Despre vederea duhovniceasca a lumii

Despre vederea duhovniceasca a lumii

Stareţul spunea adeseori: „Când mintea e întreagă în Dumnezeu, uită lumea"; şi scria: „Omul duhovnicesc zboară ca un vultur în înălţimi, sufletul său îl simte pe Dumnezeu şi, deşi se roagă în întunericul nopţii, vede întreaga lume".

Ne-am putea întreba dacă nu e aici o contradicţie. Pe de altă parte, această vedere a lumii nu este oare imaginară?

Dar el mai scrie: „Rare sunt sufletele care Te cunosc, puţini sunt cei cu care poţi vorbi despre Tine."

Incercarea de a dezvălui, fie şi numai în parte, sensul cuvintelor fericitului stareţ e o îndrăzneală.

Rugăciunea curată atrage mintea în inimă, unifică omul întreg, inclusiv trupul său.

Adâncindu-se în inimă, mintea lasă imaginile acestei lumi; sufletul avântat din toate puterile sale spre Dumnezeu se vede într-un chip cu totul deosebit în lumina ce se revarsă din Dumnezeu. Nu fenomenele exterioare, nici condiţiile existenţei le simte astfel, ci se vede pe sine însuşi dezgolit până la rădăcina cea mai adâncă a naturii sale.

In ciuda absenţei oricărei vizualizări, în ciuda extremei concizii şi simplităţi a acestei contemplaţii orientate în întregime spre izvorul vieţii, spre Dumnezeu, limitele între care se mişcă existenţa lumii duhovniceşti create dispar. Sufletul detaşat de toate şi nemaivăzând nimic, „vede" în Dumnezeu lumea întreagă şi, conştient de faptul de a fi una cu ea, se roagă pentru ea.

„Şi eu, scrie stareţul, nu doresc decât un singur lucru: să mă rog pentru toţi ca pentru mine însumi."

Am fost cu toţii nu o dată entuziasmaţi contemplând măreţia şi frumuseţea naturii. Dar iată că acum avem în faţa noastră doar o mică fotografie incoloră, şi, în locul vastelor spaţii a căror imensitate scapă oricărei priviri, vedem o mică bucată de hârtie iar, în locul unei negrăite bogăţii de lumină, de mişcări, de culori, şi de forme, tot ce vedem e un şir neînsemnat de pete mai mult sau mai puţin întunecate. Ce enormă diferenţă între o mică fotografie lipsită de viaţă şi realitatea pe care o reprezintă! Aceeaşi diferenţă, şi încă mult mai mare, există între cuvintele rostite mai sus şi viaţa ce se ascunde înapoia lor.

Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul, Editura Deisis

Cumpara cartea "Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul"

.
Pe aceeaşi temă

14 Iulie 2015

Vizualizari: 2277

Voteaza:

Despre vederea duhovniceasca a lumii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact