SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL - Mila ne apropie de Dumnezeu
Text
„Cei care se apropie de cei îndureraţi se apropie de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Se află întotdeauna alături de fiii Săi cei îndureraţi. Iar pe fiii Săi cei râvnitori, care îi ajută pe semenii lor să-şi poarte crucea, Dumnezeu îi întăreşte duhovniceste si le uşurează crucile încercărilor.
*
Cei care nu pătimesc împreună cu cei îndureraţi pătimesc de o boală sufletească ucigătoare, nemilostivirea.
*
Cei care nu se pogoară la starea îndurerată a semenilor sunt părăsiţi de Dumnezeu şi atunci cad rău, ca să înveţe ce-i mila. Celor care se întristează însă şi le pasă de ceilalţi, uitând de ei, le poartă de grijă şi Dumnezeu, şi oamenii.
*
Oamenii cei nepăsători şi nemilostivi, care se gândesc numai la ei si-si satură cu nesimţire inima lor, vă ră în ea si multă nelinişte, că sunt roşi ca de un cariu de mustrarea cugetului, chinuindu-se şi în viaţa de acum.
In vreme ce acei milostivi totdeauna sunt îndestulaţi de dragostea lui Dumnezeu şi de îmbelşugatele Sale bine cuvântări, pentru că totdeauna îndestulează pe ceilalţi cu dragoste.”1
Comentariu
Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994) învaţă prin cuvintele sale, ca şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, că mila iubitoare faţă de semeni ne apropie de Dumnezeu, pentru că Dumnezeul nostru e Dumnezeu milostiv si aproape de tot omul aflat în suferinţă.
Cuviosul Paisie vrea însă şi mai mult să înţelegem ca mila e pentru suflet izvor de bogăţie, iar nemilostivirea pricină de sărăcie şi de cădere a lui.
Greu de înţeles cuvântul! Cum te va îmbogăţi cea care îţi spune să lepezi ce-i al tău şi să te faci sărac - după chipul Celui care S-a golit pe Sine pogorând la sărăcia noastră, cum zice Sfântul Maxim - şi-ţi pune în cârcă necazuri străine? Cea care, dacă ţi-e bine, cere să laşi deoparte liniştea şi pacea sufletului tău şi să te doară durerea aproapelui, iar dacă suferi, să-ţi pui în cârcă şi suferinţa altuia?
Cel care îsi vede numai si numai de bunăstarea sa, ca si cel care numai suferinţa lui si-o vede, orb la durerea fratelui şi lipsit de milă, până la urmă îşi pierde bunăstarea si suferinţele si le înmulţeşte si încă si de alte necazuri are parte.
Cel milostiv însă, urmând lui Dumnezeu, alipindu-se de El si unindu-se cu El, se învredniceşte de harul Lui, si aşa i se uşurează crucea şi-i ferit de curse şi ispite. De cel bun, care se lasă pe sine ca să-i ajute pe ceilalţi, Se milostiveşte şi Dumnezeu, şi omul, pentru smerenia şi neiubirea de sine. Golirea de sine pe unul ca acesta îl umple de darurile harului.
Se adevereşte astfel cuvântul spus despre iubire, că i se face, adică, darul câştig însutit - de este dăruirea jertfelnicie care nu ştie de răsplată, cum e şi mila, după cum vedem.
Cel care însă vrea să-i fie bine numai lui, iar de necazul altuia nu voieşte să ştie, pierde şi binele pe care-l are, şi multe rele se abat asupra lui. Nemilostivirea e pentru suflet boală grea şi aducătoare de moarte, spune Cuviosul Paisie.
Agonisita sufletului rupt de Dumnezeu şi de oameni nu-i bogăţie, ci sărăcie curată, că e lipsit de harul de care se învredniceşte numai cel smerit şi plin de iubire. Sufletul gol de har zace în întuneric şi în tulburare; în inima milostivă însă există lumină si bucurie.
Străină şi minunată e lucrarea milei! Că îmbogăţeşte cu sărăcirea şi fericeşte cu necăjirea. Pentru aceasta, Sfântul Maxim o numeşte „fericita împreună-pătimire”.
O dată mai mult se arată aici nemincinos cuvântul Domnului, care spune: Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-si pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi (Mt. 10, 39).
Fragment din cartea "DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ", Editura Sophia
Cumpara cartea "DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ"
.jpg)
1 Extrase din Pr. Paisie, Lettres, Ed. Mănăstirii Sf. Evanghelii Ioan, Souroti, Grecia, 2005; în rom., Epistole, Schitul Lacu.
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.