Nu, nu există drum bun şi drum rău. Aşa cum nu există râu rău si râu bun. Toate duc spre îmbrăţişarea mării. Nu fi dezamăgit. Tristeţea din ochii tăi, strângerea de inimă, mâinile tremurânde nu sunt pocăinţă. Ci frică şi vinovăţie. Fiindcă ţi s-a spus mereu că trebuie să fii perfect, să fii intr-un anume fel, ca toţi să te accepte, ca să te accepţi şi tu pe tine însuţi. De fiecare dată când imaginea ţi se şifonează din pricina unei greşeli, eşti zguduit, te pierzi şi sucombi, simţi că va cădea din nou pedeapsa asupra ta - repudierea copilului rău. Că nu există bine şi rău. Drumul e totul. Ceea ce e corect te conduce la ceea ce e greşit şi greşeala, la ceea ce e corect. Când pierzi, găseşti şi când mori, învii.
Află, aşadar, că există un Dumnezeu Care nu te va pedepsi pentru greşelile tale. Care te va ţine în braţe când nu te vei putea ţine pe picioare. învaţă că dincolo de corect şi greşit, bine şi rău stă iubirea. Te aşteaptă întotdeauna o îmbrăţişare caldă ca să-ţi afli odihna de fricile tale.
***
Invaţă să scrii şi să ştergi continuu istoria vieţii tale, fără a-ţi fi teamă de ştersături şi greşeli.
***
Intotdeauna laşii îi vor bârfi pe curajoşi fiindcă le pizmuiesc greşelile pe care ei înşişi n-au îndrăznit niciodată să le facă.
***
Pocăinţa înseamnă să mergi înainte, la Hristos, spre lumină, spre bine şi înalt, şi nu să priveşti înapoi, la câtă beznă ai înghiţit. N-are nici un sens să plângem pentru trecutul nostru, când prezentul ne este Hristos. De altfel, nu trebuie să uităm că greşelile ne sunt cărări spre mântuire.
***
Greşelile acestea, pentru care te-ai simţit atât de urât, aceste eşecuri pentru care te-ai lamentat, beznele în care te-ai afundat şi gurile de aer pe care nu le-ai tras sunt pricina pentru care astăzi chipul tău străluceşte şi trupul îţi răspândeşte mireasmă. In absenţa acestor zile acum nu mi-ai fi vorbit din Rai.
***
Păcatele şi greşelile îmi aparţin. Numai Dumnezeu ştie cum şi de ce le-am săvârşit. Tu, neînsemnatul meu „omuleţ", cu unitatea de măsură pentru „virtute" şi legea în mână, nu poţi să mă judeci fiindcă, pur şi simplu, nu ştii nimic despre viaţa mea, mai ales despre serile în care visele sărate mă potopeau. Şi află încă ceva: nimeni nu a păcătuit vreodată după bunul plac, ci fiindcă undeva acolo, în străfund, o rană era deschisă şi, fiind cât un ocean de adâncă, de fiecare dată, când puneam început unei călătorii, ne scufunda nădejdile.
***
Inţelepciunea vieţii noastre sunt greşelile pe care le-am săvârşit. Şi sfinţenia sufletului - păcatele care ne-au învăţat să fim însetaţi de cer.
***
De câte ori în viaţă n-am făcut totul pe dos? Şi de câte ori nu vom mai face la fel? De multe ori. Şi ce căutăm pe calea aceasta stigmatizată de căderi şi învieri, greşeli şi îndreptări, lumină şi întuneric? Şanse. Putinţa unei noi încercări.
Aceasta e învierea, o şansă uriaşă. Putinţa de a trăi în dauna morţii care ne ameninţă în însăşi firea noastră, din prima clipă a vieţii.
Invierea lui Hristos ne oferă o nouă înţelegere a timpului. Prin biruinţa asupra morţii, timpul nu mai curge ca un vrăjmaş gata să ne înghită odată cu trecerea sa. Viaţa a învins deja. Timpul a devenit pascal. Moarte nu există, astfel că nici sfârşit, capăt, excludere nu există.
Greşelile, ratările, eşecurile, regretele şi patimile noastre nu ajung pricina condamnării eterne, ci şanse de pocăinţă, îndreptare. Există timp, există moment prielnic.
PR. HARALAMBOS PAPADOPOULOS
Fragment din cartea "VIAŢA FĂRĂ REŢETE", Editura Sophia
Cumpara cartea "VIAŢA FĂRĂ REŢETE"
- Mostenim pacatele stramosilor?
-
Pacatele impotriva Duhului Sfant
Publicat in : Editoriale -
Pacatele capitale
Publicat in : Editoriale -
Pacatele strigatoare la cer
Publicat in : Editoriale -
Pacatele tineretilor mele !
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.