Iar dacă cineva nu vrea să se culce pe pământ şi să privegheze, nesocotind mulţimea păcatelor lui şi povara greşelilor lui, şi dacă lasă infectate şi cangrenate de negrijă şi nepăsare rănile poftei pătimaşe şi ale apucăturilor lui care îl duc spre nesimţire - căci acest lucru e o adevărată nebunie -, cum va veni la simţirea osândei şi judecăţii viitoare a păcătoşilor şi cum va plânge întru durerea inimii lui? Iar dacă nu vrea cineva să sufere răul lăsându-se chinuit şi gârbovit până la sfârşit şi umblând toată ziua în mâhnire, necăjit şi umilit foarte şi răcnind din suspinarea inimii lui [Ps 37, 9], şi fiind ca o casă singuratică pe acoperiş [Ps 101, 8] şi asemănându-se unui pelican al pustiei [Ps 101, 7], facându-se prin dispoziţia sufletului străin de toate cele din mănăstire şi de cele din lume şi lipsit de îndrăzneală faţă de cei mari şi de cei mici, ostenindu-se întru suspin [Ps 6, 7] şi mâncând în loc de pâine cenuşă şi amestecând băutura cu lacrimi [Ps 101, 10], cum va putea cândva, fraţilor, să-şi spele în fiecare noapte aşternutul său, sau să-şi ude aşternutul cu lacrimi [Ps 6, 7]? Cu adevărat nicidecum nicicând; şi nu numai că nu le va putea vedea pe acestea facându-se în el însuşi, dar nici nu le va găsi în rugăciunea lui, nici nu va putea găsi loc Domnului, nici lăcaş vrednic Dumnezeului lui Iacob [Ps 131, 5], Care este Hristos Domnul [Lc 2, 11], Mântuitorul şi Dumnezeul nostru [7772, 13; 2 Ptr 2, 1]. Iar dacă nu le va găti dinainte pe acestea în chip frumos, nu va primi în el însuşi cu vrednicie pe împăratul Dumnezeu cuminecându-se cu lacrimi după cum se cuvine, chiar dacă ar face aceasta o singură dată pe an.

„Sfintele sfinţilor!”, zic în fiecare zi unii şi vestesc celorlalţi strigând cu glas mare acestora - fie însă ca să le strige şi lor înşile - iar ceilalţi îi aud pe aceia zicând acestea. Ce deci? Cine nu este sfânt e oare şi nevrednic? Nu, dar cine nu vesteşte în fiecare zi cele ascunse ale inimii sale, cine nu arată pocăinţă vrednică pentru ele şi pentru toate cele făcute întru neştiinţă, cine nu plânge pururea şi nu umblă mâhnindu-se şi nu străbate cu râvnă cele zise mai înainte, acesta nu este vrednic. Iar cine face toate acestea şi-şi petrece viaţa în suspine şi lacrimi, acela e foarte vrednic să se facă părtaş de aceste dumnezeieşti Taine nu numai în zi de sărbătoare, ci în fiecare zi, şi, chiar dacă e lucru îndrăzneţ a spune aceasta, încă de la începutul căinţei şi întoarcerii lui. Fiindcă acesta e iertat întrucât vrea să stăruie până la sfârşit în fapte ca acestea, umblând în smerenie şi în inimă zdrobită [Ps 50, 19]; căci făcând aşa şi fiind astfel, îşi luminează sufletul în fiecare zi, ajutat la aceasta de împărtăşirea celor Sfinte şi se înalţă mai repede spre o curăţie şi sfinţenie desăvârşită.

Altfel însă e cu neputinţă să spălăm sau să curăţim vasul nostru murdar şi casa întinată a sufletului nostru. Eu n-am învăţat nimic mai mult din dumnezeieştile Scripturi, nici n-am putut să ştiu de la mine însumi. Fiindcă îl auzim pe Apostolul zicând în fiecare zi: „Să se cerceteze fiecare pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Fiindcă cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie Trupul Domnului osândă lui însuşi îşi mănâncă şi bea” [1 Co 11, 28-29]; şi iarăşi: „Cel ce mănâncă cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului vinovat va fi faţă de Trupul şi Sângele Domnului, nedeosebind Trupul Domnului” [Co 11, 27. 29]. Iar dacă cineva care nu arată roade vrednice de pocăinţă [Lc 3, 8] este vădit ca nevrednic dc către de Dumnezeu insuflata Scriptură [2 Tim 3, 16], spune-mi oare cum se va putea curăţi cineva cândva fără lacrimi şi se va putea împărtăşi de Taine cu vrednicie, pe cât îi e cu putinţă? Fiindcă acestea sunt întâiul rod al pocăinţei [Mt 3, 8] şi, aşa cum curgerea scârboasă a trupului şi amestecarea voluptoasă a inimii spre orice patimă se aduc de către noi ca o jertfa diavolului, aşa şi lacrimile vărsate din aceasta se aduc ca o jertfa bine primită [7 Ptr 2, 5] Stăpânului şi curăţă ruşinea acelei plăceri pătimaşe. Arătând aceasta, David zicea: „Jertfa lui Dumnezeu duh zdrobit, inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” [Ps 50, 19]. Şi pe drept cuvânt: fiindcă ajungând sufletul la o aserrlenea deprindere şi smerindu-se astfel în fiecare zi, nu trece o singură zi fără lacrimi potrivit lui David care zicea: „Spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda” [Ps 6, 7].

Sfantul Simeon Noul Teolog

Fragment din cartea "Sfantul Simeon Noul Teolog: Viata si epoca. Scrieri IV", Editura Deisis

Cumpara cartea "Sfantul Simeon Noul Teolog: Viata si epoca. Scrieri IV"

 

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe