Orice om are un rost în această lume. De aceea credem că e firesc să „scriem”, măcar o „filă”, în ceea ce numim istoria omenirii, o istorie marcată de atâtea „convulsii” şi conflicte.
Însă nu aceasta este lucrarea care ne împlinește în viață, ci „efortul” de a fi mereu împreună cu Hristos, și de a face totul spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea noastră, a tuturor.
Și uite așa, un zâmbet, o vorbă, un gest, o faptă bună, rămân în „memoria” veșnică a lui Dumnezeu și în inimile celor din jurul nostru, pe care, fără să știm, i-am ajutat cu un surâs, cu un cuvânt, cu o mână întinsă la nevoie...
Părintele Teofil Părăian spunea foarte frumos că, în inima lui nu există „ieșiri”, doar „intrări”. Asta înseamnă că oricare dintre noi poate să-l poarte pe aproapele în veșnicie, prin darul iubirii.
Nimic din ceea ce am făcut şi făptuim în numele lui Hristos Dumnezeu, pentru binele aproapelui, nu se va șterge și nu va fi trecut cu vederea.
Restul va veni de la sine, potrivit înțelepciunii lui Dumnezeu și după inimile noastre.
Mare lucru este ca cineva să te poarte în sufletul lui, să nu te uite niciodată și să se roage mereu pentru tine.
A fi om duhovnicesc înseamnă „ceva mai mult” decât ceea ce numim astăzi „creștin practicant”, de parcă creștinismul ar fi o „meserie” dată pe mâna unor „începători”, nicidecum chemarea lui Dumnezeu de a iubi aşa cum El ne iubeşte.
Sfinții Părinți ne învață să facem totul spre slava lui Dumnezeu, cu credinţă vie, pentru că El ne privește.
Să nu ne mai comparăm cu nimeni, să fim așa cum suntem, cu darul lui Dumnezeu. Atunci, orice lucrare devine o slavoslovie neîncetată, pe măsură ce inima se umple de harul Sfântului Duh.
Profesia pe care o practicăm, nu poate fi o piedică în calea împlinirii personale, cât timp o facem corect şi onest, după modelul Mântuitorului Iisus, fără a ne gândi, nicio clipă, că trebuie să primim ceva în schimb, nici onoruri trecătoare, nici recompense materiale, nici măcar răsplată de la Dumnezeu.
Atunci, tot ceea ce facem devine o slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui, în primul rând prin exemplul personal de trăire.
Și primindu-L pe Hristos în inimi, prin Sfintele Taine ale Bisericii, Îl ducem pretutindeni cu noi și Îl mărturisim înaintea tuturor neîncetat.
Atunci devenim cu adevărat „lucrători”, pentru că însuși Hristos lucrează și se mărturisește pe Sine, așa cum numai El știe...
Într-o lume dominată de egoism, de orgolii, de interese meschine, a vorbi despre iubire poate părea unora un demers desuet.
Şi totuşi, fără iubire viaţa omului nu ar mai avea sens.
Știm că țelul vieţii noastre este să ne unim în iubire cu Dumnezeu. Să ne rugăm ca să pricepem, că doar întâlnirea personală cu Hristos ne poate dărui libertatea interioară și împlinirea după care tânjim.
Doar așa iubirea lui Dumnezeu pătrunde în inimă şi umple cu prezența ei întreaga noastră fiinţă.
Şi să nu uităm, că trebuie să ne întoarcem mai cu luare-aminte spre Maica Domnului, întrucât Ea a împlinit în mod absolut unirea cu Dumnezeu şi tot Ea ne călăuzește pe această cale.
Prin Sfânta Fecioară Maria ni s-a dat și nouă harul și bucuria de a-L naște pe Hristos în sufletele noastre, așa cum ne încredințează însuși Mântuitorul Iisus: „Mama Mea și frații Mei sunt aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l îndeplinesc” (Luca 8, 21).
Părintele Teofil Părăian vorbeşte despre câteva subiecte, la care ar fi bine să reflectăm.
Ne-am întrebat vreodată, dacă iubim cu adevărat? Sau câtă iubire avem faţă de Dumnezeu și față de aproapele?
Împlinim din inimă poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea sfintelor porunci este dovada iubirii noastre faţă de Dumnezeu.
Purtăm noi în suflete pe cei de care toți s-au lepădat, pe care nimeni nu-i iubește, pe cei care au nevoie de dragostea noastră, nu doar pe cei care ne iubesc pe noi?
Și dacă nu am ajuns la o asemenea „măsură” duhovnicească, să fim siguri că nu iubim cu adevărat nici măcar pe cei despre care credem că-i iubim.
Iată un bun prilej de a ne smeri şi de a zice neîncetat: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, care nu mă interesez, care nu caut binele altora, care sunt nepăsător faţă de alţii...! (Arhim. Teofil Părăian, „Gândiţi frumos”).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Iertarea in lumina invaturii crestine
Publicat in : Morala -
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
De ce osandim iertarea ?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.