Trăim, pe de o parte, într-o lume aflată în continuă mişcare, în schimbări majore, dar şi în găsirea de noi provocări, noi sensuri, noi soluţii, pe de altă parte, într-o lume sclipitor de inteligentă, de o bogăţie materială şi spirituală extraordinară. O lume într-un ocean agitat şi tulbure, în care nu mai predomină principiile morale, nici principiile existenţiale şi de viaţă, ci întâlnim frământări, incertitudini şi suspiciuni în toate sferele sociale şi, mai nou şi în viaţa religioasă. Dacă până nu demult, omul găsea în credinţa creştină ortodoxă un refugiul, o oază de linişte şi o mare nădejde a mântuirii, astăzi, din păcate, există neînţelegeri, temeri şi incertitudini în ceea ce priveşte responsabilitatea supremă a omului în faţa lui Dumnezeu.
Astăzi, în lume, cu toate că se amestecă prea mult lumina cu întunericul, avem certitudinea că întunericul nu o va birui niciodată. Or, toate adevărurile din lumea aceasta se sprijină pe adevărul suprem, pe cunoaşterea şi credinţa în Dumnezeu, iar cunoaşterea lui Dumnezeu este dincolo de orice imagine. Nu poate fi vorba de învăţătură de credinţă, acolo unde nu există o încredere totală. Pentru oameni care vor să înainteze pe calea mântuirii, să ajungă la maturitatea duhovnicească şi la mântuire, nu le sunt suficiente cărţile, convorbirile, conferinţele, ei au nevoie de exemple vii, de oameni cu o seriozitate supremă în aplicarea principiilor evanghelice în viaţa de zi cu zi. De ce? Pentru că exemplele vii au o forţă excepţională pe care litera scrisă sau cuvântul vorbit nu le poate înlocui niciodată. Dostoievski ne spune că „cea mai mare nenorocire a unui om e propria lui prostie”.
În primul rând, au apărul pe scena învăţăturilor spirituale, tot felul de „învăţaţi”, „guru”, „maestru”, care amestecă adevărul cu minciuna, binele cu răul, lumina cu întunericul, iar oamenii nu mai ştiu ce să înţeleagă. Cea mai controversată învăţătură este, de departe, cea legată de principiul „reâncarnării”, conform căruia, orice om capătă mai multe vieţii pentru a ajunge la desăvârşire. Or, Evanghelia lui Hristos spune destul de clar că există o singură conştiinţă, un singur trup, o singură viaţă, un singur botez şi o singură moarte. La Judecată, nu se judecă şapte vieţi, şapte persoane (animale sau plante), şapte trupuri, ci o singură persoană cu un singur trup. Fiecare persoană se va înfăţişa în faţa Tronului Ceresc cu trupul şi fizionomia pe care a avut-o, nu va lua o altă înfăţişare. De altfel, cum ţi-ai putea închipui sau cum ai putea accepta faptul că o persoană iubită, de pildă mama ta se poate reîncarna într-un şobolan sau într-un câine. Nu. Este imposibil aşa ceva. Unii dintre aceştia chiar vin cu citate din Biblie şi tot felul de momente ciudate că nu ştii ce să faci, să râzi sau să plângi. La sfârşitul prelegerii, trebuie să cumperi o carte sau un DVD cu „cercetările” lor.
În al doilea rând, sunt voci, „specialişti în teologie”, care spun că Ortodoxia este o religie perimată, că scrierile biblice nu mai corespund societăţii moderne de astăzi şi, mai nou că nu omul trebuie schimbat, ci Dumnezeu şi religia, că ar fi necesară o singură religie mondială, care să fie o adunătură din toate religiile, cultele, organizaţiile religioase şi vrăjitorie. Spun ei că Dumnezeu este înlăuntrul fiinţei umane şi dacă omul se schimbă, se perfecţionează, atunci rezultă că şi Dumnezeu trebuie schimbat după oameni. O teorie falsă din toate punctele de vedere. Dumnezeu s-a coborât pe pământ prin Domnul Iisus Hristos, pentru ca omul să poată urca, prin lucrarea Duhului Sfânt, la Dumnezeu. Or, experienţa unică trăită de Pavel pe drumul Damascului, demonstrează faptul că hotărârea unei persoane de a da un alt sens existenţei proprii este expresia unei transformări interioare profunde, percepute şi formulate numai şi numai de el. Este vorba de o luptă interioară puternică, de acceptere de bună voie a unor renunţări lumeşti, de schimbarea modului de a fi şi de a gândi. Nu este un lucru uşor de făcut şi nu este la îndemâna oricui. Este ceea ce avea să mărturisească mai târziu: “Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine!”.
Apoi, sunt voci ale unor teologi sau chiar duhovnici care susţin că ar trebui renunţat la unele canoane şi reguli bisericeşti dezbătute şi aprobate în cele şapte Sinoade Ecumenice şi că Sfânta împărtăşanie ar trebui să fie administrată mai des şi la cât mai mulţi enoriaşi. În Grecia, de pildă, s-a alunecat pe cealaltă parte a versantului, aşa că aproape toţi participanţii la Sfânta Liturghie se şi împărtăşesc. Mai nou, de când a apărut pandemia gripei “Coronavirus” au şi apărut în spaţiul public unele recomandări de a nu mai săruta icoanele în Biserică şi de a nu se împărtăşi decât cu linguriţă proprie adusă de acasă sau cu linguriţă de unică folosinţă. De peste două mii de ani, creştinii ortodocşi se împărtăşesc cu aceeaşi linguriţă şi nu se mai îmbolnăvesc, la fel şi chinezii care mănâncă tot ce se mişcă pe pământ, în aer şi în apă şi abia în anul 2019 s-au îmbolnăvit de “Coronavirus”. Sfânta Împărtăşanie nu este un lucru material, ci este Prezenţa Vie a lui Iisus Hristos în Biserică, iar împărtăşania nu este boală, ci medicament.
Apostolul Pavel vorbeşte despre slăbiciunea omenească, zicând că "din faptele legii nici un om nu se va îndrepta" (Rom. 20). "Ştim cu adevărat că legea e duhovnicească, dar eu sunt trupesc, vândut păcatului. Căci de voit voiesc dar de lucrat binele nu-l lucrez, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Că, după omul lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva minţii mele şi mă face rob legii păcatului" (Rom. 7, 14-23). Încă putem, prin urmare să împlinim faptele cerute de legea Domnului când omul e neputincios, nu are puterea să înfăptuiască poruncile şi atunci trebuie să ceară ajutorul Duhului Sfânt.
În consecinţă, aceluia care amestecă minciuna cu adevărul, binele cu răul, lumina cu întunericul îi spunem aşa: Dâ-te bătut, frate, dă-te bătut!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Impartasirea credinciosilor - intre traditie si inovatie
Publicat in : Viata liturgica -
De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta
Publicat in : Editoriale -
Cand si cum se impartasesc credinciosii
Publicat in : Liturgica -
Dualismul liturgic - un fel de crux interpretum
Publicat in : Viata liturgica -
Caldura, apa calda ce se toarna in Potir
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.