Două lucruri sunt de neapărată trebuinţă în viaţa şi slujirea preotului: să-L iubească pe Dumnezeu şi să-i iubească pe oameni. Şi, aşa cum am spus într-un alt cuvânt, preotul trebuie să fie un mijlocitor între Dumnezeu şi om, întinzându-şi mâna dreaptă pe umărul lui Dumnezeu şi mâna stângă pe umărul omului. El trebuie să pledeze, pe de o parte, pentru poruncile şi dreptatea lui Dumnezeu înaintea omului şi, pe de altă parte, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor omului şi împăcarea lui cu Dumnezeu.
De asemenea, prin împlinirea slujirii sale, el trebuie să pătrundă în prezenţa lui Dumnezeu, de la care să primească mare mângâiere şi, prin această mângâiere, să-i mângâie pe oamenii care vin la dânsul. De fiecare dată când va izbuti să intre în prezenţa lui Dumnezeu în Sfânta Liturghie sau în rugăciunea sa personală, va ieşi din această prezenţă încărcat de har şi va afla în inima sa cuvinte insuflate de Dumnezeu, pe care să le împărtăşească credincioşilor săi.
Cu aceste cuvinte el îi mângâie şi îi zideşte pe credincioşi, înştiinţându-le inima prin har de adevărul acestor cuvinte. Nu cred că există pe faţa pământului un dar al Duhului Sfânt mai mare decât sfânta preoţie a lui Hristos la care noi suntem chemaţi să fim părtaşi.
Arhimandrit Zaharia Zaharou
Fragment din cartea "Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii", Editura Episcopia Devei si Hunedoarei
Cumpara cartea "Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii"
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.