Uneori, un cuvânt greu doare mai mult decât străpungerea cu o sabie. Aşa că să fim cu luare aminte la ceea ce vorbim, dar şi la ceea ce facem. Un cuvânt poate fi ziditor pentru o persoană, dar dăunător pentru o altă persoană.
Suntem noi capabili să auzim şi să înţelegem miraculosul ecou al cuvintelor? Avem noi atenţia centrată spre înţelesul tainic al cuvintelor? Suntem pregătiţi pentru a primi cuvintele vieţii veşnice? Întrebări măreţe care aşteaptă răspunsuri uimitoare. Unul dintre răspunsuri ni-l dă Maica Tereza: „Cuvintele frumoase pot fi scurte şi uşor de rostit, dar ecoul lor este fără de sfârşit”. Câtă dreptate. Sunt oameni apropiaţi sau oameni deosebiţi pe care îi întâlnim în viaţă, ne spun ceva frumos şi rămâne întipărit pe creier toată viaţa. De pildă, bunicii au tendinţa de a le poavesti şi a le spune nepoţilor cuvinte frumoase, cu rezonanţă. Am avut un comandant, care ne-a povestit de bunica lui, de poveştile şi de cuvintele frumoase spuse, când era un copil: „Eşti un copil minunat! Tu ai să ajungi general!”. Şi, într-adevăr, copilul, de altădată, a ajuns general de aviaţie şi a fost unul dintre cei mai buni generali ai Aviaţiei Militare. Să nu uităm, nici de inegalabilele cuvinte ale Rugăciunii inimii, care ajută la respiraţia sufletului şi aduce mult folos duhovnicesc: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Rugăciunea inimii, după unii Părinţi, este şi va rămâne esenţa vieţii creştine, în special cea monahicească.
Doamne, ajută!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Dumnezeu Cuvantul, sfinteste creatia prin cuvantul si fapta Sa omeneasca si a omului
Publicat in : Dogma -
Despre dificultatea oamenilor de a auzi Cuvantul lui Hristos
Publicat in : Dogma -
Despre cuvantul lume
Publicat in : Credinta -
Cuvantul in viata noastra
Publicat in : Credinta -
Cuvantul Lui
Publicat in : Duminica a 21-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.