Cand S-a pogorat pe pamant Fiul lui Dumnezeu, intuneric mare acoperea lumea intreaga. Omenirea, ranita in viata trupeasca si sufleteasca, era bolnava pe moarte. El a gasit-o oarba, umbland in intuneric, cu ochii acoperiti de perdeaua nestiintei, de greseli si superstitii, nevazand nici de unde vine, nici unde avea sa ajunga si nici calea pe care trebuia sa mearga.

A gasit-o surda, cu urechile astupate la poruncile lui Dumnezeu, nefiind in stare sa inteleaga nici glasul constiintei. A gasit-o schioapa, poticnindu-se la fiecare pas, tarandu-se in fel de fel de vicii si crime.

A gasit-o leproasa, acoperita cu rani de la cap pana la picioare, de la cel din palat pana la cel din bordei. Medicii nu lipseau, dar acestia erau preotii mincinosilor zei; invatatii si moralistii spuneau rand pe rand retetele lor si leacurile lor, dar in zadar; bolnavul le incerca pe toate, dar nu se tamaduia si zacea in cele mai mari chinuri pe patul sau de durere. Asa era omenirea inainte de venirea Fiului lui Dumnezeu.

Popoarele asteptau venirea dumnezeiescului Mantuitor, care sa-i scoata din neoranduielile si stricaciunile lor, sa-i ridice din patul durerii. In aceasta situatie morala, vrednica de plans, omenirea striga: Rasaritule, stralucirea Luminii vesnice, Soarele dreptatii, vino si lumineaza pe aceia care sunt in intuneric si in umbra mortii! Imparatul neamurilor, doritul popoarelor, vino si mantuieste pe omul pe care l-ai facut! Acest strigat din inima al poporului celui ales si cu el al tuturor popoarelor din lume s-a suit pana la tronul dumnezeirii.

Cerurile raspandeau roua si Cel Drept se pogoara ca o ploaie roditoare; pamantul se deschide si,intr-o tresarire de bucurie, naste pe Mantuitorul sau. Cuvantul se face trup si se arata, plin de har si de adevar, in mijlocul oamenilor. Hristos se arata lumii, dupa ce Sfantul Ioan Botezatorul a propovaduit pocainta si cand tot poporul lui Israel, si ca el toate popoarele, suspina dupa Cel ce trebuia sa vina-Mesia, Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Trecusera treizeci de ani de cand o stea frumoasa si luminoasa stralucise pe cer, ca un semn de nadejde,de iertare si de mantuire a popoarelor. Treizeci de ani erau de cand magii din Rasarit, vazusera aceasta stea si, privind acest semn ca un glas de sus, s-au dus la Betleem sa se inchine unui mic Copil, inaintea unui Imparat de curand nascut, care avea ca palat o pestera, ca tron o iesle, ca suita niste animale, ca mantie imparateasca scutecele saraciei si ale umilintei. Treizeci de ani trecusera de la nasterea lui Iisus si optsprezece de la prima aratare a Lui in templul din Ierusalim, cand parasi deodata Nazaretul si se duse pe tarmurile Iordanului, nu departe de Ierusalim.

Sfantul Ioan Botezatorul avea pentru popor doar cuvinte blande si mangaietoare si predica milostenia si iubirea frateasca intre ei, umilinta si infranarea. Anul in care a inceput Ioan a predica era un an salbatic,un an de jubileu. Toti se intrebau despre acest om asa puternic in cuvant, asa de infranat, asa de bland cu cei smeriti si asa de aspru cu cei mandri: Nu cumva e Mesia, Hristos, Mantuitorul cel mult asteptat?. Multimea alerga pe malul Iordanulul si ingramadindu-se sa primeasca botezul. Ioan era trimis ca sa vesteasca pe un Altul mai mare decat el. Botezul pe care-l propovaduia si-l savarsea nu era decat un botez inainte-mergator; dupa botezul cu apa, urma un botez mai inalt-botezul cu foc, cu Duh Sfant.

Intr-o zi, Ioan zari in multimea care venise sa se boteze un tanar de treizeci de ani pe Care nu-L vazuse niciodata, dar pe Care Il recunoscu fie ca EL avea o infatisare ca semn al curatiei mai presus de fire, vazut numai de ochiul unui sfant ca Ioan, fie ca arunca launtric asupra lui o raza asemenea aceleia care l-a facut sa salte de bucurie in pantecele maicii sale. La vederea Acestui tanar al Carui nume este Iisus, Ioan dadu inapoi cuprins de spaima, apoi scapa acest strigat: Eu, eu am trebuinta sa ma botez de Tine si tu vii la mine?, dar Iisus ii zise: Lasa acum,Ioane, ca asa se cade noua sa plinim toata dreptatea! Atunci Sfantul Ioan nu s-a mai impotrivit, s-a facut ascultator si fara sa mai zica un cuvant, cu smerenie si supunere, L-a botezat.

Indata ce Iisus a iesit din apa, spune Sfanta Evanghelie, cerurile s-au deschis, iar Duhul Sfant, pogorandu-se sub forma unui porumbel, a venit peste EL, si un glas din cer s-a auzit zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Carele am binevoit; de Acesta sa ascultati! Acest glas al lui Dumnezeu -Tatal a fost auzit de toti cei care erau de fata, intrand ca un tunet in adancul sufletelor oamenilor,si de aceea, biserica ne cheama sa serbam aceasta mare taina a Aratarii Domnului la apele Iordanului, cand S-a botezat de la Ioan si ne cheama sa ne unim iarasi cu Dumnezeu. Dar cum putem noi deschide iarasi cerul si sa-L auzim pe Dumnezeu zicand: Acesta este Fiul Meu Cel iubit!.

Singurul mijloc, si cel mai bun in timpul de fata, este de a asculta de Fiul Tatalui ceresc , Care este Iisus Hristos, adica sa ascultam de poruncile Lui, de legea Lui si sa punem in practica sfanta Lui invatatura, sa ne lepadam de satana si de lucrurile lui: de pacatele, de dezmierdarile, poftele cele desarte, de toate dusmaniile si rautatile, caci ale lui sunt.

FLORENTINA

.