
O altă trăsătură a Sfântului Iacov era naturaleţea sa în legătură cu tinerii. Avea o mare purtare de grijă şi dragoste faţă de tineri, de aceea le şi asigura un loc deosebit în inima sa. Am amintit şi mai devreme cu câtă sârguinţă se implica in realizarea taberelor pentru copii. întotdeauna mă întreba de starea tinerilor, mă sfătuia şi mă susţinea în diverse moduri.
Mulţi tineri mergeau şi se spovedeau la Părintele Iacov. Avea calitatea de a te lăsa fără grai! Era modul în care îţi vorbea. Dar şi tinerii, fiecare cu propriile probleme personale, aflau răspuns şi rezolvare la toate căutările lor. Părintele spunea ceva adresându-se tuturor, dar ceea ce spunea era adresat în acelaşi timp şi cuiva anume. Şi aceasta o ştia doar cel căruia îi era adresat mesajul său.
Imi aduc aminte că odată, după o tabără, copiii au vrut să mergem la Părintele Iacov. Am plecat spre mănăstire; în grupul nostru se afla şi un băiat care întotdeauna punea întrebări şi îşi exprima nelămuririle, dar niciodată nu îţi puteai da seama dacă răspunsul pe care i l-ai dat îl mulţumea sau nu. Nu se exprima, nu se deschidea sub nici o formă. Te întreba, îi răspundeai şi atât. Rămânea închis sau rezervat - nimeni nu ştia exact. După ce am ajuns la mănăstire, l-am întâlnit pe Părintele, am luat binecuvântare şi am vorbit timp îndelungat cu el. Apoi am plecat, ne-am continuat excursia şi am ajuns în partea de nord a Eviei. La prima oprire ne-am aşezat undeva şi am strâns tot grupul.
- Copii, vreau să vă pun o întrebare, le-am zis. Participăm împreună la lucrarea catehetică a Bisericii, la Centrul duhovnicesc, participăm împreună la pelerinajele şi la taberele pe care le facem, acum am mers şi ia Părintele Iacov... Vreau să vă întreb deci: Ce credeţi? Poate un tânăr de astăzi să trăiască aproape de Biserică? Şi cel care a ridicat cel dintâi mâna a fost acel băiat, care părea întotdeauna inabordabil.
- Spune, Antonie, i-am zis.
- Ce vrei să spui? De ce a fost greşită întrebarea mea?
- Ne-aţi întrebat dacă un tânăr poate trăiasca aproape de Biserică.
- Da. Unde e greşeala?
Şi mi-a răspuns, fără drept de apel:
- Trebuia să ne întrebaţi dacă un tânăr poate va trăiască astăzi fără Biserică.
Am fost impresionat în mod deosebit. Fiindcă il cunoşteam pe acest tânăr şi am realizat în acel moment ce impact a avut asupra lui vizita pe care i-o făcuserăm Părintelui. Părintele avea această calitate, de a atinge vieţile tinerilor într-un chip negrăit şi inexplicabil. De aceea în anii respectivi, de fiecare dată când le propuneam tinerilor din cadrul programului catehetic sau de la întâlnirile cu tinerii să mergem la Cuviosul David, acceptau deîndată, nu au refuzat niciodată. De iccare dată când întrebam: „Copii, mergem la Părintele lacov?", întotdeauna acceptau cu entuziasm. Şi acest lucru cred că spune multe de -prv relaţia părintelui cu tinerii.
Avea deci un mod aparte de a aborda astfel de vizite la Părintele, intrau pe calea vieţii duhovniceşti: începeau să se spovedească şi să aibă o relaţie mai conştientă cu credinţa creştină.
Ca dovada a iubirii Sfântului lacov faţă de tineri stă şi o altă întâmplare de care-mi amintesc, când la mănăstire au venit pentru prima dată nişte studenţi de la Facultatea de Teologie. Ii adusese profesorul lor, părintele Gheorghios Frthymiou.
Pe părintele Gheorghios îl cunoşteam din perioada studiilor la Facultatea de Teologie din Atena. Am fost colegi şi prieteni. .într-o vară, pe când era încă mirean, a venit cu familia lui în vacanţă într-o zonă din vecinătatea noastră.
In primele zile, când îşi făceau programul şi se gândeau ce ar putea să vadă prin împrejurimi, m-a întrebat dacă am să le propun vreo destinaţie.
- Ai fost vreodată la Cuviosul David?, l-am întrebat.
- Nu.
- Atunci acolo vom merge.
Când l-a cunoscut pe Părintele lacov a fost impresionat şi i-a devenit fiu duhovnicesc. Intr-o zi, părintele Gheorghios mi-a zis:
- O să vin cu studenţii la mănăstire, aşa, ca otr-o excursie. Vii şi tu cu noi?
- Cu plăcere, părinte. Să mergeţi mai întâi la Sfântul Ioan Rusul. Eu o să vă aştept acolo, vă zic câteva lucruri despre Sfântul Ioan şi apoi vom urca spre mănăstire.
Aşa a şi fost. Ne-am întâlnit ia Sfântul Ioan tuşul, şi mai târziu, spre amiază, am plecai spre lanăstire. Acolo am intrat în biserică şi pe când uâ îndreptam spre altar, dintr-o dată, am rămas înmărmurit! Când am ajuns în dreptul raclei unde e afla capul Sfântului Ioan, am simţit un val puternic de mireasmă venind de la sfintele moaşte! Era atât de intens, încât era cu neputinţă să nu îl remarc. „Ce mireasmă!", mi-am zis cuprins de uimire, însă n-am povestit nimănui nimic.
Părintele lacov s-a întâlnit cu studenţii.
- Ai văzut, dragul meu, cât s-a bucurat sfântul astăzi pentru tinerii care au venit7
L-am privit cu nedumerire. De unde îşi dăduse seama că Sîântui s-a bucurat?
- Ai simţit ce mireasmă frumoasă izvora de la capul lui?, a continuat Părintele şi brusc mi-am adus aminte de neaşteptata trăire pe cate o avusesem şi eu mai devreme în biserică.
- Da, Părinte, am simţit şi eu asta şi am rămas uimit!
- Dragul meu. Sfântul s-a bucurat mult că au venit tinerii. Şi-au aflat calea!
Şi, într-adevăr, mulţi dintre acei tineri, chiar dacă erau teologi, nu se spovediseră niciodată. Unii aveau diverse probleme.
„Slavă Domnului", a zis Părintele în mod repetat. Şi eu încă şi astăzi îmi amintesc de simţirea acelei miresme izvorâte de capul Sfântului loan şi de iubirea Sfântului lacov pentru tinerii aceia şi pentru toţi tinerii în general.
Fragment din cartea "Omul care nu este smerit nu poate iubi. Sfantul Iacov Talikis asa cum l-am cunoscut", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Omul care nu este smerit nu poate iubi. Sfantul Iacov Talikis asa cum l-am cunoscut"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.