Isihastilor le este de folos oprirea de la griji

Isihastilor le este de folos oprirea de la griji

Că isihaştilor le este de folos oprirea de la griji, iar intrarea, ieşirea şi împrăştierea le sunt păgubitoare

Omul cu multe griji nu poate fi blând şi liniştit, pentru că pricinile de neapărată trebuinţă ale lucrurilor pentru care trudeşte îl silesc să se mişte fără voie în ele şi îi risipesc seninătatea si starea de isihie lăuntrică.

Trebuie aşadar ca pustnicul să stea neîncetat înaintea feţei lui Dumnezeu şi să-şi aţintească privirea către El dacă vrea într-adevăr să-şi păzească mintea şi să o cureţe de micile mişcări care pătrund pe nebăgate de seamă în ea şi să înveţe să le deosebească cu seninătate pe cele care intră şi ies.

Multele preocupări ale pustnicului sunt un semn doveditor al moleşirii lui faţă de dorinţa făptuirii poruncilor lui Hristos şi vădesc scăderile sale faţă de cele dumnezeieşti.
Fără negrijă, să nu cauţi lumină în sufletul tău, nici seninătate şi stare de isihie lăuntrică în moleşeala simţurilor, pentru că indeletnicirea cu lucrurile nu poate să adune simţurile. Nu-ţi înmulţi îndeletnicirile, şi atunci nu vei găsi împrăştiere în minte.

Fără rugăciunea neîncetată este cu neputinţă să se apropie cineva de Dumnezeu, iar faptul de a da cugetului şi altă grijă odată cu osteneala rugăciunii îţi produce împrăştiere în inima.

Lacrimile şi pălmuirea capului la rugăciune şi tăvălirea pe jos cu căldură trezesc căldura dulceţii lor înlăuntrul inimii şi inima zboară către Dumnezeu cu o ieşire din sine vrednică de laudă şi strigă: „Insetat-a sufletul meu după Tine, Dumnezeule, Cel tare, Cel viu! Când voi veni şi mă voi arăta feţei Tale?“

Doar cine a băut din vinul acesta, iar apoi a fost lipsit de el, ştie în ce chin a fost lăsat si ce i s-a luat din cauza molesirii lui.

O, cât de rea este pentru cei ce petrec în isihie vederea şi vorbirea, mai ales cu cei care au părăsit isihia!

Cu adevărat, fraţilor, aşa cum tăria grindinei care cade dintr-odată pe mugurii plantelor îi usucă, tot aşa şi întâlnirile cu oamenii - chiar dacă sunt foarte scurte şi par să aibă un scop bun - usucă florile virtuţilor de curând înflorite datorită căldurii aerului isihiei şi care învăluie cu simplitate şi gingăşie vlăstarul sufletului răsărit „lângă izvoarele apelor" pocăinţei.

Şi precum tăria brumei care cuprinde mugurii de curând deschişi îi arde si îi mistuie, tot asa si întâlnirea cu oamenii arde si mistuie rădăcina cugetului, din care a început să înverzească verdeaţa virtuţilor. Iar dacă vorbirea cu cei care se înfrânează numai intr-o privinţă obişnuieşte să vatăme sufletul, chiar şi numai prin indepărtarea de făptuirea obişnuită, cu atât mai mult vorbirea şi vederea celor fără minte şi neştiutori, ca să nu mai spun de cea a mirenilor, care sunt, toate, ca un foc în tufăriş.

Dacă deci pentru cel aflat în isihie întâlnirea [cu cei moleşiţi sau cu mirenii] şi revărsarea în împrăştiere [sunt vătămătoare] sau apropierea acelora, încât să-i vadă ori să-i audă, [înseamnă că] acestuia îi sunt de ajuns cele care intră prin porţile văzului şi auzului ca să-i răcească şi să-i tulbure cugetarea sa de la cele dumnezeieşti. Iar dacă o scurtă clipă îi poate aduce pustnicului care se înfrânează această pagubă, atunci ce vom spune despre neîncetatele întâlniri şi despre multa zăbovire în acestea?

Miasma care se ridică din stomac întunecă dumnezeiasca cunoştinţă în felul în care ceaţa care se înalţă din umezeala pământului întunecă soarele.

Mândria nu înţelege că merge pe întuneric şi că nu a văzut înţelegerea şi înţelepciunea şi că gândul ei se ridică deasupra tuturor, fiind cea mai nepricopsită şi mai slabă, neputând să înveţe căile Domnului. Dar Domnul îşi ascunde de ea voia Lui pentru că nu a vrut să umble în calea celor smeriţi.

Sfantul Isaac Sirul

Fragment din cartea "Cuvinte ascetice. Vol 1 - Cuvintele I-XXX", Editura Sfantul Nectarie

Cumpara cartea "Cuvinte ascetice. Vol 1 - Cuvintele I-XXX"

 

 

 

Pe aceeaşi temă

22 Septembrie 2022

Vizualizari: 783

Voteaza:

Isihastilor le este de folos oprirea de la griji 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

isihasmul grijile grija

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact