Că isihaştilor le este de folos oprirea de la griji, iar intrarea, ieşirea şi împrăştierea le sunt păgubitoare
Omul cu multe griji nu poate fi blând şi liniştit, pentru că pricinile de neapărată trebuinţă ale lucrurilor pentru care trudeşte îl silesc să se mişte fără voie în ele şi îi risipesc seninătatea si starea de isihie lăuntrică.
Trebuie aşadar ca pustnicul să stea neîncetat înaintea feţei lui Dumnezeu şi să-şi aţintească privirea către El dacă vrea într-adevăr să-şi păzească mintea şi să o cureţe de micile mişcări care pătrund pe nebăgate de seamă în ea şi să înveţe să le deosebească cu seninătate pe cele care intră şi ies.
Multele preocupări ale pustnicului sunt un semn doveditor al moleşirii lui faţă de dorinţa făptuirii poruncilor lui Hristos şi vădesc scăderile sale faţă de cele dumnezeieşti.
Fără negrijă, să nu cauţi lumină în sufletul tău, nici seninătate şi stare de isihie lăuntrică în moleşeala simţurilor, pentru că indeletnicirea cu lucrurile nu poate să adune simţurile. Nu-ţi înmulţi îndeletnicirile, şi atunci nu vei găsi împrăştiere în minte.
Fără rugăciunea neîncetată este cu neputinţă să se apropie cineva de Dumnezeu, iar faptul de a da cugetului şi altă grijă odată cu osteneala rugăciunii îţi produce împrăştiere în inima.
Lacrimile şi pălmuirea capului la rugăciune şi tăvălirea pe jos cu căldură trezesc căldura dulceţii lor înlăuntrul inimii şi inima zboară către Dumnezeu cu o ieşire din sine vrednică de laudă şi strigă: „Insetat-a sufletul meu după Tine, Dumnezeule, Cel tare, Cel viu! Când voi veni şi mă voi arăta feţei Tale?“
Doar cine a băut din vinul acesta, iar apoi a fost lipsit de el, ştie în ce chin a fost lăsat si ce i s-a luat din cauza molesirii lui.
O, cât de rea este pentru cei ce petrec în isihie vederea şi vorbirea, mai ales cu cei care au părăsit isihia!
Cu adevărat, fraţilor, aşa cum tăria grindinei care cade dintr-odată pe mugurii plantelor îi usucă, tot aşa şi întâlnirile cu oamenii - chiar dacă sunt foarte scurte şi par să aibă un scop bun - usucă florile virtuţilor de curând înflorite datorită căldurii aerului isihiei şi care învăluie cu simplitate şi gingăşie vlăstarul sufletului răsărit „lângă izvoarele apelor" pocăinţei.
Şi precum tăria brumei care cuprinde mugurii de curând deschişi îi arde si îi mistuie, tot asa si întâlnirea cu oamenii arde si mistuie rădăcina cugetului, din care a început să înverzească verdeaţa virtuţilor. Iar dacă vorbirea cu cei care se înfrânează numai intr-o privinţă obişnuieşte să vatăme sufletul, chiar şi numai prin indepărtarea de făptuirea obişnuită, cu atât mai mult vorbirea şi vederea celor fără minte şi neştiutori, ca să nu mai spun de cea a mirenilor, care sunt, toate, ca un foc în tufăriş.
Dacă deci pentru cel aflat în isihie întâlnirea [cu cei moleşiţi sau cu mirenii] şi revărsarea în împrăştiere [sunt vătămătoare] sau apropierea acelora, încât să-i vadă ori să-i audă, [înseamnă că] acestuia îi sunt de ajuns cele care intră prin porţile văzului şi auzului ca să-i răcească şi să-i tulbure cugetarea sa de la cele dumnezeieşti. Iar dacă o scurtă clipă îi poate aduce pustnicului care se înfrânează această pagubă, atunci ce vom spune despre neîncetatele întâlniri şi despre multa zăbovire în acestea?
Miasma care se ridică din stomac întunecă dumnezeiasca cunoştinţă în felul în care ceaţa care se înalţă din umezeala pământului întunecă soarele.
Mândria nu înţelege că merge pe întuneric şi că nu a văzut înţelegerea şi înţelepciunea şi că gândul ei se ridică deasupra tuturor, fiind cea mai nepricopsită şi mai slabă, neputând să înveţe căile Domnului. Dar Domnul îşi ascunde de ea voia Lui pentru că nu a vrut să umble în calea celor smeriţi.
Sfantul Isaac Sirul
Fragment din cartea "Cuvinte ascetice. Vol 1 - Cuvintele I-XXX", Editura Sfantul Nectarie
Cumpara cartea "Cuvinte ascetice. Vol 1 - Cuvintele I-XXX"
-
Grija care ne scapa de griji
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Grija lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Grija de multe
Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.