Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi

Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi Mareste imaginea.

Rugăciunea dăruită nouă de Mântuitorul ne înalţă mai întâi sufletul în chip firesc, la împărtăşirea bunurilor duhovniceşti. Ne învaţă să sfinţim Numele lui Dumnezeu, să căutăm împărăţia Lui, voia Lui, să sfinţim pământul spre a se împlini după chipul cerului. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui - zice Domnul într-un alt cuvânt-„şi toate acestea (referindu-Se la cele trupeşti) se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33). Astfel, Mântuitorul nu le uită nici pe ale trupului. Nu uită pâinea. Cu ea începe rânduiala celorlalte cereri.

„Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi".

Prin „ Pâinea cea spre fiinţă“  ni se dezvăluie legătura de nedesfăcut între pâine şi fiinţă; fiinţa dăinuie prin „pâine". Mai mult, ni se dezvăluie o realitate încă şi mai adâncă, anume unitatea, comuniunea dintre pâine şi fiinţă. Pentru că existenţa nu e de conceput în izolare, ci în comuniune, în iubire, in jertfă, în comuniune cu aerul pe care-l respir, cu apa pe care o beau, cu pâinea pe care o mănânc. Sfântul Vasile cel Mare spune că făpturile sunt legate unele de altele, sunt mite între ele prin ,, împreună-pătimire'.

Altfel spus, se sacrifică unele pentru altele. Din adânc, fiecare făptură simte nevoia să trăiască pentru cineva, pentru ceva, pentru fiinţă. Cercetătorii observă: când un iepuraş întinde gura spre o plantă, ea i se oferă, generos, să-i susţină fiinţa. Dar când un suflet păgân se aruncă brutal să o suprime, atunci se închide dureros în ea, se închirceşte şi lăcrimează.

Adânc şi pretutindeni ne întâmpină misterul iubirii, al jertfei; al jertfei care susţine totul; în ultimă instanţă, al jertfei divine. De aceea, oferindu-Se El însuşi ca „pâine a zis Mântuitorul: „Eu sunt Pâinea vieţii... Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu... Adevăr, adevăr zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 48-54).

Astfel, Acela „prin Care toate s-au făcut“ (Ioan I, 3), şi stihiile lumii, şi roadele vieţii, şi pâinea, şi strugurele, - El devine pâine şi strugure, trup şi sânge, „hrană" şi „băutură“ (Ioan 6,55). spre viaţă. Şi încă mai mult, descoperă că întreaga Lui ofrandă - şi divină, şi umană - nu numai prin trup şi sânge, ci şi prin cuvânt şi adevăr, este hrană „spre fiinţă". Căci zice iarăşi: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4).

Iar El, Iisus Hristos, este însuşi Dumnezeu Cuvântul. Şi când tot El, rugându-Se Părintelui ceresc, rosteşte: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17, 17), noi ştim că despre EI vorbeşte, pentru că El e Cuvântul Tatălui, este adevărul. Iar noi spunem cu aceeaşi încredinţare neclintită: precum pâinea este hrana trupului, aşa adevărul este pâinea sufletului, întru toate Iisus Hristos, ca trup şi sânge, cuvânt şi adevăr, este hrană, este viaţă, este euharistie. Şi dacă lupta omenească pentru pâine, pentru cuvânt, pentru cunoaşterea şi mărturia adevărului, adesea ne dezbină, totdeauna pâinea, cuvântul, adevărul, primite prin şi în Hristos, devin împărtăşanie şi ne unesc. Astfel, „pâinea noastră cea spre fiinţă“ înseamnă, deopotrivă, pâine a trupului şi pâine a sufletului, înseamnă împărtăşanie, înseamnă taină euharistică.

Dar tălcuind cererea în întregimea ei: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi“ - înţelegem că acest „ astăzi " este un cuvânt fundamental. Pe de o parte, El ne fereşte de lăcomia celor din Vechiul Testament, a căror mană, strânsă peste nevoile lor, s-a umplut de viermi şi s-a stricat (Ieşirea 16, 20). Pe de altă parte, El ne descoperă timpul lui Dumnezeu. Dacă, pentru noi, timpul se împarte în: ieri, astăzi, mâine, timpul lui Dumnezeu este un veşnic „astăzi". De aceea s-a şi spus: numele eternităţii este „ astăzi". Deci, când Mântuitorul ne spune să cerem ca „pâinea cea spre fiinţă “ să ni se dea „astăzi", ne cheamă să gustăm şi să ne împărtăşim din veşnicie, să ne facem părtaşi veşniciei. Ne învaţă să avem înainte de toate în minte „de-a pururi, ziua cea de azi".

Intrând în casa lui Zaheu, după ce acel vameş îşi mărturiseşte păcatele şi lasă să i se descopere din adâncuri iubirea dăruitoare, pecetea divină din el, lisus rosteşte: „ Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia “ (buca 19, 9). Iar răstignitului căit de lângă El, îi grăieşte: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23, 43). Oricând suflet chemat să se ilumineze prin rouă lacrimilor căinţei, Dumnezeu îi rosteşte: „Astăzi de vei auzi glasul Meii, nu-ti împietri inima“ (Evrei 4, 7). Iar când sufletul creştin se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului, se roagă: "Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte". Şi cu adevărat, acest „astăzi" e o arvună a eternităţii.

Parintele Constantin Galeriu

Fragment din cartea "Rugaciunea Tatal nostru. Cartea celor Noua Fericiri" Editura Arhiepiscopia Targovistei

Cumpara cartea "Rugaciunea Tatal nostru. Cartea celor Noua Fericiri"

 

19 Iulie 2019

Vizualizari: 472

Voteaza:

Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE