Mai toate religiile lumii vorbesc despre mântuirea sufletului omenesc, dar puține sunt acelea care pot spune cu adevărat ce înseamnă această mântuire. Sunt o mulțime de definiții date termenului de mântuire, dar puține sunt în adevăr. Cea mai frecventă este aceasta: „mântuirea înseamnă câștigarea vieții veșnice, salvarea sufletului de la pieire”. Mulți oameni, în zilele noastre, mai ales cei bogați joacă cartea „milosteniei” și speră ca această virtute să-i ducă în rai. Problema care se pune, până la urmă este această întrebare, dacă poate ști cineva dinaintea judecății, dacă este mântuit sau osândit?
Există culte creștine neoprotestante, care spun cu mult curaj: „Da, eu sunt mântuit”. Chiar eu am un fost camarad care s-a botezat la Penticostali și care într-o zi mi-a spus: „Ștefan, nu știu care este situația ta, dar eu m-am botezat din nou, merg pe calea lui Hristos și da pot spune că sunt mântuit”. Ori, nu știu dacă poate fi cineva sigur de mântuirea lui.
Și în credința creștină ortodoxă sunt unii Sfinți Părinți, cu viață duhovnicească îmbunătățită, care au ajuns la desăvârșirea duhovnicească, care au anumite vedenii și care prind curaj să afirme că ei sunt mântuiți. Iată ce spunea Sfântul Simeon despre sine: „Eu nu am ținut îndelungate posturi, nu am petrecut fără de somn nopți, nu am dormit pe pământul gol, nici alte osteneli nu am săvârșit. Ci numai am căutat la neputința mea și m-am umilit pe mine însumi, și Domnul m-a mântuit.”
Într-o duminică am participat la slujba sfintei liturghii la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Ciucea, județul Cluj, unde a slujit Părintele Teofil Părăian, un călugăr orb. La terminarea slujbei religioase l-am întrebat: „Părinte Teofil, dumneavoastră sunteți mântuit?” și mi-a răspuns cu mult curaj și cu o mare bucurie duhovnicească: „Dragul meu, nu numai că sunt mântuit, ci eu voi merge direct în brațele Domnului Iisus Hristos. Amin.” La un asemenea răspuns rămâi uimit și fără glas. Nu poți decât să pui capul în pământ să faci o plecăciune, eventual o metanie și să spui așa: „Doamne, dacă Părintele Teofil este mântuit, nădăjduiesc și eu la mântuire. Amin.”
Ortodoxia este caracterizată, în principal, prin virtutea smereniei, care te îndeamnă mai mult la tăcere și la ascultare, decât la faptul de a-ți da tu, personal cu părerea despre un anumit lucru, cu atât mai mult despre mântuire. Repet sunt cazuri puține și unice în credința ortodoxă de Sfinți Părinți, care au prins curaj, tocmai datorită desăvârșirii lor duhovnicești și a altor vedenii personale, afirmând posibilitatea de a ști că ei sunt mântuiți. Majoritatea Sfinților Părinți vorbesc despre o nădejde a mântuirii, pentru că într-adevăr, nimeni nu poate știi dinainte de moarte dacă este mântuit sau osândit. Ei vorbesc despre faptul că mântuirea este un proces duhovnicesc, de durată, care ține până în ultima clipă a vieții. Mai mult, unii dintre ei afirmă că acest proces al mântuirii continuă și în veșnicie, unde vom urca „din slavă în slavă”, precum Domnul nostru Iisus Hristos.
Unii Sfinți Părinți susțin ideea că în fiecare ființă omenească are în structura sa o flacără a divinității, dar și o scânteie din întunericul Satanei, lumină și întuneric, de aceea se și spune că un om poate ajunge, cu ajutorul lui Dumnezeu, un mare sfânt, dar în același timp este posibil să fie prins în păianjenul diavolesc și să ajungă un mare criminal. Depinde de voința și determinarea lui de a merge pe calea virtuții, a curățirii și iluminării sufletului, ajungând, în cele din urmă la mântuire sau să meargă pe calea păcatului, care înseamnă moarte și deci osândirea sufletului. În acest sens, contează enorm alegerile pe care le facem noi, în această viață. Dumnezeu ne cheamă pe toți oamenii la El să-l cunoaștem, să credem în El și să ne mântuim. Mulți sunt chemați, dar puțini aleși. El dorește ca toți oamenii să se mântuiască, dar lasă un liber arbitru omului... Nu există mântuire forțată. „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4).
Însuși Domnul Iisus Hristos ne spune în Evanghelie că în veșnicie sunt mai multe lăcașuri pregătite pentru fiecare, mai multe ceruri, mai multe structuri de slavă etc. „Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.” Iar apoi continuă cu certitudine: „Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu.” Apoi, face următoarea precizare: „Și unde mă duc Eu, voi știți și știți și calea.” (Ioan 14,1-4).
Sunt și Sfinți Părinți care susțin faptul că ultima clipă a vieții este importantă: „în ce te găsește moartea, în starea în care te afli, aceea este definitorie, adică dacă ești în virtute, împăcat, mulțumit, mergi în rai, dacă ești în păcat, într-o stare de neliniște, de nemulțumire permanentă, mergi în iad, iar în iad vei continua cu chinul păcatului cu care ai venit în iad, de pildă un bețiv va fi stăpânit de chinul beției acolo în iad”. De aceea, este importantă fiecare clipă a vieții, pentru că nu știm nici ziua, nici ceasul când plecăm dincolo. Să ne păstrăm permanent o stare de pace, de liniște de mulțumire... În această idee, Părintele Arsenie Papacioc spunea mereu creștinilor care ajungeau la el pentru sfat: „Fraților, să aveți mare grijă de pacea voastră sufletească, pentru că pacea sufletului este de patru, chiar de opt ori mai mare decât dreptatea. Să aveți mare grijă!”.
Așadar, noi, creștinii ortodocși, așa cum ne învață și Sfinții Părinți, să mergem pe virtutea smereniei și să nu ne grăbim să ne dăm cu părerea despre lucruri greu de pătruns, cum este mântuirea sufletului. Totuși, dintre răspunsurile cele mai potrivite, în legătură cu această problemă sunt acestea: „Dumnezeu știe dacă mă mântuiesc, eu doar nădăjduiesc la mântuirea sufletului meu. Amin,” sau „Sunt angajat în această luptă, mă străduiesc, dar numai Dumnezeu știe dacă eu mă mântuiesc. Amin,” Viața creștină ortodoxă este Calea lui Hristos, să ne grăbim să mergem pe ea și ajungem la mântuire. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Doamne, ajută!
Comandor (r) Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.