Pe calea spre Hristos această abordare nu funcţionează. In creştinism nu există reţete. Şi practica duhovnicească „standard", descrisă în manualele de religie, nu funcţionează în viaţă. Există omul individual, concret, şi există Dumnezeu, spre Care omul respectiv se poate mişca ori de Care se poate, dimpotrivă, îndepărta. Mişcarea depinde de viaţa lui duhovnicească personală, bazată pe decizii libere şi responsabile. Iar toate câte ni le propune Biserica nu sunt reţete de-a gata, ci mijloace ajutătoare.
Pe această cale există un anumit criteriu interior de evaluare, dat de Apostolul Pa vel, care le poruncea creştinilor: Bucuraţi-vă totdeauna! Desigur, este vorba de o bucurie care nu-i legată de plăcerile exterioare, ci este generată din interior. Ce ne împiedică să simţim această bucurie? Păcătoşenia atitudinilor noastre lăuntrice. Şi dacă omul se roagă, se spovedeşte, se împărtăşeşte cu sinceritate, eforturile duhovniceşti personale şi Tainele Bisericii îi deschid uşa ca să intre în bucuria petrecerii împreună cu Dumnezeu - iar dacă el nu simte asta în interiorul său poate că mijloacele harice pe care i le propune Biserica nu sunt folosite în mod corespunzător.
Biserica este pe bună dreptate comparată cu un spital duhovnicesc, dar - ca să continuăm această comparaţie - e important nu doar să zăcem în spital. Principalul e să ieşim din el sănătoşi şi bucuroşi. Dacă oamenii vin în Biserică şi se împotmolesc în poziţia bolnavului care zace, nevrând să se scoale din pat şi să-şi scoată perfuzia, lucrul acesta e foarte trist: omul e în Biserică, dar nu e gata de întâlnirea cu Domnul.
Sfinţii Părinţi ne-au arătat vectorul: a redeveni după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu în deplinul înţeles al cuvântului. A dobândi libertatea, capacitatea de a crea, de a clădi, de bărbăţie, de dragoste - tocmai acestea sunt lucrurile despre care spunea Sfântul Serafim din Sarov că reprezintă darurile Sfântului Duh, care-l ajută pe om în năzuinţa lui spre integritate. Calea duhovnicească tocmai spre acestea trebuie să ducă. Dumnezeu să ne dea ca în fiecare etapă a acestei căi să dobândim câte o părticică de libertate, de dragoste, de înţelepciune, de creativitate şi de smerenie! Tocmai asta se numeşte „viaţă duhovnicească". Şi se poate spune că tocmai omul orientat spre a reface în sine chipul lui Dumnezeu e omul fericit.
PR. ANDREI LORGUS
CARTEA DESPRE FERICIRE, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CARTEA DESPRE FERICIRE"
-
Crestinismul versus secularizare
Publicat in : Religie -
Crestinismul abia incepe. Aveti GPS?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.