Poezia - ca dor al Cerului

Poezia - ca dor al Cerului Mareste imaginea.

Scriitorul Tudor Arghezi l-a căutat toată viaţa pe Dumnezeu, iar sculptorul Constantin Brâncuşi a cercetat şi a căutat toată viaţa să înţeleagă esenţa zborului. S-a luptat mult timp cu ideea zborului, iar în cele din urmă a început să creeze păsări prin meşteşugul sculpturii, având să afirme faptul că el nu a creat păsări, ci zboruri. Poetul Dan Drăgoi s-a luptat toată viaţa cu înţelegerea a trei lucruri esenţiale ale vieţii: sensul vieţii lui; misiunea personală pământeană şi sensul lumii în care trăieşte. El nu numai că a înţeles aceste lucruri, dar a ţinut neapărat să transmită mesajul, prin poeziile sale şi semenilor săi. Faptul că nobila sa idee a luat fiinţă la o onorabilă vârstă a poetului, nu diminuează cu nimic importanţa şi oportunitatea mesajului transmis. Şi, nu este vorba numai de un volum de poezii, ci de mai multe, dar noi ne vom opri asupra unuia dintre acestea: Acasă – aproape de cer.

În anul 2019, Editura Ecou Transilvan din cetatea culturală Cluj-Napoca, publică în colecţia Poezii cartea „Acasă – aproape de cer”, a poetului piteştean Dan Drăgoi. Volumul este o gură de aer proaspăt cu un parfum arhaic pentru toţi iubitorii de poezie, dar nu numai. Prin poeziile sale, poetul aduce un elogiu celei mai iubite fiinţe de pe pământ, mama, evocând, totodată cu mult patos elementele tradiţionale autentice ale satului românesc. Ne bucură enorm o astfel de apariţie, pentru că, pe de o parte, ne trimite în toposul copilăriei satului românesc, dar, pe de altă parte, ne şi întristează pentru faptul că, aşa cum merg lucrurile, generaţiile viitoare vor cunoaşte măreţia şi autenticitatea satului românesc doar din astfel de cărţi.

Cartea este bună, nu foarte bună, dar ne încântă prin originalitatea autentică şi frumuseţea arhaică a versurilor. Poetul, un tradiţionalist autentic cu o memorie de invidiat şi o viziune plastică remarcabilă, versul poeziilor este simplu, clasic dar încărcat de emoţiile, sentimentele şi trăirile spirituale autentice ale vieţii de la ţară. Evocarea cu patos a sentimentului înstrăinării, lirismul poemelor cu parfumul arhaic, precum şi a tradiţiilor satului românesc, fac ca acestea să pătrundă, în mod direct, înlăuntrul sufletului omenesc.

Asemenea tuturor copiilor, poetul Dan Drăgoi îşi aduce aminte cu pioşenie de chipul mamei, care-l purta în braţe, în anii iubirii materne, dar şi de măreţia cerului văzut pentru prima dată, din braţele mamei sale, încercând să se exprime în cuvinte acum, după ani şi ani, cu o metaforă sublimă: „Ce frumos este Cerul, în braţele tale, mamă!”. Poezia aduce cu ea nu numai iubirea maternă, ci şi mireasma înţelepciunii, a principiilor morale, a valorilor existenţiale şi a valorilor sufletului românesc al oamenilor de la ţară. Omul de la sat trăieşte în armonie cu semenii, cu pământul, cu animalele, cu păsările, cu munţii, cu pădurile, cu cerul, având certitudinea ocrotirii divine. Poetul îşi aduce aminte cu nostalgie de aceste trăiri autentice: „Satul meu neuitat de Domnul / o firimitură pe pervazul răsăritului... Pădurea tainică, frunză cu frunză, foşnet cu foşnet / Mă cutreieră în toate zilele... Cântecul mierlei, înnobilat de candoare, mă cheamă acasă... Satul meu dintre două râuri povesteşte despre nepreţuita copilărie... Mama mă cheamă din adâncul timpului...” (Duhul).

În poeziile sale, poetul Dan Drăgoi caută să umple un gol spiritual, caută un „acolo”, caută un „acasă”, caută printre stele, caută să redescopere copilul din el, care între timp a devenit adult: „Copilăria din carul cu rouă / S-a îmbrăcat, peste timp, în albe ninsori... ” (Copilăria din carul cu rouă). Şi, într-adevăr există un spaţiu al fiinţei noastre, anii copilăriei, există un loc al sacrului, există un topos al copilului din noi. Există un „acolo” al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund, care cuprinde toate simţurile, emoţiile şi trăirile intense, care copleşeşte sufletul şi care face ca timpul să stea pe loc. Există sentimente profunde ale bucuriei adevărate pe care divinitatea le încorporează în sufletul copilului, spre încântarea şi înâlţarea fiinţei umane. Dorul de locurile copilăriei, pentru poetul Dan Drăgoi, înseamnă dor de tot ceea ce este frumos, de valorile sufletului românesc, de obiceiurile şi tradiţiile satului românesc. Dorul copilăriei, este dorul de pragul casei în care s-a născut şi unde mama îl aştepta cu „lacrimi în poală”, dorul de vatra focului, de „mireasma salcâmilor înfloriţi”, dorul de foşnetul „pădurii tainice”, de murmurul izvorului, de „iezii din livada de pruni”, dorul de glasul mamei şi de povaţa tatălui sub „coasa de foc” „Tată, sub coasa de foc ţi-au rămas anii / Sub coasa fulgerată de raze şi suspin” (Ţi-aduci aminte, tată?).

În acelaşi timp, prin poeziile sale, poetul ne invită la o călătorie de iniţiere spre adâncurile sublime şi tainice ale căderilor lăuntrice, din care se nasc adevăratele zboruri spre înălţimi. Este vorba de urcuşul lăuntric al omului, de acea stare de veghe vigilentă şi de acel somn aerian (somnul lui Shelly). Nu există nimic în afară de mişcare, în special mişcarea pe verticală. Numai în această mişcare, omul poate crea emoţii şi adevărata stare de fericire, de împlinire umană şi spirituală. Căci nu este aşa, ce poate fi poetul, decât nădejdea înălţării pe verticală a fiinţei umane. În acest demers iniţiatic, poetul foloseşte cuvinte fără deşertăciuni: Dumnezeu, viaţa şi moartea, jertfa, înţelepciunea, adevărul, bunătatea, dreptatea, lumini şi umbre, iubirea, credinţa, dorul, zborul, bucuria, fericirea. „Ce bine-i să cobori în tine, / Din când în când să te găseşti... (Lăuntrul meu). „Pierdut-am drum al sensului şi al vieţii...”, „Timpul înţelepciunii nu-l alung / În veşnicia lui nu pot s-ajung...”, „Ploaie de iubire, foc viu de scântei... Acest cânt al lumii pierdute în aghiasme şi mir... Se împarte iubirea în tainice şoapte...” (Seninul iubirii). „E-o taină drumul nostru către moarte... / Şi fiecare drum e o poveste” (Drum). „Nimic nu mişcă-n ceruri şi-n pământ...” (Pădurea tainică).

Dacă pentru majoritatea oamenilor cerul este o limită, pentru poet cerul înseamnă „acasă”. Şi, într-adevăr unde se poate simţi sufletul fericit, decât întorcându-se acolo de unde a şi venit, la Tatăl Ceresc: „Acasă, vom sta de vorbă, faţă către faţă, cu Dumnezeu... ” (Acasă). Prin Adam, omul a pierdut raiul dumnezeiesc şi toată viaţa lui trăieşte cu nostalgii, regrete şi amărăciuni, dar şi cu un dor înflăcărat pentru Dumnezeu. În acest sens, „Acasă” este cea mai veche amintire a omului, e simfonie şi armonie, taină şi mister, frumuseţe nemărginită. “Acasă” înseamnă să mergi cu toată fiinţa într-o singură direcţie, să ai un singur scop, fără mustrări şi fără regrete, e lupta omului cu moartea, e viaţă şi speranţă, e viaţă veşnică, este candela aprinsă: “Candela care a rămas aprinsă în istorie… “ (Între cer şi pământ). “Acasă” înseamnă clipa unirii tainice a omului cu universul prin suflet, cugetul jertfelnic, acea dispoziţie de a suferi, de a te izbi de dor şi de a auzi ecoul lui, de a asculta mesajul angelic al ritualului divin, de a te afunda în imensitatea oceanului luminii, iubirii şi speranţelor: “Cu duhul de aur numit lumină, / Bucurie, lumină – numit Acasă…” (Luminare şi întoarcere). “Acasă” nu este altceva decât un strigăt după lumină, e armonia cerului cu restul lumii, e simfonia muzicii eterne, o stare de spirit, putere şi slăbiciune în acelaşi timp, trăirea clipei veşniciei. “Acasă, mai aproape de cer, de Domnul… “ (Lumina de acasă).

Cu toate că poetul Dan Drăgoi a părăsit, de mult, satul copilăriei, o parte din el a rămas „acasă”, la livada de pruni unde iezii zburdau în libertate, la salcâmii înfloriţi din pădurea tainică, pădurea copilăriei lui, „acolo” unde pentru el orice lucru mic însemna, de fapt, întregul univers. Acum ştiu de ce am lacrimi pe obraz, pentru că amintirile copilăriei, din poemele lui Dan Drăgoi, cuprind cuvinte fără deşertăciuni. Recomand tuturor, cu căldură, acest volum de poezii, care reflectă, într-un mod autentic, valorile tradiţionale şi spirituale ale satului românesc.

Ştefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
326 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

04 Martie 2020

Vizualizari: 297

Voteaza:

Poezia - ca dor al Cerului 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

poezia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE