Mai bine cu fratele in iad decat in ceruri fara el
Text
„Am văzut un om care pentru cei ce cădeau în cuvânt sau în faptă şi stăruiau în cele rele până într-atât se întrista şi suspina, încât se părea că numai el cu adevărat trebuia să dea socoteală pentru toţi aceia şi să fie predat osândei. L-am văzut pe altul care voia cu atâta râvnă mântuirea fraţilor lui, încât de multe ori cu lacrimi fierbinţi se ruga din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu sau să-i mântuiască pe aceia, sau să fie osândit şi el împreună cu ei, nevrând să se mântuiască singur, din pricina unei dispoziţii prin care imita pe Dumnezeu, ca Moise; căci legat de ei duhovniceşte prin iubire în Duhul Sfânt, nu voia să intre nici măcar în împărăţia cerurilor despărţit de ei."1

Comentariu
Pentru iubirea lor cea mare, sfinţii se simt una cu tot neamul omenesc; poartă în inima lor pe „întregul Adam", pe omul din totdeauna şi din tot locul, nu filosofic, ci cu simţirea vie a înfrăţirii cu toţi, mai bine zis cu fiecare în parte; şi aici, pe pământ, sfântul se face părtaş la suferinţele fratelui, şi în veşnicie cu dor doreşte să împartă cu el bucuria; iar de e fratele lipsit de ea, e gata să piardă Impărăţia şi să îndure chinuri în iad alături de cei osândiţi.

Că aşa e iubirea, îi iubeşte fără osebire pe toţi: pe păcătoşi, pe drepţi, pe răi - răuvoitori, adică, şi nărăviţi în rău - şi pe buni. Dragostea nu voieşte răul cuiva, ci întotdeauna numai binele i-l vrea. Cum, dar, nu va voi ca fratele să scape de răul cel mare, care-i iadul, şi să aibă parte de cel mai mare bine, de desfătarea din împărăţie, unit cu Dumnezeu?

Cel ce voieşte, din preaplinul iubirii, să fie mai degrabă osândit cu păcătoşii decât să se mântuiască fără ei, nu le îndreptăţeşte acestora păcătuirea, ci suferă pentru că sunt păcătoşi şi vrea să-i vadă mântuiţi. De aceea se roagă pentru ei, ca să se întoarcă de la păcat, să se căiască, şi Dumnezeu să le ierte greşelile lor. Vrea cu iubirea să îmblânzească pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să biruie mila, iar nu dreptatea Lui.

Cel care nu primeşte să se mântuiască de unul singur se face următor al lui Moise, care-L ruga pe Dumnezeu să ierte pe Israel pentru închinarea la viţelul de aur, spunând: De vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, in care m-ai scris! (Ieş. 32, 32).

Şi chiar mai mult, se face următor al lui Dumnezeu, zice Sfântul Simeon. Că nici Domnul, întrupându-Se, nu S-a mântuit doar pe Sine; pentru că a luat asupra Sa firea omenească cea de obşte, nu firea unui singur om, şi aşa, purtând în El tot neamul omenesc, a pătimit, S-a pogorât la iad - căci, după păcatul lui Adam, tot neamul omenesc era sortit să meargă în Şeol - şi, înviind, a ridicat odată cu El din moarte pe toţi oamenii, ca nu cumva să piară vreunul dintr-aceştia mici (Mt. 18, 14). Şi nu doar a dorit ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2, 4), ci însuşi S-a jertfit, pătimind şi murind de bunăvoie, ca să-i mântuiască cu adevărat şi ca toţi cei uniţi cu El în Biserică să poată primi, în Duhul, harul mântuirii.

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG

1 Extras din Homelie 15 sur le Cantique des cantiques, în Sf. Grigorie de Nyssa, Le Cantique des cantiques, „Les Peres dans la foi", Ed. Migne, Paris, 1992, pp. 307-308; în rom., în col. PSB, vol. 29.
 

Despre iubirea crestina, Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre iubirea crestina"

• Despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Predici de duminica
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Credinta
• Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Duminica a 25-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: