Mărturisirea este recunoaşterea voluntară şi sinceră a faptelor păcătoase, fără teamă sau ruşine şi sfială, dar cu osândire de sine şi cu zdrobire de inimă înaintea persoanei rânduite de Biserică pentru dezlegarea păcatelor.

Mărturisirea păcatelor trebuie să fie de bunăvoie, un act voluntar şi sincer, să fie adevărată şi desăvârşită, fiindcă o spovedanie silită şi nesinceră este neroditoare, ca una care nu porneşte din imboldul inimii, ca expresie a grijii şi semn al unei dorinţe de vindecare.

Mărturisirea trebuie să fie fără ruşine şi fără sfială, ci cu bună îndrăznire şi osândire de sine, fiindcă îndrăznirea este manifestarea scârbirii faţă de păcat şi dispoziţia pentru îndepărtarea lui. Ruşinea însă arată lipsa curajului.

Mărturisirea se cuvine să fie cu zdrobire de inimă, fiindcă aceasta mărturiseşte adevărata părere de rău şi exprimă întristarea pentru călcarea poruncilor lui Dumnezeu pe care caută să îl îmblânzească. Mărturisirea fără zdrobirea inimii arată lipsa sentimentului adânc de vinovăţie pentru călcarea dumnezeieştii legi.

Mărturisirea care poartă aceste caracteristici ale adevăratei pocăinţe şi schimbări a minţii este adevărată şi desăvârşită şi aduce roadele ei de mântuire. Prin acestea cel ce se mărturiseşte trebuie să se apropie de părintele lui duhovnicesc, să îşi deschidă inima lui, să le dezvăluie pe cele nearătate şi cele ascunse ale inimii, fără ruşine şi sfială, cu îndrăznire şi zdrobire de inimă, şi să caute a împlini toată dreptatea lui Dumnezeu, ca să se vindece sufletul şi să dobândească mântuire.

Cei ce au păcătuit şi din ruşine nu îşi mărturisesc păcatul, îşi predau, din pricina ruşinii, sufletul lor la moarte. Unii ca aceştia suferă asemenea bolnavilor care, din pricina ruşinii, deşi distruşi de suferinţă, nu aleargă la doctori şi tocmai aceasta îi trimite mai repede în iad. Cel ce a păcătuit trebuie să se spovedească pentru a fi mântuit.

Dumnezeu prin profetul Isaia porunceşte, zicând: Spune tu mai întâi păcatele tale, ca să te îndreptăţeşti, fiindcă Eu sunt cel ce şterge păcatele tale?.

Celor ce se ruşinează şi nu vin la mărturisirea care aduce mântuire, Sfinţii Părinţi dau ca sfat acestea: „Ruşinea, dacă ruşine putem numi ceea ce vine la spovedanie, nu aduce slavă şi har, despre care înţeleptul Solomon zice: Este o ruşine care duce la păcat.

Nu dispreţui să-ţi spovedeşti păcatul tău, pentru ca prin ruşinea de aici să scapi de cea de dincolo (fiindcă şi aceasta este o parte a osândei aceleia) şi să fii slăvit, fiindcă ai urât păcatul cu adevărat, biruindu-l şi osândindu-l pe el ca pe ceva vrednic de ocară. Ne încurajează aşadar sfinţii să ne grăbim, fiindcă Dumnezeu a închis vremea mântuirii şi pocăinţei în timpul vieţii. Iată ce spune dumnezeiescul Gură de Aur: „Nu este mărturisire şi îndreptare celor ce merg în iad. Dumnezeu a hotărnicit aici viaţa şi fapta, iar acolo cercetarea faptelor." Acelaşi dumnezeiesc părinte ne învaţă că este cu neputinţă a scăpa de ruşinea faptelor noastre, fiindcă, dacă aici nu ne mărturisim păcatele din pricina ruşinii, vom fi ruşinaţi acolo în faţa multor mii şi zeci de mii. Iată cuvintele acestui sfânt părinte: „Aici în faţa unuia singur nu voim să fim ruşinaţi, dar dincolo ce vom face în faţa a mii şi zeci de mii?" „Gândeşte-te ca şi cum ai fi la scaunul de judecată al lui Dumnezeu, ia aminte la toate păcatele ce ai greşit în viaţa ta. Căci chiar dacă ai vrea să îţi ascunzi păcatele, Dumnezeu nu le va ascunde nicidecum, ci pe toate le va pune înaintea ochilor tăi, dacă, apucând mai înainte, nu le vei dezlega pe ele acum prin pocăinţă şi mărturisire." Şi iarăşi: Mulţi dintre păcătoşi zic: sunt plin de ruşine. Cum pot să mă apropii de Dumnezeu? Cum pot să îl chem pe El? Aceştia suferă de „evlavie" drăcească. Eşti lipsit de îndrăznire şi curaj? Dar tocmai pentru aceea apropie-te, ca să dobândeşti multă îndrăznire! Nu cumva un om se va împăca astfel cu tine? Dumnezeu este şi mai degrabă El vrea să te slobozească de păcate. Căci nu atât de mult doreşti tu propria ta siguranţă, pe cât doreşte Acela mântuirea ta! Şi înţeleptul Sirah îndeamnă, zicând: Să nu te ruşinezi a mărturisi păcatele tale, iar Iov zice şi el: Chiar dacă fără de voie am păcătuit, am ascuns eu păcatul meu, căci nu mă feream de mulţimea poporului, ca să nu mărturisesc înaintea lui.

Iar Sfântul Vasile cel Mare zice că trebuie să mărturisim plini de îndrăznire cu gura, de vreme ce tot cu îndrăznire păcătuim în trup. Iată cuvintele lui: „De vreme ce păcătuim în trup, ori de câte ori facem mădularele noastre roabe păcatului spre fărădelege, să avem îndrăznire a le mărturisi cu gura, fiind câştigaţi prin acest organ, pentru dezlegarea păcatului". Ai blestemat? Binecuvântează. Ai înşelat? Dă înapoi. Te-ai îmbătat? Posteşte. Te-ai lăudat? Smereşte-te. Ai pizmuit? Roagă-te. Ai ucis?

Mărturiseşte sau fa cele deopotrivă martiriului şi munceşte trupul prin mărturisire, şi atunci după mărturisire vei fi vrednic a cânta lui Dumnezeu în psaltire cu zece strune.

Către cei care amânau de pe o zi pe alta mărturisirea lor, iată ce sfătuiesc părinţii: „Amânând şi codindu-te a-ţi spovedi cugetele tale cu nimic nu te vei folosi, crezând vrăjmaşului că ţi-a descoperit cine ştie ce taină şi temându-te să nu loveşti şi să cazi din dragostea lui, dacă vei descoperi unor bărbaţi duhovniceşti marea aceasta descoperire".

Inţeleptul Sirah zice: Mai înainte de judecată cercetează-tepe sine, şi în vremea cercetării tale vei afla milă.

Şi Domnul zice: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, căci nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la căutatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Cei care vin la spovedanie fiindcă aşa este obiceiul sau sub alte pretexte, sau cei care îşi mărturisesc fără sinceritate păcatele, sau cei care din pricina ruşinii le osândesc pe acestea şi le explică motivele, cei ce se îndreptăţesc pe ei înşişi şi îi învinuiesc pe alţii, aceştia batjocoresc pe Dumnezeu, înşelându-se. Dar nu Se lasă batjocorit Domnul, fiindcă El cunoaşte toate. Cei care îşi tăinuiesc păcatele lor suferă asemenea cu cei bolnavi care îşi tăinuiesc bolile lor şi nu spun adevărul medicilor din pricina ruşinii.

Către unii ca aceştia David se dă pe sine însuşi drept pildă zicând: Fărădelegea mea o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu. Şi iarăşi: Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.

Şi Iisus Sirah zice: Drept pare împricinatul când vorbeşte întâi, dar când vinepârâşul lui atunci îl vădeşte. Şi alcătuitorul Pildelor zice: „Cineva poate să-şi ascundă ura lui prin prefăcătorie, dar în adunare răutatea lui se dă pe faţă". Celui ce păcătuieşte nu-i foloseşte la nimic să piardă timpul, dacă vrea să cruţe sufletul lui, ci de îndată să alerge, pocăindu-se, la mărturisire şi va găsi multă putere pentru a respinge păcatul. „Invăţătura cea duhovnicească obişnuieşte a îndepărta fumul depus în suflet din pricina răutăţii." Demonii voiesc să ne distrugă, dar, noi pocăindu-ne şi mărturisindu-ne, aceia dau greş şi se împlineşte Scriptura care zice că. pofta păcătoşilor va pieri.

Acelaşi zice: „Mare lucru e a nu primi deloc căderea, dar dacă din răpirea vrăjmaşului se întâmplă cuiva vreo cădere, acela trebuie să caute scăpare la cea mai bună nădejde. Căci înclinaţiile oamenilor sunt la cele contrare".

Nu este trebuinţă de vreme pentru cel ce voieşte să se mântuiască, zice Sfântul Vasile cel Mare, „Cu adevărat tâlharul a fost mântuit nu în timp, ci numai crezând a câştigat comoara împărăţiei."

Şi Iov zice: Dacă omul va cugeta din inimă să se întoarcă la Domnul, îşi va vesti omul vina lui (păcatul, n.a.), îşi va arăta nebunia lui, se va îndura Dumnezeu de el ca să nu cadă în moarte. Atunci se va înnoi trupul lui ca varul pe zid, iar oasele lui se vor umple de duh. Atunci trupul lui se frăgezeşte ca în zilele tinereţii şi îl face pe el iarăşi bărbat între oameni. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa.

Iar Aristotel zice: „Nu departe de cel fără de păcat se face pe sine cel ce îşi mărturiseşte greşeala cu moderaţie".

Sfântul Ioan Climacos zice: „Rănile biruite nu merg spre mai rău, ci se vor vindeca". „Căci nimic nu dă atâta putere gândurilor şi demonilor asupra noastră decât faptul de a le îngraşă nemărturisite în inimă." Atâtea şi astfel de bunătăţi sunt cele ce ne vin din mărturisirea grabnică şi sinceră.

Totuşi, profetul Isaia ne vesteşte să fim foarte pregătiţi: Căutaţi pe cât îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul şi va fi miluit, fiindcă va ierta cu mult păcatele voastre.

Iar Sfântul Grigorie Teologul învaţă şi modul îndreptării greşelilor, zicând: „Te-ai încins cu spurcăciune, lacrimi, suspine... iar îndreptarea vine din petrecerea de necinste prin mărturisire". „De nimic nu Se bucură într-atât Dumnezeu decât de îndreptarea omului şi de mântuirea lui, pentru care este tot cuvântul şi toată taina".

Mărturisirea totuşi presupune şi aflarea unui doctor potrivit şi experimentat. Cu privire la această necesitate de neînlăturat, iată ce zice un sfânt părinte: „După cum, aşadar, suferinţele trupului nu se descoperă tuturor oamenilor, nici chiar celor ce le au, ci celor ce au experienţa vindecării acestora, la fel şi mărturisirea păcatelor trebuie să fie la cei ce pot aduce vindecarea".

Aşadar grijă pentru a afla doctori încercaţi, ce pot să vindece rănile unui suflet vătămat din pricina păcatelor. Grijă nezăbavnică, din pricina caracterului acut al rănilor şi a feluritelor patimi. Grijă totodată din pricina pericolului iminent, fiindcă, aşa cum un medic neiscusit pe mulţi îi trimite în porţile morţii, tot aşa un duhovnic neînţelept şi nepriceput trimite multe suflete în iad. O, ce rău înfricoşător! Să afle cineva moarte când el caută vindecare! Cine poate să aprecieze mă-rimea unei astfel de nenorociri nemăsurate? Cine va putea plânge o asemenea pierzanie? Ce izvoare de lacrimi trebuie să izvorască din ochii lui ca să plângă pe măsura nenorocirii? Vai! Vai celor ce pretind duhovnicia şi omoară sufletele celor ce se mărturisesc! Vai celor care pentru dezlegarea păcatelor pretind bani în loc de cucernicie şi de zdrobirea inimii şi îmblânzirea lui Dumnezeu printr-o viaţă virtuoasă şi adevărată. Vai celor care caută prin recompense să vândă iertarea faptelor rele! Vai făţarnicilor, vai celor ce maimuţăresc evlavia pentru înşelarea multora şi cu scopul câştigului, vai celor ce afişează cucernicia pentru bani! Vai celor ce făgăduiesc rugăciuni şi cereri pentru păcătoşi, pentru a primi în schimb bani! Vai celor ce se fac târgoveţi de suflete! Vai celor ce vând demonilor, pentru un câştig mărunt, sufletele creştinilor! Vai dascălilor minciunii! Partea lor va fi cu tatăl lor, diavolul, tatăl minciunii. Iubiţi creştini! Dumnezeu este nemitarnic, nu are nevoie de nimic, fiindcă nu este lipsit de nimic. Aşadar nu Ii aduceţi cereri străine şi rugăciuni pentru compensarea dumnezeieştii dreptăţi rănite, pentru a îmblânzi pe Dumnezeu Care S-a mâniat, fiindcă nimic nu va fi de folos. Ai păcătuit? Conştientizează greutatea păcatului! Ai mustrări de conştiinţă? Ingrijeşte-te de suflet ca să fii uşurat, îngrijeşte-te să faci să înceteze mustrarea conştiinţei.

Duhovnicul este numai doctor. Caută mai curând leacurile decât rugăciunile şi cererile plătite. Dar, dacă şi pe acestea le cauţi, nu pierde din vedere leacurile, totuşi.

Pentru ca, atunci când ne îmbolnăvim, după cum învaţă Apostolul Iacov, nu doar să căutăm rugăciunile, ci să ne şi ungem cu untdelemnul credinţei celei adevărate. La fel şi aici, caută leacul, şi, dacă eşti bogat, dă celor sfinţi să se roage pentru tine şi roagă-te împreună cu ei. Dar rugăciunea celor ce împreună se roagă să fie expresia setei tale drepte pentru îmblânzirea lui Dumnezeu, altminteri de nici un folos sunt ţie toate rugăciunile celorlalţi, dacă tu eşti nepăsător, fiindcă tu nu vei deveni moral cu nimic mai îmbunătăţit. Iubiţilor, este vorba de renaşterea morală, este vorba despre vieţuirea creştină, este vorba despre petrecerea cuvioasă şi virtuoasă. Este vorba de familiarizarea cu ceea ce este dumnezeiesc. Este vorba despre desăvârşire şi sfinţenie. Fiindcă, devenind astfel, ne vom face părtaşi vieţii veşnice. Aşadar, dacă noi înşine nu ne vom lupta, nimic nu vom isprăvi, ci deşarte vor fi rugăciunile duhovnicilor, deşarte paraclisele preoţilor, deşarte sărindarele şi Liturghiile, cele care sunt pentru cel ce nu se pocăieşte şi nu plineşte ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc şi duhovnicesc. Să ne mântuim prin zdrobirea inimii.

SFÂNTUL NECTARIE DE EGHINA
Despre ingrijirea sufletului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre ingrijirea sufletului"

• Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
  Publicat in : Acatiste
• Spovedania si iertarea pacatelor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti