O ispita traita

O ispita traita Mareste imaginea.

Pentru dragoste trebuie să te lupţi. Rugăciunea unul pentru altul. Osânda de sine. Sărăcia materială şi cea duhovnicească. Cinstirea Bisericii Ruse.

Athos, Aprilie, 1934

Adevărat a înviat Domnul!

Adânc cinstite părinte Dimitrie,

Blagosloveşte!

Şi eu îmi amintesc atât de bine de Paştile anului 1932, şi poate şi mai bine vremea de după Paşti. Dar acum este o vreme de nerepetat în viaţa noastră. A continuat, cu unele greutăţi de neocolit, până în preajma Crăciunului; iar apoi, schimbarea. Insă doresc să cred că dragostea lui Hristos, odată începută, nu se va sfârşi în veci. Cu toate acestea, experienţa vieţii arată că spre a o păstra se cere o luptă necontenită şi tare; uneori chiar îţi vine să te uimeşti cum încă nu o afli, atunci când inima ajunge să doară, plângând după ea; dar nu îmi pierd nădejdea că, pentru ajutorul lui Dumnezeu, nu vom suferi înfrângere.

Primirea vestişoarelor de la mata mi-a adus multă bucurie. Mi-am revenit la viaţă. Nu-ţi ascund că uneori, de-a lungul Marelui Post (1933) şi până la aceste Paşti mi-a fost atât de amar, că mai-mai să-mi pară rău că ne-am întâlnit. Iar aceasta, în ciuda faptului că am prevăzut că tot ce s’a petrecut era de neocolit; dintru bun începutul corespondenţei noastre, de fiecare dată, cu frică m’am pus să scriu ... şi numai conştiinţa că pentru o vreme nu o voiu putea ocoli mi-a dat puterea să o fac. Aproape de la primele scrisori mă lepădăm de rolul ce-mi revenise, în primul rând pentru că în vremea de faţă un astfel de rol, nu numai mie, celui mai ocarnic şi negânditor, ci poate chiar nimănui altuia nu-i mai este în măsura puterilor. (N’am putinţa acum să ţi-o lămuresc.) In al doilea rând, fiindcă tocmai corespondenţa este cea care ne-a şi adus în acea îndelungată ispită pe care am trăit-o şi care poate, cu harul lui Dumnezeu, nu se va repeta.

Dacă în ceea ce zic vei vedea altceva decât dragoste, te înşeli.

De acum s’a terminat cu nevoia acelei forme de relaţie dintre noi care era la început. Vremea ei a trecut definitiv. Rugăciunea unul pentru altul - iată, cu precădere, ce ne rămâne. Puterea rugăciunii este mare foarte. De acum ai şi gustat cele amare pe calea pe care ai păşit... dar este vorba numai de începuturi. Cât de amar şi de dureros îi este sufletului pe calea urmării lui Hristos Domnul „la patima cea de bunăvoie”. Nu în zadar spune Cuv. Ioan Scărarul: „Din pâinea cea cu ierburi amare mănânce, din păharul cel cu lacrămi bea, ca nu spre propria-i osândă să se oştească”.

Tot ce ţi se întâmplă, pe mine nu mă uimeşte câtuşi de puţin; una singură totuşi mă uimeşte întrucâtva, că prea curând s’au petrecut cu mata cele ce de obicei încep după trecerea câtorva ani. Iar aceasta poate pentru că matale ţi se socotesc şi anii dinainte, adică cei dinaintea trecerii (la Orthodoxie).

Când ţi-am citit învinuirile de sine mi-am amintit cum un Bătrân (din vechime) a spus unui monah Eghiptean care venise la el şi care se plângea că necontenit se biruieşte de gânduri spurcate: „Sânt uimitori monahii Eghipteni, ei se osândesc de multe pe care nici nu le au, şi iată cei din Ierusalim, dimpotrivă, iubesc a se făli cu astfel de dăruiri pe care în adevăr nu le au”.

Iartă, dragul meu, dacă iarăşi îmi îngădui să-ţi repet ceea ce, pare-mi-se, ţi-am mai spus de câteva ori - sufletul meu, ca şi mai nainte, înclină spre acelaşi gând, şi anume, că în ciuda unor greutăţi de ordin moral pe care le vei întâmpina în Londra, totuşi este singurul loc, cel puţin pentru vremea de acum, unde vei găsi condiţii bune şi priincioase pentru sineţi, şi în acelaşi timp vei fi de folos şi altora mai mult decât oriunde altundeva; nu mai vorbesc de America, unde îţi va fi cât se poate de vătămător să petreci. Dintru bun începutul acelei iniţiative (de a merge în America) eu am fost împotriva ei, însă doar faptul că ne aflam în faţa unui lucru împlinit m’a împiedicat să mă exprim, pentru a nu-ţi semăna îndoieli în suflet şi a-ţi provoca lipsă de predispunere pentru sarcina ce te aştepta.

La Londra, fără îndoială, şi problema materială ţi se va rezolva favorabil.

Printre lacrimi ai aflat putere să glumeşti despre sărăcia care te-a ajuns. Impărtăşindu-ţi pe de-o parte deplin durerea, mă bucur în acelaşi timp că însuţi ai început să simţi folos pentru suflet din sărăcia materială. Gândul matale că lipsa de mijloace materiale, „din toate punctele de vedere, împiedică lucrul bisericesc”, eu sânt gata să-l împărtăşesc doar într’o măsură foarte neînsemnată. Sărăcia noastră duhovnicească (în sensul rău al cuvântului, adică lipsa puterii duhovniceşti) - iată adevărata mare piedică.

Părintele Siluan mi-a cerut aseară să-ţi pun adresa pe un plic şi să-ţi trimit scrisoarea lui fără să o aştepte pe a mea. Dar astă seară iar a venit să-mi spună să-ţi scriu din partea sa să mergi la Londra fără cea mai mică îndoială.

In privinţa şederii în America a spus: „Nu binevoieşte sufletul meu ca el să rămână acolo”. Astfel, şi Mitropolitul Serghie, şi Mitropolitul Eleftherie, şi părintele Siluan sânt pentru ca mată să mergi la Londra. Ce ţi-ai putea dori mai mult?

Gândului matale de a te înscrie la Facultatea de theologie din Athena, părintele Siluan a reacţionat negativ. (In Thessalonic nu este facultate de theologie; şcoala din Halki este asemenea seminarelor ruseşti, dar ceva mai înaltă.)

Acum iarăşi, în ce priveşte corespondenţa noastră. Precum se vede din scrisorile matale, până acum mi le păstrezi, dar eu tare n’aş vrea ca ele să cadă cumva întâmplător în mâinile altora, şi de aceea te rog să le arzi. Pe lângă aceasta, cele scrise unei anume persoane, în anume împrejurări, nu exprimă gânduri duse la capăt, ci din toate punctele de vedere sânt destinate unui anume răstimp trecător. Şi iarăşi, dintru început corespondenţa noastră a fost întâmpinată de majoritatea Bătrânilor mănăstirii cu multă nemulţămire, cred, mai ales pentru că Bătrânii Athosului (covârşitoarea majoritate) nu binevoiesc deloc către Mitropolitul Serghie, privindu-i lucrarea prin ochii Mitropolitului Antonie şi a soborului lui. Eu nu mi-am ascuns bunăvoirea faţă de Biserica Patriarhală Rusă, şi de aceea am fost supus unei oarecari prigoane.

Pentru care fapt anul trecut m’am văzut silit, pentru a evita neplăceri, să te rog să nu-mi scrii pe numele meu. Situaţia nu s’a schimbat. De aceea te-aş ruga ca informaţiile de caracter general să le transmiţi părintelui Siluan, şi numai lucrurile aparte şi deosebite să mi le incluzi într’un plic separat şi pecetluit. Vei face bine să scrii: să nu întristezi pe părintele Siluan. Câte ceva după obiceiul rusesc: „Trăiesc, sânt sănătos, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră”. Iar aceasta cam de trei ori pe an.

Cu neschimbată dragoste întru Domnul,
nevrednicul ierodiacon Sofronie.

Arhimandritul Sofronie

Fragment din cartea "Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu", Editura Reintregirea

 

Pe aceeaşi temă

28 Aprilie 2020

Vizualizari: 232

Voteaza:

O ispita traita 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sofronie saharov

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE