Cum isi gaseste un crestin indrumatorul duhovnicesc?

Cum isi gaseste un crestin indrumatorul duhovnicesc?

Biserica le oferă creştinilor libertatea de a-şi alege singuri îndrumătorii duhovniceşti. Este bine dacă duhovnicul slujeşte la o biserică din apropiere, dar întrucât aşezarea sufletească a fiecărui creştin este individuală, iar preoţii sunt de asemenea diferiţi după caracter şi experienţă duhovnicească, este important să găsim un duhovnic cu care să avem o legătură cordială, înţelegere reciprocă şi încredere deplină. Numai aşa îndrumarea duhovnicească va da roade bune.

Să nu ne grăbim în căutarea unui stareţ văzător cu duhul! Aceştia sunt foarte puţini în zilele noastre, în schimb stareţi mincinoşi sunt destul de mulţi. Nu e un pericol mai mare decât să-ţi încredinţezi sufletul unui şarlatan sau unui păstor îngâmfat. Hristos însuşi ne-a vorbit despre pericolul „lupilor în piei de oaie”. Să căutăm un preot obişnuit, de bună-credinţă, responsabil, iar dacă problemele îl vor depăşi, el ne va recomanda un duhovnic iscusit, căruia îi încredinţează rezolvarea problemelor duhovniceşti complicate.

Iată câteva sfaturi practice pentru oamenii care doresc să-şi găsească un duhovnic:

In primul rând, să se roage cu râvnă lui Dumnezeu, cerându-I să le trimită un povăţuitor chibzuit şi bun. Să se spovedească la un preot, să-i adreseze întrebările care îi frământă (dar să nu-i răpească timpul cu vorbe deşarte, ci să vorbească pe scurt despre lucrurile esenţiale). In funcţie de felul în care îi tratează, cu atenţie sau nepăsare, să-i încredinţeze rezolvarea problemelor celor mai stringente sau să se limiteze la o spovedanie, după care să-şi caute un alt duhovnic.

Cei care primesc un sfat sau o binecuvântare să le respecte cu sfinţenie, ca pe unele primite de la Domnul însuşi, şi să nu alerge de la un preot la altul în speranţa de a schimba cuvântul care nu le place.

Acelaşi Hristos lucrează în toţi preoţii în mod egal. De aceea, e păcat să apelăm cu aceeaşi problemă la preoţi diferiţi (în cazul în care am primit deja binecuvântare şi îndrumare).

Dacă la biserica din apropiere nu găsim un preot căruia să avem curajul să-i încredinţăm sufletul, să nu ne îngrijorăm. Cei care doresc să găseas că un duhovnic iscusit trebuie să ţină minte cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Cereţi şi vi se va da.” Important e să nu încetăm a ne ruga Domnului cu râvnă să ne trimită un îndrumător spre mântuire.

PR. ALEXANDRU TORIK

Fragment din cartea "MIC GHID PENTRU CREŞTINUL ÎNCEPĂTOR", Editura Sophia

Cumpara cartea "MIC GHID PENTRU CREŞTINUL ÎNCEPĂTOR"


 

Pe aceeaşi temă

25 Februarie 2021

Vizualizari: 1212

Voteaza:

Cum isi gaseste un crestin indrumatorul duhovnicesc? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact