Aceste cugetări duhovniceşti au fost scrise de stareţ pe marginile unui caiet de plante de grădină, alcătuit pentru folosul grădinarilor mănăstirii Sfanţul Pantelimon din Muntele Athos şi au fost descoperite doar cu câţiva ani în urmă.

Nu se ştie de ce stareţul s-a folosit de el ca să-şi noteze gândurile. N-avea el oare în acel moment nici o altă hârtie şi s-a folosit de ce avea la îndemână? Mai verosimilă pare explicaţia că, găsind acest caiet şi frunzărindu-l, ar fi aflat în el izvorul unei prime inspiraţii, care apoi s-a conturat, şi a simţit nevoia, cu neputinţă de stăpânit, s-o aştearnă îndată pe hârtie.

Data redactării acestor texte nu ne este cunoscută. Găsim totuşi, în capătul 23, o aluzie la vizita în mănăstire a Episcopului Nicolae Velimirovici. Vizitele acestuia în Sfântul Munte au fost numeroase, dar ştim că în 1919 el a fost hirotonit episcop. Aşadar, însemnările au fost făcute după această dată. Insemnarea menţionată nu indică o întâlnire personală dintre cei doi, dar posibilitatea nu poate fi nici exclusă. In acest caz, însemnările ar fi posterioare anului 1930, pentru că episcopul Nicolae a stat prima oară de vorbă cu Părintele Siluan pe la începutul anilor ’30.

Aceste patruzeci şi unu de capete n-au fost redactate cu scopul de a deveni o centurie duhovnicească, acea compoziţie pe care o iubeau Părinţii din vechime şi pe care o întâlnim de nenumărate ori în Filocalie. In mod incontestabil însă ele aparţin acestui gen de literatură duhovnicească.

Pornind de la contemplarea florilor, Sfântul Siluan dezvoltă o serie de consideraţii referitoare la ce este omul înaintea lui Dumnezeu şi la ce ar trebui să fie Dumnezeu pentru om; vorbeşte apoi despre diverse aspecte ale vieţii duhovniceşti. Toate temele obişnuite ale mărturiei şi învăţăturii stareţului se regăsesc aici: neţărmurita iubire a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii şi Care se descoperă celui ce-L cunoaşte prin Duhul Sfânt; statornica şi nesecata Lui milă faţă de păcătoşi, pe care El o arată celor ce se căiesc de păcate; nemărginita blândeţe şi smerenie a lui Hristos făcute cunoscute prin venirea Duhului Sfânt în sufletul pe care-l umple de bucurie; importanţa fundamentală pentru om a aceloraşi virtuţi - a blândeţii sub forma milei, şi a smereniei - pe care omul le cunoaşte deplin prin Duhul Sfânt; importanţa, de asemenea, pentru viaţa duhovnicească a împlinirii poruncilor şi a altor virtuţi, îndeosebi înfrânarea - sub forma postului -, sărăcia şi înstrăinarea, pocăinţa, rugăciunea - aducerea-aminte neîncetată de Dumnezeu - şi ascultarea.

Dacă, de obicei, Sfântul Siluan vorbeşte mult despre smerenie, aici el pune un accent puternic pe ascultare, ca cea prin care omul se leapădă de voia sa, biruind prin urmare mândria - patima cea mai înfricoşătoare - şi pe demonii care o iscă şi care, în lipsa smereniei şi pocăinţei, vin şi se sălăşluiesc în suflet, semănând în el tulburare, amăgire duhovnicească şi nimicirea binelui.

In această perspectivă, Sfântul Siluan subliniază necesitatea de a sta sub ascultarea unui părinte duhovnicesc, de a-i mărturisi gândurile, de a urma cu stricteţe sfaturile lui, ca şi de a-i respecta şi cinsti pe episcopi, chipuri ale lui Hristos. Păzirea poruncilor şi viaţa virtuoasă apar aici ca şi condiţii ale cunoaşterii lui Dumnezeu, care, în mod adevărat şi real, ne este dată doar prin Duhul Sfânt în experierea lăuntrică a prezenţei Sale. Această cunoaştere nu are caracter conceptual şi nici nu stă în vreo abilitate intelectuală, ci îi este dată celui credincios pe măsura curăţiei şi smereniei sale, fiind întotdeauna un dar al bunătăţii lui Dumnezeu.

Pe lângă cunoaştere, venirea Duhului Sfânt în suflet aduce o mare pace şi bucurie, şi-i dă o neostoită iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii, facându-l părtaş la nesecata milă şi grijă a lui Dumnezeu faţă de cei păcătoşi şi de toţi cei aflaţi în suferinţă.

Regăsim în aceste însemnări una dintre trăsăturile cele mai originale ale spiritualităţii Sfântului Siluan, şi anume evlavia sa pentru Adam, de care se simte în mod deosebit aproape, pentru că amândoi au străbătut o aceeaşi cale duhovnicească. Adam, după ce L-a văzut pe Dumnezeu faţă către faţă în rai şi s-a desfătat de prezenţa Lui, a pierdut, prin greşeala sa, harul, având să îndure chinul şi suferinţa dorului după raiul pierdut şi să-l caute cu lacrimi de pocăinţă, ajungând într-un sfârşit să-l afle prin mila Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Aşadar, regăsim aici şi tema părăsirii de către har, dar nu şi pe cea a simţirii iadului şi a deznădejdii - vederea chinuitoare şi plină de tulburare a demonilor, simţirea prezenţei lor întunecate şi a lucrării lor în suflet fiind de acum pentru stareţ definitiv şterse din sufletul lui.

Este posibil ca aceste capete să fi fost scrise la vremea când sufletul şi duhul Sfântului Siluan erau împăcate, în ultimii ani ai vieţii sale. O mărturie ar fi şi faptul că aflăm aici citate de două ori cuvintele lui Hristos pe care stareţul nu ostenea să le repete în însemnările sale din urmă: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,28).

1. Sufletul blând şi smerit este mai bun ca aceste flori, mireasma lui este mai plăcută. Domnul a dat florilor frumuseţe, dar, pentru că El îl iubeşte pe om mai mult decât pe flori, El i-a dat lui Duhul Sfânt, mai dulce decât întreaga lume şi atât de plăcut sufletului. Dacă noi L-am cunoaşte, L-am iubi mai mult decât iubim florile.

2. Dumnezeu a creat florile pentru om, ca sufletul să-L slăvească pe Ziditorul său şi să-L iubească prin zidirea Sa. Nu trebuie să-L uităm pe Dumnezeu, nici măcar pentru o clipă din zi. El ne iubeşte; să-L iubim şi noi şi să-I cerem mila şi puterea de a împlini poruncile Sale: căci împlinindu-le, noi îl cunoaştem. El este inima noastră, dorinţa noastră, bucuria şi nădejdea noastră.

3. Acum să ne urcăm la cer cu mintea, căci Domnul nostru acolo locuieşte şi de acolo priveşte la cele de pe pământ cu milă. El se bucură nespus dacă noi ne căim de
păcatele noastre şi dorim să vieţuim în sfinţenie. Impreună cu El se bucură tot cerul de pocăinţa noastră. Harul Duhului Sfânt mi-a dat această încredinţare. Slavă Domnului şi milostivirii Sale!

4. Tu iubeşti florile, dar îl iubeşti tu pe Domnul şi pe vrăjmaşii tăi care te jignesc? Dacă-i iubeşti, e lucru bun şi cuvenit. Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă să Te iubesc aşa cum Te iubesc sfinţii. Ei trăiau pe pământ şi cu mâinile lor lucrau, dar sufletul lor era în Dumnezeu, Care le dădea putere. Ei dădeau slavă lui Dumnezeu pentru necazuri şi suferinţe şi-şi smereau sufletul lor. Domnul i-a preamărit pentru ostenelile şi smerenia lor.

5. Vai mie, nenorocitul, care mă aflu pe pământ şi calc cu picioarele mele ţărâna cea sfântă şi întinez văzduhul în jurul meu! Şi cu toate acestea, Domnul mă iubeşte şi-mi
dă viaţă zi de zi, oră de oră şi clipă de clipă şi în marea Sa milă aşteaptă să mă pocăiesc, să mă smeresc şi să fiu veşnic cu El. Domnul nostru ne iubeşte. El a suferit şi a fost culcat în iesle pentru noi. Tot cerul se minuna: Fiul lui Dumnezeu în iesle! A venit ca să ne mântuiască şi să ne deschidă raiul în care El însuşi stă şi de unde ne cheamă şi ne spune: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (In. 12, 26). La Schimbarea Sa la Faţă pe Muntele Taborului, Domnul a arătat Slava Sa ucenicilor, care au căzut cu faţa la pământ de spaimă şi uimire: iată unde-l duce Domnul pe om! Şi aşa trebuie să vieţuim, sârguindu-ne să fim plăcuţi lui Dumnezeu!

6. Prin harul Duhului Sfânt şi contemplarea zidirii, Dumnezeu Se face cunoscut de cel pe care El însuşi îl binevoieşte şi cum binevoieşte. Contemplând zidirea, omul se minunează de înţelepciunea lui Dumnezeu; cum le-a zidit El pe toate, cerul şi pământul şi toate făpturile?! Sufletul cunoaşte pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt pe cât îi descoperă şi-l învaţă harul. Iisus Hristos Se descoperă în Duhul Sfânt după cum voieşte; sufletul vede bunătatea Sa, milostivirea Sa, iubirea Sa, blândeţea Sa şi smerenia Sa. Dumnezeu îi va descoperi toate sufletului prin Duhul Sfânt. Când dobândeşte iubirea Domnului, sufletul se îngrijeşte numai să placă Lui.

7. Pentru noi, creştinii, viaţa pe pământ este uşoară. Sufletul nostru este senin şi blând. El este obişnuit să se smerească, şi pentru acesta Domnul Se milostiveşte şi îi dă harul Său. Harul ne învaţă să iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine: aceasta este viaţa noastră în Dumnezeu. Pentru aceasta ne invidiază vrăjmaşii noştri şi vor să ne facă să-L uităm pe Dumnezeu. Insă noi să stăruim să-L iubim şi vom afla în El odihna, căci suntem sprijiniţi de harul Său. Prin el, Domnul ne dă să înţelegem că sunt oameni care I se aseamănă Lui: sunt cei care au împlinit poruncile. Alţii se aseamănă vrăjmaşului: sunt cei care-l urmează pe acesta. Nu este nimic uimitor în aceasta. Din stejar creşte stejar, iar din mesteacăn, mesteacăn.

8. Astfel noi, creştinii, avem pe Duhul Sfânt care ne luminează, ne învaţă şi ne ajută în cele bune. Cum mama iubitoare îşi spală copilul de murdărie, şi Domnul ne iartă şi ne sfinţeşte cu milă, numai ca noi să ne pocăim din tot sufletul nostru. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28). Cât de dulce şi de plăcut este pentru suflet să fie în Dumnezeu, numai să ştie să se poarte cu dreptate şi smerenie şi să tindă spre porunci. Să privim florile: toate sunt create pentru noi. Cum ne iubeşte Dumnezeu! Numai să-L iubim şi noi şi să împlinim sfintele Sale porunci!

9. Mintea mea este întinată, însă uneori Domnul mă luminează pentru rugăciunile sfinţilor părinţi care vieţuiesc aici, în mănăstire. Cu adevărat ei sunt îngeri în trup, deşi lucrează cu mâinile lor. Calcă pe pământ, dar îl iubesc pe Domnul în taina sufletului lor şi-şi smeresc mintea, ca nişte îngeri.

10. Sfinţilor le place să verse lacrimi înaintea lui Dumnezeu. Duhul lor este vesel, dar ei se chinuie pentru cei care vieţuiesc rău, ca mine. Cum ştim noi asta? Din Sfânta Scriptură! Sfinţii varsă multe lacrimi pentru noi, pentru că Duhul Sfant Se odihneşte în ei. El este Iubire, trăieşte în sufletul lor şi îi învaţă iubirea şi smerenia. El face tot
lucrul uşor pentru suflet.

11. Bine ar fi ca sufletul să înveţe să verse lacrimi şi să se roage lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Mulţi monahi fac aşa. Domnul îi păzeşte pe monahii din Sfântul Munte pentru rugăciunile Sfinţilor şi ale Maicii lui Dumnezeu. Eu cred şi ştiu că Ea îi iubeşte pe monahii ascultători, care se mărturisesc des şi care nu primesc gândurile rele. Maica Domnului se mâhneşte mult pentru cei care vieţuiesc fără grijă şi în întinare; aceia nu-L au pe Duhul Sfânt în suflet, ci tristeţe, trândăvie şi iuţime.

12. Dau slavă Domnului, Care ne-a zidit şi ne-a luminat prin Sfântul Botez, Care ne-a dat Sângele Lui şi prea sfântul Său trup şi ne-a dat să-L cunoaştem pe El şi mila Lui. El nu-Şi aduce aminte de păcatele noastre, după cum aflăm din Sfintele Scripturi şi din experienţă. Dimpotrivă, El aşteaptă pocăinţa noastră, cu milostivire. Cei care se pocăiesc vor trăi veşnic în Dumnezeu şi-L vor iubi, şi Lui îi va fi drag de ei ca de nişte copii. Domnul va iubi zidirea Sa şi oamenii îl vor iubi pe Ziditorul lor şi se vor bucura veşnic în Dumnezeu.

13. Sufletele care cunosc pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt gândesc încă de aici, de pe pământ, la El şi nu le este greu să-L iubească. Ce bine ar fi ca toţi oamenii să cunoască pe Dumnezeu! O, ce bine ar fi ca toţi pe pământ să vieţuiască în iubire şi smerenie! Milostive Doamne, dă ca toţi să Te cunoască! Tu eşti drag sufletelor noastre!

14. Smerenia Ta uimeşte sufletele noastre! Aşa minunată cum este şi cu neputinţă de descris, ea poate fi cunoscută prin Duhul Sfânt, Care face sufletul smerit şi îl veseleşte. Cât de minunat este când El se sălăşluieşte într-un suflet! Atunci e bine, uşor şi plin de veselie să trăieşti.

15. Slavă Domnului Celui preamilostiv, Care ne iubeşte atât de mult şi ne dă harul Său! Harul ne învaţă să-L cunoaştem şi să păzim sfintele Sale porunci. Prin ele sufletul află odihna în Dumnezeu. Bucuria noastră, Domnul Cel preamilostiv, îi iubeşte pe păcătoşi şi le dă harul Duhului Sfânt. El e dulce şi nu este nimic pe pământ cu care să poată fi asemănat. Iată ce ne dă nouă mila Domnului!

16. Omul care nu cunoaşte pe Dumnezeu este asemenea unui animal lipsit de minte, dar cel care L-a cunoscut poate să-L iubească. El Se face cunoscut prin Duhul Sfânt şi nu printr-o minte de rând. Impăraţii pământului nu cunosc pe Domnul, dar monahii ştiu cât de mult îi iubeşte Domnul şi cât de mult ei înşişi îl iubesc pe El. „Eu îi
iubesc pe cei ce Mă iubesc şi-i voi slăvi pe cei care Mă slăvesc.” E bine să fii cu Dumnezeu, sufletul se odihneşte în El. Cel mândru nu poate să iubească pe Dumnezeu. Cel căruia îi place să mănânce mult nu poate să iubească pe Dumnezeu. Pentru a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie să te lipseşti de tot ce este pământesc, să nu te alipeşti de nimic şi să nu cugeţi decât la Dumnezeu, la iubirea Lui şi la dulceaţa Duhului Sfânt.

17. Sufletul care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El noapte şi zi şi-L caută cu lacrimi; el nu poate uita dulceaţa Duhului Sfânt. Aşa cum un împărat nu poate uita slava sa şi masa îmbelşugată, dacă i-au fost luate, sufletul care a cunoscut pe Domnul nu poate să fie liniştit câtă vreme harul nu-l va sătura cu mila lui Dumnezeu. M-aş fi îmbogăţit eu oare de mila lui Dumnezeu, pe când eram un tânăr frate, dacă n-aş fi cunoscut pe Domnul? N-aş fi putut să îndur atâtea ispite de la vrăjmaşi dacă Domnul n-ar fi avut milă de mine. Despre bunătăţile şi darurile Tale către păcătosul de mine vorbesc eu aici. Slavă Domnului pentru mila şi iubirea Sa! Cât despre mine, sunt un mare păcătos şi nu sunt vrednic de har.

18. Un cuvânt despre sfânta ascultare. Cu ce este ea mai presus de post şi rugăciune.

Ascultarea ne face smeriţi. Uneori cugete rele şi de mândrie ne împing la post şi rugăciune. Incepătorul împlineşte toate ascultările sale cu binecuvântarea stareţului,
gândind că Domnul îl insuflă pe părintele său duhovnicesc. Dacă se obişnuieşte să vadă lucrurile astfel, îşi va afla uşor mântuirea prin ascultare. Cel ascultător are toate
virtuţile. I se dau rugăciunea inimii, smerita înduioşare şi lacrimile. II iubeşte pe Domnul şi se teme să nu-L supere prin neascultare, căci Domnul este milostiv şi-i dă gânduri smerite şi sfinte. Iubeşte lumea şi face pentru ea rugăciuni şi varsă lacrimi. Ca răsplată pentru ascultare, harul învaţă sufletul.

19. Trebuie să gândim că Domnul însuşi ne conduce aici, în acest loc, la acest stareţ. Dă-ne, Doamne, să ne aflăm mântuirea, căci vrăjmaşul e foarte viclean. Cel care-şi mărturiseşte gândurile stareţului său se va mântui, pentru că părintele duhovnicesc a primit Duhul Sfânt ca să ne mântuiască.

20. Slavă Ţie, Doamne, pentru mila Ta, că Tu voieşti mântuirea noastră! Tu ne ajuţi să Te cunoaştem! Tu eşti bun, Doamne, şi dulce este harul Duhului Sfânt! Sfinţii Tăi Apostoli au străbătut pământul şi au vorbit de Tine cu atâta căldură, încât toate inimile credincioase au simţit o schimbare lucrându-se în ele şi s-au bucurat prin harul lui
Dumnezeu.

21. Domnul dă tuturor să-L cunoască şi mai cu seamă oamenilor simpli şi ascultători. Regele şi prorocul David era păstor şi ultimul născut din familia sa şi Domnul îl iubea pentru blândeţea lui - cei blânzi sunt întotdeauna ascultători. El a scris Psaltirea insuflat de Duhul Sfânt, Care locuia în el. Prorocul Moise a fost şi el păstor al socrului său: iată ascultare! Maica Domnului era ascultătoare, şi Sfinţii Apostoli, la fel. Domnul însuşi ne-a arătat calea aceasta. S-o păzim şi vom primi pe pământ roadele Duhului Sfânt. El ne va învăţa tot ce este bun.

22. Cei neascultători suferă năvala gândurilor rele. Dea Domnul să deprindem ascultarea şi atunci vom vedea bogăţia milei Sale încă de aici, de pe pământ. Atunci mintea noastră se va ocupa numai de Dumnezeu, iar sufletul se va smeri, învăţat de harul dumnezeiesc. Când am venit la mănăstire, am cunoscut monahi adevăraţi şi am înţeles că nu valorez nici cât degetul lor cel mic sau cât obielele de la picioare. Cât de mult ne putem înşela şi să păcătuim căzând în mândrie!

23. Prin oamenii cei drepţi ne vin bucuria şi veselia. Sfântul Episcop Nicolae (Velimirovici) a sosit la noi şi ne-a adus multă bucurie. Apostolul spune că Duhul Sfânt a rânduit episcopi după chipul lui Hristos şi vederea lor naşte bucurie şi veselie. Duhul Sfant îi umple de lumină şi noi îi îndrăgim foarte mult. Aceeaşi dragoste aveau ucenicii pentru Domnul, când se uitau la faţa Lui şi se bucurau de vederea Lui. Domnul nostru a dat pe Duhul Sfânt pe pământ şi El Se sălăşluieşte în episcopii ortodocşi.

24. O, episcopi plini de lumină! Călăuziţi-ne la Tatăl ceresc, după Care însetează sufletele noastre zi şi noapte! Prin Duhul Sfânt L-am cunoscut pe Domnul. El ne îndeamnă să-L iubim şi prin El îl vedem pe Domnul. El ne face să ne temem să nu-L întristăm prin mândrie şi neascultare. Slavă Dumnezeului nostru!

25. Dacă trăim după voia noastră, avem parte numai de chin, dar dacă trăim după voia lui Dumnezeu, toate merg bine, toate sunt pline de bucurie şi pace. Sufletului îi este urât pe pământ şi se gândeşte cum era Adam în rai şi doreşte să vadă şi el în duh raiul şi copacii lui, să ştie ce culoare au, dacă sunt înalţi până la nori sau dacă sunt mici şi stufoşi ca nişte tufişuri, şi cine i-a sădit. O, Adam, părintele nostru, vorbeşte-ne despre rai şi spune-ne cum este Domnul, căci Tu îl cunoşti. El a zidit raiul şi tu cunoşti pacea şi blândeţea Lui. O, Adame, tu vezi relele şi necazurile noastre de aici, de pe pământ! Arată-te cum să scăpăm de întristare, căci aici, pe pământ, n-avem parte de nici o mângâiere, ci numai de tristeţea care macină sufletul.

26. Predă-te voii lui Dumnezeu, şi suferinţele se vor împuţina şi-ţi va fi mai uşor să le înduri, căci sufletul se va odihni în Dumnezeu şi va afla în El mângâiere. Domnul iubeşte sufletul celui care se lasă în voia Sa şi a părinţilor celor duhovniceşti.

27. Sufletul care se tăinuieşte pe sine şi nu-şi spune păcatele părintelui său duhovnicesc cade în înşelare. Vrea să ajungă la cele înalte, dar asta-i o dorinţă drăcească, după cum spune Sfântul Serafim din Sarov. Trebuie să izgonim patimile din suflet şi din trup şi să ne ferim de înşelare.

28. Adame, Adame, care vieţuieşti în ceruri şi vezi slava Domnului şi auzi cântările de slavă care-I sunt aduse, spune-ne nouă cât de slăvit este Domnul! Cântă-ne, de vrei, una dintre cântările pe care le auzi în cer, ca tot pământul să o audă şi oamenii să uite de durerile lor! In cer, toată cântarea ce se aduce se aduce în Duhul Sfânt; ea e dulce şi dăruieşte pace şi bucurie sufletului. Să vieţuim în pace şi în iubire! Să dăm slavă Domnului pentru mila Sa cea mare! Iubirea Lui pentru noi e nemăsurată şi El ni L-a dat pe Fiul Său cel iubit, Iisus Hristos, care ne cheamă la El şi spune: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mat. 11, 28).

Acolo sunt bucuria şi veselia. Şi ce fel de odihnă este aceasta? Odihna în Duhul Sfânt, pe care o află creştinii ortodocşi care păzesc poruncile lui Dumnezeu. Mă întristez pentru că n-am păzit poruncile! M-am lipsit de iubirea lui Dumnezeu şi de dulceaţa Duhului Sfânt pe care o dobândesc monahii care au părăsit lumea şi s-au lipit de singură dragostea lui Dumnezeu. Iar Domnul, pentru aceasta, le-a dăruit odihnă sufletului şi trupului. Aceasta este pacea cerească, pe care trebuie s-o păzim. De o veţi pierde, veţi plânge amar ca Adam izgonit din rai. Mulţi ani a plâns şi a strigat Adam către Domnul şi mult a suferit pentru că L-a întristat pe Domnul pe Care-l iubea!

29. O, rai ceresc! Fericit este cel care se va sălăşlui în tine şi va vedea faţa Domnului şi slava Sa şi va asculta cântările Heruvimilor! Care suflet se va bucura de asta?
Trebuie să te smereşti pentru că Domnul iubeşte sufletul care se smereşte şi-i dă drept odihnă veşnică să vadă pururea faţa Sa şi cât de mare e milostivirea Lui! Dar cum să trăieşti pe pământ şi să vezi faţa Domnului? Slavă lui Dumnezeu pentru marea Lui milostivire! El ne-a iubit atât de mult, încât ne-a deschis raiul, ca să vedem acolo puterea Lui! O, voi cei fericiţi cei care locuiţi în ceruri, voi vedeţi faţa Domnului, frumuseţea şi slava Lui!

30. Suntem în tot ceasul războiţi. Dacă a căzut cineva în păcat, să meargă iute la duhovnicul său şi să-i mărturisească toate, sub patrafir. Şi crede că vei fi iertat, iar demonul care a intrat în tine din pricina greşelii tale se va duce de la tine. Dacă însă nu te căieşti, nu te vei îndrepta până ce vei intra în mormânt. Dracii intră şi ies din trupul nostru. Dacă omul e mânios, intră dracul în el, iar dacă se smereşte, dracul iese.

31. Dacă la vremea rugăciunii dracul se aţine înaintea ta şi nu te lasă să te închini înaintea lui Dumnezeu, smereşte-te şi zi: „Nimeni altul pe lume nu-i mai rău decât
mine!”, iar dracul va pieri îndată. El se teme de smerenie şi de cel care se întristează pentru păcatele sale şi de mărturisirea făcută din inimă. Dacă-i auzi pe draci vorbind
unul cu altul în tine, să nu te temi: ei se mişcă în trupul tău, dar nu în sufletul tău. Smereşte-te, iubeşte postul şi înfrânarea, şi să nu bei nici vin, nici vodcă.

32. In mine se sălăşluiseră demoni, dar nu ştiam cât sunt de mulţi. Mai târziu am aflat câţi demoni sunt în om. Când furi şi nu-ţi mărturiseşti păcatul, ai în tine un demon. Dacă ai ucis şi n-ai mărturisit, mai este unul. De bei, ai trei demoni. De nu-l asculţi pe duhovnic sau pe stareţ, patru draci sunt în tine. Dacă strângi bani, vor fi mulţime.

33. Cel care-şi împlineşte voia sa şi nu mărturiseşte toate câte a făcut îi va vedea pe demoni sălăşluindu-se în trupul său şi chinuindu-i mintea, chiar de se va împărtăşi
de Sfintele Taine. De vrei ca demonii să iasă de la tine, smereşte-te, fa ascultare, nu strânge bani, fa-ţi cu drag slujba ta, întocmai cum ţi s-a cerut, şi mărturiseşte-ţi deplin greşelile.

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul", Editura Sophia

Cumpara cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul "

 

• Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu si libertate
  Publicat in : Sfantul Siluan Athonitul
• Pomenirea Sfantului Siluan Athonitul
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Siluan Athonitul
  Publicat in : Sfantul Siluan Athonitul

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: