
Din ce în ce mai mult, în spaţiul predicării, liturghisirii şi al misiunii de credinţă se vorbeşte despre un aşa-zis urcuş duhovnicesc, dar puţini dintre noi înţeleg ce înseamnă sau ce presupune acest demers. De la început, trebuie precizat faptul că nu este vorba numai de o teologhisire a unor concepte duhovniceşti, ci, pur şi simplu, de viaţa creştină trăită într-un mod practic şi autentic. În demersul meu spiritual, am să mă refer la cinci trepte şi anume: ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu; recunoaşterea stării păcătoase şi căinţa; primirea Duhului Sfânt; urmarea şi slujirea lui Hristos; jertfelnicia pentru Hristos.
1. Ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu presupune ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, sub orice formă (predică, conferinţă, interviu etc.), studiul individual sau în grup organizat al Bibliei, unde se află cuvântul lui Dumnezeu sau îndeplinirea unei porunci sau a unei misiuni divine primite în mod direct sau prin mesageri. Dintre aceste forme amintim de chemarea la preoţie, chemarea la călugărie, prorocirea etc. De pildă, în parabola „Pescuirea minunată” din Evanghelia lui Luca, pescarul şi viitorul apostol Petru primeşte poruncă direct de la Hristos: „Petru, aruncă mrejele de pescuit mai la adânc!”. Petru încearcă să îi spună lui Iisus că toată noaptea au pescuit şi că nu a prins niciun peşte, iar în cele din urmă, el îi răspunde Mântuitorului: „Doamne, pentru că este porunca Ta, iată vom arunca mrejele de pescuit mai la adânc”. Şi se întâmplă o minune: plasele de pescuit ale pescarilor erau pline de peşti. Aşa de mult peşti erau că a trebuit să mai cheme în ajutor şi alte bărci. Iată de ce este bine să ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu. Şi astăzi, noi primim diferite porunci şi misiuni prin vocea noastră interioară, prin diferiţi oameni sau îngeri, dar de cele mai multe ori, noi tratăm aceste lucruri cu indiferenţă, pentru că nu avem suficientă credinţă. Un exemplu de ne-ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu este în parabola „Tânărului bogat”, când Iisus Hristos i se adresează în mod direct: „Du-te, vinde tot şi împarte săracilor, apoi, urmează-mi Mie!”. Cuvinte la care tânărul bogat se întristează şi pleacă, nesocotind porunca Mântuitorului. Dacă tânărul bogat ar fi îndeplinit cuvântul lui Hristos, numele lui era pomenit în Evanghelie şi mai mult ca sigur s-ar fi numărat printre apostoli. Iată cât de importantă este ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu.
2. Recunoaşterea stării păcătoase şi căinţa este o treaptă importantă în urcuşul duhovnicesc şi strict necesară. Fără aceasta nu se poate înainta pe calea progresului spiritual. Ne întoarcem, din nou la parabola „Pescuirea minunată”, la momentul uimirii lui Petru de minunea înmulţirii peştilor, când acesta cade la picioarele lui Iisus, spunându-i: „Pleacă de la mine Doamne, pentru că sunt un om păcătos!”. Prin acest gest, Petru îşi recunoaşte starea de păcătoşenie şi îşi arată căinţa sinceră pentru săvârşirea păcatelor. Pentru sinceritatea şi căinţa lui, Hristos nu numai că îi iartă păcatele, dar îi dă o altă ascultare, o altă poruncă: „Petru, tu de astăzi, vei fi pescar de oameni!”. Astăzi, din ce în ce mai mult, este tot mai greu ca oamenii să recunoască păcatele, să le mărturisească şi să aibă o stare sinceră de căinţă pentru acestea. Mândria a pus stăpânire pe om, de aceea îi este greu să recunoască greşelile sau păcatele, unii afirmând cu non-şalanţă: „Eu nu am nici un păcat!”. Alţi oameni spun cu detaşare că aceasta e o prostie şi că nu trebuie luată în seamă. Ori, pentru creştinul ortodox care doreşte să înainteze pe calea duhovniciei, mărturisirea păcatelor şi căinţa face parte din trăirea credinţei, ceas de ceas, zi de zi. Aşa cum spunea Părintele duhovnic Arsenie Papacioc: „Murim şi înviem, zilnic, dar nu oricum, ci cu Iisus Hristos!”.
3. Primirea Duhului Sfânt este o etapă importantă în cadrul urcuşului duhovnicesc, fiind un lucru esenţial în procesul mântuirii personale. Mai mult, aşa cum spune Sfântul Serafim de Sarov: „Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt!”. Duhul Sfânt este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor şi fenomenelor din lume şi univers, cunoaşterea de sine şi descoperirea scopului vieţii personale, a fiecărui om. De aceea, acest lucru presupune o luptă continuă cu păcatele şi cu gândurile cele rele venite de la satana şi, nu numai. Viaţa creştină autentică presupune o stare de veghe şi de osteneală permanentă, o preocupare perseverentă privind rugăciunea, postul, meditaţia, contemplarea, o stare permanentă de trezvie. Pe cât de greu este obţinerea Duhului Sfânt, tot pe atât de greu este şi menţinerea permanentă a acestuia. Puţini creştini sunt aceia care reuşesc să se lipească de Duhul Sfânt şi să nu mai plece de la ei. Duhul Sfânt ne părăseşte din cauza păcatelor noastre, de care ne este tot mai greu să ne despărţim. Prin Duhul Sfânt, creştinii primesc o multitudine de abilităţi, virtuţi, daruri. De pildă, un creştin care are pe Duhul Sfânt nu mai vede defectele celorlalţi, ci numai lucrurile bune, adică nu îi judecă pe ceilalţi.
4. Urmarea lui Hristos în slujire, fie ca apostol, ucenic, preot sau simplu mărturisitor al Evangheliei Lui. Aici nu este vorba numai de slujirea sacerdotală, ci vizează pe toţi creştinii ortotocşi, care la ieşirea din biserică au obligaţia de a mărturisi credinţa creştină acasă, la rude, la serviciu, pe stradă, în parc, oriunde şi oricând. Se vorbeşte tot mai mult de o preoţie universală, a tuturor creştinilor, nu numai de cea a castei sacerdotale. Iisus Hristos le porunceşte pescarilor Petru, Andrei, Ioan şi Iacov astfel: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!”. Cei patru pescari lasă părinţi, lasă fraţi şi rude, lasă puţina avere pe care o aveau şi îl urmează pe Hristos, devenind primii apostoli în propăvăduirea credinţei creştine. Şi tot aşa procedând şi cu alţi oameni pe care i-a întâlnit şi pe care i-a ales, Iisus Hristos ajunsese la o armată de ucenici (70-100). La un moment dat, Hristos face o clarificare privind acest demers, spunându-le ucenicilor: „Eu v-am ales pe voi şi nu voi m-aţi ales pe mine!”
5. Jertfelnicia pentru Hristos este un act suprem de loialitate şi de dăruire totală în slujirea Mântuitorului. De altfel, aproape toţi ucenici lui Hristos au fost omorâţi în lungul proces de propăvăduire şi de răspândire a creştinismului în întreaga lume. A muri pentru Hristos înseamnă a muri pentru Adevăr, iar Iisus Hristos în predica de pe munte, numită simbolic „Fericirile”, ţine să precizeze răsplata celor care luptă pentru Dreptate şi Adevăr: „Fericiţi vor fi cei ce luptă pentru Dreptate şi Adevăr, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor!”. Iată, aşadar, cine sunt creştinii care vor intra direct în Împărăţia Cerurilor, care se vor mântui şi care vor dobândi viaţa veşnică. Sfânta Biblie şi Tradiţia Biserici, amintesc de nenumăraţi proroci, sfinţi, drepţi, preoţi, împăraţi, ostaşi şi simpli creştini care s-au jertfit pentru credinţa creştină, pentru Hristos.
Aşadar, noi, creştinii ortodocşi se cuvine să avem o stare de veghe permanentă prin ascultarea de Biserică, prin rugăciune, prin post şi prin tot ceea ce lucrează şi sfinţeşte binele cel ceresc.
Doamne, ajută!
Ştefan Popa
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.