54. Imbrăcămintea monahicească trebuie să fie deosebită. „Este de folos o îmbrăcăminte deosebită, care vesteşte oricui şi înainte mărturiseşte despre făgăduinţa noastră de a vieţui după Dumnezeu; cei ce se întâlnesc cu noi ne cer o purtare cuviincioasă. Căci cele necuviincioase şi cele de ocară altfel se vădesc în oamenii de rând şi altfel, în cei ce se arată a fi ceva. Dacă un om de rând va bate pe cineva în faţa mulţimii, sau dacă va fi el însuşi bătut, ori dacă va spune vorbe scâmave şi îşi va petrece vremea prin cârciumi sau va face vreo altă faptă necuviincioasă, altcineva nu va băga aceasta în seamă, îndată găsind că o asemenea întâmplare corespunde mersului obişnuit al vieţii.

Iar dacă unul care a făgăduit o viaţă aspră va nesocoti chiar şi cea mai mică dintre datoriile sale, îndată va fi băgat în seamă şi osândit va fi, după cele ce s-au zis: «şi întorcându-se, să vă sfâşie pe voi» (Matei 7,6). Deci, îmbrăcămintea slujeşte drept stavilă de înţelepţire pentru cei neputincioşi şi îi opreşte de la cele rele."

55. Felurile îmbrăcămintei se cunosc aşa: „Ni se cuvine nouă smerita cugetare, ca toate să le avem simple, ieftine şi fără de cheltuială mare, ca trebuinţele cele trupeşti să ne dea cât mai puţine prilejuri de grijă. Spre aceasta trebuie să tindem şi în ceea ce priveşte îmbrăcămintea. Căci, dacă ni se cade a stărui să fim cei mai de pe urmă dintre toţi, vădit lucru este că şi în această privinţă e de dorit să fim cei mai de pe urmă. Precum bărbaţii cei iubitori de slavă o dobândesc şi prin îmbrăcămintea cu care se împodobesc, căutând ca toţi oamenii să se uite la ei şi să le laude îmbrăcămintea cea scumpă, tot aşa cel ce, smerindu-se pe sine, şi-a pus viaţa pe scara cea mai de jos, şi în această privinţă trebuie să ia locul cel mai umil. Ni se cuvine să ne asemănăm nu celor ce trăiesc în palate împărăteşti şi celor ce se îmbracă în haine scumpe, ci îngerului şi vestitorului venirii Domnului, pe care nu l-a întrecut nici unul dintre cei născuţi din femei (cf. Matei 11,11), şi anume lui Ioan, fiul lui Zaharia, care purta îmbrăcăminte din păr de cămilă (cf. Matei 3,4). De altfel, şi sfinţii cei de demult în cojoace şi în piei de capră au rătăcit (cf. Evrei 11, 37).

56. Iar rostul întrebuinţării ni l-a arătat apostolul, zicând, într-un cuvânt: «având hrană şi îmbrăcăminte, cu aceasta vom fi îndestulaţi» (I Timotei 6, 8), astfel că ne-ar fi de trebuinţă numai acele haine cu care ne acoperim şi să nu cădem în păcatul iubirii de podoabe deşarte (ca să nu-i zicem mai aspru), prin împodobire cu haine împestriţate, pentru că acestea s-au pus în întrebuinţare prin sporirea meşteşugurilor celor ce slujesc deşertăciunii.

Dar e cunoscută şi întrebuinţarea cea dintâi a îmbrăcămintei, pe care a dat-o Dumnezeu celor ce au avut nevoie de ea. Căci s-a zis: «şi a făcut Domnul îmbrăcăminte de piele» (Facerea 3, 21). Pentru a se acoperi ruşinea, destul era această întrebuinţare a îmbrăcăminţii.

Deoarece însă vine şi altă nevoie, de a ne încălzi cu îmbrăcămintea, e nevoie să întrebuinţăm dintre acelea care să se potrivească şi unui scop, şi altuia, şi ruşinea noastră să fie acoperită, şi să ne apărăm de vătămarea văzduhurilor. Dar întrucât şi aici unele sunt de mare folos, iar altele mai puţin folosesc, se cade a se alege ceea ce poate îndestula cât mai multe trebuinţe, însă în aşa fel încât să nu se calce legea sărăciei, ca să nu avem o mulţime de haine, unele pentru a ne arăta în ele, altele pentru întrebuinţare acasă, şi iarăşi unele pentru a fi întrebuinţate ziua, iar altele, noaptea; ci se cade a ne gândi cum să ne pregătim aşa fel de îmbrăcăminte care pentru orice să fie bună, şi pentru a ne îmbrăca în ea cu bună-cuviinţă ziua, şi pentru a ne acoperi cu ea în vreme de noapte.

57. Aceeaşi lege o am eu şi când judec despre încălţăminte. Totdeauna se cade să se aleagă încălţămintea care nu e cea mai scumpă, pe care mai lesne o putem câştiga şi care se potriveşte scopului întrebuinţării.

58. Cum că e nevoie de a întrebuinţa brâul, aceasta o dovedesc drepţii care au trăit înainte de noi: «Ioan avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului» (Matei 3,4); şi încă mai înainte de el, Ilie, căci ca şi cum pentru osebirea acestui bărbat s-a scris: «omul acela este păros peste tot şi încins peste mijloc cu o cingătoare de curea» (IV Regi 1, 8). Şi Petru purta brâu, cum se vede din cuvintele îngerului, care i-a spus: «încinge-te şi încalţă-te cu sandalele» (Fapte 12, 8).

Şi fericitul Pavel, cum se vede, întrebuinţa brâul, căci prorocul Agav a zis pentru el: «pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim» (Fapte 21,11). Şi lui Iov îi porunceşte Domnul să se încingă. Ca semn de oarecare bărbăţie şi ca să se arate că e gata la orice, i s-a zis: «încinge-ţi coapsele tale ca un viteaz» (Iov 38,3). Şi toţi ucenicii Domnului aveau obiceiul de a purta brâu, precum se vede din oprirea de a avea aramă în cingători (cf. Matei 10, 9). Mai ales cel ce doreşte să lucreze cu braţele are nevoie de mişcări slobode şi nestingherite, deci îi trebuie brâu, cu ajutorul căruia îmbrăcămintea se lipeşte de trup şi mai bine îl încălzeşte, strânsă fiind de jur-împrejur, şi nu-l împiedică în mişcări. Pentru că şi Domnul, când Se pregătea să le slujească ucenicilor Săi, «luând un ştergar, S-a încins cu el» (loan 13, 4)."

59. „De mulţimea de haine nici nu ni se cade nouă a vorbi. Dacă celui ce are două haine i se porunceşte să dea celui ce n-are (cf. Luca 3,11), atunci e limpede că agonisirea de haine multe pentru sine este oprită. Iar celui ce i s-au dat două haine oare trebuie să-i mai dai încă şi lege pentru întrebuinţare?"

60. Insăşi folosirea hainelor este rânduită prin următoarele pravile: când singur îţi alegi, ia-ţi pe cea mai proastă, iar când alţii îţi dau, ia pe care ţi-o dau.

„Nu trebuie să-ţi doreşti haina sau îmbrăcămintea cea mai bună, ci se cade a alege pe cea mai proastă, pentru ca şi în aceasta să-ţi arăţi smerita cugetare şi să nu te înfăţişezi ca unul care iubeşte podoabele, prin care s-ar dovedi iubirea de sine şi înstrăinarea de fraţi. Căci cel ce aleargă după întâietate s-a depărtat de dragoste şi de smerita cugetare."

61. „Imbrăcămintea sau încălţămintea, oricum ar fi acestea, primeşte-le astfel: dacă sunt prea mari sau prea mici pentru statura ta, atunci, cu cuviincioasă blândeţe, spune-ţi nevoia; iar de nu-ţi vor plăcea pentru că vor fi prea ieftine sau nu tocmai noi, atunci adu-ţi aminte de cuvintele Domnului, Care a zis că nu oricine, ci numai «lucrătorul este vrednic este de hrana sa» (Matei 10, 10) şi întreabă-te pe tine însuţi dacă ai lucrat cele ce sunt vrednice de poruncile şi de făgăduinţele Domnului; atunci nu numai că nu vei cere altele, ci şi pentru cele ce ţi s-au dat te va cuprinde înfricoşarea chinuitoare, ca pe unul ce primeşte acestea fără să fie vrednic. Căci cele spuse despre hrană se cade a le socoti ca dreptar şi atunci când judeci despre orice lucru ce răspunde nevoilor trupeşti."

62. „Dar dacă se leapădă cineva de hainele cele scumpe, însă, judecând despre îmbrăcămintea şi încălţămintea cea ieftină, crede că acestea trebuie măcar să fie frumoase, atunci vădit lucru e că unul ca acesta pătimeşte de slăbiciunea de a plăcea oamenilor; prin aceasta, se depărtează de Dumnezeu şi în cele mai neînsemnate lucruri arată că e cuprins de neputinţa deşertăciunii: fiindcă toate câte se pun la cale nu pentru trebuinţe, ci pentru podoabă, se cade să fie osândite ca fiind deşarte."

63. Nu vom trece cu vederea nici povaţa pentru folosinţa cămăşilor de păr aspru, numai pentru înfrânarea şi potolirea cărnii: „întrebuinţarea acestor cămăşi are timpul său; pentru că purtarea lor slujeşte nu nevoilor trupului, ci pentru înfrânarea şi potolirea cărnii. Nefiindu-ne îngăduit însă să avem câte două rânduri de haine, putem oare întrebuinţa cămăşile acestea în afară de pricina pomenită mai sus? Fiecare să judece despre aceasta aparte."

Fragment din cartea "Randuielile vietii monahale", Editura Sophia

Cumpara cartea "Randuielile vietii monahale"

• Imbracamintea monahala
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: