In spaţiul doxologiei există două stări. Dacă omul nu trece de prima, nu poate ajunge la a doua. In prima stare se află omul care are amărăciuni, dar pe toate le trece de-a dreapta. Adică, pune gândul cel bun, aruncă greutatea asupra sa, se smereşte, se pocăieşte şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate spunând: „Dumnezeul meu, îţi mulţumesc. Din pricina păcatelor mele primesc toate acestea. Ba, meritam să-mi dai şi mai multe, dar nu le pot răbda. Te rog, dă-mi răbdare şi putere, ca să le sufăr”. Atunci este bombardat de dumnezeiasca mângâiere şi trece în starea a doua.
In starea a doua se află toti cei care au trecut de stadiul pocăinţei şi au simţit dumnezeiasca mângâiere care aduce iertarea păcatelor. Adică au trecut de întristarea dătătoare de bucurie şi au ajuns la doxologie. Atunci omul nu mai are amărăciuni, ci simte doar veselie dumnezeiască şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pe care nu le poate purta. Spune mereu „Slavă Ţie, Dumnezeule”, îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru marile Sale binefaceri, pentru marea Sa dragoste, după care sufletul singur este mişcat spre rugăciune, spre doxologia lui Dumnezeu sau cere iertare de la Dumnezeu, pentru că nu s-a făcut vrednic de binecuvântările Sale.
- Gheronda, Părintele Tihon cum se ruga?
- Părintele Tihon trăia în spaţiul doxologiei şi în loc de rugăciune avea doxologia. Neîncetat se auzea din gura sa „Slavă Ţie, Dumnezeule”, „Slavă Ţie, Dumnezeule”, şi aproape toate zilele anului erau Luminate pentru el, de vreme ce trăia continuu bucuria pascală.
Pentru toţi cei care se află în această stare sporită, este neîncetat Pastile, învierea. Clopote, toace, tochiţe, toate împreună bat de veselie . „Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare” . Toată ziua îl slavoslovesc pe Dumnezeu şi inimile lor bat ca şi clopotele.
Lacrimi de pocăinţă si lacrimi de doxologie
- Gheronda, să ne explicaţi ceea ce scrie Sfântul Isaac despre lacrimi: „Sunt unele dintre lacrimi care ard; şi sunt lacrimi care îngraşă. Lacrimile care ies din străpungere şi din inima cuvioasă pentru păcate usucă trupul şi ard (...) Iar acestea (al doilea fel) sunt lacrimile ce curg din înţelegere. Ele înfrumuseţează şi îngraşă trupul” .
- Primele lacrimi sunt lacrimi de pocăinţă. Te doare profund şi-ţi pare rău sincer pentru greşeala ta şi plângi cu smerenie. Aceste lacrimi îi slăbesc omului trupul, însă atrag şi dumnezeiasca mângâiere. Iar atunci când omul se împrieteneşte cu Dumnezeu, vin lacrimile de recunoştinţă şi de doxologie, care sunt lacrimi de veselie. Atunci sufletul se află în alt spaţiu, zboară în acea delicată dulceaţă a Raiului. In această a doua stare omul trăieşte cu puţină hrană. Inima i se veseleşte şi foarte puţina hrană pe care o mănâncă îl ţine în viaţă. Nici măcar lipsa somnului nu-l vatămă. Nu se sileşte pe sine ca să nu doarmă, ci nu doarme din pricina covârşitoarei veselii pe care o simte.
Dragostea dumnezeiască care îi umple inima nu-l mai lasă să doarmă. Acea mare veselie plineşte lipsa somnului.
- Gheronda, poate cânta cineva„Hristos Se naşte, slăviţi-L” cu lacrimi?
- Da, cu revărsare de lacrimi de recunoştinţă.
- Adică, poate plânge cineva, Gheronda, atunci când II slavosloveşte pe Dumnezeu?
- Da, omul simte o veselie nespusă izvorâtă din recunoştinţă, încât nu se mai poate abţine, ci se cutremură. Aceasta este adevărata izbucnire în doxologie. Să vă mişcaţi în sfera duhovnicească, în doxologie. „Slavă Ţie, Dumnezeule, slavă Ţie, Dumnezeule” să spuneţi continuu. După aceasta toate vă vor mişca sufleteşte, pentru toate veţi simţi mare recunoştinţă faţă de Dumnezeu, iar Dumnezeu vă va „înnebuni” cu multele Sale binecuvântări.
Cuviosul Paisie Aghioritul
Despre rugaciune, Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Despre rugaciune"
-
Lacrimile - dar dumnezeiesc
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Lacrimile omului duhovnicesc
Publicat in : Credinta -
Lacrimile - tamaduirea persoanei
Publicat in : Credinta -
Te incurajez sa te imprietenesti cu lacrimile
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.