Această rugăciune a lui lisus, atât de importantă în spiritualitatea ortodoxă, a început să cucerească Apusul. Ea rămâne însă în continuare puţin cunoscută pentru multă lume ele aici. In ce anume constă?
Rugăciunea lui lisus înseamnă pur şi simplu repetarea acestei formule evanghelice foarte scurte: „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-ma", sau sub o formă mai dezvoltată: „Doamne lisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ma pe mine, păcătosul". O mare parte din rugăciunea personală a călugărului sau a unui mirean care doreşte să ducă o viaţă duhovnicească autentică constă din repetarea neîntreruptă a acestei rugăciuni. El îi poate consacra acesteia în mod special anumite momente din zi, sau o poatu rosti pe tot parcursul zilei, inclilerenl ee ar face. Rostirea rugăciunii se poate face în taina, în mod lăuntric, ea o simplă privire a sulletului înălţată către Dumnezeu. Pentru rostirea cu voce tare, se foloseşte de obicei un metanier de lână, cu o suta sau cu trei sute de noduri. Formula "miluieste-mă pe mine" nu conferă nicidecum acestei rugăciuni o latură individualista, deoarece, după cum spunea părintele Efrem de la Katunakia, din Sfântul Munte, „noi toţi suntem unul"; a spune „miluieşte-ma” înseamnă a ne ruga în acelaşi timp pentru toii fraţii noştri care sunt ca si noi „mădulare" ale lui Hristos, după cum spunea atât de frumos Sfântul Pahomie cel Mare. Daca dorim să ne rugăm în mod special pentru anumite persoane, spunem mai întâi „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte pe robii tai" (şi le spunem numele; putem face un pomelnic cu numele celor pentru care dorim sa ne rugam si îl citim atunci), apoi spunem rugăciunea cu metanierul, în mod obişnuit.
Care suntt foloasele repetării acestei rugăciuni?
Folosul ei este întreit. In primul rând, ea duce la o anumită diminuare a inteligenţei discursive. Este o rugăciune extrem de scurtă, al cărei continut conceptual este foarte sărac şi în acelaşi timp, atotcuprinzător. Ea nu încurajează mintea spre reflecţie, spre meditaţii în legătură cu un subiect duhovnicesc. Este simpla rugăciune a sufletului în faţa lui Hristos. Ea realizează o foarte mare simplificare a activităţii minţii, conducându-ne spre descoperirea setei de Dumnezeu, a acelui instinct profund sădit în adâncul inimii noastre de Duhul Sfânt; a-i răspunde prin „consimţire" si „abandonare" reprezinta esenţa insăşi a rugăciunii. In al doilea rând, rostirea acestei rugăciuni într-un anumit ritm, spunând prima parte a rugăciunii inspirând si cea de a doua, expirand, reprezintă cu siguranţă o condiţie a unificarii launtrice, un mijloc de a lupta împotriva gândurilor, de paza minţii; ea are un efect liniştitor asupra întregii fiinte. In general, părinţii duhovniceşti consideră că este suficient ca rugăciunea să fie spusă „închizând mintea în cuvinte". Cea mai bună cale de a ajunge la reculegere este liniştea însăşi a recitării, monotonia ei si atenţia la rostirea cuvintelor: să fim acolo, în fata Domnului, asemenea unui sărac, unui cerşetor aşezat la marginea drumului care-si adresează trecătorilor cererea, rugămintea, la intervale scurte de timp.
Aţi vorbit despre efectul ei de simplificare a activităţii minţii, apoi despre acela de liniştire a întregii fiinţe. Şi într-un al treilea rând, în afară de aceste aspecte, ce îi mai conferă acea valoare excepţională?
Pur si simplu importanţa numelui lui lisus, care este asemenea unei „icoane verbale”. In tradiţia ortodoxă, din momentul în care o icoană îi reprezintă pe Hristos, pe Maica Domnului sau pe un anumit sfânt, ea devine un fel de releu al prezenţei lor, al influenţei si acţiunii lor asupra noastră. Desigur, icoana nu este decât o bucată de lemn, care nu are nimic divin în sine; însă datorită faptului că îi reprezintă pe Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat, pe Maica Domnului, sau pe un sfânt anume, prin intermediul ei beneficiem de energia, de iradierea duhovnicească a acestor persoane. In acelaşi fel, în rugăciunea lui lisus, numele însuşi al lui lisus este un fel de icoană a lui Hristos, prin intermediul căruia - chiar dacă nu este decât o vorbă omenească ca substanţă -, se revarsă asupra noastră energia îndumnezeitoare a lui Hristos Cel înviat. Este ca un fel de taină, de realitate sensibilă plină de prezenţa transformatoare a lui Hristos. De aici vine forta şi puterea invocării acestui nume foarte sfânt al lui lisus. Deoarece, după cum spunea .şi Sfântul Apostol Petru după vindecarea ologului de la poarta templului, „nu este sub cer niciun alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4,12).
Rugăciunea lui lisus poate fi rostită în comun?
Da, dar foarte rar; ea se recită în comun la mănăstirea părintelui Solronie, din Anglia, spre exemplu.
Rugăciunea lui lisus poate fi repetată pe tot parcursul zilei. Atunci când monahii lucrează singuri, la ascultările lor, o pot spune cu voce înceată. Spre exemplu, într-o mănăstire al cărei stareţ, este în prezent un ucenic al părintelui Iosif Isihastul, mulţi dintre monahi îşi iac ascultările, lucrează în grădină, vopsesc etc., spunând în acelaşi timp, cu voce înceată, rugăciunea lui lisus, pe tot parcursul zilei. Tot aşa şi credincioşii mireni o pot spune încet, în inima lor, în autobuz, în metrou sau în tren, în timp ce lucrează, în orice împrejurare. Această rugăciune nu reprezintă totuşi ceea ce se numeşte rugăciunea neîntreruptă; ea este încă o rugăciune intermitentă, alcătuită dintr-o înlănţuire de fapte, al cărei scop este acela de a ne conduce către adevărata rugăciune neîntreruptă; rugăciunea neîntreruptă reprezintă o stare ce trece dincolo de toate laptele.
Cum adică?
Cu ajutorul şi din mila lui Dumnezeu, omul poate ajunge la o experienţă mult mai profundă. Un călugăr din secolul al XlX-lea, stareţul Ioan din Moldova, le lăsa fiilor săi duhovniceşti o mică mărturie despre viaţa sa duhovnicească, în care le spunea-, „După mulţi ani de practică neîncetată a acestei rugăciuni, rugăciunea însăşi a început să se adâncească) în inima mea. Mai târziu, la Schitul Pocrov, din mila rugăciunilor părintelui Platon, mi s-a arătat Domnul într-o vedere duhovnicească. O bucurie de negrăit mi-a cuprins sufletul, iar rugăciunea lăuntrică a început să lucreze de la sine. Ea m-a umplut de o asemenea dulceaţă inefabilă, încât nu ani mai putut dormi. Dorm aproape o ora din douăzeci si patru, stând pe scaun, după care mă scol odihnit si sprinten; chiar şi atunci când dorm, inima mea veghează. Rugăciunea aceasta a început să rodească. E întru totul adevărat, fiule, că împărăţia cerurilor se află înlăuntrul nostru. O dragoste de negrăit faţă de toată lumea, însoţită de lacrimi, s-a născut înlăuntrul meu. Dacă doresc, pot vărsa lacrimi fără încetare. Sfânta Scriptură, mai ales Evanghelia şi Psaltirea, sunt pline de o dulceaţă atât de mare încât nu mă pot sătura să le citesc, iar fiecare cuvânt mă copleşeşte de admiraţie şi îmi umple ochii de lacrimi. Deseori, seara, stau în picioare pentru a citi Psaltirea sau a rosti rugăciunea lui lisus şi sunt răpit, scos în afara mea nu ştiu unde, în trup sau în afara lui, numai Dumnezeu ştie unde. Când îmi revin, afară este ziuă”. Se spune, de asemenea, despre unul dintre marii părinţi duhovniceşti contemporani din Sfântul Munte, gheron Calinic - plecat la Domnul înainte de al Doilea Război Mondial că i se întâmpla să fie răpit cu mintea şi vreme de opt zile, într-un mod atât de intens încât nu mai mânca nimic şi nu mai ştia absolut nimic din ceea ce se întâmpla în jur.
Multe etape trebuie însă parcurse înainte de a ajunge la asemenea stări superioare!
Sigur că da. Atunci când se referă la diferitele trepte ale rugăciunii, părinţii ortodocşi insistă asupra necesităţii unei pregătiri obligatorii înainte de a ajunge la treptele superioare. Rugăciunea reprezintă, desigur, esenţa vieţii duhovniceşti. însă ea trebuie să fie însoţită de o strădanie duhovnicească care să acopere toate domeniile. Sub nicio formă nu trebuie să încercăm să ajungem la nivele superioare de rugăciune înainte de a înfăptui o curăţire profundă a întregii noastre fiinţe. A nu ţine seama de aceasta înseamnă a cădea pradă amăgirii şi închipuirilor, riscând să confundăm senzaţii ce pot părea duhovniceşti, dar care în realitate sunt încă „trupeşti", cu adevărata experienţă a lui Dumnezeu. Sfântul Ignatie Briancianinov atrage atenţia asupra acestui lucru, zicând: „Darul acesta îi este acordat aceluia care s-a smerit şi s-a făcut mic în faţa măreţiei binefacerii primite; darul acesta îi este acordat aceluia care şi-a tăiat voia proprie, lăsându-se în seama voii lui Dumnezeu; darul acesta îi este acordat aceluia care şi-a supus şi răstignit pornirile cărnii şi ale sângelui, prin respectarea poruncilor Evangheliei. Viaţa duhovnicească străluceşte direct proporţional cu gradul de răstignire a trupului". După care, sfântul face referire la parabola celor poftiţi la ospăţul nunţii fiului de împărat; Domnul II dă afară pe eel care nu are haină de nuntă, deoarece aceasta simbolizează curăţirea profundă a tuturor patimilor si pornirilor noastre. Sau, după cum spune un mare monah contemporan din Sfântul Munte, părintele Efrern din Katunakia, "Lă mănăstire nu vii ca să te rogi, ci ca să faci ascultare”.
O afirmaţie cel puţin paradoxală!
Numai în aparenţă. Ascultarea este pentru călugăr mijlocul prin excelenţă de a renunţa la ego-ul său. Mulţi dintre scriitorii ascetici ortodocşi spun că respectarea poruncilor Evangheliei reprezintă condiţia obligatorie a oricărui progres duhovnicesc. Această respectare a poruncilor Evangheliei se referă, dacă o înţelegem tisa cum o înţeleg ei, la întreaga asceză şi ne voinţă. Ea cuprinde înfrânarea prin post, privegherile de noapte şi toate renunţările pe care trebuie să le facă nu numai călugării, dar şi credincioşii cei mai râvnitori dacă doresc cu adevărat ca sămânţa divină primită la botez să crească în ei şi să rodească. Ea constă mai cu seamă în practicarea smereniei şi a iubirii de aproapele. Recunoaşterea condiţiei noastre de oameni păcătoşi şi iubirea smerită a aproapelui sunt singurele uşi care ne conduc spre deplinătatea darurilor lui Dumnezeu, spre acea stare de rugăciune permanentă la care trebuie să aspire monahul, fiindcă scopul vieţii creştine din această lume este „dobândirea Siântului Duh”, desăvârşita supunere faţă de toate dispoziţiile Duhului. Atunci, omul nu mai înaintează în viaţa duhovnicească vâslind, ci numai întinzându-şi pânzele corăbiei sale .şi urmărind direcţia nunului, lăsându-se în voia lui, după cum spune atât de frumos Sfântul Ioan Scărarul.
De multe ori sintagmele "rugăciunea lui Iisus” şi "rugăciunea inimii" sunt folosite ca fiind echivalente. Nu păreţi să fiţi de acord cu lucrul acesta.
Nu, dacă atribuim acestor sintagme semnificaţia lor deplină, dacă le înţelegem în toată forţa lor. în funcţie de gradul nostru de maturitate duhovnicească, rugăciunea lui lisus poate să fie ori o rugăciune „activă", ori o rugăciune a inimii. Un fragment din cea de a nouăsprezecea Omilie duhovnicească a Sfântului Macarie Egipteanul ne va ajuta să înţelegem când anume această rugăciune poate fi considerată drept „rugăciunea inimii": „Apropiindu-se cineva de Domnul, se cuvine, mai înainte de toate, să se silească (a săvârşi) binele - chiar dacă inima sa nu vrea acest lucru - şi să aştepte totdeauna, cu credinţă neclintită mila Lui; să se silească să iubească, chiar dacă nu are (în el) iubire: să se silească să fie blând, chiar dacă nu are (în el) blândeţe; să se silească să fie îndurător şi să aibă inima milostivă (chiar dacă nu are în fire aceste însuşiri); să se silească sa fie indelung-răbdător atunci când este dispreţuit, iar cand este batjocorit să nu se indigneze, după cum s-a sens. Să nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor» (Rom, 12.19). Să se silească spre rugăciune, chiar dacă îi lipseşte rugăciunea duhovnicească. Văzând deci Domnul pe unul că aşa se luptă si cu sila, împotriva voii sale, vine către Domnul, îi va da adevărata rugăciune a Duhului, îi va da iubirea adevărată, blândeţea adevărată, îndurarea inimii si bunătatea adevărată, într-un cuvânt, îl va umple de roadele Duhului". Este un pasaj foarte lămuritor. Sfântul Macarie ne învaţă că trebuie mai întâi să practicăm virtuţile şi rugăciunea, chiar împotriva voinţei noastre, cu stăruinţă şi silindu-ne, numai pentru că Dumnezeu ne-o cere în Evanghelie. Acest lucru nu înseamnă că harul lui Dumnezeu e absent; căci fără de el nu am putea face nimic. Prezenţa sa nu se face încă simţită; avem impresia că totul depinde numai de strădania noastră .şi trebuie să vâslim pentru a înainta. Şi de fiecare dată când băgăm de seamă că mintea noastră fuge de la rugăciune şi nu mai este atentă, trebuie să reluăm această strădanie, să revenim la cuvintele rugăciunii. Aceasta este prima fază a rugăciunii lui Iisus.
Nu este încă „rugăciunea inimii"?
Nu, căci pentru aceasta, trebuie să ne silim să o spunem „închizându-ne mintea în inimă”, după cum spune Sfântul loan Scărarul, adică să ne adresăm Domnului gândindu-ne că El este de fată si ne aude, luând aminte la cuvintele pe care i le spunem, clar fără sa reflectăm asupra lor, fără să ne lăsăm mintea sa se risipească chiar şi spre subiecte ziditoare. In continuarea testului citat, Sfântul Macarie insistă asupra faptului ca această strădanie trebuie să cuprindă toate domeniile, nu numai rugăciunea, care nu poate fi izolată de ansamblul vieţii spirituale. Toate aceste strădanii reprezintă ceea ce Părinţii Bisericii numesc începând cu Evagrie Ponticul, praxis-ul, faza activă a vieţii spirituale. Când omul va fi purificat de toate patimile şi de toate păcatele sale şi va deveni cu adevărat smerit, când Dumnezeu va crede de cuviinţă, îl va umple de darurile Sfântului său Duh; atunci va începe cea de a doua fază a acestei vieţi spirituale, theoria, sau faza contemplativă. Atunci omul nu va mai avea nevoie să vâslească pentru a înainta, ci va trebui numai să-şi întindă pânzele corăbiei sale, pentru a relua imaginea Sfântului loan Scărarul, şi să se lase dus de adierea Duhului Sfânt, adică de luminile lăuntrice şi de pulsiunile divine pe care Duhul i le va trezi în conştiinţă, dându-i posibilitatea de a se purta spontan, cu uşurinţă şi cu bucurie.
Parintele Placide Deseille
Marturia unui calugar ortodox, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Marturia unui calugar ortodox"
-
Rugaciunea lui Iisus
Publicat in : Religie -
Rugaciunea lui Iisus
Publicat in : Credinta -
Rugaciunea lui Iisus - fundamentul isihasmului
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Talcuire la Rugaciunea lui Iisus
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.