Totul este taină la Duhul Sfânt! Sfinţilor Părinţi ai primelor veacuri creştine le-a fost relativ greu să-L desluşească. A fost nevoie de un al doilea Sinod Ecumenic pentru ca în mărturisirea de credinţă să fie prezentată dogmatic persoana Duhului. De altfel, însuşi Hristos ne avertizase în legătură cu această dificultate: „Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte; îl cunoaşteţi voi, de vreme ce la voi rămâne şi întru voi va fi” (Ioan 14,17). Il cunoaştem noi în Biserică.

Duhul este de taină şi, totodată, revelator de taine, în primul al Tainei Hristos (cf. Efeseni 3, 4-5). Pe El îl invocăm la orice sfântă Taină şi la orice ierurgie. El ne sfinţeşte apa Botezului, îmbrăcându-ne cu haina nepreţuită Hristos, născându-ne şi călăuzindu-ne întru asemănare (cf. Luca 3, 16; Ioan 3, 5). El face ca pâinea şi vinul să devină Trup şi Sânge, cu adevărat Hristos în Potirul euharistie. El face ca un simplu ulei să devină Mir consacrator şi sfinţitor. Duhul sfinţeşte şi consfinţeşte, însufleţeşte, aprinde dorinţa de lucrare slujitoare! E Duh al slujirii! Slujeşte cu noi în faţa altarelor lui Dumnezeu şi face din inimile noastre altare (cf. Efeseni 6,18). Cu invocarea Lui, împărat ceresc, începe şirul oricăror rugăciuni în biserică sau la chilie sau pe cale. La începutul lumii plutea pe deasupra apelor, în dumnezeiască „clocire”, de viaţă aducătoare (cf. Facerea 1,2). Prin Duhul vine suflarea de viaţă insuflată omului la facerea lui (cf. Facerea 2,7). Prin intermediul Duhului Sfânt pătrunde blând Hristos în pântecele Maicii Sale, întru o neprihănită zămislire!

Prin El se revarsă, ploaie luminoasă, peste omenire energiile necreate (vezi şi imaginea excepţională de la finalul aventurii în Zonă a celor trei personaje din Călăuza lui Andrei Tarkovski). „Duhul nu are alt rol decât acela să ne facă proprii aceste energii ale lui Hristos şi darurile care ne apropie de asemănarea cu El”1. Ferice de cei ce le receptează şi lucrează întru ele. Sfinţi se vor numi ei! Duhul pretutindenea este şi toate le împlineşte! Este Persoana din sânul Sfintei Treimi proximă faţă de om. Neîncetat prezentă şi dornică de con-lucrare. I se cuvine sărbătorească întâmpinare: „Fiecare să-şi încununeze uşa inimii sale! Duhul Sfânt să dorească să intre pe ea ca să se sălăşluiască înăuntru şi să dea sfinţire. Căci iată, El umblă pe la toate uşile să vadă unde să Se sălăşluiască” (Imnul Naşterii)2. Conlucrarea cea mai rodnică este în Biserică: „Lucrarea generală mântuitoare a Duhului lui Hristos în Biserică se efectuează prin harul dumnezeiesc sau ea însăşi este harul dumnezeiesc”3. In acest fel, în Biserică, în chip minunat, „omul e transformat cu timpul în întregime prin har, sau prin lucrarea Duhului, dacă colaborează cu El”4. Transfigurare! Din imboldul Lui, toate duhurile slujitoare de Dumnezeu sunt lucrătoare întru aceasta.

Duh al desluşirii! Al celor de aici şi al celor de dincolo. Prin Duhul reuşim să desluşim cât de cât câte ceva din cele ale Dumnezeirii: „Cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu” (I Corinteni 2, 11). Şi încă: „Pe cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nouă însă ni le-a dezvăluit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.” (7 Corinteni 2, 10). Iar noi (nu-i aşa?) II iubim pe Dumnezeu! Duhul Sfânt face posibilă Teologia! Este trimis de Tatăl întru lucrare necontenită până la sfârşitul veacurilor şi dincolo de el. (De aceea este de neînţeles cum unii, habotnici şi încremeniţi, tind să-I circumscrie lucrarea, mărginindu-L la anumite spaţii spirituale sau la anumite epoci, trecute. De neînţeles şi de neadmis.) Cea mai importantă este aceea de a-L păstra viu pe Mântuitorul în inimile noastre. Şi să nu ne simţim orfani de Hristos, după înălţarea Lui (cf. Ioan 14, 17-18). Ca şi odinioară („Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului” - Troparul Bobotezei), nici acum nu-L putem avea pe Fiul fără mărturia Duhului Sfânt. El ni-L face prezent şi accesibil pe Hristos cel înviat. Şi nu numai pe Hristos, ci pe orice om îndrăgit, în măsura în care opera vieţii lui s-a împlinit sub adierea Duhului. Căci toate cele împlinite numai prin El se împlinesc!'

De un dinamism perpetuu şi binefăcător, Duhul bate unde vrea. Sunt oameni ai Duhului şi sunt oameni care nu sunt ai Duhului (nu-L recunosc, îl ignoră). Dar Duhul poate lucra şi prin unii, şi prin ceilalţi. Spre folosul celor ce ştiu şi vor să se folosească cum se cuvine de aceste roade. Idealul omului este spiritualizarea, înduhovnicirea. A te înduhovnici înseamnă, în ultimă instanţă, a ajunge şi a fi în Duh. Ai nevoie de bătaia Duhului în pânzele fiinţării tale pentru ca să-ţi ajungă corabia la limanul cel bun al mântuirii, în braţe părinteşti deschise întru veşnică îmbrăţişare. Vădindu-Se ca porumbel şi reprezentat ca atare, El este în continuă plutire, în continuă planare, căutând loc de primitoare aşezare. Odihneşte peste Fiul şi, odată cu El, peste oameni. Putem observa cu candidă uimire neodihna odihnitoare a Duhului.

Duh al Adevărului (cf. Ioan 14, 17; 15, 26). Al Adevărului-Hristos, Care ne „va călăuzi întru tot adevărul” (Ioan 16, 13). Duh al Iubirii, este purtător şi mesager al Iubirii. Al Iubirii-Hristos dar şi al iubirilor noastre: „Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Cel Sfânt care ni S-a dat” (Romani 5, 5). Al Adevărului şi al Iubirii fiind, a greşi împotriva Lui este în veci de neiertat (cf. Matei 12, 32; Marcu 3, 29; Luca 12, 10). Toate mărturisirile de dreaptă credinţă şi toate declaraţiile de iubire adevărată prin El vin. Este implicat intim şi total în prieteniile neprihănite şi nedespărţite. Este Duh al bucuriei şi al veseliei (cf. Luca 10,21)! Dă prospeţime vieţii! Duh al nădejdii, căci „în Duh aşteptăm nădejdea îndreptăţirii prin credinţă” {Galateni 5,5). Duh al libertăţii, căci „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17). Părintele Dumitru Stăniloae spune despre colaborarea liberă a omului cu harul dumnezeiesc.

Or, societatea contemporană are grave deficienţe tocmai în acceptarea acestei colaborări. Duh al înţelepţirii! A grăit prin proroci. A transformat simpli pescari în preaînţelepţi vânători de suflete întru mântuire. Hotărârile Sinoadelor Ecumenice, după modelul celui apostolic de le Ierusalim (cca 50 d.Hr.), se impuneau cu formula „Duhul Sfânt şi noi am hotărât” (Faptele Apostolilor 15, 28). Forţa spiritului vine din forţa Duhului Sfânt. In ultimă instanţă I se datorează toate cuceririle ştiinţelor şi tot progesul tehnologic! Este prezent în intimitatea gândurilor noastre. Ţine trează conştiinţa. Gândurile bune, soluţiile bune vin de la El! Nimic din cea ce este bun şi frumos şi cuminte şi cu minte nu poate avea alt izvor decât pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne însoţeşte şi ne îndrumă (ne pune pe Cale!) prin Duhul Sfânt! Fiecare L-am simţit cum vine câteodată intempestiv şi irumpe luminându-ne şi limpezindu-ne orizontul întru bună decizie. Este Duh al Frumuseţii! Este responsabil cu lucrarea artistică a lui Dumnezeu. Duhul inspiră! îl inspirăm şi ne inspiră! I se datorează toată frumuseţea lumii. Toate creaţiile artistice majore au fost inspirate de El. Sub adierea Lui a rodit cultural Biserica, au înflorit strălucit artele liturgice ale vremurilor mai vechi sau mai noi. Grăieşte mereu îndeosebi prin înţelepţi şi prin cei cu structură poetică. Dumnezeu îl dă oricui I-L cere cu sinceritate şi cu implicare (cf. Luca 11,13). Prin El s-a scris Scriptura, prin El s-a ţesut Tradiţia.

Este Duh luptător, arma Sa fiind cuvântul lui Dumnezeu (cf. Efeseni 6, 17-18). Duh al mărturisirii, mărturiseşte şi ne ajută să mărturisim. Ne învaţă ce să spunem întru bună şi curajoasă mărturisire (cf. Luca 12, 12). în apostolică urmare, peste fiecare om odihneşte o flăcăruie a Duhului, chemare la a fi candelă mărturisitoare, purtătoare de Lumină lină! Unii o lasă să se stingă, alţii veghează la nestingerea ei.

Sfântul Duh este cea mai inefabilă şi mai delicată şi mai tandră dintre persoanele Sfintei Treimi. Flacără şi briză, deodată înfierbântează şi răcoreşte. Infierbântează întru patos mistic, răcoreşte întru dreaptă şi limpede judecată. El ne toarnă căldură iubitoare în suflete, aşa cum în numele Lui se pune „căldură” în sfântul Potir, înainte de cuminecare. Mângâietorul! Câtă nevoie avem de mângâierea Lui! Este Duhul comunicării ultime, al comuniunii, al cuminecării. Prin El ne vorbeşte acum Dumnezeu. El ne înlesneşte convorbirea cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. El este Cel ce stinge singurătăţile ucigătoare. Duh al unirii! Ne uneşte ca să fim... într-un Duh.

Nu putem decât să murmurăm către Dumnezeu odată cu Poetul: „Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!” (Psalmul 51, 13).

Costin Nicolescu

Publicat în Lumina, de duminică, anul XII, nr. 24 (548), 19 iunie 2016.

Articol preluat din cartea "FOC DE TABĂRĂ CU HRISTOS ÎNVIAT LA MALUL MĂRII", Editura Sophia

Cumpara cartea "Foc de tabara cu Hristos inviat la malul marii"

Note:

1 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, vol. 2, p. 307.
2 Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Aratarii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 50.
3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 303.
4 Ibidem, p. 306.

 

• Sfantul Duh in teologia si viata bisericii ortodoxe
  Publicat in : Dogma
• Sfantul Duh in Treime
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh
• Sfantul Duh si Biserica in invatatura Sfintilor Parinti
  Publicat in : Dogma
• Sfantul Duh in viata Bisericii
  Publicat in : Dogma

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: