Grija de multe, boala mileniului al III lea

Grija de multe, boala mileniului al III lea Mareste imaginea.

Cum stăpânește Diavolul lumea? Prin grija de multe și prin împrăștierea minții omului. Satana asaltează pe om din toate părțile, năvălind asupra acestuia cu ispitele trupești, în special cu desfrânarea, cu lăcomia, cu confort sporit și îmbuibarea pântecelui. Dacă nu-l poate prinde pe om prin acestea, diavolul recurge la alte vicleșuguri precum slava deșartă și mândria, pizma și ura, care a sporit enorm în vremurile noastre pe care le trăim, indiferența și răcirea credinței etc. Iată, bunăoară, diavolul a pus stăpânire pe bogații lumii. În ce sens? Pentru că problema fundamentală a omenirii nu este războiul, nu este pandemia etc., ci faptul că omenire nu-i mai poate sătura pe bogații lumii. Aceasta este cea mai mare problemă. Dar ce este grija de multe? Sfântul Nil Sinaitul ne spune: „Grija de multe este o istovire a sufletului”. Ea este o stare de fapt, care bântuie ființa umană prin grijă exagerată, prin plictiseală, tristețe, apăsare duhovnicească, printr-o împuținare a inimii însoțită, uneori de o mare scârbă. Grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii. Așa cum zilele de toamnă întunecate și cețoase sunt prevestitoare ale iernii, tot astfel grija de multe cea de nebiruit, dacă prinde putere conduce către deznădejdea cea ucigătoare. Orice stare întunecată este primejdioasă pentru suflet”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne îndeamnă la o mai bună cercetare lăuntrică: „Priviți cu atenție în interiorul vostru. Sub agitația de mișcări ale minții și ale voinței, veți distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, și care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulțumirii cu tot ce are; tot ea, atunci când nevoitorul produce un lucru, îi închipuie mereu sute de alte lucruri, în aparență foarte importante. Din primul moment după trezire, sufletul este asaltat de griji, care nu ne lasă nici să ședem locului, nici să stăm de vorba cu cineva cum se cuvine, nici măcar să mâncăm în liniște, până când nu ne doboară osteniți la odihnă, în noaptea adâncă – odihnă, la rândul ei, tulburată de vise pline de griji. Această boală se numește grija de multe, ea mănâncă sufletul, ca rugina fierul”.

După Sfântul Ioan Gură de Aur „grija de multe exagerată este mai vătămătoare decât orice acțiune demonică, pentru că și demonul atunci când stăpânește pe cineva îl stăpânește prin grija de multe... Noi trebuie să ne îmbărbătăm, dacă dorim să ne luptăm cu izbândă. Dacă cădem în descurajare, suntem pierduți!”.

În Psaltire chiar Sfântul Duh mărturisește cu tărie aceste idei. Acolo citim: „Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El, de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr, voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va auzi și îi va mântui pe dânșii” (Psalmi 144, 18-19). Dacă iubești pe Domnul și cu rugăciune fierbinte ziua și noapte strigi către El, poate El să nu te izbăvească de asalturile demonilor? Ca să zdrobească faptele diavolului Dumnezeu a trimis pe Unul-Născut Fiul Său, Care din dragoste pentru noi a murit pe Cruce pentru mântuirea noastră! Cum este cu putință ca El să-ți refuze ajutorul, când El Însuși jinduiește să ți-l dea și așteaptă numai să strigi din toată inima către El! Pentru cei ce nădăjduiesc cu adevărat în Domnul sunt valabile cuvintele psalmistului: „Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va adormita Cel ce te păzește… Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta și ieșirea ta de acum și până în veac”. (Psalmul 120).

Grija de multe ne asaltează. de obicei în urma unor nerealizări. Însă nicăieri nu se spune, că încă de la prima înfruntare cu demonii noi îi vom înfrânge. Dimpotrivă, suntem preveniți, că prin nevoințe și prin multe necazuri se intră în împărăția lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). La vreme de luptă există căderi și ridicări. Regula este: dacă ai căzut, ridică-te! Dacă ți se întâmplă să nu izbutești, pune început bun! În legătură cu aceasta ca pildă ne slujesc albinele și furnicile. Despre albine se știe, că oricât li s-ar nărui fagurii ele nu contenesc niciodată să facă alții noi până ce în cele din urmă vor reuși să-și asigure celule în care cresc larvele și unde își vor depozita mierea. Un naturalist povestește despre comportamentul micuței furnici care purta o grea povară pe o suprafață înclinată. De cum se ridica pe locul cel mai înalt, povara cădea din nou. Aceasta s-a repetat nu doar odată. Însă ea, de fiecare dată se întorcea, o lua și începea din nou să o care la deal, până ce în cele din urmă a reușit să o ducă în mușuroi. Tot astfel și noi trebuie să ne întărim în lupta împotriva piedicilor de pe calea vieții duhovnicești. Pentru a ne asigura de victorie să dăm dovadă de cea mai hotărâtă credință în Dumnezeu, de nădejde tare în ajutorul Lui, și fără încetare să ne străduim să nu cădem în păcate de bună voie, ci să trăim virtuos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: „Noi nu avem alt mijloc de biruință asupra diavolului în afară de ajutorul lui Dumnezeu printr-o viață virtuoasă”.

De aceea, sub nicio formă nu trebuie să deznădăjduim nici chiar atunci când lupta devine deosebit de grea, și mai cu seamă când intrăm într-o situație fără ieșire. Chiar dacă ni se pare că nu există nicio ieșire, trebuie să fim încredințați că Dumnezeu cunoaște ieșirea și cu siguranță ne va scoate din această situație dacă dăm dovadă de răbdare până la sfârșit. Răbdarea este semnul adâncii credinței în Dumnezeu. Dumnezeu ne învață să ne întărim întru răbdare, încununându-ne pentru credincioșia în încercările răbdate de noi, ocrotindu-ne cu dreapta Sa. „Când Dumnezeu își arată Atotputernicia Sa - spune sfântul Ioan Gură de Aur,- adesea îngăduie mulțime de osteneli în faptele noastre, ca să ne conducă spre împlinirea scopurilor Sale, ca să ne descopere măreția Atotputerniciei Sale”.

Creștinul trebuie să fie îndrăzneț în toată vremea, dar mai cu seamă - în grelele prigoane și în ispitele cruciale. El trebuie să se deosebească radical de oamenii lumești care așază ca scop al vieții lor fericirea pământească. Pentru aceștia ispitele sunt moarte: ei se îngrijorează de cum văd piedici în viață pentru bogăția pământească. Pentru creștin însă trebuie să fie în vigoare un dreptar exact pe dos. Dacă este un adevărat ucenic al lui Hristos, tocmai în vremea ispitei el este cel mai plin de bărbăție, mai îndrăzneț, mai energic pentru că atunci se hotărăște locul veșniciei lui. Dacă arată în aceste momente hotărâtoare teamă față de viața sa, el poate să moară pentru vecie. Dacă însă își predă viața lui în mâinile lui Dumnezeu și este gata să moară pentru Dumnezeu va trăi veșnic cu El.

Ce ar trebui să facă aceia care au păcătuit și cred în Hristos, pentru a nu cădea în aceste rătăciri fatale pentru păcătoșii care nu cred? Ei trebuie să caute mântuirea din această îngrijorare nu în satisfacție ci dimpotrivă, prin această grijă de multe să se izbăvească de orice îngrijorare. Ce: dacă te descurajezi pentru păcate nu fugi de necazul care te apasă din pricina lor! Nu căuta plăceri, ci spune-ți: Iată până unde m-au condus păcatele mele! Vai mie! Dacă eu aici pe pământ mă bucur de atâtea îndurări dumnezeiești unde mă bucur de aer și de soare, unde admir stelele și florile - dacă aici cad într-o astfel de stare de iad, care aproape nu o pot suporta și prefer să mor, atunci prin păcătoșenia mea, care va fi starea mea în iad, unde nu va exista nici un fel de mângâiere! Nimic altceva nu-mi rămâne în afară de a ne pocăi și a striga asemenea lui David: „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!”.

Ștefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
432 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

23 Ianuarie 2023

Vizualizari: 275

Voteaza:

Grija de multe, boala mileniului al III lea 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE