„Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să vă vindecati." (lacov 5, 16)
Uneori, tot felul de lucruri pot face ca „mărturisirea" să fie o perspectivă neplăcută: frica, negarea, ruşinea, autoizolarea sau pur şi simplu indiferenţa.
Dar când doresc să mă destăinui, mai întâi mie şi apoi lui Dumnezeu şi altuia, povara pe care o tot purtam în mine, ascunzând-o, negând-o, insistând şi totuşi nemulţumit - povara căii greşite înspre care mi-am îndreptat voinţa, numită „păcat" - când scot acest lucru la lumină să îl „mărturisesc", să îl „confesez", eu literalmente „spun împreună cu" Dumnezeu şi cu comunitatea Bisericii mele, adevărul despre mine. Acest adevăr mă eliberează de autoînsingurare şi îmi aduce înapoi sentimentul de apartenenţă. Adică faptul că aparţin lui Dumnezeu şi restului omenirii. Povara mea este împărtăşită, când o împărtăşesc în mărturisire, n-o mai port pe umeri de unul singur. Mă întorc acasă la lumină şi la pace.
A fi luminat
"Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze. " (Psalmul 33, 5)
Prin urmare, Psalmul îmi aminteşte că mă pot apropia de Domnul, iar El mai degrabă mă va lumina, în loc să mă „ruşineze". Oare chiar trebuia să fie spus aşa ceva? Ei bine, da. Cred că uneori am tendinţa de a evita sa mă apropii de El, de teamă că El m-ar dezaproba sau certa sau îmi va tăia capul. Aceasta nu este o „frică de Dumnezeu" plină de har, ci o nemulţumire de sine proiectată asupra lui Dumnezeu. El nu caută să mă ruşineze. Nici nu este „dezamăgit", precum un părinte care pune în centru doar persoana sa. Dumnezeu caută să mi Se împărtăşească, să îşi împărtăşească lumina şi doreşte să o dăruiască mereu, oriunde şi oricine aş fi.
Astăzi „vin la El pentru a fi luminat", cu rugăciune din inimă. Lumina Lui mă face să mă văd aşa cum mă vede El, fără teamă sau favoare. Doar acceptare neschimbătoare, smerită şi iubitoare. Prin urmare, vin la El astăzi şi îl las să-mi dea ceea ce nu-mi pot da singur: viziune. Aşa cum se spune în Rugăciunea de la Ceasul întâi: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca intr-insa să vedem lumina cea neapropiată. Indrepteaza paşii noştri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tai. Amin".
Cafeaua de dimineata. 365 de reflectii pentru oameni ocupati; Editura Doxologia
Cumpara cartea "Cafeaua de dimineata. 365 de reflectii pentru oameni ocupati"
-
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
Spovedania si iertarea pacatelor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.