Noi suntem cauza pieirii noastre, pentru că nici la Domnul nu alergăm, nici nu ne însoţim cu El, nici nu-L rugăm aşa cum trebuie. Dar şi dacă alergăm lângă El, o facem nu ca cei care vor primi ceva, nici cu credinţa care se cuvine, nici cerând cu stăruinţă, ci le facem pe toate cu nepăsare şi indolenţă. Cu siguranţă că Dumnezeu doreşte să cerem de la El cu stăruinţă şi este foarte mulţumit pentru lucrul acesta. Fiindcă este Singurul Datornic Care este mulţumit când îi cerem, şi ne dă lucrurile pe care nu I le-am împrumutat.

Şi dacă îl vede pe cel care îi cere, că stă înaintea Lui cu multă stăruinţă, îi dă şi lucrurile pe care nu le-a primit de la noi. Dacă vede însă că stă în faţa lui cu moleşeală, amână darurile, nu pentru că nu vrea să le dea, ci deoarece îl mulţumeşte faptul că I le cerem. De aceea ţi-a şi amintit de pilda acelui prieten care a venit noaptea şi a cerut pâine, şi de parabola judecătorului care nu se temea de Dumnezeu, nici nu se ruşina de oameni.

Hristos nu s-a oprit însă doar la pilde, ci a arătat şi prin faptele Lui, îndepărtând-o pe acea femeie cananeancă, după ce i-a dăruit darul cel mai mare.

In situaţia aceasta a arătat că celor care cer cu stăruinţă le dă şi lucrurile care nu le aparţin. „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor (Matei 15, 26), însă i-a dat-o deoarece a cerut-o cu multă stăruinţă. Prin iudei, însă, ne-a arătat că celor leneşi nu le dă nici lucrurile lor. Aşadar, aceia nu numai că n-au primit nimic, ci le-au pierdut şi pe ale lor. Şi evreii, cu siguranţă, deoarece n-au cerut, nu le-au primit nici pe-ale lor, însă acea femeie, deoarece a insistat cu multă stăruinţă, a reuşit să dobândească şi să primească şi lucruri străine, şi câinele a primit cele care se cuveneau copiilor.

Un bun atât de mare este stăruinţa! Prin ea, chiar dacă eşti câine, vei fi preferat copilului care este leneş, pentru că cele pe care nu le-a dobândit înrudirea de sânge, le-a câştigat cererea stăruitoare.

Să nu zici: „Nu sunt vrednic să mă rog!"

Aşadar, să nu spui: „Dumnezeu este vrăjmaşul meu, nu mă va asculta!" Când îl stânjeneşti mereu, iţi răspunde repede, şi nu pentru că eşti prietenul Lui, ci datorită stăruinţei tale. Şi nici vrăjmăşia, nici timpul nepotrivit, nici nimic altceva, nu sunt pentru EI piedică!

Să nu spui: „Nu sunt vrednic, de aceea nu mă rog!" Pentru că asemenea a fost şi femeia cananeancă. Să nu zici: „Am făcut multe păcate, şi nu pot să-L rog pe Dumnezeu Care S-a mâniat!", pentru că Domnul IUI cercetează vrednicia, ci dispoziţia sufletească.

Fiindcă dacă pe judecătorul care nu se ruşina de Dumnezeu, nici nu se temea de oameni, l-a înduplecat văduva aceea, cu mult mai mult II va îndupleca pe Preabunul Dumnezeu rugămintea stăruitoare. Şi chiar dacă nu-I eşti prieten, şi chiar dacă nu-I ceri lucrurile pe care ţi le datorează, şi chiar dacă ai cheltuit toată averea părintească şi ai lipsit pentru multă vreme de lângă El, şi chiar dacă eşti dispreţuit, şi chiar dacă eşti ultimul dintre toţi oamenii, şi chiar dacă te apropii în momentul în care este mânios şi indignat, trebuie doar să doreşti să te rogi şi să te întorci, şi le vei dobândi pe toate repede, şi vei stinge deîndată mânia şi osândirea Lui.

Rugăciunea fără de răspuns

Dar va putea spune cineva: „Mă rog fără niciun rezultat!" Aceasta se întâmplă pentru că nu te rogi precum acei oameni, de exemplu precum cananeancii şi precum prietenul care a mers la ceasul nepotrivit, şi precum văduva care l-a necăjit continuu pe judecător, şi precum fiul care a cheltuit averea părintească. Daca te-ai fi rugat în acest fel, ai fi dobândit! Deoarece chiar dacă a fost insultat, este Părinte, şi chiar dacă S-a mâniat, îi iubeşte pe copiii Săi! Doar un lucru cere: nu să fie răzbunat pentru jigniri, ci să te vadă pocăit, şi să-L rogi.

Trebuia ca şi sufletul nostru să se încălzească precum acele vlăstare care aleargă lângă iubirea noastră. Deci focul acesta doreşte doar un pretext şi dacă îi dai o mică scânteie, aprinzi întreaga văpaie a binefacerii. Pentru că nu se supără că a fost insultat, ci pentru că tu eşti cel care îl ocărăşti şi ai devenit ca un beţiv prin păcatul acesta. Pentru că dacă noi, care suntem vicleni, ne întristăm pentru copiii noştri când ne jignesc, cu mult mai mult Dumnezeu, Care nu trebuie să fie insultat, Se mâhneşte pentru tine că jigneşti. Dacă noi, oamenii iubim, deoarece avem iubirea din fire, cu mult mai mult iubeşte Dumnezeu, a Cărui iubire depăşeşte limitele fireşti. „Oare femeia uită pe pruncul ei, şi de rodul pântecelui ei nu are milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine" (Isaia 49,15).

Aşadar, să ne apropiem de El şi să spunem: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor" (Matei 15, 27).

Să ne apropiem cu timp şi fără timp, mai ales că niciodată nu este vreme nepotrivită să venim. Ceasul nepotrivit este venirea noastră rară, deoarece pentru Cel Care doreşte să dea, orice vreme este potrivită.

Aşa cum nu există vreme potrivită pentru respiraţie, la fel nu este şi pentru rugăciune întocmai cum nu există vreme potrivită pentru respiraţie, la fel nu există vreme potrivită pentru cerere, ci vremea nepotrivită înseamnă să nu ceară cineva. Şi aşa cum avem nevoie de respiraţie, la fel avem nevoie şi de ajutorul lui Dumnezeu. Şi dacă dorim, putem să-L atragem uşor lângă noi. Acest lucru clarificându-l şi arătându-l şi profetul, că binefacerea este pregătită mereu de dinainte, spune: „Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor" (Osea 6, 3). Dar dacă nu câştigăm nimic din virtutea care izvorăşte din Dumnezeu, greşeala este a noastră.

Pentru că de fiecare dată când ne vom apropia, îl vom găsi aşteptând rugăminţile noastre. Şi judecându-i pe iudei pentru acest lucru a zis: „O El va veni la noi ca o ploaie timpurie, şi ca o ploaie târzie care adapă pământul" (Osea 6, 3). Cuvintele acestea înseamnă următoarele: „Eu vi le-am dat pe toate ale Mele, însă voi, la fel ca soarele fierbinte, care vine şi îndepărtează, şi ascunde şi norul şi răcoarea, în acelaşi fel, prin răutatea voastră aţi pierdut mărinimia Mea negrăită!" Cu siguranţă că aceasta este mărturia proniei dumnezeieşti, pentru că atunci când Domnul vede că nu suntem vrednici să primim binefaceri, opreşte faptele Lui bune ca să nu ne facem trândavi. Dacă însă ne schimbăm puţin, atât de puţin încât să recunoaştem că suntem păcătoşi, atunci face să ţâşnească bogăţia mai mult decât izvoarele, şi dăruieşte mai mult şi decât largul mării, şi cu cât primeşti mai mult, cu atât Se bucură. Şi în cazul acesta este din nou doritor să ne dea mai mult. Pentru că vede mântuirea noastră şi faptul că dăruieşte din belşug celor care cer, propria Lui bogăţie. Acest lucru arătându-l şi Pa vel, spunea: „Că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El" (Romani 10, 12). Pentru că atunci Se mânie şi-Şi întoarce fata de la noi, când nu-I cerem!

De aceea S-a făcut sărac, ca să ne facă bogaţi, şi tocmai din acest motiv le-a răbdat pe toate, ca să ne indemne să cerem!

Prin urmare, să nu deznădăjduim, ci având atâtea pretexte şi nădejdi bune, chiar dacă păcătuim în fiecare zi, să ne apropiem rugându-L, implorându-L, cerându-I iertarea păcatelor noastre. Pentru că în acest fel vom deveni şi mai zăbavnici faţă de păcat, şi-l vom alunga şi pe diavol, şi vom căuta şi iubirea de oameni cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Căruia I Se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin. 

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Fragment din cartea "Cuvinte de aur. Rugaciunea, taria si puterea sufletului. Vol. V", Editura EGUMENITA

Cumpara cartea "Cuvinte de aur. Rugaciunea, taria si puterea sufletului. Vol. V"

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: