Expresii ale adevaratei cuviinte a preotului

Expresii ale adevaratei cuviinte a preotului

Expresiile adevăratei cuviinţe sunt următoarele: aşezarea cuviincioasă a trupului şi cu bună rânduială, neavând nimic care să iasă în evidenţă, expresia naturală şi neprefăcută a chipului, privirea nevinovată, neabătută şi necurioasă. Clement Alexandrinul zice despre aceasta: „Să fie chipul tău curat, genele să nu fie plecate în jos, nici capul să nu fie aplecat în jos, nici pe spate, nici gâtul dat pe spate, nici celelalte mădulare ale trupului să nu fie destinse”. Gesticulaţia să fie simplă şi liniştită, umbletul ordonat şi măsurat, pentru ca nu cumva un mers prea lent să trădeze trândăvie şi frivolitate sau o prea mare slobozenie a sufletului şi nici un pas prea întins şi grăbit să vădească un avânt nestăpânit. Despre umblet iată ce scrie Sfântul Fotie: „Dar se cuvine preotului buna rânduială a umbletului, nici să maimuţărească mişcarea slobodă femeiască, nici, precum tinerii, să facă mişcări tumultuoase, agitate şi neregulate, ci orice mişcare să fie împodobită de rânduială şi ordine.

Trebuie să se vadă ordinea şi buna-cuviinţă până şi în expresia feţei, în aranjarea părului şi în încingerea veşmântului. Nu trebuie nici să ducă această preocupare la exces până la prostie, nici invers, să se lase într-o neglijenţă peste măsură. Căci fiecare dintre aceste două extreme este deopotrivă necuvenită şi vrednică de dispreţ şi străină cu totul de petrecerea preoţească.” Imbrăcămintea să fie potrivită pentru iarnă şi pentru vară, nici jerpelită şi neîngrijită şi nici invers, împestriţată cu mii de culori, scumpă şi împodobită, fiindcă acestea sunt găteli femeieşti. Cu privire la îmbrăcămintea preotului, Marele Vasile zicea scriind Sfântului Grigorie Teologul: „Scopul îmbrăcămintei este unul singur, acela de a fi acoperământ îndestulător trupului pentru iarnă sau pentru vară, fără să caute dinadins veşminte colorate, nici făcute dintr-un material moale sau luxos.

Căci faptul de a căuta la veşminte este acelaşi lucru cu a căuta la găteli şi podoabe femeieşti, pentru care numai ele se străduiesc. Mantia să încingă trupul cu centura. Iar centura să nu fie mai sus de şolduri, căci aceasta este femeiesc, nici prea slobodă ca să iasă dulama pe deasupra, căci aceasta este prostesc. De asemenea, mersul să nu fie nici greoi, ca să nu fii învinuit de slobozenia sufletului. Iarăşi, nici să nu fie un mers năvalnic şi zvăpăiat, care ar vădi impulsuri nebuneşti în suflet.” Şi iarăşi zice Marele Vasile: „Este de folos ca prin fiecare trăsătură a îmbrăcămintei să propovăduiască şi să mărturisească făgăduinţa vieţii celei după Dumnezeu, aşa încât trebuie şi noi să cerem urmarea cu fapta din partea celor ce primesc de la noi cuvântul făgăduinţei. Căci nu la fel de necuviincios şi ruşinos se arată la cei ce au dobândit doar făgăduinţa pe cât se arată astfel la cei care au primit deplin făgăduinţele cele mari, la preoţi adică.”

„Aşadar, aşa cum una este ţinuta ostaşului, alta cea a senatorilor şi alta este îmbrăcămintea altei clase prin care se aseamănă între ei, se identifică şi se deosebesc de alţii, şi aşa cum se disting mai ales în rang, la fel trebuie să existe o caracteristică specifică şi creştinului în îmbrăcăminte, ceva cuviincios şi decent, care să păstreze buna-cuviinţă predată nouă de către Sf. Apostol Pavel (care într-un loc impune episcopului să fie împodobit prin buna-cuviinţă, iar în alt loc rânduieşte femeilor bunâ-cuviinţa în îmbrăcăminte).” Model credincioşilor, „adică arhetipul vieţii însuţi fii, ca şi cum ai avea o icoană înainte, ca o lege însufleţită, ca un canon şi un dreptar al vieţii desăvârşite.”

Trebuie, aşadar, să petrecem în chip sfânt şi să umblăm drept în Biserică noi, cei aleşi, adică cei chemaţi la preoţie. Căci aceştia trebuie să fie ca un model al bunei cuviinţe şi a toată virtutea pentru poporul aflat sub îndrumarea lor, iar noi, cei ce slujim pe Dumnezeul tuturor, trebuie să urmăm frumuseţea luminoasă şi aleasă a petrecerii desăvârşite a sfinţilor... Căci, aşa cum oamenii se smintesc uşor din traiul necuvenit al celor aleşi, tot aşa, cât de mare şi bogat şi deplin nu le va fi câştigul dacă îi vor vedea pe ei săvârşind toată fapta bună?”

In aşa fel să trăim, încât să nu fie hulit numele lui Dumnezeu. Aşadar nici să nu râvnim slava omenească, nici să primim părerea de sine cea rea înlăuntrul nostru, ci în ambele privinţe să preţuim smerenia, „întru care arătaţi-vă, zice, luminători în lume”. Căci spre aceasta ne-a trimis pe noi, să fim ca nişte luminători şi învăţători pentru alţii, [...] ca să umblăm ca nişte îngeri printre oameni.” Or, toate câte a zis pentru episcop, şi pentru preoţi le zice. Fiindcă „nu mare este diferenţa acestora de episcopi. Că şi ei au primit harul de a învăţa, precum şi pe cel de păzitori ai Bisericii. Şi cele pe care le-a grăit cu privire la episcopi, acelea se potrivesc şi preoţilor. Căci numai prin puterea de a hirotoni îi depăşesc pe ei şi numai prin aceasta par să îi întreacă pe preoţi.

Sfantul Nectarie din Eghina

Fragment din cartea "Despre preotie", Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre preotie"

 

Pe aceeaşi temă

26 Iunie 2019

Vizualizari: 1336

Voteaza:

Expresii ale adevaratei cuviinte a preotului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact