Dumnezeu ne cheamă la El, înainte ca la aniversările noastre lumânările să coste mai mult decât tortul. Nu trebuie să ne sperie acest lucru. Chemarea divină ne scapă de groază, nu ne umple de ea. Alexis Carrel scrie că există o soluție la îndemână: să ne rugăm mai des, pentru ca să nu ne pierdem simțul sfințeniei. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic. Paul Siladi scrie că toate încercările prin care trecem sunt exerciții, menite să ne dezvolte puterea spirituală.
Din cauza durerii noastre, nu putem să vedem mai mult de atât. Până nu vom crede în Dumnezeu din toată inima, nu vom găsi bucuria profundă.
Doar în Biserică poate cineva să se mântuiască. După ce în prealabil renunță la cele înșelătoare. Este inevitabil că vom trece prin Poarta Vieții, dar este impardonabil să avem atât de mult timp de pregătire și să fim nepregătiți. În Hristos recunoaștem sfințenia desăvârșită și izbăvirea de rău. A avea credință înseamnă a fi pătruns de iubirea lui Hristos. Să accepți pe Hristos înseamnă să urmezi învățătura Lui și exemplul vieții Lui. În schimbul iertării, Hristos așteaptă să nu mai păcătuim. Gândurile sunt pachete suspecte care sosesc la ușă, paza minții înseamnă să fim atenți pe care să nu le deschidem. Când ne adresăm lui Hristos, nu mai vrem să îi impresionăm pe oameni. Hristos ne-a eliberat din robie, efortul nostru este să nu recădem în robie.
Nu vă chinuiți, imaginându-vă cum se vor agrava bolile și greutățile, ci întăriți-vă în rugăciune și în nădejde! Când vă treziți din somn, primul gând să vă fie la Domnul cerului și al pământului! Patimile nu se vindecă prin metode, ci prin har divin.
Prea mulți oameni au uitat de Hristos și nu se mai raportează la modelul Lui. Chiar dacă vorbesc despre un fel de înviere și despre o formă de dragoste, termenii sunt goliți de sensul lor inițial. Omul este într-o mare criză: în criză de soluții. Fără înviere, totul merge spre moarte. Fără dragoste, totul este un chin.
Hristos câștigă mereu și nu pierde niciodată. Biserica este PUNCTUL DE LUCRU al lui Dumnezeu, aici sfinții activează harul. Biserica este locul unde sunt salvați cei condamnați la moarte. Hristos învinge moartea, nu doar spaima de ea.
Degeaba ameninţă Antihrist, Hristos veghează. Degeaba se apropie moartea, îi urmează învierea. Degeaba se închide pământul, se deschide cerul. Degeaba lumea ne este răpită, Raiul ne e dăruit. Viaţa aceasta se termină, dar se deschid porţile veşniciei.
Dragostea este luminoasă, o experienţă a dumnezeirii ca taină vie, zice Sfântul Isaac, născut în Qatar, Episcop de Ninive (Mosul), cunoscut cu numele de Sirul. Această dragoste stă la baza Planului veşnic şi este singurul mijloc prin care omul poate ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-I simţi prezenţa. Are dreptate sfântul sirian să afirme că în om se află o uşă, care se deschide într-un spaţiu generos şi nelimitat (Valentin Vesa, Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2013, p. 13).
Primul pas în lucrarea de mântuire este conștientizarea păcatului și a îndepărtării de Dumnezeu (Pr. Boris Bobrinskoy, Împărtășirea Sfântului Duh, Ed. IBMBOR, București, 1999, p. 340). Evanghelia dezvoltă această temă și îndeamnă la întoarcerea inimii. Omul nu va putea invoca la Judecată în sprijinul său nici neștiința, nici evlavia lipsită de fapte. Nu va avea cu ce să înlocuiască lipsa milosteniei și a pocăinței.
Timpul liturgic este o întoarcere din exil, o șansă de reprimire în Familie. Doar cei rămași de bună voie în sclavie vor ajunge la deznădejde. Biserica ne pregătește, pas cu pas, pentru părtășia la viața cea nouă, prin Sfintele Paști și - în același timp - ne cheamă la luptă duhovnicească.
Fără participarea activă la Dumnezeiasca Liturghie, crește puterea celui rău în noi. Cea mai mare nenorocire este neparticiparea la misterul euharistic. Biserica ne cheamă să ne înălțăm inimile către Dumnezeu, într-un gest de smerenie. Biserica ne învață cum să facem liturgică viața noastră cotidiană (Ibidem, p. 366). Îndemnul Domnului de a ne ruga trebuie luat în serios. Cuvintele Lui au pentru noi o importanță mai mare decât alte cuvinte.
Domnul Hristos nu doar a trecut personal de la moarte la viață, ci atrage spre viață orice urmă de moarte, de durere, de suferință (Armand Puig, Iisus. Un profil biografic, Ed. Meronia, București, 2017, p. 606). Proiectul Domnului Hristos nu este un vis rămas între paranteze, în așteptarea unui viitor îndepărtat. Lumea viitoare a început deja să se manifeste.
Biserica s-a zidit pe convingerea învierii. Nu a apărut dintr-un hazard de conjunctură, nici din încăpățânarea unor pescari. Apostolii nu au putut renunța, era la mijloc mântuirea întregii lumi. La fel de greu pot fi explicate ateilor convertirile contemporane sau râvna sacerdoților. Dacă nu simți iubirea Creatorului, totul pare o nebunie la scară mare. Pe noi, învierea ne iluminează, nu ne scandalizează.
Nici o apariție a Domnului Hristos înviat nu se încheie cu un eșec, un refuz sau o negare (Ibidem, p. 596). A învia înseamnă a intra în spațiul lui Dumnezeu, o dată pentru totdeauna. Cei ce se dovedesc clar ostili lui Hristos sunt cei din staff-ul saducheilor. Ei grăbesc punerea în practică a deciziei Sanhedrinului împotriva lui Hristos și răspândesc fake-news-uri.
Întreg creștinismul se sprijină pe nădejdea celor viitoare (Fericitul Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistola către Romani, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 71). Cei care au adunat darurile lui Dumnezeu vor fi mai puternici decât moartea. Toată lucrarea de mântuire a omenirii se numește dărnicie divină.
Biserica este nădejdea, scăparea și mângâierea tuturor celor ce cred în Hristos (Sfântul Nectarie de la Eghina, Studii despre Biserică, despre Tradiție, despre Dumnezeieștile Taine și despre slujirea în Duh și adevăr, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 66). Apostolii nu s-au apropiat de Hristos cu înțelepciune, ci cu credință. Rezultatul? Au devenit mai înțelepți decât înțelepții lumii (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. I, Ed. Egumenița, Galați, 2012, p. 77).
Suntem în necaz? Să Îi trimitem de veste Împăratului Ceresc! Să căutăm iubirea, pe care El a căutat în nenumărate moduri să o sădească înlăuntrul nostru. Problema noastră nu este moartea, aceasta a rezolvat-o Hristos.
Dacă ne pierdem vigilența, balena ne înghite îmbucătură cu îmbucătură, într-un gest de disperare. Și riscăm să ne îmbolnăvim și de furie și de turbare, dacă nu ținem fiara la distanță. Depinde de noi să preferăm anturajul porumbeilor, nu pe cel al șerpilor. Bestiile știu doar să defaime și să distrugă, nu avem ce căuta în preajma lor.
Marius Matei
Marius Matei
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.