Mijloacele de dobândire a virtuţilor şi de chivernisire a lor spre a deprinde pentru o vreme doar una singură

Pentru dobândirea virtuţilor e nevoie de un suflet curajos şi mare, de o voinţă nicidecum slabă şi delicată, ci hotărâtă şi puternică, cu încredinţarea că avem de înfruntat nenumărate piedici necruţătoare. Pe lângă acestea, să fim animaţi de o deosebită predispoziţie şi iubire faţă de ele, ceea ce se poate dobândi uşor, dacă ne vom gândi la faptul că virtuţile acestea Ii sunt dragi lui Dumnezeu, dacă vom înţelege cât de alese şi distinse sunt prin ele însele, cât de folositoare şi necesare se dovedesc a fi, de vreme ce orice desăvârşire şi sporire în ele îşi au şi începutul, şi sfârşitul.

Este important ca în fiecare dimineaţă să luăm hotărâri spre a nu lăsa să ne scape nici unul dintre prilejurile, cu care ne putem confrunta în acea zi, de a pune în lucrare virtutea, iar seara să vedem dacă ne-am folosit bine de ea şi în dimineaţa următoare să ne înnoim hotărârile şi dorinţele, nevoindu-ne mai ales în privinţa dobândirii acelei virtuţi care ne stă la îndemână. Aidoma să facem şi în privinţa pildelor sfinţilor, a rugăciunilor şi a meditării (cugetării) noastre asupra vieţii şi patimii lui Hristos: toate acestea, atât de necesare exersării duhovniceşti în virtute, să se înfăptuiască cu precădere în legătură cu acea virtute în care vrem să ne nevoim la momentul respectiv şi, totodată, oricâte prilejuri şi pricini vom întâlni în acea zi, deşi diferite între ele, să le folosim, deopotrivă şi pe cât cu putinţă, în scopul dobândirii acelei virtuţi pe care ne-o dorim.

In acelaşi fel, să ne silim a căpăta obişnuinţa de a împlini faptele virtuoase, fie lăuntrice, fie din afară, cu râvna şi uşurinţa cu care mai înainte săvârşeam viciile (răutăţile) potrivnice acestora, sau, mai bine spus, cu uşurinţa cu care ne împlinim şi dorinţele fireşti ale inimii; la o aşa măsură să ajungem în deprinderea virtuţilor, încât să ne devină ceva firesc. Şi, cu cât mai multe greutăţi vom înfrunta în privinţa acestora (cum am spus şi mai sus), cu atât mai repede şi mai adânc aceste neajunsuri vor ajuta să intre şi să se sădească în sufletul nostru deprinderea cea bună.

Apoftegmele cuvenite, luate din dumnezeiasca Scriptură şi rostite fie cu glas tare, fie în gând, au o uluitoare putere şi ne sunt de mare ajutor în deprinderea virtuţii. Căci zice Solomon: „Ce vei păstra, fiule? Graiurile lui Dumnezeu”. Drept aceea, să avem la îndemână mai multe asemenea cugetări de spre virtutea în care ne exersăm, pe care să le punem în faptă, să le rostim întreaga zi, mai ales când se întâmplă să ne atace patima potrivnică virtuţii la care lucrăm.

De pildă, dacă suntem preocupaţi de dobândirea îndelungii-răbdări, putem să rostim următoarele versete (sentinţe) scripturistice, dar şi altele, asemănătoare: „Cel mult-răbdator este foarte chibzuit”. „Indeiungă-răbdarea sărmanilor nu va fi dată pieirii”. „Vai vouă, celor ce aţi pierdut răbdarea!"'

„Cel îndelung-răbdător e mai brav decât cel ce deţine puterea, iar cel ce-şi stăpâneşte mânia este mai de cinste decât cuceritorul unei cetăţi”. „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”. „Prin răbdare să alergăm la întrecerea ce ne aşteaptă”. „Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat”. „Fericit este bărbatul care rabdă ispita”. „Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit”. „Căci aveţi nevoie de răbdare”.

De asemenea, putem să rostim şi aceste scurte rugăciuni: „O, Dumnezeul meu, când se va întrarma inima mea cu carul de luptă al răbdării?” „Când voi trece prin orice încercare cu inima împăcată, ca sâ-I dau bucurie Dumnezeului meu?”. „O, iubite chinuri, care mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, Carele a pătimit pentru minei”. „O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu, oare voi putea trăi eu vreodată împăcat în sânul a mii de chinuri, pentru slava Ta?” „Ferice de mine, dacă şi în mijlocul focului întristărilor mă voi aprinde de dorinţa de a îndura chinuri şi mai marii”.

Spre a spori în virtuţi ne vom folosi în tot ceasul de aceste scurte rugăciuni, ca şi de altele, potrivit cu fiecare virtute în care ne vom exersa, pe care ni le va insufla duhul evlaviei. Aceste scurte rugăciuni se numesc „săgetătoare”, fiindcă sunt ca suliţele, adică lăncile şi săgeţile, care sunt slobozite, despicând şi săgetând cerul, având marea putere de a ne aţâţa dorul de virtute şi de a ajunge la urechile lui Dumnezeu, dacă vor fi însoţite de două lucruri, ca de două aripi, unul fiind adevărata cunoştinţă a bucuriei pe care Dumnezeu le încearcă mulţumită nevoinţei pe care o depunem de dragul virtuţilor, celălalt fiind dorirea fierbinte şi aprinsă de a le dobândi spre a bineplăcea măreţiei dumnezeieşti.

 

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL

Fragment din cartea "RĂZBOIUL NEVĂZUT", Editura Sophia

Cumpara cartea "RĂZBOIUL NEVĂZUT"

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor