Care este rolul smereniei si al rabdarii in rezolvarea conflictelor?

Care este rolul smereniei si al rabdarii in rezolvarea conflictelor?

Smerenia, răbdarea sunt temelia vieţii de familie. Sfânta Evanghelie spune foarte clar: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Sfinţii Părinţi afirmă că Dumnezeu îngăduie oamenilor să sufere şi să aibă diverse încercări pentru a deprinde răbdarea. In mod special, acest lucru se referă la viaţa de familie. Sfântul Paisie Aghioritul spune că orice conflicte, contradicţii şi nemulţumiri se acoperă cu smerenia. De pildă, dacă omul drag fierbe de nervi, este tulburat - nu are rost să-i vorbeşti. în astfel de momente, este mai bine să taci şi să spui Rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea îl va linişti, apoi va fi posibilă concilierea. „Nici pescarii nu ies să pescuiască, dacă marea este învolburată. Ei aşteaptă cu răbdare, până când vremea va fi bună.”

Arhimandritul Gheorghe Şestun menţionează faptul că toate problemele în familie se declanşează din lipsă de smerenie.

„Nimeni nu vrea să se smerească: bărbaţii nu se smeresc în faţa lui Dumnezeu, femeile - în faţa soţilor, iar copiii - în faţa părinţilor. Abia atunci când fiecare îşi va cunoaşte locul, problemele din familie vor dispărea... Să înţelegem că un incendiu nu se stinge cu benzină sau gaz. Nu trebuie să te enervezi. Când soţul este nervos, femeia să nu adauge gaz pe foc. Omul trebuie să se silească să rabde şi să se smerească, pentru că răul cere mereu să fie alimentat. Omul, atunci când se mânie, vrea să-i molipsească şi pe ceilalţi cu răutatea sa... Să înveţe omul să potolească acest foc. Numai smerenia şi răbdarea îl vor stinge. Apoi, când toate se vor linişti, omul poate să menţioneze subtil despre cele întâmplate, fără emoţii. El se poate ruga la icoana Maicii Domnului «Cu şapte săgeţi», sfinţilor ocrotitori ai casei şi ai familiei. Şi, desigur, omul trebuie să fie raţional când se căsătoreşte. Nimeni nu devine alcoolic sau crud din senin. Dacă tu vezi asemenea porniri în alesul tău şi totuşi te căsătoreşti, trebuie să înţelegi ce cruce îţi iei. Dar dacă ai luat crucea, poart-o, smereşte-te şi rabdă. Tu ai făcut alegerea.”

Stareţul Paisie Aghioritul susţine că omul, cu cât se smereşte mai mult, cu atât dobândeşte harul Duhului Sfânt, pe care îl adaugă în contul său duhovnicesc, în timp ce altul, nerăbdător şi lipsit de smerenie, înlătură acest har de la sine şi, în cele din urmă, devine „pustiu”. In legătură cu aceasta, aş vrea să aduc în discuţie un caz de smerenie din viaţa unui cuplu.

Vera s-a căsătorit devreme, din dragoste. Soţul era harnic, atent, dar avea un „mic” neajuns - lui Victor îi plăcea să consume alcool de sărbători. „Nu face nimic, mulţi trăiesc aşa. Iar dragostea mea îl va schimba” - spera Vera. Din păcate, Victor nu s-a schimbat, ci bea din ce în ce mai mult: nu doar de sărbători, ci şi în zilele obişnuite. La beţie, el devenea tot mai agitat, era pus pe ceartă şi scandal. Vera nu-l contrazicea niciodată.

Cei doi copii care s-au născut în familia lor nu l-au potolit pe Victor. Era din ce în ce mai rău în fiecare zi: soţul vindea hainele din casă pentru băutură, chiar şi pe cele ale copiilor. „Ce să fac?” - se gândea Vera. Mulţi îi spuneau: „Desparte-te, el ţi-a distrus viaţa, dar tu eşti tânără şi îţi vei găsi pe altcineva.” Erau mulţi sfătuitori de acest fel, dar numai unii foarte puţini o îndemnau să rabde, să se smerească, pentru că numai prin purtarea crucii omul se poate mântui. Vera asculta mai mult de sfatul din urmă, pentru că era o femeie credincioasă, mergea la biserică regulat, se spovedea şi se împărtăşea des. Pentru că era cununată cu acest om, ea voia să poarte crucea până la sfârşit: „Dumnezeu îmi va da putere, şi eu voi putea răbda.”

S-au scurs ani lungi de purtare a crucii. Uneori, Vera dorea să abandoneze totul, o lăsau puterile, dar ea se ruga şi cerea ajutor Maicii Domnului, sfinţilor şi spera, spera, spera... Situaţia s-a agravat atât de mult, încât soţul s-a îmbolnăvit de o formă inoperabilă de cancer - acesta a fost verdictul doctorilor. Examinările, îngrijirea bolnavului, toate o copleşeau. Vera însă nu-şi pierduse speranţa. In pofida pronosticurilor sumbre, starea lui Victor se îmbunătăţea; metastaza a fost înlăturată, iar cancerul nu a mai evoluat. Fizic vorbind, el se simţea foarte bine, dar bea la fel de mult. „Pe mine votca m-a vindecat, şi nu Biserica şi rugăciunile tale”, adesea vocifera el ameţit de băutură. Uneori, Victor venea beat la biserică, în timpul slujbei, unde o găsea pe soţia sa şi îi făcea scandal. Vera se apropia de el cu răbdare şi îl conducea acasă.

Toate astea continuă până în prezent, dar Vera, în pofida problemelor, îşi poartă cu răbdare crucea. Această cruce însă îi pare foarte uşoară, pentru că toate le face pentru Hristos şi în numele Lui. Faţa Verei este din ce în ce mai luminoasă şi nu lasă impresia unei femei oropsite de soartă, ci, dimpotrivă, chipul ei străluceşte de Duh Sfânt.

Elena Morozova

Cum sa ne pastram familia, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa ne pastram familia"

 

Pe aceeaşi temă

26 Februarie 2018

Vizualizari: 2619

Voteaza:

Care este rolul smereniei si al rabdarii in rezolvarea conflictelor? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istorie 70.00 Lei
Familia ortodoxa - mai 2025
Familia ortodoxa - mai 2025 Sfântul Theofan Zăvorâtul: Dragostea este raiul duhovnicesc;Dragostea azi, de Virgiliu Gheorghe;Monahia Matrona Domnaru, fosta stareță a Mănăstirii Hurezi;Sfinții care au făcut din provincia romană Galia Belgica un pământ sfânt... când sufletul cunoaște 14.50 Lei
Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact